ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5922/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.02.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului - Autoritate Publică Autonomă, anularea Deciziei C.N.A. nr. 216 din 14 februarie 2019 privind amendarea cu 50.000 RON a reclamantei.

În subsidiar, a solicitat admiterea în parte a contestației și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea somației publice de intrare în legalitate sau, în ipoteza menținerii sancțiunii amenzii, a solicitat reindividualizarea sancțiunii și reducerea amenzii aplicate către minimul special de 10.000 RON prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Prin sentința civilă nr. 354/2019 din 5 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului - Autoritate Publică Autonomă, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 354/2019 din 5 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este nelegală, având în vedere că nu a săvârșit faptele pentru care a fost sancționată, respectiv nu s-a făcut dovada încălcării de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, respectiv că ar fi difuzat programe proprii B., C. și D. prin rețeaua proprie de cablu TV din comuna Izvoarele, județul Teleorman, fără să dețină licență audiovizuală analogică și decizie de autorizare audiovizuală, motiv pentru care apreciază că decizia CNA este nelegală.

Critică faptul că: instanța de fond și-a întemeiat soluția pe raportul Direcției de Control și Digitalizare al CNA, preluând fraze din acest raport; controlul ce a stat la baza raportului s-a efectuat în comuna Izvoarele, județul Teleorman, la data de 6 februarie 2019, la un pretins abonat al recurentei, fără a participa niciun reprezentant al recurentei; în procesul-verbal de constatare a contravenției din 6 februarie 2019 nu se menționează că sunt retransmise în sistem analogic și în sistem digital programele B., D. și C., nefiind menționat nici controlul ce a stat la baza întocmirii actului atacat; că instanța a luat în considerare probele constând în DVD-ul și planșele foto, deși, în opinia sa, acestea nu erau probe pertinente și concludente.

Susține că instanța a reținut în mod eronat că a intenționat să modifice contestația formulată și că nu a ținut cont de răspunsul la întâmpinare, prin care a solicitat administrarea unor probe, respingând prin încheierea din 20 iunie 2019 probele solicitate de reclamantă, ca nefiind utile, fără nicio motivare.

Precizează că instanța de fond a respins și cererea sa de individualizare a sancțiunii aplicate, apreciind că amenda în cuantum de 50.000 RON este proporțională în raport cu gravitatea faptelor din speță, fără a se ține cont de faptul că nu mai fusese sancționată în ultimul an și nici nu s-a ținut cont de efectele și gravitatea faptei.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanță a analizat în mod corect acțiunea în anulare și a pronunțat o soluție temeinică și legală în raport cu probatoriul administrat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului - Autoritate Publică Autonomă, anularea Deciziei C.N.A. nr. 216 din 14 februarie 2019 privind amendarea cu 50.000 RON a reclamantei, iar în subsidiar, admiterea în parte a contestației și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea somației publice de intrare în legalitate sau, în ipoteza menținerii sancțiunii amenzii, reindividualizarea sancțiunii și reducerea amenzii aplicate către minimul special de 10.000 RON prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că ceea ce critică recurenta-reclamantă este modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de fond și faptul că prin încheierea din 20 iunie 2019 s-a respins cererea reclamantei de probațiune constând în aplicația E..

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-reclamantă.

Or, ceea ce critică recurenta-reclamantă prin motivele de recurs este chiar modul în care instanța de fond a apreciat materialul probator administrat, ceea ce excede obiectului analizei instanței de recurs.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar, nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 354/2019 din 5 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 354/2019 din 5 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.