ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5795/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la data de 05.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitara Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (denumita in continuare "ANSVSA") și Direcția Sanitar-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Harghita (denumita in continuare "DSVSA HARGHITA"), a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să dispună:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plătii către reclamanta a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plătii efective.

- cu cheltuieli de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința nr. 1680 din data de 29.06.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a reținut că întrucât reclamantul invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorități publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competența materială se determină în funcție de poziția organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competența aparținând curții de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea A.N.S.V.S.A. la alocarea bugetară a sumelor necesare plății, precum și legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, adică a curții de apel.

Pe de altă parte, reclamantul susține că judecătoria este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, în baza art. 94, alin. (1) lit. k) C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 care prevede: Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun. În cauză este însă vorba despre un contract de concesiune, care este un contract administrativ de achiziție publică. Într-o astfel de ipoteză, se au în vedere dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 101/2016, care în art. 53 alin. (1)

1

prevede că procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul. Rezultă, așadar, că nici în ipoteza susținută de reclamant, judecătoria nu are competența materială de soluționare a cererii.

Prin urmare, judecătoria a constatat că excepția de necompetență materială ridicată de ambele pârâte este întemeiată și, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a trimis dosarul Curții de Apel Târgu Mureș, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 96 din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Odorheiu Secuiesc, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că instanța de drept comun este Judecătoria Odorheiu Secuiesc, litigiul derivând din derularea raportului contractual existent între părți și vizeazând obținerea drepturilor consacrate prin Legea nr. 236/2019, de O.U.G. nr. 117/2020 și transpuse și în contractul dintre părți.

Astfel, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Referitor la noțiunea de instanță de drept comun, aceasta ar fi instanța civilă și, în funcție de calitatea părților și de obiectul contractului administrativ, completurile specializate în litigii între profesioniști.

Antamând și considerentele Deciziei nr. 40/2020 privind sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pronunțate de Î.C.C.J., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, în temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) teza finală, 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborată cu prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., Curtea a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoriei Satu Mare, secția civilă, având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. prin acțiunea cu care a sesizat instanța a solicitat:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plătii către reclamanta a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plătii efective.

Înalta Curte, arată că obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de dispozițiile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile.

Înalta Curte constată că, obiect al contestării, în acțiunea de față, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractelor încheiate între părți, în concret, executarea obligației de plată a sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020.

Nicăieri în cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu se face referire la anularea unui act administriv sau la un refuz de rezolvarea a unei cereri sau la vreo vătămare adusă reclamantului printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

Suma de 10.000 RON este solicitată, prin prezenta acțiune, în baza prevederilor O.U.G. nr. 117/2020 care modifică și completează O.G. nr. 42/2004 și abrogă art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 prevede că: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

La art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 se prevede că, concesionarii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorității, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferente activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării.

Alin. (12) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 prevede că, condițiile specifice pentru derularea și încetarea contractelor de concesiune prevăzute la alin. (2), condițiile privind decontarea activităților sanitar-veterinare publice, precum și dispozițiile aplicabile medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți în relație cu exploatațiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar sunt prevăzute în anexa nr. 2

1

.

Conform art. 2 pct. 10 din anexa 2

1

, în relațiile contractuale cu concedentul, concesionarul obligația să depună lunar decontul justificativ și să factureze, după caz, în vederea decontării de către concedent, activitatea realizată conform contractelor de concesiune, cu respectarea procedurii stabilite prin ordinul președintelui Autorității, iar potrivit art. 3 pct. 1 are dreptul să primească la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii și/sau a documentelor justificative, depuse în formatul solicitat de concedent, contravaloarea serviciilor contractate, efectuate, raportate și validate.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, ținând seama și de cauza juridică a acțiunii astfel cum a fost ea determinată de către reclamant, se reține că sumele pretinse de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată în speță, natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, așa cum sunt definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. De altfel, potrivit art. 26 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)^1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context, Înalta Curte reținând și dispozițiile art. 8 alin. (2) texa a II-a din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun;" precum și cele ale art. 94 pct. l lit. h) C. proc. civ., raportate la al doilea petit al cererii deduse judecății - obligație de a face și dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriului valoric, apreciat de către reclamant la suma de 10.000 RON, sumă pretinsă ca fiind exigibilă până la data sesizării instanței apreiază că instanța competentă material să soluționeze cauza revine instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.