ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3015/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., Reclamant HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au formulat plângere împotriva adresei Ministerului Justiției nr. 2/81648 din 5.11.2020, de respingere a contestației formulate împotriva Ordinului nr. 3349/C/24.08.2020, prin care au solicitat anularea în parte a Ordinului și obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de stabilire a drepturilor salariale începând cu 1.12.2016 prin utilizarea unui VRS de 605,225 RON (484,18x25) și la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale rezultate la zi până la data promovării la ICCJ sau a pensionării.

Prin sentința nr. 955 din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea reclamanților, s-a dispus revocarea parțială a Ordinului 3349/C/24.08.2020 și a fost obligat pârâtul la emiterea unui nou Ordin în ceea ce îi privește pe reclamanți cu luarea în considerare a unei VRS de 605,225 RON începând cu 01.12.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 955 din 16 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, respectiv ca rămasă fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 30 decembrie 2021.

A susținut recurentul-pârâtă că prima instanță a pronunțat sentința recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 pct. 11 și 20 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. III din O.U.G. nr. 20/2016 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, reținând decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale deși textele analizate prin această decizie sunt abrogate, întrucât odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre un nivel maxim al salariului în afara plafonului stabilit de această lege.

Astfel, instanța a dispus stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS de 605,225 RON începând cu data de 1.12.2016 fără a reține incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, recurentul-pârât considerând că în cazul persoanelor care în aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 au atins plafonul maxim prevăzut de aceasta, li se acordă începând cu data de 01.01.2018 sau o dată ulterioară drepturile prevăzute de noua lege de salarizare, neavând relevanță valoarea de referință sectorială.

Totodată, apreciază că este neîntemeiată obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON pentru perioada anterioară emiterii OMJ nr. 6245/30.12.2021, având în vedere că potrivit prevederilor legale majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 a vizat în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază, iar nu și sporurile.

În ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON după data de 30.12.2021 solicită să se constate că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât Ministerul Justiției a procedat la emiterea OMJ nr. 6245/C/30.12.2021 prin care judecătorilor din cadrul judecătoriile, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenților judiciari li s-au stabilit drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, în aplicarea acestui ordin, pentru judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova fiind emis OMJ nr. 435/7.02.2022.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtului și menținerea ca legală a sentinței recurate.

În esență, s-a arătat că prin Ordinul nr. 6245/C/2021 din 30 decembrie 2021, Ministerul Justiției a recunoscut administrativ valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, aplicabilă în salarizarea judecătorilor, dar a dispus recalcularea indemnizațiilor numai pentru viitor, cu mențiunea că diferențele salariale anterioare, până l data de 30 decembrie 2021 potrivit hotărârilor judecătorești, se vor plăti eșalonat, potrivit legii. Aparent, scopul urmărit de reclamanți a fost atins, însă în realitate, demersul are în continuare obiect pentru dreptul de a beneficia și de ordine de salarizare, emise de ordonatorul principal de credite, inclusiv pentru trecut, deci pentru perioada anterioară datei de 30 decembrie 2021, în speță începând cu decembrie 2016.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanții, judecători în cadrul Curții de Apel Craiova au dedus cenzurii instanței de contencios administrativ legalitatea unor ordine de salarizare emise de pârâtul Ministerul Justiției, solicitând anularea în parte a ordinului și obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.12.2016 prin utilizarea unui VRS de 605,225 RON (484,18x25%) și la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale rezultate la zi până la data promovării la ICCJ sau a pensionării.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul Ministerul Justiției înțelegând să formuleze critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a invocat, în esență, lipsa de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, făcând trimitere la Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 și Ordinul nr. 435/7.02.2022 prin care s-au calculat drepturile salariale la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 30.12.2021, precum și greșita interpretare și aplicare a legislație privind drepturile salariale ale reclamanților, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În primul rând, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect ca urmare a emiterii OMJ nr. 6245/C/30.12.2021.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială care cuprinde majorările stabilite de O.U.G. nr. 26/2016, începând cu 01.12.2016, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți, obiectul acțiunii existând atât la data introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, emiterea ordinului invocat de recurent neafectând, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia.

În continuare, instanța de control judiciar constată că în mod corect a constatat prima instanță că diferendul născut din emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților privește incidența dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat: « Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: « 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, soluția instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

Așa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtului în sensul că nu poate fi reținută nelegalitatea actelor administrative contestate apare ca nefondată.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a menționat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești în cauză, "stabilirea" indemnizației s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes, iar nu în baza unor situații punctuale și personale.

Totodată, hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referință sectorială care prin definiție vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reținut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum și în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71).

În aceste condiții, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019).

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede și în anul 2018 și 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt și dispozițiile legale incidente.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâtul a aplicat dispozițiile legale antereferite, însă valoarea concretă și corectă a VRS trebuie să fie cea de 605,225 RON, respectiv valoarea sectorială de 484,18 RON (405 + 4% + 4,5% = 440,15, respectiv 440,15 + 10% = 484,18 RON), la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G nr. 20/2016.

Astfel, dispozițiile O.G. nr. 13/2008 prevăd următoarele:

"art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese, așadar, prin coroborare cu toate dispozițiile legale, astfel cum au fost reținute anterior, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Totodată, art. III din O.U.G nr. 20/2016 stabilește că "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016", iar art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 prevede că "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

În fine, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actele normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că reclamanții au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.U.G. nr. 26/2016 în sensul solicitat în prezenta cauză.

Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurentului-pârât privind greșitul raționament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce privește stabilirea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, nu pot fi primite, pârâtul având obligația să emită ordinul de salarizare în ceea ce îi privește pe reclamanți, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 955 din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.