ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5783/2021

HOTĂRÂRE
23.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5783/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București revizuenta A. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2555/28.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 7236 din 14.12.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București a fost admisă excepția necompetenței materiale. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. secția contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2016, la data de 24.05.2017. Prin cererea de revizuire, revizuenta a arătat în esență următoarele:

Hotărârea supusă revizuirii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să fie o hotărâre pronunțată de instanța de apel,

- să fie o hotărâre a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel, nefiind susceptibilă de apel. în acest sens, în sfera hotărârilor definitive prin neapelare, pronunțate asupra fondului, sunt incluse hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel/nesusceptibile de apel, cum este cazul sentinței civile nr. 7363/28.10.2015 a Tribunalului București cărei revizuire se solicită.

- să fie o hotărâre pronunțată de instanța de recurs care să evoce fondul.

În drept cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Sentința instanței de fond

Prin decizia civilă nr. 397 din data de 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2555/28.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților.

Schimbă în tot decizia civilă nr. 2555/28.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 în sensul că admite recursul.

Casează în tot sentința civilă recurată și rejudecând admite acțiunea.

Anulează Ordinul nr. 33/15.01.2015 emis de pârâtă.

Obligă pârâta ANRP să emită un nou ordin, prin care să numească reclamanta într-o funcție publică de execuție de consilier juridic, gradul profesional superior.

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.".

Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 397 din data de 26 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea revizuirii.

Astfel, prin recursul formulat se arată că hotărârea instanței de revizuire a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 30, art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 111/2010.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În prezenta cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege.

Totodată, din analiza înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte constată că în dosarul cauzei cererea de revizuire a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 2555/28.04.2016 a Curții de Apel București, iar nu împotriva sentinței civile nr. 7363/28.10.2015 pronunțată de Tribunalul București, astfel cum susține pârâta.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 397 din data de 26 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 312/2023
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribun
ÎCCJ 2020-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2575/2020
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului B
ÎCCJ 2022-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 2317/27.09.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea
ÎCCJ 2021-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4389/2021
erea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată. 4. Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 1460 din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contenci
ÎCCJ 2024-09-09
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 178/2024
Ședința publică din data de 9 septembrie 2024 Asupra recursului de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea recurată Prin decizia civilă nr. 1870 din 2 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s
Sursă