ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5768/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Sectia a III a Civila, la data de 12.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Domnița Bălașa" în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 7353/29.09.2017 solicitând anularea acestei decizii si sa fie obligata intimata sa emită decizie de restituire in natura, daca terenul este liber sau o parte din acesta si/sau decizie de compensare prin puncte, in care valoarea terenului in suprafața de 6000 mp situat in București, Splaiul Unirii, sa fie stabilita intr-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculata prin expertiza, daca terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, in măsura in care este ocupat.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1862/2019 din data de 29 mai 2019, Curtea de Apel București-Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Dominița Bălașa", în contradictoriu cu pârât Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut Cultelor Religioase, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1862/2019 din data de 29 mai 2019 a declarat apel reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica Dominița Bălașa", solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei capacității de exercițiu a reclamantei și trimiterea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării pe fond a cauzei.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut Cultelor Religioase a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac invocată în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Înalta Curte mai reține că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textului de lege menționat anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În ceea ce privește competența Înaltei Curți se reține că în conformitate cu art. 97 C. proc. civ.:, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa." În aceste condiții reclamanta nu poate investi Curtea Supremă cu o cerere de apel, în măsura în care competența acesteia privește doar recursurile formulate împotriva hotărârilor curților de apel. Decizia nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov referitor la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. care privește soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate. Înalta Curte prin decizia sus amintită în soluționarea recursului în interesul legii a reținut că:, (...) recalificarea căii de atac în condițiile art. 457 alin. (4) C. proc. civ. poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greșită, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege. Aceasta înseamnă că dacă partea își denumește greșit calea de atac, deși aceasta a fost corect indicată de către instanță, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., ca normă de drept comun. Într-o asemenea situație, instanța competentă să soluționeze calea de atac va proceda la calificarea acesteia, conform acestor din urmă dispoziții, fără însă, ca urmare a acestei calificări, să curgă un nou termen pentru declararea, respectiv motivarea căii de atac prevăzute de lege, neexistând un temei juridic pentru repunerea în termen. Altfel spus, recalificarea căii de atac prevăzută de art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu se confundă cu instituția juridică a calificării cererii, astfel cum este reglementată de art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 C. proc. civ. În măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată inițial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.." Or, în speță reclamanta a precizat explicit în cuprinsul cererii înregistrate la data de 30 iulie 2019 că formulează cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 1862/2019 din data de 29 mai 2019, iar în dispozitivul sentinței este precizat în mod expres "Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel București", considerente pentru care instanța de recurs se află în imposibilitatea de a califica calea de atac din oficiu, în aceste condiții, doar partea fiind cea care poate dispune de calea procedurală aleasă. Totodată, din cuprinsul cererii de apel nu se pot evidenția niciunul dintre motivele de casare prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu sunt elemente concrete care să permită recalificarea căii de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând că reclamanta a formulat o cerere apel, iar această instanță pe de-o parte nu are competență să soluționeze astfel de cereri, iar pe de altă parte nu poate califica din oficiu cererea formulată de către reclamantă, urmează a respinge apelul formulat de aceasta, ca inadmisibil.