ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2022

Circumstnțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Direcția Silvică Gorj, a solicitat anularea Ordinului nr. 519/2016 emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Gorj și Ocolul Silvic Tismana, precum și a amenajamentului silvic aprobat. În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea Ordinului nr. 519/2016 emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Gorj și Ocolul Silvic Tismana, precum și a amenajamentului silvic aprobat.

Hotărârea primei instanțe. Prin încheierea din data de 22.01.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus amânarea pronunțării asupra cererii de suspendare a Ordinului nr. 519/2016 emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Gorj și Ocolul Silvic Tismana, precum și a amenajamentului silvic aprobat. Prin încheierea din data de 12.02.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor, Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Tismana și APM Gorj, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva încheierii din data de 12.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurenta-reclamantă a susținut că referitor la existența cazului bine justificat, în mod greșit instanța de fond a avut în vedere hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2018 și a reținut că "instanța ar fi analizat în acea cauză aceleași condiții reprezentând cazul bine justificat". La momentul formulării cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 nu deținea nicio piesă a documentației ce a stat la baza emiterii ordinului atacat întrucât pârâtele au refuzat comunicarea acesteia. Împotriva refuzului de comunicare reclamanta a formulat acțiune în instanță (dosarele nr. x/2018 și y/2018, în care, instanțele au hotărât în mod definitiv comunicarea documentației. Hotărârile nu au fost executate nici în prezent, iar după comunicarea documentației în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, reclamanta a formulat motive ce constituie caz bine justificat distincte. Este de reținut că, în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 aceste aspecte nu au fost deloc invocate întrucât nu avea cunoștință de existența încălcării legislației privind protecția pădurilor virgine care se aflau pe suprafața amenajamentului silvic ce face obiectul dosarului de față. Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurenta-reclamantă invocă încălcarea principiului precauției prevăzut de art. 191 alin. (2) in TFUE precum și al art. 15 din Legea nr. 554/2004. În legislația UE, principiul precauției își găsește aplicare în directiva habitate, care stabilește în art. 6 că niciun plan sau proiect care este realizat în interiorul unei arii protejate, nu poate fi realizată fără o procedură de evaluare specifică denumită evaluare adecvată (O.U.G. nr. 157/2017 și Ordinul nr. 19/2010 la nivel național). Prin urmare, orice plan care nu are o legătură direct cu gestionarea și obiectivele de conservare ale ariei protejate - Sit-Natura 2000, trebuie să fie evaluat conform acestei proceduri pentru a se stabili în ce limite poate fi realizat planul respectiv și cum. Printr-o altă critică referitoare la conservarea pădurilor virgine și cvasivirgine, recurenta-reclamantă consideră că a fost încălcată legislația de către instanța de fond deoarece, au fost ignorate parcelele pe care se află arbori seculari (identificați în descrierea parcelară, parte a amenajamentului silvic depus la dosar, unde este evidențiată o vârstă de peste 200 ani a acestora). În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform căruia, hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, se arată că: 1. Este greșită afirmația conform căreia prin hotărârea dată în dosarul nr. x/2018 ar fi fost analizate același condiții pentru admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 519/2016 emis de Ministerul Mediului Apelul și Pădurilor având în vedere, pe de o parte că la momentul formulării cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 nu deținea nicio piesă a documentației ce a stat la baza emiterii ordinului atacat, iar pe de altă parte, că în dosarul nr. x/2019 a invocat aspecte de drept diferite, chiar dacă se referă la aceeași documentație. Față de aceste aspecte în mod greșit s-a reținut autoritate de lucru judecat. 2. Deși a invocat faptul că a fost încălcat principiul prevenției în luarea deciziilor cu impact asupra mediului întrucât nu au fost administrate toate dovezile științifice privind inexistenta impactului negativ al lucrărilor silvice propuse asupra speciilor și habitatelor protejate din cadrul Site-ului Natura 2000 și Parcului Național cu care se suprapune acest amenajament, că evaluarea de mediu a fost începută și finalizată după începerea aplicării amenajamentului silvic, fiind încălcat art. 3 din H.G. nr. 1076/2004 precum și dreptul european invocat și depus la dosarul de fond, lipsa procedurilor de consultare a publicului cu privire la emiterea Ordinului de ministru atacat în prezenta cauză, față de încălcarea art. 8 din Convenția de la Aarhus și a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, inexistența Avizului Natura 2000 emis de Agenția de Protecție a Mediului întrucât procedura de evaluare adecvată s-a finalizat fără a parcurge etapa realizării raportului de evaluare adecvată, încălcarea regimului de protecție al pădurilor virgine și cvasivirgine, instanța de fond nu a motivat hotărârea de respingere a cererii de suspendare față de motivele invocate ci a copiat cu ghilimele motive care priveau o acțiune și un caz bine justificat distinct, chiar dacă se refereau la aceleași acte administrative. Față de motivele enumerate mai sus instanța nu a pronunțat o hotărâre motivată în fapt și în drept. Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea normelor de drept material, se arată că prima instanță a încălcat principiul precauției prevăzut de art. 191 alin. (2) din TFUE potrivit căruia "Politica Uniunii în domeniul mediului urmărește un nivel ridicat de protecție, ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul "poluatorul plătește", precum și art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu privire la care, în numeroase spețe, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că analiza cazului bine justificat presupune realizarea unei analize sumare a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. "Aceasta nu înseamnă însă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acestuia. Dimpotrivă, aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca motivele identificate să fie evidente". Cu privire la conservarea pădurilor virgine și cvasivirgine, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a încălcat legislația națională având în vedere că unul din obiectivele politicii forestiere naționale este conservarea, protejarea și ameliorarea biodiversității ecosistemelor forestiere. În acest sens, o primă etapă importantă este identificarea și conservarea pădurilor virgine și cvasivirgine, a pădurilor ripariene, a habitatelor forestiere și speciilor rare, amenințate sau periclitate. Conform art. 26. Alin. (3) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, "Pădurile virgine și cvasivirgine vor fi strict protejate și se vor include în «Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine», constituit ca instrument de evidență și gestiune prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.". În vederea identificării trupurilor de pădure de pe teritoriul României care se pot include în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, este necesar să se verifice dacă aceste păduri îndeplinesc criteriile și indicatorii de identificare a pădurilor virgine și cvasivirgine prevăzuți în OM nr. 3397/2012. Există o suspiciune de nelegalitate prin lipsa încadrării corecte a acestor păduri în categoria T1 (conform art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 3397/2012 "Pădurile virgine, identificate pe baza criteriilor și indicatorilor prevăzuți la art. 1, se încadrează în amenajamentele silvice în categoria funcțională "păduri virgine" tipul I funcțional (T1), existând astfel indicii că se organizează licitații și se exploatează păduri pe raza Ocolului Silvic Tismana deși parcelele de pădure nu sunt studiate pentru a se observa dacă sunt sau nu păduri virgine. Sub acest aspect se arată că au fost ignorate parcelele pe care se află arbori seculari (identificați în descrierea parcelară, parte a amenajamentului silvic depus la dosar, unde este evidențiată o vârstă de peste 200 de ani a acestora (conform criteriilor din Ordinul 3397/2012). În vreme ce comercianții urmăresc acești arbori pentru calitatea lor comercială, aceștia reprezenta un patrimoniu natural care face obiectul conservării ariei protejate, motivul existenței acestora, exploatarea lor fiind interzisă. Aceste zone, care sunt identificate ca posibile păduri virgine sau extravirgine, nu pot fi exploatate, fiind interzise orice fel de intervenții asupra acestora până la realizarea în teren a studiilor specifice care să confirme sau să infirme existența acestora. Un exemplu de încălcare a Codului Silvic este parcela u.a. 130C din PU I unde au fost propuse tăieri rase dintr-o pădure de fag după ce se începuse cu tăieri progresive. Pe lângă faptul că aceasta fusese identificată ca și pădure cvasivirgină de studiul Pin-Matra din 2005 având impresionanta vârstă de 210 ani, ea a fost parcursă totuși cu tăieri progresive, iar în amenajamentul silvic actual a fost propusă în mod ilegal a fi parcursă cu tăieri rase în loc să se continue tratamentul tăierilor progresive început deja, deși acestea sunt permise doar în pădurile de rășinoase, sălcii și în plantațiile de plop, conform Art. 29 din Codul Silvic. Acest lucru s-a făcut fără realizarea evaluării adecvate asupra impactului negativ asupra speciilor și habitatelor Natura 2000, obligatoriu în astfel de situații în care activitatea antropică are un potențial impact negativ semnificativ. Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă arată că referitor la nerespectarea planurilor de management ale ariilor protejate, prima instanță a încălcat legislația națională și dreptul european refuzând să observe aparența de nelegalitate a amenajamentului silvic. Conform art. 24 din O.U.G. nr. 57/2007 amenajamentul silvic trebuia corelat cu Planul de management în termen de 1 an de la adoptarea acestuia. Or, din documentația prezentată rezultă că nu a fost realizată această corelare. Din extrase din pagina de internet a Romsilva, rezultă faptul că se organizează licitații publice și se taie păduri valoase care adăpostesc biodiversitate protejată la nivel comunitar, fără corelarea cu planul de management, fapt care oferă și el indicii de nelegalitate și de pagubă iminentă față de obiectivele de patrimoniu natural ale statului român. În paragrafele 113 și 114 din C-441/17, CJUE arată în ce constă evaluarea corespunzătoare a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra sitului, și anume: "113. Evaluarea corespunzătoare a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra sitului în cauză care trebuie efectuată în temeiul articolului 6 alin. (3) prima teză din Directiva habitate presupune că trebuie identificate, făcând apel la cele mai relevante cunoștințe științifice în materie, toate aspectele planului sau ale proiectului în discuție care ar putea, per se sau în combinație cu alte planuri sau alte proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a sitului respectiv (a se vedea printre altele Hotărârea din 21 iulie 2016, Orleans și alții, C-387/15 și C-388/15, EU:C:2016:583, punctul 51, precum si Hotărârea din 26 aprilie 2017, Comisia/Germania, C-142/16, EU:C:2017:301, punctul 57). 114. Evaluarea efectuată în temeiul articolului 6 alin. (3) prima teză din Directiva habitate nu poate, așadar, să prezinte lacune și trebuie să cuprindă constatări și concluzii complete, precise și definitive, de natură să înlăture orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra sitului protejat vizat (a se vedea printre altele Hotărârea din 11 aprilie 2013, Sweetman și alții, C-258/11, EU:C:2013:220, punctul 44, precum si Hotărârea din 21 iulie 2016, Orleans și alții, C-387/15 și C-388/15, EU:C:2016:583, punctul 50)". În mod evident, fără evaluare de mediu, autorizarea planului de către autorități a fost în mod nelegal efectuată, atât în speța prezentă cât și în cazul Poloniei (paragraful 268). De asemenea, CJUE a constatat că Polonia nu a luat măsurile necesare de conservare a speciilor, habitatelor și păsărilor din aria protejată la nivel comunitar. Prin urmare, prin pipăirea fondului, solicită suspendarea actului administrativ până la soluționarea cauzei privind anularea actului administrativ.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Gorj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 519/2016 emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Gorj și Ocolul Silvic Tismana, precum și a amenajamentului silvic aprobat. În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea Ordinului nr. 519/2016 emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Gorj și Ocolul Silvic Tismana, precum și a amenajamentului silvic aprobat. Prima instanță a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 519/2016 emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Gorj și Ocolul Silvic Tismana, precum și a amenajamentului silvic aprobat, reținând, în esență, că reclamanta nu a relevat împrejurări de fapt sau de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, ci a invocat veritabile motive de nelegalitate, specifice acțiunii în anulare, toate susținerile reclamantei necesitând interpretarea și aplicarea în concret a dispozițiilor de drept al mediului și al unor convenții internaționale, operațiuni care sunt, în mod evident, incompatibile cu cercetarea sumară a aparenței dreptului sau "pipăirea fondului" și, nefiind dovedit cazul bine justificat, nu se mai impune analiza cerinței privind paguba iminentă, întrucât cele două condiții au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea uneia atrage respingerea automată a cererii de suspendare a executării. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică încheierea primei instanțe din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei având în vedere că, în mod greșit s-a reținut autoritate de lucru judecat, respectiv că atât timp cât condițiile reprezentând cazul bine justificat au fost analizate în dosarul nr. x/2018 acestea nu mai pot fi analizate și în cauza de față. Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate având în vedere că încheierea recurată este amplu motivată, cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, acestea nu sunt contradictorii și nici străine de natura cauzei, ci susțin în mod temeinic soluția pronunțată. Într-adevăr, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, iar motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, precum și pentru ca instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că încheierea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că atât în dosarul nr. x/2018, cât și în dosarul nr. x/2019 au fost invocate aceleași motive referitoare la nerespectarea procedurii de consultare a publicului cu privire la planul propus spre aprobare - amenajamentul silvic în sine; inexistența unor hărți privind speciile și habitatele prioritare din aria protejată și din imediata vecinătate a amenajamentului silvic litigios, precum și neidentificarea speciilor și zonelor protejate, lipsa oricărei analize privind impactul potențial al planului asupra acestora și lipsa măsurilor de conservare a speciilor/habitatelor ariilor protejate ca site-uri Natura 2000, nerespectarea regimului de protecție a pădurilor virgine și cvasivirgine. Faptul că în susținerea motivelor expuse în cadrul acțiunii de față recurenta-reclamantă se referă și la alte aspecte pentru care a considerat că nu există o corelație între planul de management al ariei protejate și amenajamentul silvic, așa cum dispun prevederile art. 21, 22 și 24 din O.U.G. nr. 57/2007, coroborate cu art. 27 alin. (3) din Codul silvic, nu poate influența în vreun fel temeinicia soluției pronunțate de prima instanță și nu poate impune o altă interpretare autorității de lucru judecat. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond." Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în "indicii de nelegalitate" și care rezultă dintr-o simplă analiză prima facie, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate. În cazul de față, cercetând "aparența de legalitate" a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului prezentei cereri, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că motivele invocate în susținerea existenței cazului bine justificat de recurenta-reclamantă nu sunt întemeiate. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că actul a fost emis în baza deciziei etapei de încadrare nr. 29/28.07.2015 prin care s-a stabilit că nu este necesară evaluare de mediu și nici evaluare adecvată și că amenajamentul silvic se va supune adoptării fără aviz de mediu, iar pentru a se putea aprecia asupra necesității evaluării de mediu sau a evaluării adecvate este necesară antamarea fondului litigiului, ceea ce nu este posibil în această etapă a procedurii, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenței dreptului, întrucât cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate sau netemeinicie a actului administrativ, ci la împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cu alte cuvinte, îndoiala serioasă asupra legalității trebuie să poată fi constatată cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din același act normativ, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei." Din prevederile legale citate, rezultă că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 1902 din data de 10.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Tismana și Agenția pentru Protecția Mediului Gorj. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (reclamanta având posibilitatea să urmeze calea de atac a recursului ce va fi supusă analizei de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, câtă vreme decizia atacată a fost confirmată de prima instanță, în fond. În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, cu privire la prevederile dispuse prin actul administrativ supus cenzurii instanței. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate. Ca atare, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu prezintă critici concrete din care să rezulte că prima instanță ar fi dat o interpretare greșită normelor de drept material. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,