ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5699/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5699/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată la data de 12.10.2020, în dosarul nr. x/2019, contestația formulată de reclamantele A., B. și C. împotriva rezoluției din data de 15.09.2020 dată de inspectorul șef al Inspecției Judiciare în lucrarea C20-1149. În vederea soluționării contestației, în cadrul procedurii prealabile, s-a pus în vedere reclamantelor să achite o taxă judiciară de timbru de 50 RON, iar obligația le-a fost adusă la cunoștință la data de 27.10.2020, conform proceselor-verbale de înmânare a adreselor. Suplimentar obligației de plată a taxei judiciare de timbru, în sarcina reclamantelor au fost stabilite și alte obligații procesuale (semnarea cererii de chemare în judecată de către toate părțile reclamante, depunerea cererii de chemare în judecată în formă tehnoredactată sau dactilografiată, depunerea actului administrativ contestat și a înscrisurilor aferente).
La data de 04.11.2020 a fost înregistrată la Curtea de Apel București cererea denumită "reexaminare-revizuire" prin care reclamantele au solicitat anularea rezoluției Inspecției Judiciare din data de 15.09.2020 dată în lucrarea C20-1149 și, în consecință, reexaminarea și revizuirea procedurilor penale din cauzele penale în care au fost parte. Această nouă cerere a fost înregistrată în dosarul asociat nr. x/2020, având ca obiect reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform prevederilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.
Hotărârea instanței de fond
Prin încheierea din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantele A., B. și C., ca lipsită de interes.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri, au formulat recurs reclamantele C., A. și B., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în subsidiar, a excepției inadmisibilității căii de atac.
II. Soluția instanței de recurs
Argumente de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este suficient timbrat și îl va anula pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013:"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50 % din taxa datorată la suma contestat, dar nu mai puțin de 100 lei…" Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, statuează în mod expres că:
"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:
"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ care dispun în mod expres că:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
În cauză, se constată că prin Rezoluția de la dosarului s-a dispus citarea recurentelor cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru cu suma de 100 RON.
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentelor de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.
Sub acest aspect se constată că, prin citațiile emise pentru termenul de judecată din 18.11.2021, li s-a pus în vedere recurentelor obligația achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii.
La dosarul cauzei exista o copie a unei chitanțe în valoare de 50 RON însă nu se poate reține dacă aparține acestui dosar.
De asemena, la dosar se află o copie a unei tax judiciare de timbru în cuantum de 10 RON, însă nici aceasta nu se poate reține dacă aparține prezentului dosar.
Or, în speță, se constată că, până la termenul de judecată de astăzi, 18.11.2021, reclamantele C., A. și B. nu și-au îndeplinit obligația de a depune dovada completării taxei judiciare de timbru, în cuantumul dispus de instanță, astfel că este incidentă sancțiunea anulării recursului.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea recursului ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de reclamantele C., A. și B. împotriva încheierii din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.