ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5516/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 februarie 2018, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, a solicitat:

- anularea raportului de audit privind verificarea cheltuielilor declarate și autorizate pentru Proiecte, la nivelul Programului RO 06 - "Energie regenerabilă" (A.), finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, la Administrația Fondului pentru Mediu, în calitate de Operator de Program;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.06.2017;

- anularea Deciziei nr. 16/CA/12.09.2017 (comunicată la data de 19 septembrie 2017) privind soluționarea Contestației formulată de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.06.2017.

Prin sentința civilă nr. 5462 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea raportului de audit, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 5462 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 518/1995, iar instanța fondului în mod greșit a reținut că "deși participarea era aprobată până la data de 05 iunie 2015, dl. B. a plecat din Oslo la data de 04 iunie 2015" întrucât, așa cum a arătat conform referatului, încă de la început s-a stabilit că domnul B. să fie delegat până la data de 04 iunie 2015.

Referitor la invocarea art. 13 lit. a) din H.G. nr. 1860/2006, recurenta-reclamantă a arătat că acest articol este invocat ca temei de drept în tot cuprinsul procesului-verbal contestat, iar conform acestui articol, coroborat cu prevederile H.G. nr. 518/1995, efectuarea returului într-o altă localitate decât cea de plecare nu poate fi considerată o aplicare incorectă a prevederilor legale în materie privind decontarea cheltuielilor de transport aerian internațional, întrucât legislația în vigoare nu prevede în mod expres ca returul să se facă la adresa de plecare.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că deși în mod greșit s-au invocat în cuprinsul procesului-verbal și în decizia contestată prevederile art. 25 lit. d) din H.G. nr. 1860/2006, ca temei legal pentru presupusa faptă, instanța de fond nu a analizat aceste aspecte în sentința recurată.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a învederat că instituția nu a suferit niciun impact financiar negativ, iar instanța de fond nu a avut în vedere că textul de lege stipulează că salariatul delegat să îndeplinească anumite sarcini de serviciu are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, ori în cazul celor 3 salariați, aceștia au fost delegați de conducerea instituției să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în Norvegia. Cum aceste sarcini au fost îndeplinite în perioada stabilită prin referatul de necesitate, în mod corect aceștia au beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 octombrie 2019, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate și în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, cu privire la derularea Programului RO06 - Energie Regenerabilă - A. (...), Direcția Generală de Inspecție Economico-financiară a dispus efectuarea unei verificări documentare a suspiciunii de neregulă în ceea ce privește eligibilitatea cheltuielilor aferente unor deplasări externe efectuate de către angajați din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) pe parcursul derulării acestui program.

În urma acestei inspecții, a fost emis raportul de audit privind verificarea cheltuielilor declarate și autorizate pentru Proiecte, iar în baza acestuia, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.06.2017, privind cheltuielile din cadrul programului RO 06 "Enerqie reqenerabilă - (A.)". Prin acest proces-verbal s-a stabilit în sarcina reclamantei Administrația Fondului pentru Mediu un debit în cuantum de 6.046,48 RON. Astfel, s-a constat efectuarea unor cheltuieli aferente unor deplasări externe efectuate de către unii angajați, fiind încălcate dispozițiile art. 2 lit. a) și art. 7 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 518/1995, art. 13, art. 25 lit. c) și d) din H.G. nr. 1860/2006, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 200/2002.

În acest sens, s-a reținut că cheltuielile de decontare ale deplasării domnului B. la Oslo, s-a efectuat nelegal, reținându-se că acesta a plecat din Oslo în data de 04 iunie 2015 cu destinația Londra, și nu București. Cea de-a doua constatare a privit deplasarea la Oslo a numiților B., C. și D., emitentul actului considerând că și aceste decontări s-au făcut nelegal, ca urmare a faptului că, în ceea ce privește drumul de întoarcere, domnul B. a avut ca destinație finală Goteborg, iar doamna D. și domnul C. au avut destinația finală Cluj Napoca, chiar dacă locul de muncă al acestora este în București.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.06.2017 reclamanta a formulat contestație, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. x/01.08.2017.

Prin Decizia nr. 16/CA/12.09.2017, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.06.2017.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora "(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Conform art. 1 lit. e) din H.G. nr. 518/1995, "Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, reprezentând e) participări la congrese, conferințe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a unității, precum și manifestări științifice, culturale, artistice, sportive și altele asemenea".

Art. 6 din H.G. nr. 518/1995 prevede că "(1) Ministerele și celelalte unități trimițătoare mai suportă în valută și în RON, după caz, pe lângă drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1), și următoarele alte cheltuieli: a) costul transportului în trafic internațional, cel între localitățile din țara în care personalul își desfășoară activitatea, precum și pe distanța dus-întors dintre aeroport sau gară și locul de cazare".

Din interpretarea logico-teleologică a prevederilor legale anterior menționate, raportat la situația de fapt reținută prin actele administrative contestate, rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, apărările formulate prin cererea de chemare în judecată și reiterate prin cererea de recurs, privind dispozițiile art. 13 lit. a) și art. 25 lit. d) din H.G. nr. 1860/2006, nu sunt relevante în cauză, nefiind aplicabile speței deduse judecății, aspect tranșat în mod corect și de instanța fondului. Astfel, în mod judicios a reținut prima instanță că obiectul H.G. nr. 1860/2006 este de a stabili drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, însă situația dedusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze. În cauză, neregula reținută în sarcina recurentei-reclamante privește cheltuielile efectuate de personal cu deplasarea în afara țării, în vederea participării la un eveniment, motiv pentru care aplicabile sunt dispozițiile H.G. nr. 518/1995, care prevăd expres că deplasarea trebuie să se facă în localitatea în care își desfășoară activitatea.

În acest context, instanța de control judiciar respinge și criticile recurentei-reclamante privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 518/1995.

Înalta Curte reține că indiferent de data întoarcerii domnului B. din Oslo de la evenimentul organizat în cadrul programului Proiectului "RO 06 Energie Regenerabilă (A.)" la Oslo, în perioada 01-05 iunie 2015, este de necontestat că acesta a plecat din Oslo cu destinația finală Londra, fiind astfel încălcate cerințele impuse de art. 6 din H.G. nr. 518/1995, potrivit cărora întoarcerea trebuia să se facă în localitatea unde își desfășoară activitatea personalul, care în cazul domnului B. era București.

De asemenea, referitor la cheltuielile de deplasare la evenimentul "EEA Grants programme în E. energy, hydropo- wer-study visit to Stavanger" în cadrul Programului "RO 06 Energie Regenerabilă (A.) din datele de 15 - 17 iunie 2016, instanța de recurs constată că deplasarea numiților B., C. și D. nu îndeplinește cerințele impuse de art. 6 din H.G. nr. 518/1995, având în vedere că întoarcerea nu s-a făcut în localitatea unde își desfășoară activitatea, reținându-se sub acest aspect că domnul B. a avut ca destinație finală Goteborg - Suedia, iar doamna D. și domnul C. au avut destinația finală Cluj Napoca, deși aceștia își desfășoară activitatea în București.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte are în vedere și că pentru declararea ca eligibile a acestor cheltuieli, nu era suficient ca personalul să îndeplinească condiția privind deplasarea în interes de serviciu, condiție de altfel sine-qua-non pentru decontarea cheltuielilor de transport, ci trebuiau îndeplinite și celelalte obligații prevăzute de lege, în speță întoarcerea în localitatea în care angajații își desfășoară activitatea. De altfel, recurenta-reclamantă nici nu a susținut sau dovedit că întoarcerea angajaților B., C. și D. din localitatea în care s-au desfășurat activitățile pentru care s-au deplasat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea în care își desfășurau activitatea ar fi fost justificată de îndeplinirea unor sarcini de serviciu.

În acest sens, instanța de control judiciar, în acord cu opinia instanței de fond, constată și că apărările recurentei-reclamante privind inexistența unui impact financiar, respectiv folosirea mai eficientă a fondurilor, sunt aspecte care nu prezintă relevanță în speță, câtă vreme, așa cum s-a reținut și în precedent, dispozițiile legale care reglementează condițiile de decontare ale cheltuielilor nu au fost respectate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 5462 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.