Secțiunea a treia Cerere nr. 1467/03 prezentată de Fikret YILDIZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 noiembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători, și dlui S. Quesada, grefier al secțiunii Având în vedere cererea formulată mai sus la 9 decembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 28 septembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Fikret Yebze, este un resortisant turc, născut în 1965. La introducerea cererii, acesta a fost deținut în casa de judecată a lui Gebze. Este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Kayao Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 noiembrie 1996, reclamantul a fost arestat și arestat pentru apartenență la organizația ilegală armată Komünst Parte Õnșa Örgütü (Organizația de Fundație a Partidului Comunist) I s-a reproșat, printre altele, că a participat la diverse operațiuni de jaf în numele acestei organizații. La 25 noiembrie 1996 a fost colectată depoziția de custodie a reclamantului, care a declarat că este pe fugă din 1991 deoarece a fost căutat pentru uciderea unui părinte. El a declarat că a integrat mai întâi organizația ilegală pe care o suspecta că este responsabilă pentru această crimă, apoi Organizația Fundației Partidului Comunist în numele căreia a recunoscut că a participat la jafuri. La 27 noiembrie 1996, reclamantul a fost sesizat în fața procurorului republicii în apropierea instanței de securitate din statul în cauză, care și-a primit declarația. Cu această ocazie, acesta a negat faptele reproșate și a susținut că a integrat organizaia în litigiu numai pentru a soluționa crima unui părinte. În aceeași zi, reclamantul a fost pus în custodie provizorie. La 7 decembrie 1996, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamant de furt în calitate de membru al organizației în litigiu și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 7 decembrie 2001, procurorul general al Republicii și-a depus rechizițiile pe fond, în temeiul cărora a solicitat condamnarea reclamantului în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. În memoriul său în apărare din 25 ianuarie 2002, reclamantul a negat faptele reproșate, precum și conținutul declarației sale de arest la domiciliu, pe care ar fi fost obligat să le semneze ca urmare a presiunilor polițienești și a relelor tratamente. La 4 februarie 2002, după audierea reclamantului în apărarea sa și a avocatului său în pledoaria sa, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa cu moartea, transformată într-o condamnare la închisoare pe viață în temeiul articolului 146 alineatul (1) din Codul penal. În acest scop, Comisia a subliniat faptul că persoana respectivă a participat la jafuri armate în scopul de a furniza fonduri organizației în litigiu în scopul de a aduce atingere legii fundamentale a Republicii Turcia și de a pune în aplicare acțiunea Adunării Naționale. Curtea s-a bazat pe dovezile din dosar, în special pe declarațiile victimelor jafurilor, ale martorilor și ale co-inculpaților. La 26 martie 2002, reclamantul s-a ocupat de casarea în culpă a martorilor și a subliniat caracterul contradictoriu al depozițiilor martorilor și a susținut că faptele reproșate nu ar fi trebuit să cadă sub incidența articolului 146 168 alineatul (2) din Codul penal. Prin hotărârea din 24 iunie 2002, pronunțată la 3 iulie 2002, Curtea de Casație a confirmat condamnarea reclamantului. Aceaceasta este de părere că nu a existat nicio eroare în condamnarea pronunțată în ceea ce privește elementele de probă colectate, concluziile anchetei preliminare, luarea în considerare a circumstanțelor reductoare de pedeapsă și respingerea motivată a argumentelor în apărare. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost judecat într-un termen rezonabil. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 16 iulie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale ca răspuns la cele ale guvernului a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în temeiul aceluiași articol, poate elimina o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele indică faptul că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de reclamant la 28 iulie 2007 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide în unanimitate să elimine restul cererii de rol. Santiago Quesada, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine restul cererii de rol. Boštjan dl Zupančič Moduler Președinte
Requête n
o
1467/03
présentée par Fikret YILDIZ
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 8 novembre 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
M
mes
E. Fura-Sandström,
MM.
David Thór Björgvinsson,
juges,
et de M. S.
Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 9 décembre 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu la décision partielle du 28 septembre 2006,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Fikret Yıldız, est un ressortissant turc, né en 1965. Lors de l’introduction de la requête, il était détenu au sein de la maison d’arrêt de Gebze. Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 novembre 1996, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue pour appartenance à l’organisation illégale armée
Komünist Parti İnșa Örgütü
(Organisation de fondation du parti communiste). Il lui était notamment reproché d’avoir participé à diverses opérations de braquage pour le compte de cette organisation.
Le 25 novembre 1996 fut recueillie la déposition de garde à vue du requérant, lequel déclara être en fuite depuis 1991 car recherché pour le meurtre d’un parent. Il dit avoir intégré d’abord l’organisation illégale qu’il suspectait d’être responsable de ce meurtre, puis l’Organisation de fondation du parti communiste pour le compte de laquelle il reconnut avoir participé à des braquages.
Le 27 novembre 1996, le requérant fut déféré devant le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul, lequel recueillit sa déposition. A cette occasion, il nia les faits reprochés et soutint avoir intégré l’organisation litigieuse uniquement pour élucider le meurtre d’un parent.
Le même jour, le requérant fut placé en détention provisoire.
Le 7 décembre 1996, le procureur de la République inculpa le requérant pour vol en qualité de membre de l’organisation litigieuse et requit sa condamnation en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal et de l’article
5 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
Le 7 décembre 2001, le procureur de la République déposa ses réquisitions sur le fond, aux termes desquelles il requit la condamnation du requérant en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal et de l’article 5 de la loi n
o
3713.
Dans son mémoire en défense du 25 janvier 2002, le requérant nia les faits reprochés ainsi que le contenu de sa déposition de garde à vue, qu’il aurait été contraint de signer par suite de pressions policières et mauvais traitements. Soulignant l’absence d’éléments de preuve l’incriminant, il demanda son acquittement ainsi que sa libération provisoire.
Le 4 février 2002, après avoir entendu le requérant en sa défense et son avocat en sa plaidoirie, la cour de sûreté de l’État condamna le requérant à la peine de mort, commuée en une peine de réclusion criminelle à perpétuité en vertu de l’article 146 § 1 du code pénal. Elle souligna pour ce faire que l’intéressé avait participé à des braquages armés aux fins de procurer des fonds à l’organisation litigieuse dans le but de porter atteinte à la loi fondamentale de la République de Turquie et entraver l’action de l’Assemblée nationale. La cour se fonda sur les éléments de preuves du dossier et notamment les déclarations des victimes des braquages ainsi que des témoins et coaccusés.
Le 26 mars 2002, le requérant se pourvut en cassation soutenant qu’il n’existait aucun élément de preuve à son encontre si ce n’est sa déposition de garde à vue obtenue par suite de mauvais traitements. Il souligna le caractère contradictoire des dépositions des témoins et soutint que les faits reprochés n’auraient pas dû tomber sous le coup de l’article 146 § 1 mais de l’article
168 § 2 du code pénal.
Par un arrêt du 24 juin 2002, prononcé le 3 juillet 2002, la Cour de cassation confirma la condamnation du requérant. Elle estima qu’aucune erreur n’apparaissait dans la condamnation prononcée eu égard aux éléments de preuves recueillis, aux conclusions de l’enquête préliminaire, à la prise en compte des circonstances réductrices de peine et au rejet motivé des arguments en défense.
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir été jugé dans un délai raisonnable.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 16 juillet 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations en réponse à celles du Gouvernement était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 28
juillet 2007 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir
sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer le restant de la requête du rôle.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président