ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5283/2021

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorul 1 București la data de 29.01.2021, sub nr. x/2021, contestatorul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2020, precum și a actelor de executare emise de B. la data de 13.01.2021, în dosarul de executare silită nr. x/2020.

În motivare contestatoarea a arătat, în esență, că obiectul cererii de încuviințare a executării silit este inadmisibil. A precizat că obligația din dispozitivul Deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 excedează prevederilor legale ce reglementează procedura executării silite, precum și competenței materiale a instanței de executare din cadrul acestei proceduri. A mai precizat că printr-o normă derogatorie de la dreptul comun, și anume Legea nr. 554/2004, legiuitorul a stabilit că în materia contenciosului administrativ instanța de executare este cea care a soluționat fondul litigiului, respectiv Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. La termenul din data de 11.05.2021, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale.

2.1. Prin sentința nr. 4627 din 25 mai 2021, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatorul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că Legea nr. 554/2004 este o lege specială față de C. proc. civ. și normele acesteia vor avea prioritate față de normele de drept comun cuprinse în C. proc. civ., apreciind în acest sens că instanța competentă să judece inclusiv contestațiile la executare în materia contenciosului administrativ se stabilește conform principiului specialia generalibus derogant, prin raportare la noțiunea de "instanță de executare" în accepțiunea Legii nr. 554/2004.

2.2. Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1281 din data de 22 septembrie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea acestuia spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 651 din C. proc. civ., în considerarea cărora competența de soluționare a cauzei revine instanței de executare, în speță judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe: judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul demersului judiciar inițiat de către contestator îl reprezintă contestația la executare formulată împotriva încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2020, precum și împotriva actelor de executare emise de B. la data de 13.01.2021, în dosarul de executare silită nr. x/2020.

Problema care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Astfel, Judecătoria sectorului 1 București a reținut incidența în cauză a normelor speciale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care se aplică cu prioritate față de normele de drept comun cuprinse în C. proc. civ., potrivit principiului specialia generalibus derogant, în raport de care competența de soluționare a cauzei ar aparține Curții de Apel București.

În schimb, Curtea de Apel București a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., apreciind că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În speță este de observat faptul că, din cuprinsul contestației la executare rezultă în mod cert că ceea ce partea a înțeles să conteste este încheierea de încuviințare a executării silite din data de 16.11.2020, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. x/2020, apreciind că este inadmisibil obiectul cererii de încuviințare a executării silite și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 663 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 666 alin. (5) pct. 1 și pct. 6 C. proc. civ.

Contestatorul a mai susținut că, în interpretarea dispozițiilor art. 663 din C. proc. civ., este de esența procedurii executării silite ca un titlu a cărui executare se solicită să cuprindă date clare referitoare la creanță (cuantumul ei cert, determinat sau determinabil).

Din dispozitivul încheierii de încuviințare a executării silite, contestată în cauză, rezultă că a fost încuviințată executarea silită a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru neîndeplinirea obligației de a face menționată în titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.

Conform dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu menționat, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Așadar, titlul executoriu ce stă la baza executării silite este reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prevede îndeplinirea unei obligații de a face, precum și a unei obligații de a da, constând în penalități de întârziere pentru executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu și cheltuielile de executare, contestatorul întemeindu-și contestația pe dispozițiile art. 712 alin. (1) și alin. (3), coroborate cu cele ale art. 715 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ.

În acest context, este neîndoielnic faptul că în ceea ce privește punerea în executare a obligației de a face, respectiv a obligației debitorului de a adopta o hotărâre de guvern sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere până la executarea obligației, instanța de executare este instanța de contencios administrativ care a soluționat fondul litigiului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin urmare, în materia contenciosului administrativ legiuitorul a prevăzut o procedură specială pusă la îndemâna deținătorului titlului de a obliga autoritatea pârâtă să pună în executare obligațiile stabilite de instanța de judecată în sarcina acesteia, atunci când nu sunt aduse la îndeplinire de bună voie sau în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Această procedură de executare silită se demarează de creditor prin acțiune directă la instanța de contencios administrativ care a soluționat fondul litigiului - instanță de executare potrivit art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fără a fi necesară încuviințarea executării silite prin intermediul executorului judecătoresc.

Pe de altă parte, executarea silită a altor obligații decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cum ar fi obligațiile de despăgubiri sau de plată a cheltuielilor de judecată, urmează procedura reglementată de C. proc. civ., instanța de executare fiind cea prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 712 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ.. În cadrul cererii contestatorul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 1 și pct. 6 din C. proc. civ., urmărind astfel cenzurarea încheierii de încuviințare a executării silite, care nu poate fi verificată sub aspectul legalității decât în cadrul contestației la executare.

Se reține astfel că acțiunea contestatorului are natura juridică a unei contestații la executare, ceea ce, în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, atrage incidența dispozițiilor de drept comun ale art. 651 din C. proc. civ., conform cărora:"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (. . . . . . . . . .)."

De altfel, executării silite propriu-zise, chiar dacă este vorba de o hotărâre a instanței de contencios administrativ, i se aplică prevederile C. proc. civ., la care face trimitere art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Ca urmare, în contextul în care obiectul cauzei constă într-o contestație la executare, formulată în temeiul art. 712 și art. 715 din C. proc. civ., nefiind solicitată stabilirea sumei datorată cu titlu de penalități și/sau a despăgubirilor datorate pentru neexecutarea în natură a obligației din Decizia nr. 2370/08.05.2019, conform dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, competența soluționării contestației revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul debitorului, în speță Judecătoriei sector 1 București, care urmează a lămuri, în concret, care este obiectul executării silite și, în funcție de acesta, dacă executării silite i se aplică procedura specială reglementată de Legea nr. 554/2004 sau procedura de executare silită de drept comun.

În consecință, având în vedere că în prezenta cauză este vorba despre o contestație la executare reglementată de dreptul comun și nu de o executare întemeiată pe dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage incidența prevederilor art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește instanța de executare, și ținând cont de faptul că sediul debitorului Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, se află în circumscripția Judecătoriei sector 1 București, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Față de toate considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 04 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.