AFFAIRE RADA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1
AFFAIRE RADA c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)
A TREIA SECȚIE
CAUZA
RADA c. ROMÂNIA
(Cererea nr.
38840/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 noiembrie 2007
DEFINITIV
08/02/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la articolul
44 §
2 din Convenție. Ea poate suferi modificări formale.
În cauza Rada c. România,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), ședință în complet compus din
:
Dl.
B.M. Zupančič,
președinte,
C. Bîrsan,
D.
E. Fura-Sandström,
A. Gyulumyan,
Dl.
E. Myjer,
D.
I. Ziemele,
I. Berro-Lefèvre,
judecători,
și din Dl. S.
Naismith,
grefier adjunct de secție
,
După deliberare în camera consilului din 11 octombrie 2007,
Adoptă următoarea hotărâre, luată la această dată
:
PROCEDURĂ
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr.
38840/03) îndreptată împotriva României și prin care un cetățean al acestui Stat, dl. Ioan Constantin Rada („
reclamantul
"), a sesizat Curtea la 7 noiembrie 2003 în baza articolului 34 al Convenției de protejare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („
Convenția
").
2.
Guvernul român („
Guvernul
") este reprezentat de agentul său, dl. R.H. Radu.
3.
La 9 mai 2006, Curtea a hotărât comunicarea cererei Guvernului. Invocând dispozițiile articolului 29 § 3, ea a hotărât că vor fi examinate simultan admisibilitatea și fondul cauzei.
PRIVIND FAPTELE
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
4.
Reclamantul s-a născut în 1954 și locuiește la Oradea.
A.
Contestare a revocării reclamantului
5.
Printr-un contract cu termen nedeterminat din 15 martie 1991, societatea comercială PECO Bihor S.A. („
S.C. PECO Bihor
"), sucursală a Societății Naționale a Petrolului PETROM S.A. București („
S.N.P. PETROM
"), întreprindere cu capital public, a angajat reclamantul în calitate de director comercial.
6.
Printr-o decizie din 30 octombrie 2000, directorul general al S.N.P. PETROM a revocat reclamantul din postul de director comercial și l-a pus la dispoziția S.C.
PECO Bihor.
7.
Printr-o decizie din 8 noiembrie 2000, directorul general al S.C.
PECO Bihor l-a numit pe reclamant în postul de șef al serviciului de vânzări și transport.
8.
La 24 noiembrie 2000, reclamantul a introdus o acțiune în anulare devant tribunalul de primă instanță al Oradiei. A cerut reintegrarea sa în postul de director comercial al S.C. PECO Bihor, daune-interese pentru repararea prejudiciului material suferit în urma revocării sale, precum și restituirea cheltuielilor de procedură suportate. Acțiunea era îndreptată împotriva S.N.P. PETROM și a S.C. PECO Bihor.
9.
La ședința din 29 martie 2001, reclamantul a declarat renunțarea sa la cererea de despăgubire.
10.
Printr-o sentință din 2 aprilie 2001, tribunalul de primă instanță al Oradiei a admis acțiunea reclamantului și a anulat deciziile litigioase, ordonând reintegrarea acestuia în postul de director comercial. Tribunalul a considerat că prin deciziile în cauză, angajatorul a modificat în mod unilateral termenilor contractului de muncă din 15 martie 1991, și că această modificare era contrară dispozițiilor codului muncii care reglementează contractele de muncă cu termen nedeterminat.
11.
La 2 mai 2001, S.N.P. PETROM a depus apel împotriva sentinței sus-menționate, susținând că contractul legând societatea și reclamantul, în calitate de director comercial, era un contract de mandat, și că ea putea deci revoca reclamantul din postul de director fără consimțământul acestuia.
12.
Printr-o hotărâre din 7 septembrie 2001, tribunalul județean Bihor a respins ca nefondat apelul S.N.P. PETROM și a confirmat sentința de primă instanță, considerând că contractul din 15 martie 1991 era un contract de muncă, ai cărui termeni nu puteau fi modificați unilateral de angajator.
B.
Recurs în anulare formulat de procurorul general
13.
Printr-o scrisoare din 3 octombrie 2001, S.N.P. PETROM a cerut ministrului Justiției să sesizeze procurorul general al României pentru ca acesta din urmă să formuleze un recurs în anulare împotriva hotărârii din 7
septembrie
2001 a tribunalului județean Bihor. Scrisoarea sus-menționată nu a fost comunicată reclamantului.
14.
La 9 septembrie 2002, la cererea ministrului Justiției, procurorul general al României a formulat devant Curtea Supremă de Justiție un recurs în anulare împotriva hotărârii din 7 septembrie 2001, în virtutea articolului 330 (2) din codul de procedură civilă. În recursul său, comunicat reclamantului, procurorul general a solicitat casarea cu trimitere înapoi a hotărârii.
15.
Printr-o hotărâre din 8 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare. Ea a considerat că raporturile contractuale stabilite între reclamant și angajatorul se regulau nu doar de codul muncii, ci și de legea nr.
31/1990 privind societățile comerciale. În virtutea dispozițiilor relevante ale acestei legi, Curtea Supremă de Justiție a calificat contractul în cauză ca un contract de mandat, și a concluzionat că hotărârea din 7 septembrie 2001 fusese redactată în urma unei necunoateri esențiale a legii, ceea ce determinase o apreciere falsă în privința fondului cauzei. Ea a pronunțat casarea fără trimitere înapoi a hotărârii sus-menționate și, soluționând litigiul în fond, a respins ca nefondat acțiunea reclamantului, cu motivul că revocarea acestuia din postul de director comercial fusese justificată.
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
A.
Codul de procedură civilă
16.
Articolele relevante dispun
:
art. 330
„
Procurorul general poate, fie din oficiu fie la cererea ministrului Justiției, formula devant Curtea Supremă de Justiție, un recurs în anulare împotriva unei decizii definitive și irevocabile din următoarele motive
:
1.
atunci când tribunalurile au depășit competențele lor,
2.
atunci când decizia, obiect al recursului în anulare, a necunoscut esențial legea, ceea ce a determinat o soluție eronată în privința fondului cauzei, sau atunci când această decizie este manifest nefondat.
"
art. 330
1
„
În cazurile prevăzute la paragrafele 1 și 2 ale articolului 330, recursul în anulare poate fi formulat într-un termen de un an de la data la care decizia vizată devine definitivă și irevocabilă.
"
Articolele 330, 330
1
și 330
3
au fost abrogate de ordinanța de urgență a Guvernului nr.
58 din 28 iunie 2003.
B.
Legea nr.
31/1990 privind societățile comerciale
17.
Dispozițiile relevante sunt redactate după cum urmează
:
art. 141
§
2
„
Consilul de administrație poate revoca oricând persoanele numite în comitetul de conducere.
"
PRIVIND DREPTUL
I.
PRIVIND ÎNCĂLCĂRILE ALESE ALE ARTICOLELOR 6 ȘI 13 DIN CONVENȚIE
18.
Reclamantul consideră în principal că redeschiderea cauzei privind hotărârea definitivă din 7
septembrie
2001 a tribunalului județean Bihor, în urma recursului în anulare formulat de procurorul general, a vătămat principiul securității raporturilor juridice, garantat de art. 6 § 1 din Convenție.
19.
Reclamantul mai susține lipsa de imparțialitate și independență a Curții Supreme de Justiție, care ar fi admis recursul în anulare din cauza faptului că SNP PETROM era o întreprindere cu capital public. El se plânge, de asemenea, de necunoașterea egalității armelor în procedura recursului în anulare, precum și de o vătămare a principiului contradictoriu, din cauza necomunicării scrisorii pe care partea adversă a depus-o ministrului Justiției la 3
octombrie
Reclamantul invocă articolele 6 § 1 și 13 din Convenție.
20.
În partea sa relevantă, art. 6 § 1 din Convenție se citește după cum urmează
:
„
Fiecare are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de o jurisdicție independentă și imparțială, constituită conform legii, care va decide (...) contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile de natură civilă (...)
"
21.
Din partea sa, art. 13 din Convenție se citește după cum urmează
:
„
Fiecare persoană ai cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la un recurs efectiv devant o instanță națională, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.
"
A.
Privind admisibilitatea
22.
Invocând cauza
Martinie
c. Franța
([Marea Cameră], nr.
58675/00, §
29, CEDH 2006
‑
...), Guvernul contestă aplicabilitatea articolului 6, cu motivul că postul de director comercial ocupat de reclamant în cadrul sucursalei Bihor a SNP PETROM implica o participare directă la exercitarea puterii publice și la funcțiile care vizează salvgardarea intereselor generale ale Statului.
23.
În acest sens, Guvernul subliniază că SNP PETROM era, la momentul faptelor, o întreprindere cu capital public, care administra activitățile legate de exploatarea gisamentelor de petrol și gaze naturale, și la distribuția și comercializarea petrolului și gazelor.
24.
Referindu-se la importanța strategică a sectorului petrolier în economia română, Guvernul susține că atribuțiile reclamantului în calitate de director comercial al S.C. PECO S.A. implicau o putere de decizie precum și un anumit nivel de responsabilitate.
25.
Guvernul deduce din aceasta că Statul avea un interes legitim să exigă de la reclamant o legătură specială de încredere și loialitate, și invită Curtea să concluzioneze că nu se aplică
ratione materiae
art. 6 contestației reclamantului împotriva revocării sale.
26.
Reclamantul nu a prezentat observații privind excepția preliminară ridicată de Guvern.
27.
Curtea reamintește dezvoltarea recentă a jurisprudenței sale în materie, în special hotărârea
Vilho Eskelinen și alții
c. Finlanda
([Marea Cameră], nr.
63235/00, CEDH 2007
‑
...) în care a considerat că, pentru a concluziona că nu se aplică art. 6, dreptul intern trebuie mai întâi să fi exclus în mod explicit accesul la o jurisdicție privind postul sau categoria de angajați în cauză (
Eskelinen
, citat mai sus, §
62), ceea ce nu este cazul în acest caz.
Curtea a mai considerat, de asemenea, în cauza sus-menționată că nimic în principiu nu justifică scutirea de la garantiile articolului 6 a conflictelor ordinare de muncă în măsura în care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autorității statului (
ibidem
).
Ținând seama de circumstanțele prezentei cauze, Curtea consideră că art. 6 § 1 se aplică în acest caz.
28.
Pe de altă parte, Curtea constată că plângerile reclamantului nu sunt manifest nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că ele nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile.
B.
Privind fondul
29.
Guvernul concede că, conform jurisprudenței constante a Curții, admiterea unei căi extraordinare de recurs care redeschide o hotărâre definitivă printr-o procedură de supraveghere încalcă principiul securității raporturilor juridice (
Brumărescu c. România
, [Marea Cameră], nr.
28342/95, § 62, CEDH 1999-VII
;
SC Mașinexportimport Industrial Group SA c. România
, nr.
22687/03, §
36, 1
decembrie
2005). În acest sens, el reamintește că în urma hotărârii
Brumărescu
sus-menționate, codul de procedură civilă a fost modificat și că dispozițiile legale care permiteau procurorului general să sesizeze Curtea Supremă de Justiție cu un recurs în anulare împotriva unei sentințe definitive au fost abrogate.
30.
Guvernul subliniază apoi că, spre deosebire de cauzele sus-menționate, în care deciziile definitive anulate se refereau la drepturi în esență patrimoniale, în prezenta cauză, hotărârea anulată nu se referea la asemenea drepturi, în măsura în care tribunalurile interne au fost apelate să examineze doar legalitatea deciziilor de a-l revoca pe reclamant și de a-l numi în alt post.
31.
În final, mereu în contrast cu cauzele sus-menționate (
Brumărescu
, citat mai sus, §
62
;
SC Mașinexportimport Industrial Group SA
, citat mai sus, §
36), Guvernul susține că în acest caz, hotărârea din 7 septembrie 2001 nu a fost executată înainte de anulare ca urmare a recursului în anulare formulat de procurorul general.
32.
Reclamantul consideră că aspectele ridicate de Guvern nu pot justifica intervenția procurorului în litigiul care-l opunea SNP PETROM.
33.
Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil devant o jurisdicție, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat la lumina preambulului Convenției, care enunță supremația legii ca element a patrimoniului comun al statelor contractante.
34.
Unu din elementele fundamentale ale supremației legii este principiul securității raporturilor juridice, care vrea, printre altele, că soluția dată în mod definitiv la orice litigiu de tribunale să nu mai fie pusă în cauză (
Brumărescu
, citat mai sus, § 61). În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este împuternicită să solicite supraveghere unei sentințe definitive și executorie cu scopul unic de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința acesteia (
Riabykh c. Rusia
, nr.
52854/99, §
52, CEDH
2003-IX). Deci, supraveghere nu trebuie să devină un apel deghizat și simplu faptul că ar putea exista două puncte de vedere pe subiect nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga la acest principiu decât atunci când motive substantiale și imperioase o cer (
Riabykh
,
citat mai sus, §
52).
35.
În acest caz, ținând seama de observațiile părților, Curtea nu vede motiv de a se abate de la jurisprudența sus-menționată, situația de fapt fiind în esență aceeași (a se vedea și
SC
Mașinexportimport Industrial Group SA
, citat mai sus, § 36). În particular, faptul că hotărârea din 7 septembrie 2001 a tribunalului județean Bihor nu fusese executată în momentul anulării sale nu ar putea conduce Curtea la o concluzie diferită în acest caz (a se vedea, printre altele, hotărârea
Sipchenko
c. Rusia
, nr.
38368/04, §
45, 1
martie
2007).
36.
Cât privește argumentul Guvernului conform căruia anularea hotărârii din 7 septembrie 2001 ca urmare a recursului în anulare nu a vătămat drepturile patrimoniale ale reclamantului, Curtea observă că principiul securității raporturilor juridice se impune independent de caracterul patrimonial al dreptului civil care este în joc.
37.
În rest, Curtea consideră că dreptul reclamantului de a fi reintegrat în fostul post are un caracter patrimonial din cauza repercusiunilor pecuniare decurgând din reintegrare.
38.
Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că anularea hotărârii din 7 septembrie 2001 a încălcat principiul securității raporturilor juridice, vătâmând dreptul reclamantului la un proces echitabil.
39.
Ca urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
40.
Ținând seama de concluziile care preced, Curtea consideră că nu trebuie să examineze separat plângerile privind presupusa lipsă de independență și imparțialitate a Curții Supreme de Justiție și nerespectarea principiilor contradictoriu și egalității armelor
; aceste plângeri constituie doar aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 § 1, în privința căruia ea a ajuns deja la o constatare de încălcare (a se vedea,
SC Mașinexportimport Industrial Group SA
,
citat mai sus, § 39
;
Popea
c. România
, nr.
6248/03, §
38, 5
octombrie
2006).
41.
În final, Curtea consideră că nu este necesar să examineze separat plângerile privind art. 13 din Convenție.
II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
42.
Potrivit articolului 41 din Convenție,
„
Dacă Curtea declară că s-a produs o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante superioare nu permite ștergerea decât imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
"
A.
Prejudiciu
43.
Cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit în urma anulării hotărârii din 7 septembrie 2001, reclamantul solicită, fără a furniza documente justificative, suma de 23
236 EUR, reprezentând pierderile salariale pe care le-ar fi suferit din 1
noiembrie
2000, data revocării sale din postul de director comercial al S.C. PECO Bihor.
44.
Pe de altă parte, reclamantul cere 50
000
EUR cu titlu de prejudiciu moral pentru frustrarea și dezamăgire provocate de ingerințele în drepturile sale invocate devant Curt.
45.
Privind cererea de reparare a prejudiciului material, Guvernul o consideră excesivă, speculativă și neîntemeiat.
46.
Guvernul susține în primul rând că reclamantul nu ar putea cere daune-interese pentru salarii nepercepe pentru perioada anterioară hotărârii din 7 septembrie 2001, întrucât a renunțat la cererea în acest sens devant jurisdicțiile interne.
47.
Cât privește perioada următoare, Guvernul susține că hotărârea din 7
septembrie
2001 a tribunalului județean Bihor se limitează la ordonarea reintegrării reclamantului în postul de director comercial și nu stabilește în favoarea sa dreptul de a percepe salarii până la reintegrare efectivă.
Conform opiniei Guvernului, niciun liant de cauzalitate nu ar putea fi stabilit între încălcarea articolului 6 § 1 și prejudiciul material susținut de reclamant.
48.
În final, Guvernul subliniază că reclamantul nu a furnizat documente justificative care să ateste suma salariilor pe care le-ar fi perceput în caz de reintegrare.
49.
Cât privește cererea de reparare a prejudiciului moral, Guvernul se referă la cauze similare examinate de Curt și consideră că suma cerută de reclamant este excesivă.
50.
Curtea reamintește mai întâi că a concluzionat la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție din cauza anulării unei decizii judiciare definitive ordonând reintegrarea reclamantului, ca urmare a recursului în anulare formulat de procurorul general.
51.
Ea reamintește, de asemenea, că o hotărâre care constată o încălcare atrage pentru Statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a-i șterge consecințele în modul în care se poate restabili pe cât posibil situația anterioară acesteia (a se vedea,
Brumărescu
c. România
(satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr.
28342/95, §
19, CEDH 2001
‑
I
; a se vedea și,
mutatis mutandis
,
Metaxas
c. Grecia
, nr.
8415/02, §
35, 27
mai
2004 și
Iatridis c. Grecia
(satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr.
31107/96, § 32, CEDH 2000-XI).
52.
Curtea observă că în principiu reintegrarea reclamantului în postul pe care îl deținea înainte de revocare, asa cum a fost ordonat de hotărârea din 7 septembrie 2001 a tribunalului județean Bihor, precum și plata de indemn pentru prejudiciul material și moral suferit din cauza anulării acestei hotărâri ar plasa reclamantul pe cât posibil într-o situație echivalând cu cea în care s-ar fi găsit dacă cerințele articolului
6
§
1 din Convenție nu ar fi fost încălcate.
Cu toate acestea, în prezenta cauză, Curtea nu consideră potrivit să ceară reintegrarea reclamantului în post, întrucât în observații, persoana interesată nu a formulat nicio cerere în acest sens.
53.
Cât privește prejudiciul material, Curtea observă, cu Guvernul, că în acest caz nicio reparare corespunzând unei pierderi experimentate (
damnum emergens
) nu poate fi acordată reclamantului, întrucât persoana interesată a renunțat la cererea de despăgubire devant tribunalele interne, care s-au limitat deci la ordonarea reintegrării sale.
54.
Pentru ceea ce privește suma corespunzând pierderilor de profit (
lucrum cessans
), Curtea observă că, deși a fost informat la 22
august
2006 de cerințele impuse de art. 60 al Regulamentului Curții privind cererile de satisfacție echitabilă, reclamantul nu a însoțit pretențiile cu justificative relevante. Deci, nu a furnizat documente care să ateste suma salariului pe care îl percepe la momentul revocării sale și suma salariilor pe care le-ar fi perceput în calitate de director comercial pentru perioada următoare hotărârii din 7 septembrie 2001. El nu a produs nici justificative, cum ar fi buletinele de plată, care să facă evident suma salariului pe care efectiv l-a perceput în calitate de șef al serviciului de vânzări și transport al S.C. PECO Bihor. Mai mult, estimarea propusă de reclamant nu poate fi acceptată în absența documentelor, cum ar fi contractul colectiv de muncă, stabilind suma diverselor despăgubiri adăugându-se salariul de bază, pe care reclamantul le include în calculul lui.
55.
Din urmare, în absența justificativelor relevante, Curtea nu ar putea specului asupra valorii pierderilor de profit de care reclamantul consideră că a fost lipsit în urma anulării hotărârii din 7 septembrie 2001 (a se vedea,
mutatis mutandis, Dragne și alții c. România
(satisfacție echitabilă), nr.
78047/01, §
18, 16 noiembrie 2006). Nu este deci cazul să se acorde reclamantului indemnitate cu acest titlu.
56.
Curtea consideră, cu toate acestea, că reclamantul a suferit prejudiciu moral, datorită în special frustrării provocate de anularea hotărârii definitive redactate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este suficient compensat de constatarea încălcării.
57.
Ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa și statuând în echitate, după cum cere art. 41 din Convenție, Curtea acordă reclamantului 3
000 EUR pentru prejudiciu moral.
B.
Cheltuieli și costuri
58.
Reclamantul nu formulează nicio cerere cu acest titlu.
59.
Conform jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor sale doar în măsura în care le-a cerut. Din urmare, în acest caz, Curtea nu acordă reclamantului nicio sumă cu acest titlu.
C.
Dobânzi de întârziere
60.
Curtea consideră potrivit să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
petiția admisibilă
;
2.
Declară
că s-a produs o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza anulării hotărârii din 7
septembrie
2001 a tribunalului județean Bihor ca urmare a recursului în anulare formulat de procurorul general
;
3.
Declară
că nu este necesar să examineze separat alte plângeri ale reclamantului privind articolul
6
§
1 din Convenție
;
4.
Declară
că nu este necesar să examineze separat plângerile reclamantului privind art. 13 din Convenție
;
5.
Declară
a)
că
Statul pârât trebuie să verse reclamantului, într-un termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului
44
§
2 din Convenție, 3
000 EUR (trei mii euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit
;
b)
că de la expirarea termenului respectiv și până la plată, suma aceasta va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, majorată cu trei puncte procentuale
;
c)
că suma în cauză va fi convertită în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data soluționării
;
6.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la
8 noiembrie 2007 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului.
Stanley
Naismith
Boštjan M.
Zupančič
Grefier adjunct
Președinte