ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5268/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 19680/10.04.2019 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, stabilită în dosarul nr. x/2011.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că potrivit sentinței penale nr. 3716/2012 instanța a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă A. S.A. la plata sumei solicitate, întrucât autoturismul era asigurat la societatea de asigurări menționată, aflată în procedura falimentului.

Prin sentința civilă nr. 512 din data de 01 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că în mod corect a respins pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cererea de despăgubiri formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, întrucât, pe de o parte reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, iar de pe de altă parte sumele solicitate de către reclamant intră în categoria cheltuielilor suportate din fondurile de asigurări sociale, nefiind aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate și prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Împotriva sentinței nr. 512/01.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. din C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii contestației, anulării deciziei FGA nr. 19680/10.04.2019 și obligării pârâtului la plata sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că potrivit sentinței penale nr. 3716/2012, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2011, instanța a dispus obligarea asigurătorului S.C. A. S.A. la plata sumei de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare furnizate persoanelor vătămate și că, față de cele reținute prin sentința penală amintită, rezultă că efectuarea de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a cheltuielilor de spitalizare în cuantumul indicat a fost cauzată de vătămarea corporală produsă unei persoane din vina asiguratului RCA la societatea de asigurare aflată în faliment.

Ca urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier a fost cauza determinantă în efectuarea de către Spital a cheltuielilor de spitalizare, motiv pentru care a considerat că este îndeplinită de către creanța în discuție condiția de a fi o creanță de asigurare, contrar celor reținute în decizia emisă de FGA. În acest sens a mai arătat că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată și de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat, de către o terță persoană, care intră în categoria "persoanei păgubite", conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015.

În continuare, a subliniat recurentul, acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, în speță prejudiciul suferit fiind determinat de producerea riscului asigurat, astfel încât nu se poate susține că nu are calitatea de creditor de asigurare.

De asemenea, întrucât autoturismul era asigurat la societatea de asigurări S.C. A. S.A., aflată în procedura falimentului, a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data încheierii poliței de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile produse de către asigurații care răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală sau deces. Totodată, potrivit art. 55 din același act normativ, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care acesta răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite.

A enunțat recurentul-pârât dispozițiile art. 4 alin. (1) pct. b (iii) și pct. d din Legea nr. 213/2015 prin care este definită persoana păgubită și despăgubirea de care aceasta beneficiază și a susținut că în temeiul art. 13 alin. (1) din același act normativ, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, Fondul de Garantare a Asiguraților este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale.

A mai arătat recurentul că potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări până la concurența sumelor pe care le-a achitat din disponibilitățile sale, urmând a se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment.

În susținerea opiniei exprimate, recurentul a subliniat că efectuarea de către furnizorul de servicii medicale a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA, motiv pentru care creanța solicitată îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova având calitate de creditor de asigurare întrucât este îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit urmarea producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut în procesul penal.

Concluzionând, a apreciat că în calitatea sa de terț păgubit este îndreptățit să solicite și să primească de la FGA, care are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător aflat în faliment, despăgubirile solicitate constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate părții vătămate. De altfel, potrivit sentinței penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa persoanei care conducea un autoturism asigurat RCA și, ca urmare, producerea riscului asigurat, în speță producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, suma solicitată îndeplinind astfel condiția de a reprezenta o creanță de asigurare, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală. În esență, a susținut că își menține apărările formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 având în vedere că Spitalul nu se încadrează în categoria persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, fiind un furnizor de servicii medicale, susținând că sunt incidente prevederile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, conform cărora: "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată".

Recurentul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, solicitând respingerea apărărilor acestuia ca neîntemeiate. A considerat că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare reprezintă o creanță de asigurare în accepțiunea legii, iar Spitalul are calitatea de creditor de asigurare, deoarece este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate urmarea faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs și de apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Demersul judiciar al reclamantului vizează anularea Deciziei nr. 19680 din 10.04.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la plata sumei de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, stabilite în dosarul nr. x/2011.

Soluționând cauza, prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că în mod corect a respins pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cererea de despăgubiri formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, întrucât, pe de o parte reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, iar de pe de altă parte sumele solicitate de către reclamant intră în categoria cheltuielilor suportate din fondurile de asigurări sociale, nefiind aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate și prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Împotriva hotărârii primei instanțe a exercitat recurs reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, criticând-o pentru nelegalitate. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 483 și urm. din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil Înalta Curte reține că, deși partea nu a indicat în mod expres motivele de casare incidente, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că aceasta a dezvoltat critici care se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentele aduse de recurent în cadrul recursului putând releva o greșită interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare reținut.

Așadar, analizând sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența acestui motiv, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în speță, astfel că recursul recurentului-reclamant este fondat sub acest aspect, impunându-se admiterea acestuia și reformarea sentinței, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit motivului de nelegalitate antereferit, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Așa cum s-a menționat în considerentele expuse la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în mod corect a respins cererea de despăgubiri formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, întrucât, pe de o parte reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, iar de pe de altă parte sumele solicitate de către reclamant intră în categoria cheltuielilor suportate din fondurile de asigurări sociale, nefiind aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate și prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Înalta Curte nu poate valida soluția primei instanțe, deoarece aceasta relevă o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în domeniul soluționării cererilor de despăgubire adresate Fondului de Garantare a Asiguraților.

În esență, recurentul-reclamant a criticat hotărârea de fond sub două aspecte: pe de o parte pentru greșita reținere a lipsei calității de creditor de asigurare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, iar pe de altă parte pentru greșita apreciere a despăgubirilor solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare ca fiind cheltuieli suportate din fondurile de asigurări sociale, nereținând astfel incidența dispozițiilor art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate și prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Instanța de control judiciar reține că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant și le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015:

"creditorii de asigurări sunt, după caz:

(i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;

(ii) beneficiarul asigurării - terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă."

Înalta Curte observă că potrivit dispozițiilor enunțate supra, în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

În acest sens se constată că prin sentința penală nr. 3716/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2011 s-a recunoscut Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea victimelor accidentului de circulație provocat de către numitul B., asigurat de răspundere civilă la societățile S.C. A. S.A. și S.C. C. S.A., reținându-se astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societățile de asigurare au fost obligate în solidar a le acoperi.

Potrivit art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare în perioada de referință, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală și deces, iar art. 55 din același act normativ statuează în sensul că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

În raport de aspectele evidențiate, este neîndoielnic că reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel încât este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare a Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de Garantare a Asiguraților, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv:

"creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În acest sens sunt avute în vedere dispozițiile art. 2214 din C. civ., care prevăd că:

"În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite", precum și dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora:

"(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată."

Totodată, Înalta Curte reține și prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora: "Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătății prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii și au obligația reparării prejudiciului produs. (. . . . . . . . . .)".

De asemenea, potrivit art. 268 pct. 1 lit. g) din Directiva 2009/138/CE, creanța de asigurare este orice sumă care este datorată de către întreprinderea de asigurare unor asigurați, deținători de polițe de asigurare, beneficiari sau oricărei părți vătămate având drept direct de acțiune împotriva întreprinderii de asigurare și care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operațiune prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. b) și c) din activitatea de asigurare directă, inclusiv o sumă rezervată pentru persoanele respective, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute.

În acest context normativ rezultă, așadar, că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată sau a beneficiarului asigurării, ci este reprezentată și de contravaloarea pierderii suferite de o terță persoană îndreptățită prin producerea riscului asigurat.

Totodată, pentru a se stabili dacă reclamantul este un creditor de asigurare, iar creanța invocată de acesta este sau nu una de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraților.

Din această perspectivă, față de cele reținute prin sentința penală nr. 3716/29.11.2012 a Judecătoriei Craiova, instanța de control judiciar constată că efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 18.460,12 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA la S.C. A. S.A., aflată în procedura falimentului.

Ca urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare, astfel încât este neîndoielnic că suma solicitată de acesta îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare, iar obligația de despăgubire ce revine pârâtului derivă din contractul de asigurare, reprezentând un drept direct de acțiune, fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu direct.

Pe cale de consecință, în speță este dovedită calitatea reclamantului de creditor de asigurare, fiind o persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut în procesul penal, prin care asigurătorul S.C. A. S.A. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare furnizate persoanelor vătămate în urma accidentului rutier provocat de persoana asigurată RCA la societatea de asigurare menționată.

În această situație, contrar susținerilor intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte reține că suma solicitată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova cu titlu de cheltuieli de spitalizare rezultă dintr-un contract de asigurare, iar în realizarea scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, conform căruia Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative și obligatorii, constată că refuzul pârâtului de a verifica pe fond cererea de plată formulată de către reclamant, pe baza documentelor justificative, este nelegal, iar hotărârea instanței de fond care nu a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile.

Cu privire la solicitarea recurentului-reclamantul de obligare directă a intimatului-pârât la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de recunoaștere a dreptului pretins și de aprobare a plății acestuia, Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În cauză, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de reclamant pentru lipsa calității acestuia de creditor de asigurare, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretenției sau la corectitudinea calculării sumei solicitate, motiv pentru care instanța de contencios administrativ poate obliga autoritatea pârâtă numai la soluționarea cererii de plată, iar nu și la plata sumei pretinse.

Așadar, din moment ce pârâtul nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a acestei cereri, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentul-reclamant a condițiilor prevăzute de lege.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente în speță, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, va casa sentința recurată și, rejudecând, va anula Decizia nr. 19680/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și îl va obliga pe pârât să soluționeze pe fond cererea de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței nr. 512 din 01 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea reclamantului Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Anulează Decizia nr. 19680/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze pe fond cererea de despăgubiri.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.