ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1316/2021

Ședința publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgenta Craiova în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 19688/10.04.2019, emisă de pârât și obligarea FGA la plata sumei de 209,77 RON (reprezentând cheltuieli de spitalizare), sumă stabilită în dosarul nr. x/2012.

În motivarea cererii, a arătat că, potrivit sentinței penale, instanța a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă S.C. A. S.A. la plata sumei menționate mai sus.

Întrucât autoturismul era asigurat la societatea de asigurări S.C A. S.A., aflată în prezent în faliment, consideră că potrivit dispozițiilor art. 49 si art. 50 din Legea nr. 136/1995 astfel cum erau în vigoare la data încheierii poliței de asigurare, asigurătorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală sau deces.

Prin sentința civilă nr. 433 din data de 10.09.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 19688/10.04.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să admită cererea de plată a reclamantului pentru suma de 209,77 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 433 din data de 10.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților arătând că, sentința pronunțată este nelegală deoarece aceasta este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b), art. 1, art. 2, art. 12 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 503/2004 șprivind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în acitvitatea de asigurări republicată, cu modificările ulterioare, a dispozițiilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În înțelesul Legii nr. 213/2014, art. 4 alin. (1) lit. b) sunt creditori de asigurare:

(i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;

(ii) beneficiarul asigurării - terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Or, creanța unităților spitalicești are drept temei o dispoziție legală și se bazează pe un contract de prestări servicii de tip medical, nicidecum contractul de asigurare de răspundere civilă, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

De asemenea, în mod greșit a adus în discuție prima instanță faptul că trebuie avută în vedere cauza cheltuielilor de spitalizare, fără a verifica în ce măsură acestea rezultă dintr-un contract de asigurare, în opinia sa, creanțele pe care Fondul are obligația de a o satisface, tocmai pentru că acesta nu este succesor în drepturi și oblligații al asiguratorului aflat în faliment, aspect cu privire la care invocă prevederile art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015.

Astfel, niciun text de lege nu prevede transmisiunea obligațiilor A. sau a oricărui asigurator în faliment, sens în care sunt și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, art. 206 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, precum și art. 12, 13 și 14 din Legea nr. 213/2015, care prevăd posibilitatea creditorilor de asigurare a asigiratorului falimentar de a solicita plata sumelor cuvenite, și nici prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, acestea neputând fi interpretate în alt sens decât cel dat de recurent.

A mai susținut recurentul-pârât că unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, care, fiind un furnizor de servicii, are dreptul potrivit legii la recuperarea cheltuielilor de spitalizare, însă aceasta nu înseamnă că asigurarea de răspundere civilă auto încheiată de persoana asigurată cu A. se extinde și asupra unor asemenea prejudicii, atât timp cât nu există prevederi legale în acest sens.

În fine, acesta a opinat în sensul că unitățile medicale nu pot acționa direct asiguratorul, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la care a invocat Decizia nr. 22/2017 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 05 martie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 03 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 19688/10.04.2019, emisă de pârât și obligarea FGA la plata sumei de 209,77 RON (reprezentând cheltuieli de spitalizare), sumă stabilită în dosarul nr. x/2012.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății reținând, în esență, că spitalul are dreptul la recuperarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât acesutia asigurătorul urma să îi achite sumele respective.

Soluția primei instanțe este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 1910/05.06.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Judecătoria Craiova a obligat asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. S.A. la plata sumei de 209,77 RON către reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, reprezentând contravaloare factură îngrijiri medicale acordate persoanei vătămate într-un accident produs din culpa persoanei asigurate pentru răspundere civilă la A. S.A..

În raport de aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

Instanța de control judiciar observă că sentința penală nr. 1910/05.06.2013, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2012, nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având părți și obiect diferite, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în acest dosar.

Totodată, deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2012, care a stabilit că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este îndreptățit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților de a verifica pe fond cererea de plată, pe baza documentelor justificative, este nelegală, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 433 din 10 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.