ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5213/2021

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15 iunie 2017, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești:

- anularea Deciziei nr. 27 din 17.01.2017, a RIF și a Deciziei de impunere nr. x/30.06.2016, cu privire la obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa, în cuantum de 1.911.600 RON, ca urmare a reîncadrării tranzacției de transfer de active efectuate de către societate;

- recunoașterea tranzacției efectuate de societate ca fiind un transfer de active conform prevederilor art. 128 alin. (7) din Legea 571/2003 și, pe cale de consecință, anularea sumei de 1.911.600 RON reprezentând TVA de plată stabilită suplimentar în sarcina reclamantei.

1.2. Prin încheierea din data de 7 februarie 2018 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, formulată de C. S.R.L., care a solicitat, totodată, și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința nr. 1399 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

A anulat parțial Decizia nr. 27/17.01.2017, RIF nr. x/30.06.2016 emis de AJFP Giurgiu și Decizia de impunere nr. x/30.06.2016, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 1.911.600 de RON.

A admis cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, formulată de C. S.R.L.

A respins ca inadmisibile pretențiile intervenientei accesorii privind plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1399 din 10 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

A formulat întâmpinare și intimata-intervenientă C. S.R.L. solicitând, de asemenea, respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

II. Analiza cererii de recurs

Recurenta a arătat că pentru a putea susține ca o tranzacție se încadrează ca fiind transfer de active în sensul prevederilor art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, pentru care nu se aplica TVA, trebuie ca activitatea economica sa fie transferata în integralitatea sa, sau o parte a unei activității economice care sa fie capabila sa funcționeze independent, în asa fel încât partea activității transferate sa constituie din punct de vedere tehnic o structura independenta care poate fi operata de către primitorul activelor, persoana impozabila.

Astfel, pentru a califica o tranzacție drept transfer de active impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata, persoanele impozabile implicate, respectiv vânzătorul si cumpărătorul, trebuie sa aibă în vedere ansamblul elementelor tranzactionate si modalitatea concreta în care se realizează operațiunea, astfel încât între parti sa nu se realizeze o simpla vânzare de bunuri, ci o veritabila "transferare a afacerii" de la vânzător la cumpărător, caracterizata prin posibilitatea tehnica si funcționala a cumpărătorului de a continua în mod independent activitatea economica căreia i-au fost atribuite inițial elementele tranzacționale, dar si prin intenția acestuia de a continua aceeași activitate, fara lichidarea imediata a afacerii cumpărate si vânzarea stocurilor.

Se mai critică sentința întrucât în mod nelegal a stabilit îndeplinirea cumulativa a cerințelor încadrării operațiunii de vânzare de active ca fiind un transfer de activitate scutita de plata taxei pe valoare adăugata întrucât:

- instanța de fond a stabilit ca activitatea transferata este activitatea de închiriere, deși rezulta clar din statutul societății reclamante, ca a avut ca obiect de activitate "Fabricarea de construcții metalice si parti componente ale structurilor metalice";

- instanța de fond nu a luat în considerare la pronunțarea sentinței, Declarația pe propria răspundere a S.C. C. S.R.L. prin care "...îsi confirma acceptul cu privire la transferul activității de producere de structuri metalice pentru construcții civile si industriale, desfășurata de S.C. A. S.R.L., pana la data intrării acesteia în faliment în conformitate cu termenii prevăzuți în Contractul de vânzare cumpărare în bloc a activelor denumite Hala de producție structuri metalice pentru structuri metalice-constructii civile si industriale Bolintin Deal...". -Instanța nu a ținut cont ca reclamanta nu a făcut dovada transmiterii creanțelor neîncasate;

De asemenea la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile pct. 6 alin. (7) si 8 din HGR nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, unde sunt specificate condițiile legale pe care trebuie sa la îndeplinească operațiunea pentru a putea fi încadrata ca transfer de active. Daca instanța de fond ar fi ținut cont de dispozițiile legale invocate mai sus, ar fi constat ca reclamanta intimata nu poate beneficia de scutire de taxa pe valoare adăugata întrucât lichidarea bunurilor debitoarei nu reprezintă un transfer de active si o operațiune de vânzare bunuri.

Rezultă că de esența analizei este a se concluziona dacă transferul de active operat între reclamantă și intervenientă nu a fost în realitate o vânzare/cumpărare de bunuri, mobile și imobile.

Dispozițiile legale aplicabile sunt cele ale H.G. nr. 44/2004, aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 pct. 6 alin. (7) și (8) referitor la definirea transferului de active.

Astfel, la pct. 6 alin 7 si 8 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, sunt specificate condițiile legale pe care trebuie sa la îndeplinească operațiunea pentru a putea fi încadrata ca transfer de active, si anume:

"pct 6-(7)Transferul de active prevăzut la art. 128 alin. (7) din Codul fiscal este un transfer universal de bunuri si/sau servicii, acestea nemaifiind tratate individual, ci ca un tot unitar la persoana impozabila cedenta, indiferent daca este un transfer total sau parțial de active. Se considera transfer parțial de active în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei parti din activele investite într-o anumita ramura a activității economice, daca acestea constituie din punct de vedere tehnic o structura independenta, capabila sa efectueze activității economice separate, indiferent daca este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operațiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natura la capitalul unei societăți. De asemenea, se considera ca transferul parțial are loc si în cazul in care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activității aflate în uzul cedentului. Simplul transfer al unor active nu garantează posibilitatea continuării unei activități economice în orice situație. Pentru ca o operațiune sa poată fi considerata transfer de active, în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, primitorul activelor trebuie sa intenționeze sa desfășoare activitate economica sau partea din activitatea economica care i-a fost transferata, si nu sa lichideze imediat activitatea respectiva si, după caz, sa vanda eventualele stocuri. Primitorul activelor are obligația sa transmită cedentului o declarație pe propria răspundere din care sa rezulte îndeplinirea acestei condiții. Pentru calificarea unei activități ca transfer de active nu este relevant daca primitorul activelor este autorizat pentru desfășurarea activității care i-a fost transferata sau daca are în obiectul de activitate respectiva activitate. În acest sens a fost pronunțata Hotărârea Curții Europene de Justiție In Cazul C-497/01-Zita Modes.

(8)Persoana impozabila care este beneficiarul transferului prevăzut la alin. (7) este considerata ca fiind succesorul cedentului, indiferent daca este înregistrata în scopuri de taxa sau nu. Beneficiarul va prelua toate drepturile si obligațiile cedentului, inclusiv pe cele privind livrările către sine prevăzute la art. 128 alin. (4) din Codul fiscal, ajustările deducerii prevăzute la art. 148 si 149 din Codul fiscal. Daca beneficiarul transferului este o persoana impozabila care nu este înregistrata în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal si nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului, va trebui sa plătească la bugetul de stat suma rezultata ca urmare a ajustărilor conform art. 128 alin. (4), art. 148,149 sau 161 din Codul fiscal, după caz, si sa depună în acest sens, declarația prevăzuta la art. 1563 alin. (8) din Codul fiscal. Momentul de referința pentru determinarea datei de la care începe ajustarea taxei, în cazul bunurilor de capital, nu este data transferului, ci data obținerii bunului de către cedent, conform art. 149 sau 161 din Codul fiscal, după caz. Cedentul va trebui sa transmită cesionarului o copie de pe registrul bunurilor de capital, daca acestea sunt obținute după data aderării. Aplicarea regimului de taxare pentru transferul de active de către persoanele impozabile nu va fi sancționată de organele de inspecție fiscala, în sensul anularii dreptului de deducere a taxei la beneficiar, daca operațiunile în cauza sunt taxabile prin efectul legii sau prin opțiune, cu exceptia situației în care se constata ca tranzacția a fost taxata în scopuri fiscale.

Instanța de recurs precizează că față de obiectivele expertizei judiciare, respectiv:

Utilitatea și pertinența probei, cel puțin pentru întrebarea esențială, cea de la numărul 1, nu rezultă în niciun mod.

A da interpretarea legii în sarcina altei persoane decât judecătorul nu poate fi permis astfel că instanța nu va valida această așa-zisa probă.

Astfel, activitățile "de producție" pe care S.C. A. S.R.L. le-a transferat către S.C. C. S.R.L sunt cele de închiriere a unui spațiu.

Că în hala de producție a rămas același chiriaș, S.C. D. S.R.L., care continuă să realizeze - el, activități de producție nu are nicio relevanță în speță.

Nici înstrăinătoarei nici dobânditoarea nu realizau ele însele "activități economice (de producție), în acel spațiu (hală) - în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (7) din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003).

Mai mult, pct. 6 alin. (7) din H.G. nr. 44/2004 în definirea condițiilor pentru ca o operațiune de transmitere a proprietății să poată fi încadrată în transfer de active, arată că activitatea economică primară trebuie continuată, în speță, cea menționată în codul CAEN al reclamantei.

O altă interpretare ar conduce la posibilitatea de eludare, în mod repetat prin transferuri de proprietate acoperite sub denumirea de transfer de active, fără ca scopul pentru care s-a permis scutirea de la plata TVA - continuarea unei activități în mod real economice, să fie realizat.

În aceste condiții instanța de recurs apreciază că în mod corect au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare.

Cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. C. S.R.L va urma calea acțiunii principale.

Cum în raport de motivele invocate, recursul se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, și în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ. va casa sentința recurată, va respinge acțiunea ca neîntemeiată precum și cererea de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu împotriva sentinței nr. 1399 din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2021.