ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5094/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 20.09.2018, sub nr. x/2018 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programul Operațional Regional - AMPOR, a formulat contestație împotriva scrisorii de răspuns contestatar nr. 34220/23.03.2018 prin care i s-a respins contestația la scrisoarea de notificare a beneficiarului în vederea respingerii documentației de contractare nr. x/28.12.2017 (emisă de către OI ADR SUD-VEST OLTENIA - organism intermediar subordonat Autorității de Management POR - AMPOR din cadrul MDRAP) prin care a fost notificată ca în urma rezultatului procedurii de verificare a documentației de contractare a proiectului "Construire pensiune turistică P+l" (cod SMIS 113729) acesta a fost respins, cererea și proiectul fiind depuse în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020/Apelul de proiecte POR/2016/2/2.1. A/l, Prioritatea de investiții 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

A solicitat reclamanta admiterea contestației, anularea scrisorii de răspuns contestatar nr. 34230/23.03.2018, anularea scrisorii de notificare a beneficiarului în vederea respingerii documentației de contractare nr. x/23.12.2017, precum și admiterea cererii de finanțare.

Prin sentința nr. 2 din data de 09 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programul Operațional Regional - AMPOR, în favoarea Curții de Apel Craiova, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.02.2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 119 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Direcția Generală Programul Operațional Regional-AMPOR.

Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2., a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a cauzei cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată.

Consideră că, în mod eronat, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă iar prin hotărârea nr. 119/2019 nu a motivat în fapt și în drept concluzia la care a ajuns, ci a înțeles să acorde prezumția de adevăr absolut actelor administrative emise de către MDRAP - AMPOR, cele care, în opinia sa, nu și-au susținut temeinicia și legalitatea prin apărările formulate și depuse în acest litigiu.

Față de cele susținute prin contestația formulată și față de probatoriul depus, raportat la apărările formulate de intimată și la lipsa probelor depuse de aceasta, consideră că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive străine de natura litigiului, iar instanța de fond și-a fundamentat concluziile bazându-se fie pe cele menționate de intimată, fie pe interpretarea subiectivă și limitată a prevederilor legale.

Invocă dispozițiile:

- art. 488 pct. 6 C. proc. civ. "când hotărârea mi cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" și

- art. 488 pct. 8 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În principal, motivarea instanței nu dovedește analizarea litigiului prin coroborarea probelor cu textele de lege incidente ci se limitează la preluarea întocmai a celor reținute și relatate de către instituția pârâtă.

Astfel, față de aceste considerente, este evident că cele reținute de instanța de judecată nu au condus la o soluționare corectă a litigiului, iar soluția pronunțată se impune a fi casată și cauza rejudecată, pentru următoarele considerente:

In sentința recurată se menționează: "Ca atare, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor expuse anterior pentru a încadra reclamanta în categoria întreprinderilor legate, Curtea reține că, între reprezentantul legal al S.C. A. și cel al S.C. B. există o relație de familie, necontestată de către reclamantă, formând un grup de persoane fizice care acționează de comun acord.

Susținerea reclamantei în sensul că pârâta pornește de la o supoziție, respectiv de la existența unor relații de familie între reprezentanții celor două societăți, pentru a concluziona în sensul existenței unei acțiuni comune a unui grup de persoane, este nefondată, având în vedere că textul de lege nu distinge între noțiunea de relații de familie și cea de relații de rudenie, fiind doar expusă condiția de a acționa de comun acord.

Condiția acționării de comun acord decurge din faptul că ambele persoane reprezintă factori de decizie în cadrul celor 2 societăți, iar relația de rudenie între cei doi reprezintă una dintre premisele de la care s-a pornit în a încadra cele două societăți în categoria întreprinderilor legate."

Instanța în mod eronat a reținut că există o relație de familie între reprezentantul legal al S.C. A. și cel al S.C. B., necontestată de către reclamantă, acest lucru fiind contestat, după cum reiese din cele expuse mai jos.

Astfel, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, prevede la Articolul 2 "Definiții":

"în sensul prezentei directive:

a. soțul;

b. partenerul cu care cetățeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, în temeiul legislației unui stat membru, dacă, potrivii legislației statului membrii gazdă, parteneriatele înregistrate sunt considerate drept echivalente căsătoriei si în conformitate cu condițiile prevăzute de legislația relevantă a statului membrii gazdă;

c. descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului sau ai partenerului, conform definiției de la lit. b).;

d. ascendenții direcți care se află în întreținere și cei ai soțului sau ai partenerului, conform definiției de la lit. b)."

Constituția României, art. 48, alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită intre soți, pe egalitatea acestora si pe dreptul si îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația st instruirea copiilor."

Noul C. civ., art. 258, alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum si pe dreptul si îndatorirea părinților de a asișura creșterea si educarea copiilor lor.")

Având în vedere prevederile și principiile Legii nr. 24 din 27.03.2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, familia nu poate fi definită diferit în acte normative diferite (art. 37, alin. (1) din Legea 24/2000), și după cum se vede, în Legea 346 din 14 iulie 2004 - privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii nici nu este definită diferit (art. 37, alin. (2) din Legea 24/2000).

Potrivit prevederilor legislative mai sus menționate, cei doi asociați (ambii fiind și administratori) ai B., persoane în jur de 50 de ani, care, chiar dacă sunt frați, acum au fiecare întemeiată propria familie, cu propriul patrimoniu, între ei fiind o relație de rudenie, stabilită potrivit art. 406 din Noul C. civ.

Conform tuturor definițiilor de mai sus, între C. și C. nu sunt legături de familie, ci de rudenie. Conform definiției din legislația europeană, C. și C. au avut legături de familie până ce primul dintre ei a împlinit 21 de ani, ulterior relațiile de familie transformându-se în relații de rudenie.

Or, potrivit scrisorii de respingere nr. 23882/28.12.2017:"Ca urmare a adresei AMPOR nr. x/21.12.2017, înregistrată la ADR SV Oltenia cu nr. x/22.10.2017 și luând în calcul prevederile Anexei 1.3.a "încadrarea în categoria microîntrepinderilor" la ghidul specific, ce are scopul de a oferi elemente suplimentare în analiza relațiilor de legătura dintre întreprinderi, menționăm faptul că, în sensul identificării unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, este considerată suficientă existența unor legături de familie (nu de rudenie) între persoanele fizice analizate." Această afirmație nu face altceva decât să întărească punctul de vedere referitor la nulitatea motivelor respingerii proiectului - nu legăturile de rudenie trebuie analizate, ci acelea de familie.

Din punct de vedere economic, ceea ce caracterizează familia este existența unui patrimoniu comun tuturor membrilor săi. în consecință, membrii fiecărei familii acționează în sensul realizării propriului interes patrimonial. Astfel, nu poate fi probată nici măcar acțiunea de comun acord în cadrul celor două societăți de către cele două persoane - C. și C., din următoarele motive:

În primul rând societățile comerciale nu trebuie văzute ca entități abstracte, acționând în sine, prin sine și pentru sine. Scopul înființării și al activității societăților comerciale este obținerea de profit, gestionarea acestuia fiind dreptul asociaților/acționarilor. Acest profit reprezintă un interes patrimonial care coincide cu interesul patrimonial al familiei asociaților/acționarilor;

În cazul B. acțiunea de comun acord se subînțelege în cazul asociaților în cadrul societății, această acțiune fiind în interesul societății comerciale, implicit în interesul asociaților și al familiilor acestora.

Dar în speța în cauză trebuie analizate acțiunile de comun acord dintre firme și nu din cadrul unei firme; or în cazul A. nu este vorba de nici o acțiune de comun acord, societatea având asociat unic, acesta acționând singur (din punct de vedere formal, administrativ, instituțional și juridic) întru împlinirea propriului interes/interesului familiei sale.

Instanța, în mod eronat a conchis: "Ca atare, în raport de cele expuse anterior, se reține că este fondată susținerea pârâtei în sensul că cele două întreprinderi sunt întreprinderi legate, fapt ce rezultă din prevederile Anexei 1.3.a din Ghidul solicitantului, în conformitate cu care se consideră că acționează de comun acord acele persoane care colaborează pentru a influența deciziile comerciale ale întreprinderilor analizate și care exclud considerarea întreprinderilor în cauză ca fiind independente una față de cealaltă din punct de vedere economic.

Faptul că persoanele fizice în cauză au putere de decizie în ambele întreprinderi rezultă cu prisosință atât din calitatea de administrator pe care o dețin, din ponderea părților sociale, dar și din înscrisurile depuse în conformitate cu care bilanțul contabil pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însușit prin semnătură de către C., la fel ca și raportid administratorului la data de 31.12.2016."

Aceste susțineri sunt total nefondate, motivele fiind următoarele:

Prevederile Anexei 1.3.a din Ghidul solicitantului, în conformitate cu care se consideră că acționează de comun acord: A este întreprindere legată cu alte întreprinderi, dacă

- Intre A și alte întreprinderi există oricare dintre următoarele raporturi:

i. o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

ii. o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrator de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

iii. o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

iv. o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi» majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

sau

- între A și alte întreprinderi există oricare dintre raporturile de mai sus prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Pentru a fi considerate întreprinderi legate, între A. și B. S.R.L. ar trebui să existe unul dintre raporturile expuse la punctele i. - iv. stabilite prin intermediul unei persoane fizice sau grup de persoane fizice.

i. C. nu deține majoritatea drepturilor de vot în B. ci numai 50% (jumătate, care este diferită de majoritate). El deține totalitatea drepturilor de vot în A.. C. nu deține nici un drept de vot în A.;

ii. Nu este cazul - situația nu se aplică societăților cu răspundere limitată, ci societăților pe acțiuni;

iii. Nu este cazul - nu există un astfel de contract sau clauză;

iv. C. (asociat unic al A. SRL) este asociat în B. dar nu deține majoritatea drepturilor de vot în aceasta (ci numai 50%, adică jumătate, care este diferită de majoritate). C. deține 50% din drepturile de vot în B.

Prin urmare, din analiza ponderii părților sociale reiese cu prisosință că persoanele fizice în cauză (C. și C.) nu au putere de decizie în ambele întreprinderi.

Raporturile între cele două societăți sunt stabilite prin intermediul unei singure persoane (nu grup de persoane) - C., dar nu sunt raporturi de legătură deoarece acesta nu deține controlul decât într-o societate - A. (nu și în B.)

Este clar că se pune problema controlului exercitat în ambele societăți, control care, în societățile cu răspundere limitată, este exercitat de către Adunarea Generală a Asociaților, potrivit următoarelor prevederi ale Legii 31/1990.

Controlul se exercită de către Adunarea Generală a Asociaților, prin intermediul administratorilor. Dreptul de vot în ceea ce privește gestiunea și controlul societății este oferit de calitatea de asociat, nu de aceea de administrator (acesta fiind mandatat.)

Acest fapt reiese și din Actul Constitutiv actualizat al B., Capitolul IV.CONDUCEREA SOCIETĂȚII:

"Hotărârile societății se iau în adunarea generată care reprezintă totalitatea asociaților", și în Capitolul III. CAPITALUL SOCIAL:

"4. Hotărârile asociaților se iau în adunarea generală.

Instanța reține că: "Faptul că persoanele fizice în cauză au putere de decizie în ambele întreprinderi rezultă cu prisosință atât din calitatea de administrator pe care o dețin, din ponderea părților sociale, dar și din înscrisurile depuse în conformitate cu care bilanțul contabil pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însușit prin semnătură de către C., la fel ca și raportul administratorului la data de 31.12.2016."

Însă bilanțul contabil pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însușit prin semnătură de către C., la fel ca și raportul administratorului la data de 31.12.2016, potrivit prevederilor art. 201, alin. (1) din Legii 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare-privind societățile: "(1) Situațiile financiare vor fi întocmite după normele prevăzute pentru societatea pe acțiuni. în urma aprobării lor de către adunarea generală a asociaților, administratorii vor depune la registrul comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale, copii ale situațiilor financiare anuale, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, spre a fi publicate..." și prevederilor din Capitolul IV.CONDUCEREA SOCIETĂȚII din Actul Constitutiv actualizat al B.:

"Adunarea generală se întrunește cel puțin odată pe an, anterior depunerii bilanțului annual la instituțiile împuternicite, deliberând asupra oricărei probleme privind societatea comercială și în mod obligatoriu analizează și aprobă bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, destinația și repartizarea beneficiului atribuit asociaților."

In raport de cele de mai sus situația relatată referitoare la semnarea bilanțului contabil pentru anul 2016 de către C. nu are nici o relevanță în speța în cauză. Relevantă în schimb este poziția de autoritate (cea care deține controlul) a Adunării Generale a Asociaților.

Instanța motivează mai departe; "Susținerile reclamantei în sensul că S.C. A. este întreprindere autonomă pornind de la ipoteze prezentate în plan logic nu sunt fondate, având în vedere că au fost prezentate acte juridice sau comerciale care conduc indubitabil la concluzia că ambele persoane fizice au acționat ca factori de decizie în ambele societăți, fară a fi cerut de dispozițiile legale ca aceștia să dețină un procent anume în controlul și acțiunea celor două societăți."

Motivarea cum că dispozițiile legate nu cer ca persoanele fizice care dețin controlul să dețină un procent anume în controlul și acțiunea celor două societăți suferă de lipsa unei precizări, și anume aceea că persoanele fizice trebuie să dețină împreună controlul în fiecare dintre cele două societăți.

In consecință, este invalidă și netemeinică și aprecierea că: "Astfel, în condițiile în care administratorul S.C. A. acționează în calitate de administrator și în cadrul S.C. B. cu putere decizională este o premisă suficientă pentru a considera că exista un grup de persoane fizice ce acționează de comun acord în cele două societăți, nefiind necesară condiția ca și domnul C. să dețină controlul sau să acționeze în S.C. A.." Această afirmație pur și simplu stabilește că raporturile între societăți se stabilesc numai prin intermediul lui C. (nefiind necesară condiția ca și domnul C. să dețină controlul sau să acționeze în S.C. A. SRL) ", prin urmare nu există grup de persoane.

In consecință, A. este întreprindere autonomă și se încadrează ca microîntreprindere, fiind solicitant eligibil în cadrul Apelului de proiecte POR/2016/2/2.1. A/1, Prioritatea de investiții 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, datele privind calculul numărului mediu de salariați nefiind cumulate cu ale nici unei alte întreprindri.

Cât privește Hotărârea C-l 10/13 a CJUE care, în interpretare art. 3, alin. (3), al patrulea paragraf din Recomandarea CE nr. 2003/361, menționată de instanță, nu a fost demonstrată nici de către OI ADR SUD-VEST OLTENIA, nici de către Autoritatea de Management POR - AMPOR din cadrul MDRAP (pentru că este o imposibilitate) faptul că societățile în cauză, A. și B. ar constitui, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică.

Faptul că B. și A. au aceleași coduri CAEN ca activitate principală, precum activități comune autorizate, respectiv codul CAEN 4673 - "Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, aceasta a fost condiția preliminară a analizei pretinselor relații de legătură dintre cele două societăți, ea neconstituind argumentarea acestor presupuse legături, după cum reiese și din Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, care prevede la punctul (12):

"Pentru ca numai întreprinderile care au cu adevărat nevoie să beneficieze de avantajele care rezultă, pentru IMM-uri, din diversele reglementări sau măsuri în favoarea lor, este, de asemenea, necesar să se ia în considerare, dacă este cazul, relațiile existente între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice.

Pentru a limita la strictul necesar examinarea acestor situații, este necesar să se limiteze luarea în considerare a acestor relații Ia cazurile societăților care desfășoară activități pe piața în cauză sau pe piețe adiacente, facându-se trimitere, dacă este necesar, la definiția dată de Comisie pieței în cauză care a făcut obiectul Comunicării Comisiei privind definirea pieței în cauză în se sul dreptului comunitar al concurenței."

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.06.2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor invocate de intimatul-pârât.

Actele administrative supuse cenzurii instanței de către reclamanta recurentă sunt reprezentate de scrisoarea de răspuns nr. x/23.03.2018 și scrisoarea de notificare a beneficiarului în vederea respingerii documentației de contractare nr. x/28.12.2017.

Prin scrisoarea de notificare beneficiar cu nr. x/28.12.2017 s-a comunicat părții că, în urma verificării documentației de contractare, proiectul său a fost respins de la finanțare, fiind expuse motivele avute în vedere la adoptarea soluției de respingere.

S-a constatat, în esență, faptul că cei doi reprezentanți legali, respectiv cel al reclamantei și cel al S.C. B.(C.) formează un grup de persoane fizice ce acționează de comun acord, unul dintre reprezentanți, C., deține controlul în cadrul reclamantei și împreună cu C. dețin controlul în cealalată societate, ca atare grupul format deține controlul în ambele întreprinderi; cele două societăți acționează pe aceeași piață, având același Cod CAEN; iar, în anul 2016, S.C. A. are numărul mediu de salariați-1, iar S.C. B. are numărul mediu de salariați-9, ca atare solicitanta nu se mai încadrează în categoria microîntreprinderilor, proiectul fiind neeligibil.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

6.1. Recurenta invocă nerespectarea, de către instanța de fond, a obligației de motivare a hotărârii, prin însușirea pe deplin si exclusiv a argumentelor pârâtei, susținând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-și găsească incidența în cauză.

Astfel, contrar afirmației recurentei, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.

În analiza sentinței recurate se constată că instanța de fond a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Din considerentele hotărârii recurate reiese faptul ca instanța face o judecata de valoare, nemultumindu-se a reda argumentele generale, în hotărâre regasindu-se argumentele proprii, circumscrise spetei, cu formulări concrete, specifice, fiind respectate exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există o nemotivare a hotătării, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

6.2. Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Din perspectiva situației de fapt se reține că limitele învestirii instanței, așa cum au fost stabilite la fond, vizează analiza, din perspectiva legalității, a procedurii administrative referitoare la proiectul cu titlul "Construire pensiune turistică P+l" (cod SMIS 113729), depus, în data de 03.05.2017, de A., în aplicația electronică MySMIS în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020/Apelul de proiecte POR/2016/2/2.l.A/1, Prioritatea de investiții 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Aceasta întrucât, deși proiectul a fost selectat pentru finanțare, printr-o scrisoare ulterioară de notificare a beneficiarului, documentația de contractare nr. x/28.12.2017 a fost respinsă.

În fapt, în urma verificării încadrării solicitantului în categoria microîntreprinderilor în etapa de precontractare, conform informațiilor extinse furnizate de portalul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru servicii online, intimatul a constatat următoarele:

Cei doi reprezentați legali ai celor două societăți, S.C. A. și S.C. B. C. formează un grup de persoane fizice ce acționează de comun acord, deoarece domnul C. deține controlul în A. (100 % din părțile sociale) și împreună cu domnul C. deține controlul în cealaltă societate, respectiv S.C. B. (fiecare cu câte 50% din părțile sociale), amândoi fiind și administratori cu puteri depline în cadrul S.C. B. Astfel, grupul format de cei doi deține controlul în S.C. B., domnul C. deținând controlul deplin și în S.C. A..

Susține recurenta că între d-nii C. și C. nu există relații de familie ci doar de rudenie, cei doi fiind frați.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că o astfel de abrodare este una restrictivă, neputând exista nicio îndoială că, între cei doi frați, precum în cazul prezentei cereri, există o legătură care ține de viața de familie în sensul art. 8 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. O astfel de relație naturală de familie nu se încheie din cauza faptului că frații au atins vârsta legală și, drept urmare, nu mai locuiesc în aceeași gospodărie (a se vedea Ciliz împotriva Țărilor de Jos, nr. 29192/95, CEDO 2000).

Viața de familie include cel puțin legăturile între rudele apropiate (Marckx vs. Belgia, Brodna vs. Italia), legăturile de familie chiar dintre frați beneficiind de protecție datorită legăturilor emoționale normale (Onur vs. Regatul Unit).

Astfel, este judicioasă susținerea cuprinsă în scrisoarea de respingere nr. 23882/28.12.2017 referitoare la,,...existența unor legături de familie între persoanele fizice analizate, cu referire la situația legală a reprezentantului S. C. A., interpretarea noțiunii în discuție trebuind să fie făcută în sens larg.

D-nul C., asociat unic S.C. A. deține 50% din părțile sociale S.C. B. și este administrator cu puteri depline al acestei din urmă societăți. Mai mult, bilanțul contabil depus pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însușit exclusiv de către acesta iar "raportul administratorului la data de 31.12.2016" este asumat tot de domnul C..

Arată intimata inclusiv că C. (unul dintre asociații și administratorii ai S.C. B.) a constituit în favoarea S.C. A. un drept de superficie asupra unui bun propriu, pe o perioadă de 15 ani, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. x Novaci, situație care evidențiază în mod concret colaborarea celor două societăți în scopul influențării deciziilor comerciale.

Devin așadar incidente prevederile art. 4

4

alin. (4), (5) din Legea nr. 346/2004:

"(4) întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, daca își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză".

De asemenea, conform Anexei 1.3.a - încadrarea în categoria microîntreprinderilor (2.1. A. Microîntreprinderi - Ghidul solicitantului):

"Grup de persoane fizice care acționează de comun acord în sensul art. 3.3 din Anexa la Recomandarea CE nr. 361, se consideră că "acționează de comun acord" acele persoane fizice care colaborează pentru a influența deciziile comerciale ale întreprinderilor analizate, și care exclud considerarea întreprinderilor în cauză ca fiind independente una fața de cealaltă, din punct de vedere economic.,,

Pentru a putea stabili faptul că întreprinderea S.C. A. este întreprindere legată cu S.C. B., trebuie îndeplinită și condiția de a activa pe piețe relevante similare sau adiacente.

Referitor la analizarea acestei condiții, este relevant faptul ca cele două societăți au aceleași coduri CAEN ca activitate principală, precum și activități comune autorizate, respectiv codul CAEN 4673 - "Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare".

Nu în ultimul rând, solicitantul a depus cererea de finanțare în 2017, anexând situațiile financiare anuale aferente anului 2014, 2015 și 2016.

Potrivit susținerilor contestatarului și documentelor comunicate, S.C. A. a avut în anul 2016 o singură persoană angajată, cu normă întreagă, începând cu 30.11.2016, iar în anul 2015, 0 salariați.

De asemenea, S.C. B. a avut în anul 2016, 9 persoane angajate, iar în anul 2015, 14 salariați.

Astfel, datele cumulate pentru S.C. A. si S.C. B.:

- aferente anului 2016, evidențiază un număr mediu de salariați 10,

- aferente anului 2015, evidențiază un număr mediu de salariați 14.

În conformitate cu art. 6 din legea 346/2004, "cifrele privind numărul mediu anual de salariați se calculează prin cumularea proporțională a datelor aferente întreprinderilor partenere și a datelor aferente întreprinderilor cu care întreprinderea respectivă este legată".

Or, Ghidul Solicitantului Secțiunea 3.2, punctul 1, prevede:

"Microîntreprinderile sunt definite ca întreprinderi care au un număr mediu de salariați mai mic decât 10...,,

Este de reținut și că, Prin Hotărârea nr. C-110/13, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, clarifică prevederile art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din Recomandarea CE nr. 361/2003 astfel: "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă."

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. împotriva sentinței civile nr. 119 din 20 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. împotriva sentinței civile nr. 119 din 20 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2021.