ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11.03.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Național al Audiovizualului anularea Deciziei nr. 168 din 04.02.2020 prin care a fost respinsă cererea de prelungire a valabilității licenței audiovizuale nr. R 224/08.10.2006 cu modificările ulterioare, a Deciziei nr. 193/18.02.2020 prin care s-a respins contestația ca fiind prematur formulată, respectiv constatarea îndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea prelungirii valabilității licenței R 224/2006 în continuare pe o perioadă de 9 ani, cu acordarea dreptului de difuzare în zona Predeal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 64/2020 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 64/2020 din 23 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând hotărârea pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond, în mod greșit, s-a limitat la examinarea refuzului nejustificat al autorității, deși cererea de chemare în judecată viza, în principal, controlul de legalitate al deciziei nr. 168/04.02.2020 prin care a fost respinsă cererea de prelungire a valabilității licenței audiovizuale. Din această perspectivă, hotărârea recurată este nemotivată, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. A arătat recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a analizat în cuprinsul considerentelor efectele pe care le produce sentința civilă nr. 1/F/12.01.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4333/01.10.2019 asupra cererii de prelungire valabilitate licență. Astfel, prin sentința civilă invocată a fost anulată decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 10332/RF/4.11.2014 privitoare la refuzul de prelungire a licenței audiovizuale, motivul de nelegalitate reținut fiind nemotivarea actului administrativ. Dată fiind situația de fapt, începând cu data de 16.12.2014, data de expirare a valabilității licenței nr. x/8.10.1996, recurenta-reclamantă a fost în imposibilitate de a emite postul B. pe raza localității Predeal, motiv pentru care, prin cererea înregistrată sub nr. x/7.10.2019 a solicitat autorității intimate repunerea în drepturi, față de dispozițiile hotărârii judecătorești definitive pronunțate în dosarul nr. x/2014. În opinia recurentei-reclamante, în raport de situația de fapt, se impunea reluarea procedurii în condițiile existente în anul 2014, în baza documentelor depuse odată cu cererea de prelungire a valabilității licenței, iar nu derularea unei noi proceduri. Sub aspectul controlului de legalitate a deciziei nr. 168/04.02.2020, recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond nu a analizat motivul invocat cu referire la cvorumul necesar pentru adoptarea deciziei și nici condițiile de validitate și oportunitate a actului administrativ. Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că refuzul prelungirii licenței pe motivul existenței datoriilor la bugetul de stat este nelegal, întrucât dispozițiile art. 51 din Legea nr. 504/2002 sunt aplicabile doar cererilor de acordare/modificare licență, nu și în cazul celor de prelungire valabilitate licență.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 168/04.02.2020 emisă de autoritatea intimată prin care a fost respinsă solicitarea recurentei-reclamante de prelungire a valabilității licenței audiovizuale nr. R224/08.10.2006 pentru postul B., solicitând, totodată, constatarea îndeplinirii condițiilor legale pentru prelungirea valabilității licenței în continuare pe o perioadă de 9 ani, cu acordarea dreptului de difuzare în localitatea Predeal. În fapt, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă, în calitate de titulară a licenței audiovizuale nr. R224/08.10.1996 prelungită la data de 13.09.2005 pentru o perioadă de 9 ani, a solicitat autorității intimate, prin cererea depusă la data de 27.08.2014, prelungirea termenului de valabilitate al licenței. Solicitarea recurentei-reclamante a fost respinsă prin decizia luată în ședința din 28.11.2014, decizie anulată în procedura judiciară declanșată de recurenta-reclamantă, care a format obiectul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Brașov. După rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 1/F/12.01.2015 prin care s-a anulat decizia autorității, recurenta-reclamantă, prin cererea înregistrată sub nr. x/07.10.2019, a solicitat intimatei repunerea în drepturi, în raport de hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2014. Prin decizia nr. 168/04.02.2020, autoritatea intimată a calificat cererea de repunere în drepturi ca fiind o cerere de reanaliză prelungire valabilitate licență și în urma analizei, în prezența a 9 membrii, cu 5 voturi pentru și 4 împotriva a respins cererea, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, întrucât nu s-a dovedit că pentru datoria la bugetul de stat înscrisă în certificatul de atestare fiscală, există, fie o înlesnire, fie o amnistie fiscală. Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate, reținând, în esență, că singurul efect al anulării deciziei CNA din anul 2014 îl reprezintă reluarea procedurii de examinare a cererii de prelungire valabilitate licență, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a investit instanța, în dosarul nr. x/2014 și cu o cerere pentru recunoașterea dreptului pretins. Totodată, examinând legalitatea deciziei CNA nr. 168/04.02.2020 din perspectiva dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 504/2002 instanța de fond a reținut că lipsa obligațiilor restante la bugetul de stat reprezintă o condiție necesară pentru prelungirea valabilității licenței, condiție ce nu a fost îndeplinită în cauză, certificatul nr. x/31.01.2020 atestând existența unor sume considerabile datorate bugetului de stat. Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt. Reevaluând ansamblul probator din cauză pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărâri care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau motive străine de natura pricinii. În speță, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, precum și motivele pe care s-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus logic și clar. În contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, curtea de apel, în limitele investirii, a analizat legalitatea deciziei contestate în raport de soluția autorității de respingere a cererii recurentei-reclamante de prelungire a valabilității licenței audio-vizuale. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată care reprezintă actul de procedură prin care se declanșează procesul civil, recurenta-reclamantă a motivat demersul judiciar pe refuzul autorității de prelungire a valabilității licenței. Din această perspectivă, în raport de dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul cauzei s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele investirii, respectând astfel principiul disponibilității, consacrat expres de art. 9 C. proc. civ. Nefondată este și critica vizând omisiunea instanței de fond de analiză a efectelor produse de sentința civilă nr. 1/F/12.01.2015 rămasă definitivă prin decizia x/10.2019 asupra cererii de prelungire a valabilității licenței, întrucât din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța de fond a analizat acest argument al recurentei-reclamante, concluzionând că singurul efect al anulării deciziei emisă de autoritatea intimată în anul 2014 îl reprezintă posibilitatea ca procedura de examinare a cererii de prelungire valabilitate licență să fie reluată. În privința cvorumului pentru adoptarea deciziei contestate, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond a analizat argumentele invocate, arătând că susținerile recurentei-reclamante contravin dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 conform cărora "În îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri". Totodată, judecătorul fondului, în raport de considerentele deciziei x/1.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal într-un litigiu având aceleași părți, a reținut că interpretarea sintagmei din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 "cu votul a cel puțin 6 membri" trebuie înțeleasă ca o condiție imperativă de soluționare favorabilă a cererii și nu ca o condiție de cvorum. Cum în cauză, din cei 9 membrii CNA prezenți la dezbateri, doar 5 au exprimat voturi pozitive, în mod corect a concluzionat instanța de fond că nu este îndeplinită cerința legală prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002. Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea și aplicarea art. 51 din Legea nr. 504/2002 sunt, de asemenea, nefondate. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, soluția instanței de fond este corectă, întrucât prin hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2014 s-a dispus anularea deciziei CNA comunicată cu adresa nr. x/04.11.2014, fără să se stabilească vreo obligație în sarcina autorității intimate în sensul prelungirii valabilității licenței. Este adevărat că art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție în cadrul căruia instanța poate să dispună măsuri, a căror finalitate constă în recunoașterea sau restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat, însă această analiză se efectuează numai la solicitarea reclamantului. În speță, important de menționat este faptul că, prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, recurenta-reclamantă din prezenta cauză a investit instanța numai cu o cerere de suspendare și anulare a deciziei CNA, fără să solicite și recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei. Referitor la refuzul nejustificat al autorității intimate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor formulate. Astfel, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că, potrivit art. 51 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 "(1) Procedura și condițiile de eliberare și modificare a licenței audiovizuale se stabilește prin decizie a Consiliului. Solicitanții au obligația să depună declarații notariale, emise la momentul solicitării sau modificării licenței audiovizuale, prin care societatea comercială care solicită acordarea sau modificarea licenței, precum și fiecare asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală declară pe propria răspundere dacă este investitor sau acționar direct ori indirect la alte societăți comerciale de comunicație audiovizuală, cu precizarea procentului deținut din capitalul social al acestora, precum și să depună certificate fiscale din care să rezulte că, la data solicitării licenței audiovizuale, societatea care solicită acordarea sau modificarea licenței nu înregistrează obligații restante la bugetul de stat. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se poate acorda sau modifica licența în cazul în care societatea înregistrează obligații restante la bugetul de stat, dar beneficiază de înlesniri sau reeșalonări la plata acestora. În această situație, societatea este obligată să depună dovada acordării acestor facifități." Dispozițiile legale sus menționate au fost puse în aplicare prin Decizia nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, care în cuprinsul art. 8 reglementează criteriile necesare pentru acordarea licenței audiovizuale, respectiv: a) respectarea interesului public; b) asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naționale, regionale și locale, excepție făcând situația prelungirii din 9 în 9 ani a licențelor audiovizuale, potrivit legii; c) evitarea abuzului de poziție dominantă și a practicilor care împiedică libera concurență; d) strategia editorială, în raport și cu strategia CNA de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 68 din Legea audiovizualului; e) oferta de programe și conținutul acestora, prezentate în proiectul editorial; f) experiența și competența în domeniul audiovizual, după caz. 2) De asemenea, CNA decide asupra acordării sau prelungirii valabilității licenței audiovizuale, luând în considerare și următoarele criterii de apreciere a structurii și formatului de principiu ale serviciului de programe: a) respectarea drepturilor fundamentale ale omului și protecția minorilor; b) respectarea pluralismului politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului; c) promovarea culturii și protejarea limbii române, a culturii și a limbilor minorităților naționale; d) durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe; e) genul, orarul și durata de difuzare și de redifuzare a emisiunilor; f) situația exploatării celorlalte licențe pe care le dețin solicitantul sau acționarii societății solicitante, după caz; g) situația sancțiunilor aplicate, raportarea la acestea și măsurile luate privind intrarea în legalitate, acolo unde este cazul; h) procentul alocat programelor locale, în cazul licențelor audiovizuale regionale și locale difuzate pe cale radioelectrică terestră. Susținerile recurentei-reclamante în sensul că cerințele menționate de art. 8 din Decizia nr. 277/2013 sunt aplicabile doar în cazul acordării licenței nu și în situația prelungirii valablității acesteia nu pot fi primite, întrucât dispozițiile art. 9 din decizia sus arătată statuează în sensul că la acordarea licențelor audiovizuale sau, după caz, la prelungirea valabilității licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune, CNA va ține cont în mod obligatoriu atât de criteriile menționate la art. 8, cât și de angajamentele solicitantului în ceea ce privește procentele rezervate operelor europene, în condițiile precizate la art. 22 și 24 din Legea audiovizualului. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că una din condițiile necesare prelungirii licenței o constituie lipsa obligațiilor restante la bugetul de stat sau existența unei dovezi de înlesnire sau eșalonare. Având în vedere că prin certificatul de atestare fiscală nr. x/31.01.2020 depus de recurenta-reclamantă se certifică existența unor obligații fiscale bugetare în cuantum de 102.543 RON și nu s-a făcut dovada existenței unei înlesniri la plata obligațiilor restante, în mod corect instanța de fond a concluzionat că refuzul autorității de prelungire a valabilității licenței nu este nejustificat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele prezentate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.