ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, să se constate că nu a intervenit vreun element modificator care să difere față de condițiile de autorizare a funcționării sale și, în consecință, anularea Deciziei C.N.A. emise la data de 18.07.2017, prin care pârâtul a refuzat prelungirea duratei de valabilitate a licenței audiovizuale înregistrate sub nr. x/27.02.1998, prelungită permanent de la data emiterii.

Totodată, a solicitat suspendarea executării deciziei atacate până la judecata definitivă a cauzei pe fond.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 160 din 26 octombrie 2017, a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea că nu a intervenit vreun element modificator care să difere față de condițiile de autorizare a funcționării și excepția lipsei de interes cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond, ca fiind rămasă fără obiect.

Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei emise de pârât în data de 18.07.2017, privind refuzul prelungirii duratei de valabilitate a licenței audiovizuale - dosar nr. x/27.02.1998, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal.

Recurentul a susținut că temeiul juridic invocat de intimata-reclamantă în susținerea acțiunii este art. 93 din Legea audiovizualului, coroborată cu Legea 554/2004, și nu art. 2 alin. (2) din acest din urmă act normativ, însă, a precizat că solicitarea intimatei reclamante a fost supusă atenției Consiliului și a fost analizată în termenul legal, dar nu a fost aprobată pentru că nu a întrunit numărul legal de 6 voturi, fapt ce nu poate echivala cu refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, întrucât legea nu obligă la soluționarea favorabilă a tuturor solicitărilor.

Dimpotrivă, în raport cu dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, rezultă că se prevede doar o posibilitate de prelungire a licenței audiovizuale, iar nu un drept.

Totodată, a arătat că deși prima instanță a invocat doar prevederile art. 8 alin. (2) din Decizia CNA nr. 277/2013, aceasta face o alăturare (translatare) a criteriilor prevăzute în alin. (1) și (2) ale art. 8, din forma anterioară modificării din anul 2015, creând impresia că norma are acest conținut, neredând în integralitatea sa conținutul celor două alineate ale articolului.

A apreciat recurentul, având în vedere motivarea primei instanțe și ținând cont de argumentele prezentate de membrii Consiliului cu ocazia analizării cererii de prelungire a licenței audiovizuale, unele dintre aceste încadrându-se în cele două criterii eliminate de instanță, că soluția pronunțată este nefondată și nu are în vedere întregul material probator.

Astfel, prima instanță a reținut că din procesul-verbal încheiat cu ocazia ședinței din data de 18.07.2017 nu rezultă care a fost motivul pentru care un număr de 5 membri ai Consiliului au votat împotrivă, deși din transcriptul ședinței cu aceeași dată reiese că primul criteriu prevăzut de art. 8 din Decizia nr. 277/2013, și anume cel al respectării interesului public, a fost analizat în momentul dezbaterii solicitării de prelungire a valabilității licenței audiovizuale.

Recurentul a susținut că, dintr-un număr de 14 criterii, 7 dintre acestea au fost atinse, discutate, analizate chiar în prezența reprezentantului postului, analiză pe care prima instanță nu a avut-o în vedere, considerând în mod eronat că nu a fost făcută o analiză a acestor criterii.

În ceea ce privește afirmația primei instanțe, în sensul că din actul administrativ nu rezultă motivul pentru care s-a ajuns la refuzul emiterii licenței, a apreciat că aceasta este nereală, întrucât în adresa de răspuns se arată că a fost analizată oferta de programe, conținutul acestora, așa cum au fost prezentate în proiectul editorial depus, în contextul zonei de difuzare, iar, în urma audierii, reprezentanții societății nu au putut oferi argumente în susținerea cererii, practic, în susținerea îndeplinirii criteriilor de prelungire a valabilității licenței audiovizuale, așa încât s-a apreciat că nu mai este necesar să se facă referire expresă la cadrul legislativ aplicabil pentru măsura dispusă.

În ceea ce privește dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, a apreciat că prima instanță a aplicat greșit normele legale, întrucât se prezumă că la motivația prezentată de unul dintre membrii Consiliului în susținerea votului Da/Nu achiesează implicit și ceilalți membrii care votează cu Da/Nu, nemaifiind necesar ca fiecare membru în parte să-și motiveze votul.

Potrivit recurentului, în mod netemeinic prima instanță a respins și excepția inadmisibilității primului capătul de cerere, considerând că de fapt acesta vizează fondul, iar pe fondul cauzei "omite" să se pronunțe.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând constatarea că nu a intervenit vreun element modificator care să difere față de condițiile de autorizare a funcționării sale și, în consecință, anularea Deciziei C.N.A. emise la data de 18.07.2017, prin care pârâtul a refuzat prelungirea duratei de valabilitate a licenței audiovizuale înregistrate sub nr. x/27.02.1998, prelungită permanent de la data emiterii.

Curtea de Apel Brașov a respins excepțiile invocate de pârât și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei emise de pârât în data de 18.07.2017.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Se reține că, prin decizia contestată, pârâtul a refuzat prelungirea duratei de valabilitate a licenței audiovizuale înregistrate sub nr. x/27.02.1998, solicitare formulată de reclamantă prin cererea nr. x/20.06.2017, invocându-se că nu a fost întrunit numărul legal de voturi necesar pentru aprobarea cererii, astfel cum rezultă din procesul-verbal al ședinței din 18.07.2017.

Prin adresa nr. x/21.07.2017 pârâtul a comunicat reclamantei că începând cu data de 20.07.2017 încetează de drept valabilitatea licenței audiovizuale nr. R 308/10.11.1998, cu modificările ulterioare, ca urmare a expirării duratei de valabilitate a cesteia, cu consecința încetării dreptului S.C. A. S.R.L. Brașov de a difuza serviciul de programe cu denumirea A..

1.1. Cu privire la criticile vizând respingerea excepției inadmisibilității primului capătul de cerere se reține că nu sunt fondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect că aceasta vizează fondul cauzei, aspect avut în vedere la pronunțarea soluției, care s-a realizat în limitele învestirii.

1.2. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi nici criticile privind fondul cauzei, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se reține că reclamanta a fost titulara licenței audiovizuale nr. x/10.11.1998 pentru postul A., acordate de pârât pentru o perioadă de 9 ani potrivit Legii nr. 504/2002 și a cărei durată de valabilitate a expirat la data de 20.07.2017, conform deciziei de autorizare audiovizuală.

În temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, licența audiovizuală poate fi prelungită din 9 în 9 ani, la cererea titularului, sens în care reclamanta s-a adresat autorității pârâte la data de 20 iunie 2017.

În ceea ce privește temeiul juridic invocat de parte, se reține că aceasta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004, demersul judiciar cu care a fost învestită instanța vizând în mod cert refuzul de soluționare a cererii de prelungire a duratei de valabilitate a licenței audiovizuale, asimilat actelor administrative, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cum corect a reținut și prima instanță.

Din conținutul actului administrativ atacat, rezultă că la data analizării cererii reclamantei, în ședință publică, respectiv la data de 18.07.2017 "nu s-a întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobată," nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată că sunt relevante prevederile art. 15 din Legea nr. 504/2002 și dispozițiile art. 8 și 9 din Decizia CNA nr. 277/2013 (forma în vigoare la data emiterii actului atacat).

Potrivit art. 15 din Legea nr. 504/2002,

"(1) În îndeplinirea funcțiilor și a atribuțiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri.

(2) Ședințele Consiliului sunt publice, cu excepția cazului în care se propune președintele și se alege vicepreședintele, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) și (3).

(3) Votul este totdeauna deschis, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) și (3).

(4) Exprimarea fiecărui vot deschis este însoțită de motivarea acestuia.

(5) Deciziile Consiliului având caracter normativ, inclusiv motivarea acestora, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Deciziile Consiliului, altele decât cele precizate la alin. (5), inclusiv motivarea acestora, precum și instrucțiunile și recomandările emise de Consiliu se fac publice.

(7) Actele având caracter normativ emise de Consiliu pot fi contestate la instanța de contencios administrativ de către orice persoană care se consideră prejudiciată de acestea.

(8) Deciziile având caracter individual se comunică celor interesați și intră în vigoare de la data comunicării, dacă nu se prevede altfel".

În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori:

"După audierea solicitanților, CNA va decide asupra acordării sau prelungirii licenței audiovizuale, ținând cont și de următoarele criterii generale:

a) respectarea interesului public;

b) asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naționale, regionale și locale, excepție făcând situația prelungirii din 9 în 9 ani a licențelor audiovizuale, potrivit legii;

c) evitarea abuzului de poziție dominantă și a practicilor care împiedică libera concurență;

d) strategia editorială, în raport și cu strategia CNA de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 68 din Legea audiovizualului;

e) oferta de programe și conținutul acestora, prezentate în proiectul editorial;

f) experiența și competența în domeniul audiovizual, după caz;

g) respectarea drepturilor fundamentale ale omului și protecția minorilor;

h) respectarea pluralismului politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului;

i) promovarea culturii și protejarea limbii române, a culturii și a limbilor minorităților naționale;

j) durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe;

k) genul, orarul și durata de difuzare și de redifuzare a emisiunilor;

l) situația exploatării celorlalte licențe pe care le dețin solicitantul sau acționarii societății solicitante, după caz;

m) situația sancțiunilor aplicate, raportarea la acestea și măsurile luate privind intrarea în legalitate, acolo unde este cazul;

n) procentul alocat programelor locale, în cazul licențelor audiovizuale regionale și locale difuzate pe cale radioelectrică terestră".

În temeiul art. 9 alin. (1) din Decizia CNA nr. 277/2013, " La acordarea licențelor audiovizuale sau, după caz, la prelungirea valabilității licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune, CNA va ține cont în mod obligatoriu atât de criteriile menționate la art. 8, cât și de angajamentele solicitantului în ceea ce privește procentele rezervate operelor europene, în condițiile precizate la art. 22 și 24 din Legea audiovizualului".

Din analiza dispozițiilor legale menționate rezultă condițiile care stau la baza acordării/prelungirii licenței audiovizuale (art. 8 și art. 9 din Decizia CNA nr. 277/2013).

Totodată, s-a prevăzut procedura adoptării deciziilor CNA în această materie, procedură care presupune, printre altele, exprimarea votului și motivarea acestuia, adoptarea deciziei ca urmare a votului exprimat și motivarea deciziei (art. 15 din Legea nr. 504/2002).

Contrar susținerilor recurentului, nu rezultă că, în cauză, ar fi fost analizate criteriile prevăzute de Decizia CNA nr. 277/2013 și nici motivul care a stat la baza refuzului prelungirii licenței, de asemenea, nefiind indicată norma legală aplicabilă măsurii dispuse.

Atât din conținutul procesului-verbal al ședinței din data de 18.07.2017, cât și din adresa comunicată părții privind soluția adoptată cererii sale la această ședință, nu rezultă motivul pentru care un număr de 5 membri ai Consiliului au votat împotrivă.

Or, obligația de motivare este expres prevăzută de legiuitor, atât în ceea ce privește votul exprimat (art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002), cât și cu privire la decizia adoptată (art. 15 alin. (6) din Legea nr. 504/2002).

Motivarea deciziei adoptate trebuie să conțină considerentele pentru care membrii CNA au exprimat votul referitor la acordarea/prelungirea sau nu a licenței întrucât, pe de o parte, cunoașterea acestor motive oferă particularului posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare prin contestarea respectivei decizii și combaterea considerentelor autorității, iar, pe de altă parte, dă posibilitatea instanței să efectueze controlul de legalitate în privința actului atacat.

Așadar, în privința respectării principiului motivării actului administrativ se reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Cu alte cuvinte, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Așa cum s-a arătat, motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor, care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În cauză, se constată că autoritatea intimată nu a motivat refuzul de soluționare a cererii recurentei, or, motivele avute în vedere trebuie asumate prin semnătură, nefiind suficient transcriptul ședinței la care face trimitere intimata.

În fine, referitor la susținerea recurentei în sensul că obținerea prelungirii unei licențe este o posibilitate, iar nu un drept al părții, instanța de control judiciar amintește prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate adresa instanței de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Totodată, prin noțiunea de drept subiectiv se înțelege acea facultate recunoscută de lege subiectului de drept de a avea o anumită conduită și la nevoie de a solicita suportul coercitiv al statului pentru protejarea acestuia în măsura în care dreptul a fost încălcat.

Astfel, în temeiul prevederilor legale menționate, partea poate cere analizarea actului contestat din perspectiva dacă autoritatea intimată și-a exercitat prerogativele în marja de apreciere ce i-a fost conferită prin lege.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 160 din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.