Decizia nr. 4913/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 550/2019 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.03.2019 pe rolul Curții de Apel București, astfel cum a fost precizată la data de 16.04.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de dosarul nr. x/2010. Prin sentința civilă nr. 550 din 17 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Curții de Apel Oradea. Împotriva sentinței civile nr. 550 din 17 octombrie 2019 a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia și reținerea cauzei spre judecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 6310 din data de 10 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 550 din 7 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamantul a declarat recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii, iar împotriva unei astfel de soluții, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., nu se poate formula nicio cale de atac.

Hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în anulare Prin decizia nr. 313 din 21 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 6310 din data de 10 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată și a fost obligat contestatorul A. să plătească intimatei B. cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 313 din 21 ianuarie 2021, a formulat contestație în anulare A.. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, contestatorul a invocat primirea citației cu o zi inaintea termenului prin prisma imposibilitatii de prezentare la dezbatere, fiind încadrat cu handicap grad 1, criticând și soluția privind acordarea cheltuielilor de judecată către intimată, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Apărările formulate de intimată Intimata B. a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate, iar, în subsidiar, respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. A mai invocat intimata excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la deciziile pronunțate de ÎCCJ în dosarele nr.: x/2018, y/2018, z/2020, w/2019.

Procedura de soluționare a contestației în anulare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția din data de 23 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 21 octombrie 2021.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimată, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare expuse. Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. În acest context, instanța de control judiciar reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului." Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 și 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs și hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. De asemenea, art. 508 alin. (4) prevede că "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată." În cauză, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii date în soluționarea contestației în anulare exercitată împotriva hotărârii pronunțată în recursul împotriva unei sentințe de declinare a competenței, sentință fără cale de atac, recurs respins ca inadmisibil. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Prin urmare, reținând că partea contestatoare nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse contestației în anulare astfel cum s-a reținut anterior, Înalta Curte, admitand exceptia invocata de intimata, va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității contestației în anulare. Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a contestatorului, care a exercitat cale de atac a contestației în anulare, ceea ce a necesitat din partea intimatei avansarea unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii formulate în acest sens, urmând a o încuviința, conform dovezii depusă de aceasta la dosar, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității invocată de intimată, va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă și va obliga contestatorul la plata către intimata B. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.