ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4903/2021

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei FGA nr. 20627/19.07.2019 și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului despagubiri în suma de 279.150,12 RON.

Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 961 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia FGA nr. 20627/19.07.2019 și a fost obligat FGA la emiterea unei noi decizii prin care să plătească reclamantei suma de 279.150,12 RON reprezentând despăgubiri.

Recursul Împotriva sentinței civile nr. 961 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestatiei formulată de intimatul-reclamant ca neîntemeiată. A susținut că, in spetă, nu s-a facut dovada faptului ca autoturismul cu numarul de inmatriculare x si seria sasiu x detinea la data evenimentului, respectiv 29.06.2015, o polita R.C.A. valabila la A. S.A., la dosarul de dauna neexistand niciun document doveditor. Din corespondenta purtata de pârât cu reprezentantii S.C. A. S.A. rezulta faptul ca, nici acestia din urma nu inteleg sa confirme existenta acestei polite. Mai mult decat atat, nici din verificarile efectuate in baza de date CEDAM Ia Sectiunea "cautare polite RCA" http://asfromania.ro/consumatori/baza-de-date-cedam/interogare-polite-rca nu reiese faptul ca, aceasta autoutilitara ar detine o polita valabila. Totodata, a mentionat faptul ca, Fondul de Garantare a Asiguratilor (F.G.A.) garanteaza plata despagubirilor in baza unei obligatii izvorate strict din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevazut de Legea nr. 213/2015, per a contrario, lipsa acestui contract exonerând fondul de la plata despagubiri. Or, în litigiul invocat, nici A. si nici măcar asiguratul B. nu au fost parți, astfel ca nu sunt incidente prevederile art. 430 C. proc. civ.. privind autoritatea de lucru judecat. Mai mult, din cuprinsul deciziei Curții de Apel Alba Iulia rezulta ca respingerea apelului are ca fundament faptul ca toate criticile aduse hotărârii de fond (care nu a fost anexata cererii) sunt străine de situația de fapt si temeiurile de drept invocate de BAAR, nicidecum valabilitatea polițelor de asigurare RCA depuse la dosarul cauzei. Totodată, dosarul nr. x/2016 a fost disjuns dintr-un alt dosar ce ulterior a fost suspendat ca urmare a intrării societății B. in procedura de insolvență (data deschiderii procedurii: 25.04.2016) iar conform verificărilor efectuate (tabel definitiv rectificat publicat in BPI nr. 4873/07.03.2018) nu rezulta ca BAAR s-ar fi înscris la masa credală a acestei societăți. Din prezentarea cronologica a informațiilor cu privire la polița anulată, rezultă ca exista documente la dosarul de dauna care dovedesc motivele anularii acesteia la cererea expresa a asiguratului B., astfel ca nu sunt motive care sa conducă la o alta concluzie decât cea privind inexistenta răspunderii A.. Nu in ultimul rând se observa din cuprinsul Deciziei Curții de Apel Alba Iulia ca ar exista si o polita emisa de C., însă nici aceasta societate nu a fost parte in proces. A mai susținut recurentul că ținând cont că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurari, FGA este obligat sa acționeze ca un profesionist, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește riscurile diminuarii nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fără analiză a cererilor depuse de petenți la FGA, aceasta fiind și rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de daună de către FGA. Reiese așadar că Fondul este o persoană juridică de drept public, constituit ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, care are scopul de a garanta plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare în cazul falimentului unui asigurător. In subsidiar, a mentionat recurentul ca la data analizarii cererii de plata, petentul in calitate de creditor de asigurare nu a atins plafonul de garantare prevazut de lege, în acest sens, fiind dispozitiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, si anume, Fondul de garantare a asiguratilor poate accepta la plata creanțele de asigurare stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al unui asigurator în faliment, fiind efectuate plati in cuantum total de 34.757 RON. În fine, a invocat faptul că, în opinia sa, instanța de fond a aplicat dispozitiile art. 4, alin. (1), lit. b) punctul (1) din Legea nr. 213/2015, în condițiile în care nu există un contract de asigurare încheiat de reclamantul-intimat cu asiguratorul debitor pentru a fi aplicabile aceste dispoziții legale și implicit sa dea naștere unor raporturi juridice cu asiguratorul debitor, reclamantul-intimat exercitând regresul în nume propriu și nu in numele legalului, realului și adevăratului creditor de asigurare care este beneficiarul asigurării RCA și nicidecum reclamantul intimate. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta aplicarea normelor de drept incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18.05.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanta de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România cu o cerere, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei FGA nr. 20627/19.07.2019 și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului despagubiri în suma de 279.150,12 RON. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul FGA, care a fost obligat la emiterea unei noi decizii prin care să plătească reclamantei suma de 279.150,12 RON reprezentând despăgubiri, formulând critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt fondate argumentele de ordin critic formulate de recurent privind faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 430 C. proc. civ.. privind autoritatea de lucru judecat, care se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând să le analizeze din această perspectivă. Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că este absolut irelevantă întreaga situație de fapt prezentată de pârât referitor la faptul că A. nu a recunoscut emiterea/valabilitatea politei in cauza la data evenimentului rutier, aceasta întrucât, cu putere de lucru, judecat prin sentința civilă nr. 2063/CA/2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara in dosarul nr. x/2016 s-a respins acțiunea reclamantului BAAR (fostul FPVS) in contradictoriu cu paratul D. privind obligarea la plata sumei de 266.465,96 RON despăgubiri; apelul formulat împotriva sentinței menționate a fost respins la data de 16.01.2018 (decizia nr. 337/2018), sentința instanței de fond fiind definitivă, puterea lucrului judecat, cu care in litigiul de față se impun soluția si considerentele sentinței de fond și deciziei în apel pronunțate în dosarul nr. x/2016, implicând faptul că situația de fapt și considerentele acolo retinute, considerente ce sustin soluția pronunțată, se impun în prezentul litigiu, neputând fi inlaturate. Totodată, decizia nr. 337/2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul nr. x/2016, definitivă, se impune in cauza de față cu putere de lucru judecat si reprezintă, deci, ea însăși un mijloc de probă privind valabilitatea politei de asigurare emisă de A.. Instanța de control judiciar nu împărtășește această soluție în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situației de fapt, reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Amintește instanța de control judiciar că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit cu care "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (...)". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.", iar conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect." Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă este îndeplinită condiția triplei identități, respectiv obiect, cauză și părți. Or, constată Înalta Curte că judecătorul fondului a reținut că se impune in cauza de față cu putere de lucru judecat sentința civilă nr. 2063/CA/2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2016 s-a respins acțiunea reclamantului BAAR (fostul FPVS) in contradictoriu cu paratul D. privind obligarea la plata sumei de 266.465,96 RON despăgubiri, apelul formulat împotriva sentinței menționate fiind respins la data de 16.01.2018, prin decizia nr. 337/2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză, reclamantul BAAR a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei FGA nr. 20627/19.07.2019 și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului despagubiri în suma de 279.150,12 RON, Fondul de Garantare a Asiguraților nefiind parte în dosarul sus-menționat, nu este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, părți și cauză, pentru a putea fi reținută puterea de lucru judecat a acestei sentințe, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Față de aceste motive, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, raportându-se exclusiv la autoritatea de lucru judecat, reținând că este absolut irelevantă întreaga situație de fapt prezentată de pârât referitor la faptul că A. nu a recunoscut emiterea/valabilitatea politei in cauza la data evenimentului rutier, admițând acțiunea astfel cum a fost formulată, fără a proceda la alte verificări, la analizarea argumentelor părților și a probelor privind valabilitatea poliței de asigurare în discuție, fără a cerceta efectiv fondul, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurenți sentinței de fond, care privesc fondul cauzei, nesoluționat de prima instanță, care urmează să cerceteze toate argumentele și apărările formulate de părțile raportului juridic, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât și prin cererile de recurs. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamană, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare.