ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4876/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.06.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. 1047/12.04.2019 prin care s-a dispus clasarea sesizării sale și anularea Rezoluției din 11.06.2019 emisă de Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare prin care i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 1047/12.04.2019.

1.2. Prin sentința civilă nr. 947 din 11 decembrie 2019, Curtea a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și pronunțarea unei sentințe legale și temeinice.

După ce a prezentat situația de fapt și cele expuse în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, a arătat recurentul că sentința pronunțată are la bază aceeași rezoluție falsificată de către Inspecție Judiciară prin modul cum a fost semnată, avizată și aprobată.

Instanța de fond nu a avut în vedere analiza Rezoluției nr. 1047, aceasta fiind omisă de la probatoriu, cu toate că a fost depusă în original.

Falsul din rezoluție presupune alterarea prin falsificarea acestui înscris care poate da naștere, așa cum s-a petrecut la Curtea de Apel București, unei convingeri contrare realității sau care, cu alte cuvinte, poate servi ca probă.

Infracțiunea de fals a Rezoluției nr. 1047 sub semnătură privată s-a consumat în momentul transmiterii la Curtea de Apel București a întâmpinării prin denaturare a adevărului, de falsificare, folosire a rezoluției falsificate.

Curtea de Apel și-a însușit Rezoluția falsificată dându-i valoare probatorie și semnificație juridică, rezultatul fiind respingerea contestației prin sentința recurată.

Instanța de fond nu a motivat în niciun fel de ce a ignorat analiza Rezoluției nr. 1047 ce i-a fost comunicată nesemnată și de ce a exclus cele prezentate de el prin răspunsul la întâmpinare.

A mai arătat recurentul că instanța de fond l-a privat de dreptul la apărare solicitat prin contestație, nu s-a pronunțat asupra probatoriului, cu privire la admiterea sau respingerea probei testimoniale cu un martor, cu care voia să dovedească intervenția făcută la Președintele secției I Civile a Curții de Apel Pitești de către Secretarul General din Ministerul Justiției.

Instanța de fond a dat o interpretare total nelegală, contrară C. proc. civ., cu privire la conținutul verificărilor prealabile, apreciind că nu ar fi făcut dovada încălcării de către judecătorii învestiți cu soluționarea cererii de revizuire a normelor de drept material sau procesual.

În continuarea aserțiunilor sale, recurentul-reclamant a citat dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 14, art. 22 alin. (2) și (6) și art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A arătat că revizuirea reprezintă un remediu posibil și necesar față de erorile judiciare care se pot săvârși, prin exercitarea acestei căi de atac în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Pitești urmărind obținerea unei noi hotărâri cu desăvârșită eficacitatea și efectivitate.

Textul art. 99 s-a completat cu art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 24/2012.

A solicitat recurentul a se avea în vedere cele consemnate la paragraful 6 din rezoluția de clasare și faptul că inspectorul judiciar nu a dat nicio explicație cu privire la art. 6 din CEDO.

Instanța de fond a confirmat cercetarea disciplinară prealabilă formală făcută de inspectorul judiciar, considerând că evidențele consultate din sistemul informatic Ecris al Curții de Apel Pitești sunt apte să lămurească situația de fapt sesizată.

Consideră, însă, că lipsa unui punct de vedere al celor două judecătoare de la Curtea de Apel Pitești cu privire la aspectele sesizate confirmă aspectul formal și superficial al soluționării sesizării sale, atât de inspecția judiciară, cât și de Curtea de Apel București, fiind evident că cele două judecătoare de la Curtea de Apel Pitești au încălcat grav normele de drept material și procesual.

Instanța de fond a acoperit abaterile celor două judecătoare și cercetarea disciplinară efectuată de inspectorul judiciar.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Reclamantul a învestit secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București cu o acțiune vizând Rezoluției nr. 1047/12.04.2019 emise de Inspecția Judiciară prin care s-a clasat sesizarea sa, în care a invocat săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 cu privire la modalitatea de soluționarea a cererii de revizuire ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Pitești.

Înalta Curte constată că, prin hotărârea recurată, prima instanță a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente în raport de obiectul cauzei, analizarea legalității actelor emise de Inspecția Judiciară având în vedere plângerea formulată de recurent asupra rezoluției de clasare contestate, în cauză neexistând aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea sentinței.

4.2. Nu pot fi reținute criticile recurentului, referitoare la nulitatea Rezoluției nr. 1047/12.04.2019, ca nefiind semnată de cel care a întocmit-o, și la falsificarea acesteia. După cum s-a precizat și în sentința recurată, rezoluția a fost emisă conform Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, fiind comunicat părții un exemplar al acesteia, după avizare.

De altfel, deși a fost depusă la dosarul de fond atât copia rezoluției anexată acțiunii, astfel cum i-a fost comunicată recurentului, cât și copia aflată la dosarul format la Inspecția Judiciară, recurentul-reclamant nu a precizat în ce ar consta alterarea prin falsificare a acestui înscris.

4.3. Nici susținerea recurentului, că ar fi fost privat de dreptul la apărare și că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra probatoriului solicitat, nu este fondată.

În practicaua hotărârii recurate, instanța, deliberând asupra probatoriilor solicitate de recurent, a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială, apreciind că nu este aptă să conducă la soluționarea cauzei.

De altfel, în raport cu obiectul cauzei și, nu în ultimul rând, cu teza probatorie avută în vedere de recurent, dovedirea unor intervenții ale Secretarului General al Ministerului Justiției, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond asupra probei testimoniale este corectă.

4.4. În ceea ce privește restul alegațiilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, care nu pot forma obiectul aplicării în abstract, ci numai coroborat cu dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce privește limitele verificării abaterii disciplinare, verificare care poate realiza numai cu respectarea Constituției României și a Legii nr. 303/2004.

Înalta Curte reține că legalitatea rezoluției de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate, prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, respectiv refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.

Potrivit limitelor trasate de art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță, în raport de criticile concrete aduse de autorul sesizării, care vizează, după cum corect a constatat și prima instanță prin hotărârea recurată, stabilirea situației de fapt, interpretarea normelor juridice și aprecierea probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește susținerile recurentului conform cărora instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare a prevederilor legale speciale în materie, având a analiza în speță întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare indicate la lit. f), în mod temeinic instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens, criticile invocate prin sesizare și preluate în contestație vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic a magistratului.

Referitor la modalitatea de soluționare a revizuirii sale de către Curtea de Apel Pitești, Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac legale.

Astfel, nu pot fi reținute alegațiile recurentului în sensul că ar fi fost încălcate normele de drept material și procesual de către judecătorii Curții de Apel Pitești. Interpretarea normelor de drept reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, un proces intelectiv, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență și presiune, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite o altă interpretare ar însemna a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

4.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, sentința recurată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 947 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.