ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4819/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2014, reclamanta C.N. Poșta Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea parțială a Deciziei nr. 331/31.10.2013 și a Deciziei de impunere nr. x/29.03.2013, respectiv pentru suma de 81.455.640 RON, reprezentând: 16.497.070 RON impozit pe profit; 31.402.287 RON accesorii aferente impozitului pe profit; 11.391.913 Iei taxa pe valoare adăugată; 22.164.370 RON accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Prin sentința nr. 3815 din 20 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte contestația formulată de către reclamanta C.N. Poșta Română, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;

- a anulat parțial Decizia de impunere nr. x/29.03.2013 și pct. 3 din Decizia nr. 331/31.10.2013 emise de pârâte;

- a menținut actele administrativ fiscale contestate pentru următoarele sume:

- impozit pe profit datorat pentru perioada 2003 -2008: 11.137.568 RON;

- dobânzi și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit: 21.133.123 RON;

- TVA datorată pentru perioada 2003 - 2008: 7.211.273 RON;

- dobânzi și majorări de întârziere pentru TVA: 13.980.709 RON;

- a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 10.320 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 3815 din 20 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanta C.N.Poșta Română S.A. cât și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Recursul pârâtei DGAMC a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cel al pârâtei ANAF pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar al reclamantei pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă C.N. Poșta Română S.A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Recurenta -pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare la recursul reclamantei C.N. Poșta Română S.A, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii și pentru nemotivare; pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul reclamantei C.N. Poșta Română S.A., solicitând respingerea căii de atac.

Recurenta - reclamantă C.N. Poșta Română S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei - pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la care a atașat un exemplar al cererii de recurs, semnat, solicitând respingerea excepțiilor invocate.

II. Analiza cererilor de recurs

Recursurile pârâtelor vor fi analizate împreună, ANAF-ul prin cele două structuri ale sale, criticând hotărârea instanței de fond pentru aceleași puncte în care a fost admisă acțiunea.

Temeiul de drept îl constituie dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în ambele cazuri.

Este adevărat că în finalul recursul DGAMC s-a referit ca temei de drept al cererii și la dispozițiile pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., însă nicăieri în cuprinsul celor 54 de pagini nu face nicio referire concretă la un astfel de motiv de casare.

Numerotarea aspectelor criticate se va face precum de către instanța de fond.

Este vorba în concret despre două imobile retrocedate foștilor proprietari.

Prin recursuri s-a arătat că prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/29.03.2013 s-a constatat că diferența din reevaluare în sumă de 389.548 RON reprezentând cheltuiala înregistrată cu scăderea din gestiune a valorii reevaluate în momentul cedării trebuia recuperată fiscal în favoarea bugetului de stat prin înregistrarea de elemente similare veniturilor impozabile spre a nu influența profitul impozabil al reclamantei.

Ca urmare, s-au reîntregit veniturile impozabile pe trim. IV 2004, la nivel de centrala, cu suma de 389.548 RON in conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 si cu prevederile pct. 12 din H.G. nr. 44/2004.

Astfel, avand in vedere prevederile legale citate, rezulta că profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile impozabile și cheltuielile deductibile, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile. Veniturile impozabile care se iau în calculul profitului impozabil sunt constituite și din alte elemente similare veniturilor.

Instanta de fond si-a insusit in intregime sustinerea intimatei si a expertului in sensul ca nu s-a modificat destinația rezervelor, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Aceste sustineri sunt eronate având în vedere că în speță a avut loc, până la data de 31.12.2003, reevaluarea imobilelor retrocedate în anul 2004; astfel, valoarea reevaluată a fost majorată cu valoarea de intrare a acestor imobile care nu a fost recuperată pe calea amortizării.

Astfel, la scoaterea din gestiune a imobilelor retrocedate, direcția regională de poștă a înregistrat pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil diferența de valoare rezultată ca urmare a reevaluării și nerecuperată pe calea amortizării, iar la nivel de centrală s-a dispus înregistrarea de venituri impozabile, în același cuantum, conform prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și pct. 12 din H.G. nr. 44/2004 și pct. 5.39 din OMFP nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Conform acestor prevederi legale, prin majorarea valorii de intrare cu diferenta din reevaluare a imobilelor retrocedate, retrocedare care s-a efectuat fără plată, respectiv fără realizare de venituri care să acopere această majorare a valorii imobilelor și prin recunoașterea pe cheltuieli deductibile fiscal a acestei diferențe din reevaluare, neacoperită prin amortizare, se impune constituirea de venituri impozabile în același cuantum.

În realitate, dispozițiile art. 19 alin. (1) și 22 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal și a OMFP nr. 576/2004, confirmă susținerile precum că au tratament fiscal corect nu impunea ca această diferență rezultată prin neevaluare să fie acceptată prin constituirea de venituri impozabile în același cuantum.

Aceste argumente obtuze, pe lângă că nu se constituie în critici ale sentinței sunt nerelevante în concret.

După inspecția fiscală aparatele de aer condiționat nu ar trebui reparate dacă o operațiune ar fi fost omisă, deși contractele menționate prevăd service-ul acestora.

Pe de altă parte dat fiind specificul activității Poștei de interfață cu publicul prezența aerului condiționat a folosit cetățenilor, ori această intransigență nu s-a vădit și în cazul unor spații cu destinații doar pentru unii funcționari.

De s-au vădit diferențele menționate în număr de aparate acest lucru trebuie să se materializeze fie într-o sesizare penală, dacă se suspiciona că acestea ar fi mai puține decât achiziționate, fie acceptarea deductibilității parțiale pentru cele pentru care s-a făcut dovada realității operațiunilor, însă în niciun caz aceste deductibilități nu puteau fi respinse de plano.

Potrivit prevederilor legale invocate, cheltuielile ulterioare efectuate la mijloacele fixe existente realizate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali sunt considerate mijloace fixe amortizabile, deci majoreaza valoarea mijlocului fix si se recupereaza pe calea amortizarii calculată potrivit legii; amortizarea reprezintă cheltuială de exploatare, fie pe durata normală de utilizare rămasă, fie prin majorarea duratei normale de utilizare cu până la 10%, iar în situația în care lucrările de modernizare se efectueaza după expirarea acestei durate se va stabili o nouă durată normală de utilizare de către o comisie tehnică.

Motivarea recurentelor a fost că intimații nu prezintă documente în sensul că ar fi fost vorba de reparații curente, deși expertiza validată de judecătorul fondului detaliază pe baza situațiilor de lucrări și a facturilor provenind de la parte asupra lucrărilor în concret efectuate.

A se limita la analiza contractelor de execuție, fără a înțelege - deși instanța este convinsă că de ar fi fost vorba despre o problemă proprie sau personală ar fi făcut-o, că unele lucrări la clădiri vechi apar fără a putea fi stabilite de la început, este o greșeală astfel încât și în acest caz soluția instanței de fond este corectă.

Recurentele se limitează a motiva faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că aceste cheltuieli au fost înregistrate ca nedeductibile la calculul profitului impozabil pentru anul 2002.

În realitate, cum s-a menționat și în expertiză ele au fost evidențiate în contul 60304 "cheltuieli nedeductibile fiscal".

De menționat este și faptul că recurentele nu mai susținut ideea nemotivării contestației în ceea ce privește acest punct.

Din nou se remarcă aceiași motivare, prin faptul că se pretinde a nu se fi prezentat documente la momentul controlului (al întocmirii procesului-verbal) fără a se lua în analiză expertiza și cu precădere cele reținute în baza acesteia de către instanța de fond.

Or, câtă vreme cum a susținut și reclamanta confirmată de către expert, provizioanele au fost încadrate la cheltuieli nedeductibile întreg intervalul 2004, 2006, 2007 în vederea calculelor venitului impozabil, impozitarea sumelor aferente încă o dată reprezintă o eroare.

Fără a relua aceleași observații, este evident că lucrările de construcții trebuie evaluate de constructori, ele sunt reparații curente sau modernizări, părerile unor nespecialiști în domeniu bazate doar pe înscrisuri de natură fiscală nu pe realitate, neputând fi analogate.

Recurentele au arătat că primele de asigurare de viata plătite de C.N.P.R. S.A. nu reprezintă prime de asigurare obligatorii, prevăzute de Legea nr. 346/2003 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu modificările și completările ulterioare, iar in ceea ce privește cheltuielile cu primele de asigurare pentru accidente, sunt deductibile numai cele pentru accidente de munca, boli profesionale si risc profesional or, in cazul in speța, este vorba de cheltuieli cu primele de asigurare de viata si nu cheltuieli cu primele de asigurare pentru accidente de munca.

Mai mult, Titlului III "Impozit pe venit' din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, la art. 55 alin. (3) lit. g), prevede, in mod expres, ca primele de asigurare plătite de angajator pentru salariații proprii, altele decât cele obligatorii, reprezintă venituri asimilate salariilor, respectiv avantaje ce se includ in venitul brut de natura salariala supus impozitării potrivit Titlului III "Impozit pe venit" din Codul fiscal.

În ceea ce privește tratamentul fiscal al cheltuielilor cu asigurarea de viață, acesta este prevăzut la art. 55 alin. (3) din Legera nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, unde se prevede că reprezintă avantaje primite în legătură cu o activitatea dependentă, primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariații proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plății primei respective, altele decât cele obligatorii.

În cazul în speță C.N.P.R. S.A. a efectuat cheltuieli cu primele de asigurare de viață pentru persoane care nu au avut calitatea de salariați, respectiv pentru membrii de familie (soț/soție și copii) ai salariaților, pentru un număr de 472 de persoane, în plus, care nu aveau calitatea de angajați în perioada asigurată, precum și pentru riscuri care, la acea dată nu erau prevăzute la art. 61 din Contractul Colectiv de Muncă. Aceste cheltuieli cu primele de asigurare de viață, nu sunt incluse în veniturile salariale ale anagajaților reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal. Mai mult, cheltuielile cu primele de asigurare de viață pentru persoane care nu au avut calitatea de salariați, respectiv pentru membrii de familie (soț/soție și copii) ai salariaților, pentru un număr de 472 de persoane, în plus, care nu aveau calitatea de angajați în perioada asigurată, precum și cheltuielile cu primele de asigurare de viață de grup, în perioada 05.06.2006-10.07.2006, în care numărul de angajați s-a diminuat cu 590 de persoane ca urmare a extemalizătii activității de întreținere și curățenie nu pot fi considerate ca avantaje de natură salarială având în vedere că persoanele pentru care s-au efectuat astfel de cheltuieli nu aveau calitatea de salariat.

În acest caz instanța de fond a reținut că reclamanta a repus corectând o eroare anterioară la 31.12.2006 suma de 8.403.401 RON din contul de cheltuieli operațiuni de asigurare în contul, operațiuni de gestiune, deci cheltuială nedeductibilă la calculul profitului impozabil astfel că stabilirea din nou ca și cheltuială nedeductibilă a sumei de 7.403.401 RON precum au făcut organele de control nu este corectă.

- pentru SCPA B. în sumă de 1.348.807 RON și TVA 256.273 RON, în perioada ianuarie 2004 - decembrie 2008;

- pentru SCA C. în sumă de 7.405.651 RON și TVA 1.444.469 RON, în perioada martie 2004 - decembrie 2008;

- pentru SCA D. în sumă de 1.829.682 RON și TVA 347.639 RON, în perioada august 2006 - decembrie 2008.

Aceste cheltuieli au fost înregistrate în baza următoarelor unor contracte de asistenta juridical incheiate intre intimata si societatile respective de avocatura.

Organele de inspecție fiscală au constatat că organigrama intimatei prevede un serviciu juridic la nivel central și 12 birouri juridice la direcțiile de poștă și direcțiile specializate la care sunt angajați un număr de 36 juriști, iar potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Poștei Române, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrației nr. 25/25.05.2005, sunt prevăzute atribuții referitoare la asigurarea cadrului juridic la toate nivelele și compartimentele, precum și reprezentarea intereselor acesteia în fața instanțelor și terților.

De asemenea, în fișele posturilor sunt prevăzute atribuții clare privind respectarea legalității la toate nivelele, asistență de specialitate, reprezentare și propuneri legislative.

Din compararea atribuțiilor personalului juridic cu prestațiile prezentate în anexele la facturile emise de societățile de avocatură a rezultat că toate atribuțiile serviciului și birourilor juridice au fost realizate de către serviciile de avocatură.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reținând că organul fiscal trebuia să verifice doar din punct de vedere fiscal cheltuielile, respectiv dacă este aferentă veniturilor, adică sunt prezentate documente justificative al realității operațiunilor, și nu să analizeze oportunitatea acestui serviciu.

În urma expertizei, dar fiind lipsa parțială a unor documente justificative s-a admis deductibilitatea TVA pentru 1.849.740 RON și s-a considerat nedeductibilă pentru 161.247 RON.

Necontestând realitatea abuzului de achiziții servicii juridice de către entități de stat care au și birouri juridice prin angajați consilieri juridici proprii, instanța de recurs trebuie să reamintească necesitatea defalcării litigiilor funcție de gradul de dificultate atunci când este necesară o anumită specializare superioară celei generale precum și chestiunea "necesității".

A afirma de plano că acesta nu s-a dovedit, reprezintă o chestiune de fapt ce nu poate fi comensurată de organul fiscal ci, eventual, de specialiștii Curții de Conturi.

In cauza, intimata a înregistrat în contul 6588 "Alte cheltuieli de exploatare" contravaloarea serviciilor medicale individualizate prestate de Centrul Medical E. și E., astfel:

- pe perioada 2005 - 2006, cheltuieli cu servicii medicale constând în vaccinarea antihepatică în sumă de 954.602 RON;

- pe perioada 2005 - 2008, cheltuieli cu servicii medicale constând în vaccinarea antigripală în sumă de 1.517.678 RON.

De asemenea, la nivelul sucursalelor s-au înregistrat cheltuieli cu servicii medicale constând în vaccinarea antigripală in sumă de 1.078.648 RON, pe perioada 2007-2008.

Instanța de fond a reținut că acestei sume sunt deductibile fiscal în raport de specificul activității desfășurate, cu note de fundamentare și justificative.

Cele susținute de recurentă precum că nu s-a făcut dovada "existenței unei evaluări a riscului asupra sănătății lucrătorilor", de asemenea, că nu s-a facut dovada vreunei informări către autoritatea de sănătate publică județeană sau a municipiului București sau catre medicul de medicina muncii cu care intimata are relație contractuală despre orice accident sau incident care ar putea să provoace diseminarea unui agent biologic ce ar putea provoca lucrătorilor o infecție și/sau o boală gravă, în conformitate cu legislația în vigoare, citite acum în perioada unei pandemii - cea de CIVID 19 se aseamănă izbitor cu cea "propagandei antivaccinare".

Cum de altfel, nici această critică nu se raportează la soluția instanței de fond, ea nu are a fi primită.

Organul de control a susținut că societatea comercială nu și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual, constatând că sumele înregistrate ca decontări ca operațiuni în participație o sumă totală de 2.037.386 RON trebuia recuperată prin facturare de reclamantă de la această firmă întrucât reprezintă venituri neevidențiate pentru servicii efectuate.

Instanța de fond a reținut că în evidența contabilă a reclamantei s-a reținut cota de 50% din cheltuielile CNPR în numele asociației în participațiune, respectiv totalul de 4.074.792 RON, însă fără a avea la bază documentul justificativ prevăzut de lege.

Aceste sume nu pot fi în lipsa documentelor justificative considerate deductibile pentru determinarea profitului impozabil.

În aceste condiții s-a calculat TVA aferent defalcat pe anii 2006-146.416 RON iar pentru perioada 2007-2008 - 3.397 RON sumele nefiind în concret criticate prin cele două recursuri.

Organele de inspecție fiscală au imputat reclamantei faptul că nu a revocat cenzori în funcție.

În realitate cum instanța de fond a reținut, această obligație a existat doar pentru perioada 1.12.2006-28.06.2007 (eronat inserat în practica 2016, respectiv 2017) în baza Legii nr. 441/2006 modificată prin O.U.G. nr. 82/2007.

În aceste condiții a rezultat că pentru suma de 162.344 RON cheltuielile sunt deductibile, în timp ce pentru 11.588 RON acestea sunt nedeductibile.

Recursurile sunt neclare întrucât deși fac vorbire de Legea nr. 441/2006 raportat la data intrării acestea în vigoare omit orice referire la O.U.G. nr. 82/2007, - temeiul juridic al susținerilor reclamantei, astfel că nici aceste susțineri nu pot fi primite.

Având in vedere dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare pe anul 2006, coroborate cu prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deductibilitatea cheltuielilor cu prestările de servicii se analizează în funcție de datele cuprinse în contractul de prestări servicii referitoare la prestatori, termene, tarife, valoarea totală a contractului și pe baza documentelor justificative care atestă îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de lege, respectiv prestarea efectivă și necesitatea acestora.

Instanța de fond a reținut existența documentelor justificative, astfel cum rezultă și din raportul de exertiză efectuat în cauză.

În fapt prin recursuri se reiterează aceleași aspecte precum în actele contestate, în realitate fiind vorba doar despre interpretarea contractului încheiat de reclamantă cu A. S.R.L., în legătură cu care suma de 2.310.431 RON a fost considerată nedeductibilă, și cu precădere actele adiționale la acestea.

Este de observat că recurentele impută faptul că de asemenea, intimata nu a prezentat o situație clară cu numărul de aparate de aer condiționat existent în gestiune în anul 2006, defalcat pe sucursale, pe tipuri și modele, în funcție de perioada în care au fost achiziționate pentru a se stabili dacă se aflau în perioada de garanție sau de postgaranție.

Mai mult, nici din facturi și nici din formularele de revizie nu ar rezulta natura serviciilor prestate în vederea stabilirii dacă acestea corespund cu cele prevăzute în contractul de întreținere și reparații la aparatele de aer condiționat si nu au fost prezentate documente din care să rezulte recepția calitativă a serviciilor prestate.

Cerințele strict birocratice ale recurentelor, defalcat pe sucursale, pe tipuri și modele nu pot constitui în motive reale de respingere a solicitației.

Organele de inspecție fiscală au constatat ca fiind cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil aferent anului 2008 doar partea de transport S.C. G. S.A. corespunzatoare cheltuielii calculată în funcție de tariful cel mai mare perceput de Tarom S.A., diferența fiind stabilită cheltuială nedeductibilă fiscal la calculul profitului impozabil aferent anului 2008.

Astfel, din totalul cheltuielilor cu transportul S.C. G. S.A. înregistrate de intimata în evidența contabilă a lunii decembrie 2008 în valoare totală de 6.255.825 RON, au fost calculate ca fiind deductibile cheltuieli de transport în suma de 371.371 RON, iar cheltuielile nedeductibile fiscal sunt în sumă totala de 5.884.454 RON.

Instanța de fond a avut în vedere că pentru achiziționarea "serviciilor de transport aerian și handling" s-a organizat o licitație.

Organul fiscal a reîncadrat tranzacțiile pentru a reflecta conținutul economic al acestora.

Este adevărat că aparent ar putea fi vorba de o fraudă însă câtă vreme lucru acesta nu a fost dovedit cu precădere într-o hotărâre judecătorească, prezumția chiar puternică, nu poate anula caracterul licit al tranzacțiilor.

Mai mult, recurentele nici nu au făcut dovada sesizării organele penale în legătură cu acest aspect.

Câtă vreme instanța de fond concluzionează că, "și suma de 1.223.526 RON pe care CNPR S.A. o înregistra drept cheltuială deductibilă este cheltuială nedeductibilă la calculul profitului impozabil", respectiv "plățile efectuate, în sumă de 753.063 RON în baza contractului de publicitate este nedeductibilă la calculul profitului impozabil" instanța de recurs nu înțelege sensul contestării.

În ceea ce privește recursul reclamantei aceasta critică neadmiterea prescripției dreptului de a contesta obligațiile fiscale, ca o consecință a depășirii termenului de efectuare a inspecției fiscale.

Acest aspect a fost în mod corect dezlegat de către instanța de fond repetatele suspendări și amânări de inspecție fiscală având caracter obiectiv, chiar reclamanta solicitând extinderea verificărilor.

Totodată, specificul activității pe care reclamanta o desfășoară justifică extinderea termenului, de altfel, cum a reținut și instanța de fond, legea neprevăzând o sancțiune pentru aceste depășiri de intervale.

Secundul motiv de recurs vizează pct. 18 din sentința civila, recurata sub aspectul constatării caracterului nedeductibil al sumei de 41.716.170,65 RON, si implicit calcularea si reținerea sumei aferente acesteia reprezentând impozit pe profit plus accesoriile corespunzătoare, precum si T.V.A. in suma de 8.297.037 RON, plus accesoriile corespunzătoare, ca fiind nedatorate.

Reiterându-se aspectele prezentate anterior s-a invocat și Decizia nr. 1754/30.03.2010 a ÎCCJ . Numai că aceasta nu doar că privește alte părți reclamantă fiind Federația Sindicatelor din Poșta Română și Comunicații (FSCP), dar analizează deductibilitatea din perspectiva sindicatului astfel că soluția nu poate fi valorificată.

Precizând că Înalta Curte a înțeles realitatea contractului, este de motivat că însă și expertiza efectuată în cauză a constatat inexistența documentelor care să ateste desfășurarea activităților contractate de către FSPC.

În lipsa acestora - chiar formală justificarea deductibilității cheltuielilor asumată contractual chiar cu un scop corect, nu poate fi făcută.

Cât privește cheltuielile de judecată contestate de către pârâte, a afirma că acestea în sumă de 10.320 RON sunt nerezonabile, ele reprezentând doar contravaloarea expertizei, critica nu poate fi primită.

Complexitatea cauzei a fost una ridicată raportându-se și numai la cele 21 de aspecte distincte de analizat.

În concluzie, hotărârea primei instanțe apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate, recursul reclamantei Poșta Română nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cel al pârâtei ANAF în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nici cel al DGAMC, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. urmează a respinge toate recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta C.N. Poșta Română S.A. și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 3815 din 20 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2021.