ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4767/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, modificarea și completarea art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 75/2014 privind reglementarea activității de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere - Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto și suspendarea executării lit. f) a art. 5 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 75/2014 privind reglementarea activității de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere - Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, până la soluționarea definitivă a cauzei, în conformitate cu art. 14 din Legea 554/2004. Ulterior, prin cererea depusă la data de 02.03.2021 reclamantul a modificat obiectul cererii, solicitând obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii să modifice și să completeze art. 5 lit. f) din Anexa 2 ce cuprinde Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, aprobată prin art. 2 din Ordinul nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere. Totodată, a solicitat suspendarea executării lit. f) art. 5 din Anexa 2 la Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, în conformitate cu art. 14 din Legea 554/2004.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 78 din data de 27 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile ca nefondată și a respins cererea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, având ca obiect suspendare act administrativ, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, precum și suspendarea executării dispozițiilor art. 5 lit. f) din Anexa nr. 2 la ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004. În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt, că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele legale incidente în speță, neluând în considerare faptul că prin decizia penală nr. 1158/A/14.11.2018 a Curții de Apel Galați s-a admis apelul declarat de A., a fost desființată în parte sentința penală nr. 352/17.07.2018 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, a fost înlăturată aplicarea față de acesta, în calitate de inculpat, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. privind exercitarea profesiei de instructor de conducere auto. A arătat recurentul-reclamant că, în conformitate cu Anexa 2 privind Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere, aprobată prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, art. 13 alin. (4), "Pentru urmarea cursurilor de perfecționare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 5 sau, după caz, art. 7, cu excepția condiției de studii. Condiția de studii menționată trebuie să fie îndeplinită la data obținerii primului atestat de către titularii acestora". Totodată, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din aceleași norme, "Persoana care solicită eliberarea atestatului de instructor auto trebuie ca, pe lângă condițiile de studii, să îndeplinească cumulativ și următoarele condiții: ….f) să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, viol, lipsirea de libertate în mod ilegal, luarea sau darea de mită, trafic de influență, trafic sau consum ilicit de droguri, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia". A opinat recurentul, pornind de la interpretarea textelor de lege enunțate, că urmarea hotărârii instanței de fond, având în vedere că atestatul său de instructor auto a expirat la data de 15.01.2020 și nu poate urma cursurile de pregătire profesională în vederea reînnoirii acestuia și nu poate susține examenul aferent, i-a fost încălcat dreptul constituțional la muncă prin ordinul de ministru contestat în cauză. A mai arătat recurentul că este vorba despre o excepție de la art. 5 lit. f) din Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere aprobate prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, având în vedere că, deși a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, instanța, luând în considerare natura și gravitatea infracțiunii, precum și împrejurarea în care aceasta s-a produs și de persoana celui care a săvârșit infracțiunea, a decis să nu-i mai interzică dreptul de a-și exercita profesia de instructor de conducere auto. Totodată, din moment ce a avut dreptul să-și exercite profesia timp de 2 ani după condamnare, având atestatul valabil, este nelegal și neconstituțional ca A.R.R. București să-i îngrădească dreptul de a-și exercita profesia prin neacceptarea susținerii examenului de reînnoire a atestatului, prevalându-se de existența ordinului de ministru contestat. În concluzie, a apreciat că interzicerea de a urma cursurile de pregătire profesională în vederea reînnoirii atestatului și susținerii examenului aferent, echivalează cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 din C. pen. de către o instituție care nu are acest atribut. A mai subliniat recurentul că interzicerea exercitării meseriei de instructor auto pentru următorii 3 ani ar fi un act de discriminare a sa în comparație cu altă persoană condamnată pentru aceeași infracțiune, fără aplicarea pedepsei complementare de interzicere a exercitării profesiei dar care, la momentul condamnării, deține un atestat de instructor auto valabil pentru o perioadă de 4-5 ani, timp în care intervine reabilitarea. În continuare, a criticat sentința de fond pentru motivul că i-a respins în mod greșit ca nefondate susținerile, reținând prima instanță că a fost condamnat la o pedeapsă penală pentru trafic de influență, iar această infracțiune este prevăzută ca o condiție care împiedică obținerea atestatului de instructor auto, în scopul asigurării bunei reputații a instituțiilor publice, eliminării eventualelor suspiciuni de corupție, precum și siguranței persoanelor ce urmează să fie instruite. Sub acest aspect a arătat că instanța penală a cercetat modul de săvârșire a infracțiunii și gravitatea acesteia, astfel cum a fost săvârșită, apreciind că nu reprezintă un pericol social în cazul în care îi acordă dreptul de a-și exercita în continuare profesia. Ca urmare, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu poate să constate că reprezintă un pericol social față de cetățeanul instruit, câtă vreme instanța penală a cercetat probele administrate și a considerat că nu sunt un pericol pentru siguranța cetățenilor. Or, consideră recurentul, neintroducerea acestei excepții în completarea art. 5 lit. f) din Ordinul nr. 733/2013 lezează drepturile cetățenilor la muncă, cetățeni cărora nu li s-a aplicat de către instanțele de control judiciar o pedeapsă în acest sens. De asemenea, a criticat sentința de fond și pentru greșita comparație a funcției sale cu alte funcții publice, respectiv magistrat, polițist, medic, funcționar public, în susținerea argumentației privind necesitatea îndeplinirii și în alte domenii de activitate a anumitor condiții pentru accederea în funcție, menținerea în funcție și îndeplinirea unor criterii de integritate morală și profesională, în opinia sa funcțiile enumerate de către prima instanță fiind publice și reglementate prin legi speciale, neputându-se compara cu alte profesii comune. În acest context a susținut că a îndeplinit toate criteriile morale și profesionale necesare exercitării funcției de instructor auto, iar instanța penală a considerat în mod corect că nu se impune aplicarea pedepsei complementate de interzicere a exercitării profesiei de instructor auto, astfel că art. 5 lit. f) din Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere se referă la toate persoanele care au fost condamnate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri și alte infracțiuni, neținând cont de faptul că aplicarea acestor prevederi fără niciun fel de excepții conduce la acte discriminatorii și la încălcarea unui drept fundamental prevăzut de Constituția României. A reiterat recurentul-reclamant solicitarea privind suspendarea executării lit. f) a art. 5 din Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto până la soluționarea definitivă a cauzei, în conformitate cu art. 14 din legea nr. 554/2004 și a susținut că în speță cazul bine justificat este reprezentat de interzicerea, prin lit. f) a art. 5 din Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere, dreptului la muncă în condițiile în care nicio lege și nicio instanță judecătorească nu i-a interzis acest drept. În final a susținut că este îndeplinită și condiția pagubei iminente prin prisma situației sale familiale, suspendarea executării actului normativ contestat fiind de natură a preveni o pagubă iminentă, în condițiile în care profesia de instructor auto este singura profesie pe care o exercită și în situația interzicerii exercitării acesteia veniturile familiei ar fi reduse considerabil, familia sa fiind lipsită de o sursă esențială de venit necesară întreținerii personale și a membrilor familiei, având 3 copii minori. Concluzionând, a arătat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții necesare suspendării executării actului, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, solicitând suspendarea executării actului administrativ atacat. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii în sensul modificării și completării art. 5 lit. f) din Anexa 2 la Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere, aprobate prin art. 2 din ordinul Ministerului Transporturilor nr. 733/2013, în sensul completării și introducerii în cadrul art. 5 lit. f), pe lângă excepția reabilitării și amnistiei, și a excepției privind neaplicarea pedepsei complementare de interzicere a exercitării profesiei.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând, în principal respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar ca nefondat. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității ca neîntemeiată, menționând că a înțeles să critice sentința de fond din perspectiva încălcării unor norme de drept material, critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a reiterat în mod succint susținerile din cererea de recurs și a solicitat admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată. La termenul de dezbateri din data de 14 octombrie 2021, Înalta Curte a resping excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin întâmpinare, apreciind că din dezvoltarea recursului rezultă că partea a formulat critici care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Cu titlu preliminar, întrucât din dezvoltarea recursului rezultă că recurentul-reclamant a formulat critici și sub aspectul greșitei respingeri de către prima instanță a cererii sale de suspendare a executării Ordinului nr. 733/2013, contestat în cauză, considerând acesta că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în mod cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este învestită și cu soluționarea recursului îndreptat împotriva acestei soluții, astfel încât urmează să analizeze aceste critici, cu prioritate din perspectiva respectării termenului de formulare a căii de atac pe acest aspect, conform dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Potrivit textului de lege menționat, "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de suspendare". Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. Prin art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. legiuitorul a statuat în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. În speță, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 78 din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, recurată de reclamantul A., a fost comunicată acestuia la data de 13 mai 2021, conform dovezii de înmânare atașată la dosar fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 26 mai 2021, data primirii la Curtea de Apel Galați, conform vizei aplicate pe cererea de recurs, atașată la dosar recurs, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ. Așadar, de la data comunicării sentinței, 13 mai 2021, curge termenul de 5 zile în vederea promovării căii de atac a recursului și, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula recursul împotriva acestei hotărâri a fost data de 19 mai 2021, având în vedere zilele nelucrătoare. În speță, cum mențiunea vizei de primire aplicate pe cererea de recurs aflată la dosar indică faptul că memoriul conținând motivele de recurs a fost depus la instanța de fond la data de 26 mai 2021, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii din 13 mai 2021, împlinindu-se la data de 19 mai 2021, se reține incidența în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Pe cale de consecință, în considerarea argumentelor reținute supra și a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul recurentului-reclamant având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, păstrând sentința atacată sub acest aspect. În continuare, analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant pe fondul cauzei având ca obiect modificarea Ordinului nr. 733/2013 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cât privește contextul factual, se reține că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantului A. de modificare și completare a art. 5 lit. f) din Anexa 2 ce cuprinde Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, aprobată prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 733/2013. În conformitate cu Anexa 2 privind Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere, aprobată prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, art. 13 alin. (4), "Pentru urmarea cursurilor de perfecționare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 5 sau, după caz art. 7, cu excepția condiției de studii. Condiția de studii menționată trebuie să fie îndeplinită la data obținerii primului atestat de către titularii acestora". Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din aceleași Norme, "Persoana care solicită eliberarea atestatului de instructor auto trebuie ca, pe lângă condițiile de studii, să îndeplinească cumulativ și următoarele condiții:... f) să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, viol, lipsirea de libertate în mod ilegal, luarea sau darea de mită, trafic de influență, trafic sau consum ilicit de droguri, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia". În fapt, prin sentința penală nr. 352/17.07.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galați a dispus condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de instructor de conducere auto) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (profesia de instructor de conducere auto) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. Prin decizia penală nr. 1158/A/14.11.2018 Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de reclamant, a desființat în parte sentința penală nr. 352/17.07.2018 a Tribunalului Galați, și, în rejudecare, a înlăturat aplicarea față de inculpatul A. a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de instructor de conducere auto). Reclamantul a contestat în fața instanței de contencios administrativ dispozițiile art. 5 lit. f) din Anexa 2 la Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere, considerând că prin aplicarea acestor dispoziții i se interzice dreptul la muncă, respectiv dreptul de a-și exercita profesia de instructor auto, în condițiile în care nicio lege și nicio instanță judecătorească nu i-a interzis acest drept. Ca urmare, a solicitat modificarea și completarea textului de lege menționat, aprobat prin art. 2 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, în sensul completării art. 5 lit. f), pe lângă reabilitare și amnistie, și cu excepția privind neaplicarea pedepsei complementare de interzicere a exercitării profesiei. Soluționând acțiunea formulată de reclamant, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins-o ca nefondată, reținând, în esență, că dispozițiile art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013 sunt legale și temeinice și nu se impun a fi modificate și completate în sensul celor susținute de reclamant. Recurentul-reclamant A. a criticat hotărârea primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed. În cadrul motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a susținut interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 5 lit. f) din Anexa 2 ce cuprinde Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, aprobată prin art. 2 din Ordinul nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor auto, a metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere. În esență, recurentul-reclamant a criticat sentința de fond, pe de o parte pentru greșita reținere a condamnării sale la o pedeapsă penală pentru trafic de influență, aceasta fiind o condiție care împiedică obținerea atestatului de instructor auto, iar pe de altă parte pentru greșita apreciere a primei instanțe în sensul că sunt justificate condițiile prevăzute pentru accederea și menținerea în funcție, precum și unele criterii de integritate morală și profesională, astfel cum sunt reglementate și pentru alte domenii de activitate nominalizate. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că soluția instanței de fond asupra acțiunii pentru modificarea Ordinului nr. 733/2013 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, prin raportare la circumstanțele de fapt ale cauzei. Cu privire la prima critică a reclamantului referitoare la faptul că, deși a avut dreptul să-și exercite profesia timp de 2 ani după condamnarea penală, având atestatul valabil, ar fi nelegal și neconstituțional ca prin aplicarea dispozițiilor actului contestat să-i fie îngrădit dreptul de a-și exercita profesia, instanța de control judiciar reține că aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul, și anume trafic de influență, este prevăzută în mod expres ca fiind o condiție care îl împiedică pe acesta să participe la înscrierea într-un centru de pregătire, în vederea obținerii atestatului, pentru a se asigura buna reputație a instituțiilor publice și pentru a se elimina eventualele suspiciuni de coruptibilitate. În plus, scopul prevederii acestor condiții îl reprezintă și siguranța celor ce urmează a fi instruiți, aspect de natură a consolida legalitatea acestor norme. Motivul de nelegalitate referitor la faptul că Ordinul nr. 733/2013 contravine, sub aspectul normelor de reglementare a accederii și a menținerii în funcție din perspectiva condiției privind inexistența unei condamnări penale, contravine dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la muncă și a celor privind discriminarea, nu poate fi primit. Cu privire la acest aspect este relevantă Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În speță, dispozițiile actului contestat respectă prevederile actelor normative cu forță juridică superioară, respectiv dispozițiile O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, fiind emis în temeiul art. 62 alin. (2) și alin. (3), art. 63 și art. 64 din acest act normativ, precum și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor. În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (2) și alin. (3) din O.G. nr. 27/2011, autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire, se fac în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Potrivit art. 63 și art. 64 din același act normativ, programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme. Condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a acestor persoane se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme. Luând în considerare și dispozițiile art. 6 alin. (1) și alin. (3) lit. g) din ordonanța menționată, rezultă că Ministerul Transporturilor este autoritatea competentă desemnată să stabilească normele obligatorii pentru autorizarea centrelor de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, a școlilor de conducători auto, precum și a instructorilor auto. Cerința îndeplinirii de către persoana care solicită eliberarea atestatului de instructor auto, pe lângă condițiile de studii, și a altor condiții cumulative, printre care și cea a inexistenței unei condamnări printr-o hotărâre judecătorească penală pentru mai multe infracțiuni, dacă nu a intervenit reabilitarea sau amnistia, prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Anexa nr. 2, criticată de către recurentul-reclamant, nu are un caracter nelegal sau discriminatoriu. Sub acest aspect este de observat că Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 și art. 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 4 alin. (4) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013, a adoptat o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie prin normele privind autorizarea instructorilor auto, emiterea acestor norme justificându-se prin modificările aduse legislației privind circulația pe drumurile publice și prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislației comunitare în domeniu, respectiv Directiva 2006/126/CE a Parlamentului european și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătățirea siguranței rutiere, facilitarea liberei circulații a persoanelor care își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul și reducerea posibilităților de fraudare, modificată prin Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012. În contextul arătat, în mod justificat instanța de fond a apreciat că impunerea unor condiții pentru desfășurarea profesiei de instructor auto, raportat și la alte domenii de activitate în care sunt prevăzute anumite condiții, incompatibilități, conflicte de interese, nu este de natură a-i încălca recurentului-reclamant dreptul la muncă sau dreptul acestuia de a profesa în continuare în domeniul respectiv, evident, cu respectarea prevederilor legale, deoarece introducerea acestor cerințe de funcționare reprezintă o garanție a asigurării desfășurării activității în bune condiții în domeniul specializat, inclusiv din perspectiva îndeplinirii de către personal a criteriilor de integritate morală și profesională. În altă ordine de idei, este de observat faptul că susținerile formulate de parte din această perspectivă nu pot forma obiectul unor veritabile critici de nelegalitate a normelor contestate. Constată instanța de control judiciar că, în realitate, prin argumentele invocate partea tinde spre înlăturarea de la aplicare a unor norme legale în forma aflată în vigoare, pentru simplul motiv că acestea nu prevăd posibilitatea de a solicita eliberarea atestatului de instructor auto și de către persoanele condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni, dar în privința cărora nu s-a dispus sau s-a anulat măsura aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării profesiei, lucru ce nu poate fi acceptat în cadrul acestui demers judiciar, simpla nemulțumire a părții în legătură cu neincluderea în textul legal criticat și a excepției amintite nefiind de natură a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul atacat. Or, în maniera în care a procedat la reglementarea condițiilor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, intimatul-pârât a respectat întocmai dispozițiile legale incidente, astfel încât susținerile de mai sus nu se pot transpune în reale motive de nelegalitate ale normelor contestate, fiind, în realitate, simple critici la adresa actului normativ în discuție. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului contestat în cauză, prima instanță reținând în mod corect că dispozițiile art. 5 lit. f) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013 sunt legale și temeinice și nu se impun a fi modificate și completate în sensul celor solicitate de parte, argumentele expuse de către recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant cu privire la soluția pronunțată asupra acțiunii de modificare a Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și ca tardiv recursul aceleiași părți în privința soluției primei instanțe asupra cererii de suspendare a executării ordinului contestat, menținând sentința de fond atacată. Totodată, având în vedere că nu au fost formulate critici referitoare la soluția de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile, hotărârea de fond urmează a fi menținută și sub acest aspect. PENTRU ACESTE MOTIVE,