ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor:

(i) anularea, în parte, a dispozițiilor Ordinului Ministrului Transportului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere modificat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 731 din 6 iulie 2017 pentru modificarea art. 19 și 20 din anexa nr. 1 "Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto" la Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial nr. 535 din 7 iulie 2017;

(ii) anularea, în parte, a articolelor cuprinse în Anexa nr. 1 "Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto" din OMT 733/2013 modificată și completată cu OMT nr. 731/2017:

- art. 5 alin. (3) lit. a) pct. iiiii): "să fie dotate pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere, cu excepția vehiculelor utilizate la pregătirea practică pentru categoriile AM, Al, A2 și A, cu un sistem tehnic de monitorizare video și audio precum și cu un sistem de poziționare globală - GPS; sistemul tehnic trebuie să conțină două camere de luat vederi montate în interiorul vehiculului, orientate una spre interiorul acestuia astfel încât să se poată vizualiza cursantul și examinatorul autorității de examinare și una orientată paralel cu axul drumului astfel încât să se poată vizualiza traseul urmat de vehiculul respectiv. Informațiile înregistrate prin acest sistem tehnic se stochează pe suport electronic și se pot păstra de către școlile de conducători auto pentru o perioadă de 6 luni.

Sistemul tehnic trebuie să poată atât stoca cât și descărca, pentru fiecare cursant în parte, informațiile înregistrate. Rezultatul înregistrării este criptat și constă în redarea simultană a imaginilor și sunetului din interiorul vehiculului, a imaginilor din exteriorul vehiculului, a traseului parcurs stabilit prin sistemul GPS precum și durata înregistrării"

- art. 6 alin. (3), lit. a), pct. iiiii): "să fie dotate pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere, cu excepția vehiculelor utilizate la pregătirea practică pentru categoriile AM, Al, A2 și A, cu un sistem tehnic de monitorizare video și audio precum și cu un sistem de poziționare globală - GPS; sistemul tehnic trebuie să conțină două camere de luat vederi montate în interiorul vehiculului, orientate una spre interiorul acestuia astfel încât să se poată vizualiza cursantul și examinatorul autorității de examinare și una orientată paralel cu axul drumului astfel încât să se poată vizualiza traseul urmat de vehiculul respectiv. Informațiile înregistrate prin acest sistem tehnic se stochează pe suport electronic și se pot păstra de către școlile de conducători auto pentru o perioadă de 6 luni.

Sistemul tehnic trebuie să poată atât stoca cât și descărca, pentru fiecare cursant în parte, informațiile înregistrate. Rezultatul înregistrării este criptat și constă în redarea simultană a imaginilor și sunetului din interiorul vehiculului, a imaginilor din exteriorul vehiculului, a traseului parcurs stabilit prin sistemul GPS precum și durata înregistrării".

- art. 9 alin. (3) și (4): "(3) Anual, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier la solicitarea Autorității Rutiere Române - A.R.R. certifică printr-o notă menținerea valabilității autorizației fiecărei școli de conducători auto în funcție de menținerea condițiilor de autorizare, precum și de realizarea gradului minim de promovabilitate/categorie de 40% care reprezintă raportul dintre numărul de cursanți care au promovat primul examen în vederea obținerii permisului de conducere și numărul cursanților care s-au prezentat pentru prima dată la examen pentru categoria respectivă, în această perioadă

(4) Datele privind gradul de promovabilitate al candidaților fiecărei școli de conducători auto, la primul examen susținut, pentru anul anterior întocmirii notei de certificare sunt asigurate de către Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

- art. 10 alin. (1) și (2): "(1) în vederea creșterii calității actului de pregătire al cursanților în vederea obținerii permisului de conducere, la un an de la data prevăzută la art. 19, procentul minim de promovabilitate al școlilor de conducători auto va fi de 50%, corelat cu o scădere cu 30% a numărului minim obligatoriu de ore de pregătire; scăderea cu 30% a numărului minim obligatoriu de ore de pregătire nu se aplică cursanților care efectuează pregătirea în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria B.

(2) De la data menționată la alin. (1) școlile de conducători auto vor avea posibilitatea să efectueze cu cursanții un număr suplimentar de ore de pregătire practică peste numărul minim obligatoriu, în funcție de competențele dovedite de cursant";

- art. 19: "Instructorii auto autorizați conform prevederilor Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. J.019/2009 pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea instructorilor de pregătire practică și a profesorilor de legislație rutieră, a Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto, a Metodologiei privind autorizarea instructorilor de pregătire practică, a Programei de școlarizare și a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică In vederea obținerii permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 și 684 bis din 12 octombrie 2009, se vor autoriza în condițiile respectării prevederilor prezentelor norme până la data de 1 septembrie 2017".

- art. 20: "Condițiile privind îndeplinirea procentului minim de promovabilitate și a menținerii condițiilor anuale de autorizare, prevăzute la art. 9 alin. (3) din prezentele norme, precum și privind dotarea cu sistemul tehnic prevăzut la art. 5 alin. (3) pct. iiiii), respectiv la art. 6 alin. (3) pct. iiiii) intră în vigoare la data de 1 septembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 174 din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă susține că, prin hotărârea atacată, instanța de fond nu a făcut o analiză proprie a argumentelor expuse în motivarea cererii de către reclamantă, ci și-a însușit în exclusivitate apărările formulate de pârât, încălcând astfel prevederile art. 22 alin. (1) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

De asemenea, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Respingând acțiunea, ca neîntemeiată, instanța de fond a apreciat în mod greșit legalitatea articolelor contestate din OMT nr. 733/2013 modificat prin OMT nr. 731/2017.

Recurenta arată că art. 9 alin. (3) și (4) și art. 10 alin. (1) și (2) stabilesc, în mod nelegal și cu ignorarea dispozițiilor comunitare și naționale în domeniu, că școlile de șoferi sunt unice responsabile pentru performanțele cursanților lor cu consecința instituirii sancțiunii celei mai grave în sarcina școlii de șoferi, retragerea autorizației.

În ceea ce privește instituirea gradului minim de promovabilitate/categorie de 40% ca și criteriu de menținere a valabilității autorizației școlii de șoferi, recurenta arată că autoritățile de reglementare nu pot introduce obligații imposibil de îndeplinit, iar criteriul procentului minim de promovabilitate este un criteriu imposibil de realizat.

Mai arată recurenta că legiuitorul nu ia în considerare că acest criteriu al promovabilității este influențat și de alți factori, care nu pot fi determinați sau ajustați de școlile de șoferi. Susține că Direcția Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a implementat un sistem de rezervare on-line pentru susținerea probei teoretice de obținere a permisului de conducere. Astfel, un cursant care finalizează pregătirea și care promovează testările din cadrul școlii nu poate susține proba teoretică mai devreme de 4-8 săptămâni de la absolvirea școlii, iar în tot acest timp cunoștințele acumulate se pierd sau se estompează în mod firesc. Odată eliberat certificatul de absolvire a școlii, nu există nicio modalitate prin care școala să poată constrânge cursantul să-și continue pregătirea în mod individual, nici măcar nu poate fi obligat să participe la programe suplimentare de pregătire.

Având în vedere că aceeași lege permite cursantului să susțină proba practică în cadrul unei alte școli de șoferi fără ca acesta să anunțe școala unde a absolvit, recurenta susține că, raportat la numărul de cursanți care au promovat primul examen în vederea obținerii permisului de conducere și numărul de cursanți care se prezintă pentru prima dată la examen pentru categoria respectivă, procentul se diminuează, independent de voința sa.

Arată că Directiva 2006/126/CE stabilește un algoritm complex de eliberare a permisului de conducere și verificare a menținerii nivelului de cunoștințe teoretice și practice al candidaților, respectiv al beneficiarilor permisului de conducere, instituind măsuri concrete în sarcina tuturor celor implicați.

Recurenta consideră că, dacă OMT nr. 733/2013 completat și modificat prin OMT nr. 731/2017 ar fi fost emis în vederea transpunerii directivelor Uniunii Europene, atunci intimatul-pârât ar fi stabilit obligații atât în sarcina școlilor de șoferi, cât și în sarcina instituțiilor abilitate cu examinarea candidaților și ar fi stabilit sarcini pentru beneficiarii serviciilor prestate. Or, instituind sancțiunea maximă de neprelungire a autorizației școlii de șoferi, intimatul-pârât sancționează drastic școala de șoferi, în lipsa creării unui cadru legal prin care ceilalți implicați în procesul de acordare și obținere a dreptului de a conduce (examinatorii și cursanții) să aibă definite obligații concrete în sarcina lor.

Cât privește obligativitatea dotării autovehiculelor utilizate la pregătirea practică cu un sistem tehnic de monitorizare video și audio, instanța de fond a făcut, de asemenea, o aplicare greșită a normelor legale în vigoare, respectiv a O.U.G. nr. 41/28.06.2016, mai exact a art. 14 pct. IV din aceasta, care, cu referire la folosirea pe timpul examinării în vederea obținerii permisului auto, prevede că:

"Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: La articolul 23, după alin. (9) se introduc patru noi alineate, alin. (9

1

)-(9

4

), cu următorul cuprins: "(9

1

) Pentru asigurarea si verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât si audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice. (9

2

) Prin excepție de la prevederile alin. (9

1

), nu se înregistrează audio sau video proba practică susținută pentru categoriile AM, A1, A2 si A.(9

3

) Sistemele tehnice de monitorizare prevăzute la alin. (1) se asigură de către serviciul public comunitar regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obținere a permisului de conducere. (9

4

) Procedura si condițiile tehnice în care se realizează si stochează înregistrările prevăzute la alin. (9

4

), precum si măsurile pentru protejarea acestora si a datelor cu caracter personal se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor interne."

Consideră, astfel, că prevederile de la Anexa 1, art. 5 alin. (3) lit. a) pct. iiiii) și art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii) au devenit caduce și nu mai au obiect de reglementare, O.U.G. nr. 41/2016 stabilind competența monitorizării și stocării înregistrărilor în sarcina instituțiilor care organizează examenul de obținere a permisului de conducere, respectiv a Ministerului Afacerilor Interne.

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Criticile recurentei nu sunt în măsură să pună la îndoială legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, acestea neprezentând nimic altceva decât o reluare a aspectelor susținute la fond, scopul fiind acela de a acredita, chiar și în fața instanței supreme, care prin deciziile pronunțate în spețe având același obiect a confirmat legalitatea dispozițiilor OMT nr. 733/2013, ideea falsă că prin dispozițiile acestui ordin s-ar fi adus vătămări dreptului reclamantei de a desfășura o activitate economică.

Nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că instanța, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a achiesat la opinia Ministerului Transporturilor, justificând simplist că emiterea ordinului contestat ar fi validată prin deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În realitate, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. (prezumția legală de lucru judecat).

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile expuse de recurentă, în raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că, deși recurenta a întemeiat recursul doar pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile efective din cuprinsul motivelor de recurs pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea în parte a Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 733 din 25 aprilie 2013, modificat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 731 din 6 iulie 2017, respectiv în ceea ce privește dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. a) pct. iiiii), art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii), art. 9 alin. (3) și (4), art. 10 alin. (1) și (2), art. 19 și art. 20 cuprinse în Anexa nr. 1 din acest ordin.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, înlăturând punctual toate argumentele invocate, apreciind că actul supus controlului în contencios administrativ a fost în mod legal emis, criticile reclamantei nerelevând vicii de nelegalitate a acestuia.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat critici prin care a arătat că instanța de fond nu ar fi făcut o analiză proprie a argumentelor expuse în motivarea cererii de chemare în judecată, ci și-a însușit criticile formulate de pârât, ceea ce ar conduce la concluzia că sentința recurată nu este motivată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că Ordinul nr. 733/2013 este legal.

De asemenea, recurenta susține că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale. Nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele autorității pârâte au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul filtru de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu echivalează cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

Este îndeplinită astfel în cauză cerința motivării hotărârii judecătorești, care constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte constată că în cauză, hotărârea instanței de fond nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din cuprinsul Ordinului nr. 733/25 aprilie 2013 rezultă că anexa nr. 1 cuprinde Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto.

Emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislației privind circulația pe drumurile publice și prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislației comunitare în domeniu: Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătățirea siguranței rutiere, facilitarea liberei circulații a persoanelor care își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul și reducerea posibilităților de fraudare, precum și Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12.12.2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, care recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa motivat accesul prestatorului la activitatea de servicii de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică.

Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 - 64 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 și art. 4 alin. (1) pct. 55 din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013, a adoptat prin Ordinul nr. 733/25 aprilie 2013 o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie referitoare la autorizarea școlilor de conducători auto, deoarece au fost prevăzute condiții similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice și persoane fizice autorizate), cu scopul de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică și practică, în vederea obținerii permisului de conducere, o pregătire teoretică și practică reală și calitativă și desfășurarea în bune condiții, cu posibilitatea verificării, a modului de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.

Critica recurentei referitoare la art. 9 alin. (3) și (4) și art. 10 alin. (1) și (2) din Ordin nu poate fi primită întrucât, deși se invocă nelegalitatea ordinului prin raportare la dispoziții naționale legale de rang superior și dispoziții de drept unional, recurenta-reclamantă nu a indicat în concret astfel de norme de rang superior încălcate prin reglementarea din Ordin referitoare la menținerea autorizației de funcționare condiționat de un grad de promovabilitate a cursanților.

În aceste condiții, reglementarea respectivă reprezintă doar o chestiune de oportunitate care intră în marja de apreciere a autorității emitente a Ordinului. Afirmata lipsă de proporționalitate a normei nu a fost dovedită de către recurenta-reclamantă.

Cerința deținerii echipamentelor și dotării tehnico-didactice corespunzătoare conținutului programelor școlare de pregătire teoretică și practică este justificată față de atribuțiile recunoscute prin lege școlilor de conducători auto pentru pregătirea integrală, teoretică și practică, a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligații suplimentare pentru creșterea nivelului de pregătire a cursanților și, implicit, a gradului de siguranță rutieră.

De altfel, recurenta-reclamantă nu formulează veritabile critici de nelegalitate la adresa soluției pronunțate de instanța de fond în privința normelor din Ordin referitoare la deținerea echipamentelor și dotării tehnico-didactice necesare monitorizării video și audio a procedurilor de examinare a obținerii permisului de conducere. Susținerile din recurs sunt în sensul că aceste norme de rang secundar au devenit caduce ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 41/2016, care are prevederi similare. Or, existența unei reglementări similare într-un act normativ de rang superior nu reprezintă motiv de nelegalitate a normei de rang subsecvent, ci, dimpotrivă susține legalitatea acesteia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală.

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 705 din 18 februarie 2015, nr. 753 din 20 februarie 2015 și nr. 1434 din 27 martie 2015, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 174 din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.