ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, la data de 13.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, anularea în parte a Deciziei nr. 62 din 31.05.2018 în ceea ce privește drepturile salariate acordate acestora și recunoașterea dreptului la suma compensatorie cu caracter tranzitoriu legiferată prin art. 38 alin. (6

1

) din Legea nr. 153/2017.

În motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, că potrivit Capitolului IV, art. 38, alin. (6

1

) din Legea nr. 153/2017, începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acesteia. În opinia reclamanților, legea nu limitează acordarea acestor sume compensatorii doar în cazul unei ramuri a sistemului bugetar.

Prin sentința nr. 1024 din data de 18 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal-veche a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Împotriva sentinței civile nr. 1024 din 18 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenții-reclamanți au susținut, în contextul expunerii pe scurt a soluției pronunțate de către instanța de fond, că la data de 26 aprilie 2018 a fost emis de către Direcția de Sănătate Publică a județului Covasna, Buletinul de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 29/2018, din care rezultă existența a cel puțin 4 factori de risc, aspect ce a determinat acordarea unui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, astfel cum rezultă din Decizia nr. 60/18.05.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Așadar, au arătat recurenții că începând cu data menționată salariile acestora au fost diminuate, deoarece în locul cuantumului pentru condiții vătămătoare de care beneficiau conform Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat un spor de 15% din salariu, rezultând o sumă mai mică decât cea avută anterior.

Au considerat că Decizia nr. 62 din 31.05.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a fost emisă cu încălcarea art. 38 alin. (6

1

) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale cărui dispoziții le-au enunțat, fiind eronată reținerea instanței de fond conform căreia legiuitorul a limitat acordarea sumei compensatorii la vreo ramură a sistemului bugetar. În opinia recurenților-reclamanți, legiuitorul nu a înțeles să limiteze această sumă la vreo ramură a sistemului bugetar, ci doar la situațiile în care veniturile salariale nete acordate potrivit legii de salarizare ale oricărui angajat bugetar se diminuează, dacă persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Au făcut trimitere la preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41 din 16 mai 2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în care legiuitorul exemplifică familia ocupațională sănătate și asistență socială, referindu-se și la solicitările și propunerile reprezentanților instituțiilor și autorităților publice, și au susținut că în situația în care legiuitorul ar fi dorit limitarea acordării sumei compensatorii doar unei anumite familii ocupaționale, atunci ar fi prevăzut în mod expres acest aspect, astfel cum s-a arătat la dispozițiile cuprinse la lit. d)

2

) și g) sau alin. (4

2

) ale art. 38 din Legea nr. 153/2017.

Au mai susținut recurenții că art. 38 din Legea nr. 153/2017 este introdus în cap. IV - Dispoziții tranzitorii și finale și se referă la aplicarea legii în ansamblul ei, tuturor categoriilor bugetare, nefiind specificat în mod expres la alin. (6

1

) că s-ar referi la o categorie de bugetari sau alta, astfel că, dacă legea nu distinge, nu ar trebui să se facă o astfel de distincție. Totodată, ca urmare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Capitolul IV din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 a avut loc o scădere a salariilor cu 46%.

În final, au susținut că în cadrul Ministerului Public există mai multe parchete de pe lângă curți de apel unde s-au acordat specialiștilor IT aceste sume compensatorii și au solicitat admiterea recursului, anularea sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. Cu privire la modalitatea de calcul a drepturilor salariale a susținut, în esență, că a analizat textele referitoare la aplicarea Legii nr. 153/2017 și a stabilit grilele de salarizare transmise celorlalți ordonatori de credite, pentru a asigura o aplicare unitară a dispozițiilor legale, iar decizia contestată a fost emisă cu respectarea grilelor menționate.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenți, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul reclamanților este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum s-a arătat, din dezvoltarea criticilor recurenților-reclamanți aduse sentinței de fond rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept aplicabile în speță, respectiv art. 38 alin. (6

1

) din Legea-cadru nr. 153/2017, sub aspectul acordării sumei compensatorii prevăzute de acest text legal, începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit legii-cadru de salarizare sunt mai mici decât cefe aferente lunii februarie 2018.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiștilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care, prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5), două noi alineate, alin. (6) și (7), cu următorul cuprins:

"(6) Specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege."

Astfel, litigiul de față nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, care nu cuprindea astfel de asimilare, salarizarea în cazul reclamanților fiind reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională.

În acord cu instanța de fond Înalta Curte reține că, spre deosebire de legile de salarizare anterioare, care garantau la momentul intrării în vigoare menținerea veniturilor salariale deținute anterior, Legea nr. 153/2017 nu garantează menținerea drepturilor salariale la nivelul celor avute anterior. Așadar, consecința diminuării drepturilor salariale începând cu luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017 este consecința schimbării modului de calcul al acestora, în acord cu voința legiuitorului.

Referitor la stabilirea salariilor de bază ale reclamanților, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea acestora s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

Reclamanții consideră că pârâtul le-a stabilit în mod greșit salariile, întrucât ar fi trebuit să se raporteze la prevederile art. 38 alin. (6

1

) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum acestea au fost introduse prin O.U.G. nr. 41/16 mai 2018.

Potrivit textului de lege evocat, "Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia".

Or, cu privire la acest aspect este de observat faptul că, la momentul completării art. 38 cu alin. (6

1

) prin O.U.G. nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a avut în vedere solicitările autorităților, instituțiilor publice și organizațiilor sindicale privind corectarea situației scăderilor salariale ale anumitor categorii de bugetari începând cu luna martie 2018, comparativ cu luna februarie a aceluiași an.

Aspectul evidențiat rezultă fără echivoc din preambulul textului legal în discuție, conform căruia: "Având în vedere faptul că, în prezent, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare numeroasele solicitări din partea autorităților și instituțiilor publice, precum și a organizațiilor sindicale, având în vedere faptul că personalul din învățământul superior de stat a beneficiat de tichete de masă în anul 2017, este necesar să se creeze posibilitatea acordării indemnizației de hrană și pentru această categorie de personal, fără includerea acesteia în anul 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Ținând cont că limitarea acordării sporurilor la 30% pentru personalul din unitățile sanitare a condus la diminuarea veniturilor salariale pentru această categorie de personal, luând în considerare condiționalitatea încadrării în procentul de 30% - parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, aspect care creează probleme în unitățile sanitare publice, motivat de faptul că începând cu 1 martie 2018 s-a realizat majorarea salariilor de bază doar pentru medici, asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară, iar determinarea cuantumului sporurilor pentru întregul personal medico-sanitar se va face prin aplicarea procentului de 30% asupra salariului de bază, făcând imposibilă încadrarea în acest procent, se impune scoaterea gărzilor din calculul acestui procent. Totodată, pentru unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și serviciul de ambulanță al municipiului București - Ilfov este necesară introducerea unei prevederi privind majorarea justificată a procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unități sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare".

"De asemenea, pentru unele categorii de bugetari, de exemplu, personalul încadrat pe unele funcții din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, care a beneficiat începând cu 1 martie 2018 de prevederile Regulamentului de sporuri aprobat în baza art. 23 din această lege, drepturile salariale nete începând cu luna martie 2018 au fost mai mici decât cele acordate în luna februarie 2018, drept care este necesară corectarea acestor situații în regim de urgență. Având în vedere aspectele sus-menționate, precum și multitudinea de solicitări și propuneri din partea reprezentanților instituțiilor și autorităților publice și ai federațiilor sindicale de modificare și completare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că neefectuarea corecțiilor sus-menționate ar conduce la stabilirea unor drepturi salariale mai mici pentru categoriile de personal bugetar mai sus menționate ".

Ca urmare, este neîndoielnic că Anexa II a Legii nr. 153/2017, la care se face trimitere în preambulul O.U.G. nr. 41/2018, reglementează drepturile salariale pentru familia ocupațională de funcții bugetare "sănătate și asistență socială", aceste dispoziții legale impunându-se a fi interpretate în ansamblul lor, în acord cu voința legiuitorului.

În ceea ce privește situația reclamanților, este de reținut că aceștia sunt încadrați ca specialiști IT, specialiști ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Acest aspect rezultă din prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice potrivit cărora "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT". De asemenea, specialiștii IT sunt menționați expres în cuprinsul cap. II al Anexei V a Legii nr. 153/2017 la nr. crt. 7.

În acest context, nu pot fi reținute alegațiile recurenților-reclamanți în sensul că prin introducerea alin. (6

1

) la art. 38 din Legea nr. 153/2017 legiuitorul nu ar fi avut în vedere strict familia ocupațională sănătate și asistență socială, ci și alte categorii de bugetari, deoarece din preambulul O.U.G. nr. 41/2018 rezultă că scopul adoptării acesteia a vizat categoriile de personal nominalizate, respectiv: personalul din învățământul superior de stat, personalul din unitățile sanitare publice, unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și serviciul de ambulanță al municipiului București-Ilfov, astfel încât modificările aduse Legii nr. 153/207, indicate punctual în cadrul articolului unic al ordonanței de urgență în discuție, au vizat doar situațiile salariale particulare ale categoriilor de bugetari nominalizate.

De altfel, dacă s-ar accepta ipoteza emisă de recurenții-reclamanți, legiuitorul ar fi menționat în mod expres împrejurarea că modificările legislative vizează și personalul din cadrul familiei ocupaționale din care fac parte aceștia, astfel cum a procedat în cazul celorlalte categorii de personal, simetric ipotezei în care, dacă modificările legislative ar fi vizat toate categoriile de personal bugetar, legiuitorul nu ar fi justificat necesitatea adoptării actului normativ în discuție exclusiv prin raportare la situațiile particulare ale anumitor categorii de personal, astfel cum au fost nominalizate în mod expres.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurenților-reclamanți în sensul că s-ar fi creat o discriminare în ceea ce privește salarizarea lor în comparație cu alți specialiști IT din cadrul altor parchete nominalizate, având în vedere că acest aspect nu reprezintă un motiv de nelegalitate a actului contestat. În plus, situația salarială a reclamanților poate să difere de situația celorlalți specialiști IT, ținând cont de unele elemente ale salarizării precum vechimea în muncă și vechimea în funcție.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanță reținând în mod corect că decizia atacată a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenții-reclamanți în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1024 din 18 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2021.