ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4744/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Primarul orașului Pătârlagele a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., anularea Hotărârii nr. 586 din data de 18.10.2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În fapt, prin Hotărârea nr. 586/2017 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare și a dispus sancționarea contravențională a reclamantului cu amendă în cuantum de 1.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 90 din data de 12.02.2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 26.02.2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința nr. 77 din data de 29 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul orașului Pătârlagele, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Primarul orașului Pătârlagele, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susținut, sub un prim aspect, că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Astfel, a arătat că prima instanță i-a respins în mod greșit prima critică referitoare la faptul că hotărârea C.N.C.D. contestată a reținut o altă situație de fapt decât cea sesizată de petenta A., argumentând instanța în sensul că prin plângerea depusă de petentă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și înregistrată sub nr. x/11.10.2016 s-a făcut referire la întreaga situație desfășurată între aceasta și reclamant, începând cu data de 11.05.2015, concluzionând că în mod corect a procedat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la verificarea întregii situații de fapt pentru a constata existența unei discriminări.

În opinia recurentului, concluzia primei instanțe este greșită, deoarece Colegiul director se referă în motivare la situația anterioară desfășurării litigiului în instanță, alta decât cea pentru care petenta a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, această critică nefiind analizată de instanța de fond, care a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., conform cărora considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins apărările părților.

În concluzie, a apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care instanța de fond a respins apărarea invocată, fiind astfel insuficient motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În altă ordine de idei, a susținut că instanța de fond a reținut o altă situație decât cea care rezultă din probe, ceea ce echivalează cu faptul că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, sub acest aspect arătând că în mod eronat a reținut prima instanță că nu a contestat existența unei discriminări în condițiile în care a susținut în mod constant și a demonstrat faptul că acțiunile reclamantului nu pot fi asimilate unor fapte de discriminare deoarece a promovat proiect de hotărâre în scopul angajării petentei, însă acest proiect de hotărâre a fost respins de către Consiliul Local Pătârlagele.

A mai arătat din această perspectivă că în considerentele hotărârii de fond s-a reținut în mod eronat că litigiul de față a fost generat de faptul că prin Proiectul de hotărâre al Consiliului Local Pătârlagele din luna septembrie 2015 a fost respinsă solicitarea pârâtei A. privind angajarea unui asistent personal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că proiectul de hotărâre a fost formulat pentru angajarea (admiterea cererii) asistentului personal și nu pentru respingerea cererii de angajare.

Sub un al doilea aspect, recurentul-reclamant a criticat hotărârea de fond pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, în acest sens afirmând că prima instanță a considerat greșit că în mod corect a constatat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării existența unei discriminări, luând în considerare acțiuni desfășurate la nivelul lunii mai a anului 2015, aspecte semnalate printr-o plângere formulată după o perioadă de mai mult de 1 an de la săvârșirea faptei.

În opinia părții, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și să respingă cererea petentei ca tardivă,fiind formulată peste termenul de 1 an prevăzut de lege.

Astfel, deși a invocat această apărare, instanța de fond a apreciat că hotărârea C.N.C.D. contestată în cauză este întemeiată, chiar dacă a fost dată cu încălcarea legii, termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 fiind un termen de decădere.

Față de argumentele prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17 iunie 2019, intimata-pârâtă A. a arătat că înțelege să susțină toate argumentele expuse de-a lungul procesului și că lasă la aprecierea instanței să decidă asupra faptelor reclamantului.

Totodată, a susținut că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este temeinică și legală, solicitând a fi menținută și a atașat la întâmpinare înscrisuri considerate relevante.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 01 octombrie 2021, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Disriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, având în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale incidente aflate în vigoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cât privește contextul factual, se reține că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantului Primarul orașului Pătârlagele, de anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 586/18.10.2017. În fapt, prin petiția înregistrată sub nr. x/11.10.2016, petenta A. a sesizat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării o potențială faptă de discriminare privind refuzul reclamantului Primarul orașului Pătârlagele de a o încadra în calitate de asistent personal pentru fiul său, persoană cu grad de handicap grav.

În urma analizării documentației administrate la dosar, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a decis, prin Hotărârea nr. 586/18.10.2017, contestată în cauză, că se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (4), coroborat cu art. art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000.

Soluționând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins-o ca nefondată, reținând, în esență, că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului administrativ contestat.

Recurentul-reclamant a criticat sentința de fond, sub un prim aspect subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: " Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat, de altfel, și de către recurentul-reclamant, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, implicit, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

În speță, în susținerea motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut insuficienta motivare a hotărârii de fond sub aspectul analizării susținerilor sale referitoare la corecta reținere a situației de fapt, arătând că s-a constatat în mod greșit o altă situație de fapt decât cea rezultată din probatoriul administrat. Totodată, a menționat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei sub aspectul reținerii eronate a necontestării de către reclamant a existenței unei discriminări, apărare pretins a fi fost formulată și probată.

De asemenea, a făcut referire la reținerea greșită în cuprinsul hotărârii a faptului că litigiul pendinte a fost generat de faptul că prin Proiectul de hotărâre al Consiliului Local Pătârlagele din luna septembrie 2015 a fost respinsă solicitarea pârâtei A. privind angajarea unui asistent personal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că proiectul de hotărâre a fost formulat pentru angajarea (admiterea cererii) asistentului personal și nu pentru respingerea cererii de angajare.

Cu titlu preliminar, deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul-reclamant este nemulțumit și de modalitatea în care instanța de fond a analizat probatoriile administrate, cu referire punctuală la situația ce a făcut obiectul analizei organului competent să verifice existența unei fapte de discriminare, se impune a se preciza că modalitatea în care instanța de fond a administrat și a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin prisma normelor legale incidente, raportat la situația de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Revenind la pretinsa nelegalitate a hotărârii de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, constată că judecătorul fondului a făcut o amplă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic si gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată. În acest sens se observă că a făcut o amplă analiză și a expus o argumentare justă inclusiv pe aspectul netemeiniciei hotărârii atacate din perspectiva analizării unei alte situații de fapt decât cea sesizată de petenta A., criticile recurentului fiind, prin urmare, nefondate.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, independent de faptul că aceste critici referitoare la situația de fapt nu se constituie într-un motiv de nelegalitate și de aspectul invocării formale a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmațiile recurentului-reclamant referitoare la reținerea altei situații de fapt decât cea rezultată din probatoriul administrat și la reținerea greșită de către prima instanță a necontestării existenței unei discriminări, reflectă dezacordul părții în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, fără a susține motivul de casare invocat.

În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului din această perspectivă fiind nefondate.

Cât privește criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că și acestea sunt nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a susținut interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, considerând că în temeiul acestora se impunea să constate că prin Hotărârea nr. 586 din data de 18.10.2017, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar fi trebuit să respingă cererea petentei A. ca tardivă, deoarece au fost semnalate acțiuni pretins a fi discriminatorii de la nivelul anului 2015, în afara termenului legal.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în speță.

Astfel, prima instanță și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii reclamantului pe dispozițiile art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, reținând, în esență, că sunt întrunite condițiile acestui text de lege în sensul că, încă din luna mai a anului 2015 reclamantul a refuzat fără temei să numească petenta în calitate de asistent personal pentru fiul său încadrat în grad de handicap grav, fapt ce a determinat încălcarea unui drept al unei persoane cu dizabilități, în sensul Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Este de observat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, coroborând aceste prevederi legale cu obiectul cauzei deduse judecății prin raportare la situația de fapt constatată, analizând astfel petiția din perspectiva refuzului încadrării petentei ca și asistent personal pentru fiul său, persoană încadrată în grad de handicap grav și reținând astfel că în mod corect Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a procedat la verificarea întregii situații expuse de petentă, pentru a constata existența unei discriminări.

Totodată, în acord cu raționamentul judecătorului fondului, Înalta Curte reține că, chiar și în situația în care trebuia analizată doar fapta de a nu pune în executare sentința nr. 651/2016, a existat o întârziere nejustificată din partea reclamantului care echivalează cu încălcarea dreptului persoanei cu handicap de a beneficia de îndată de protecția oferită de legiuitor, conturându-se astfel existența unei fapte de discriminare.

În acest punct trebuie amintit faptul că, potrivit jurisprudenței constante a instanței europene, discriminarea cuprinde și situațiile în care nu se iau în considerare toate diferențele relevante sau atunci când nu se iau măsuri adecvate pentru a asigura că drepturile și avantajele disponibile sunt în mod specific accesibile tuturor persoanelor.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, și anume Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 586 din data de 18.10.2017, argumentele expuse de către recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii instanței de fond, întrucât aceasta a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege și a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Orașului Pătârlagele împotriva sentinței civile nr. 77 din 29 martie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2021.