ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4663/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin deciziei nr. 1422 din 9 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5686 din 3 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.1, ca inadmisibilă.

Hotărârea a fost dată fără cale de atac.

Prin cererea formulată la data de 24 martie 2021 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2021, contestatorul A. a formulat contestație in anulare împotriva deciziei nr. 1422 din 9 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Înalta Curte de Casație și Justiție au invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 503- 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - 200

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 1 aprilie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității contestației în anulare pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, "și semnătura˝, iar potrivit art. 196 alin. (1) din același act normativ, cererea care nu cuprinde semnătura părții este nulă, lipsa semnăturii putându-se, însă, acoperi în tot cursul judecății, potrivit alin. (2) al aceluiași articol.

În cauză, Înalta Curte observă că la data de 24 martie 2021, contestatorul A. a purtat o corespondență electronică (e-mail) cu registratura secției de contencios administrativ și fiscala a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cuprinsul căreia a declarat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1422 din 9 martie 2021, pronunțată de sus indicata instanță în dosarul nr. x/2020, învederând și criticile pe care înțelege să le formuleze împotriva unei astfel de hotărâri judecătorești.

Încă din debutul, Înalta Curte apreciază că se impune realizarea unei delimitări între: (i) ipoteza utilizării poștei electronice drept modalitate de comunicare a contestației în anulare, ipoteză în care, de cele mai multe ori, contestația în anulare este reprezentată de fișierul atașat corespondenței electronice și (ii) formularea contestației în anulare în chiar corpul corespondenței electronice în discuție, situație în care o astfel de corespondență devine însăși petiție de contestație în anulare.

Din circumstanțele concrete ale demersului judiciar în discuție, Înalta Curte reține că este incidentă cea de-a doua ipoteză expusă anterior, întrucât nu există niciun fișier, fie în format .pdf sau în alt format editabil, care să fi fost atașat corespondenței electronice provenind de la contestator și care să conțină contestația în anulare purtând semnătura acestuia .

Pe cale de consecință, întrucât contestația în anulare este reprezentată de însăși corespondența electronică în discuție, devin aplicabile prevederile art. 148 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora:

"Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanțelor judecătorești pot fi formulate și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege".

Pe de altă parte, noțiunea de înscris în formă electronică este definită de prevederile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.

Astfel cum s-a reținut în Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. x/2013: ˝în sfera înscrisurilor sub formă electronică pot intra documente (...) generate și vizualizate cu ajutorul unor programe informatice de editare, iar transmiterea acestora se poate realiza fie prin intermediul rețelelor închise, fie prin internet, fie prin alte mijloace (de exemplu, remiterea către destinatar a suportului magnetic ce are stocată informația respectivă) - B. - Consacrarea legală a semnăturii electronice, Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 224-225".

Conform, însă, prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001: "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".

Înalta Curte subliniază faptul că potrivit prevederilor art. 148 alin. (1) și (2) C. proc. civ., orice cerere, inclusiv o contestație în anulare adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris, sub sancțiunea nulității (astfel cum este aceasta reglementată de art. 196 alin. (1) C. proc. civ.), forma scrisă fiind astfel reglementată ad validitatem.

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia(...). (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță sau drept înscris electronic, în sine, potrivit art. 148 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, pentru a se reține validitatea unei contestații în anulare constând într-un înscris în formă electronică, acestuia trebuia să îi fi fost atașată o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, astfel cum sunt toate aceste elemente definite de art. 4 din Legea nr. 455/2001.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că nu îi este atașată contestației în anulare depusă de contestatorul A. niciun fel de semnătură.

Adițional celor menționate în paragrafele anterioare, Înalta Curte menționează că a pus în vedere contestatorului să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al contestației în anulare declarate în cauză. Un astfel de aspect rezultă din adresa emisă de instanță la data de 01.04.2021, ce a fost comunicată contestatorului la data de 20.04.2021, conform procedurii reglementate de art. 163 alin. (8), coroborat cu alin. (3) -(5) al aceluiași articol din C. proc. civ. (în acest sens dovezile de comunicare aflate la dosar).

De asemenea, Înalta Curte observă că, ulterior îndeplinirii sus indicatei proceduri de comunicare, nici prin corespondența electronică din data de 22 aprilie 2021, intitulată "dosar nr. x/2021 pentru termen 13.10.2021", contestatorul nu a înțeles să comunice un exemplar semnat al contestației în anulare, documentele comunicate drept atașamente .pdf al unei astfel de corespondențele, intitulate "răspuns citației transmise" constituind doar o cerere de judecată a cauzei în lipsă, iar nu actul de învestire a instanței cu contestația în anulare semnată de contestator.

Întrucât până la termenul de judecată acordat în cauză, contestatorul nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, nu a comunicat instanței un exemplar al contestației în anulare purtând o semnătură și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale contestației în anulare, prevăzute de dispozițiile art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., republicat, contestația în anulare necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, motiv pentru care o va anula ca nesemnată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1422 din 9 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nesemnată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2021.