Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2022

HOTĂRÂRE
27.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.

D E C I D E Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 620 din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-13
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2022-10-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4573/2022
Ședința publică din data de 12 octombrie 2022 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe r
ÎCCJ 2022-11-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5547/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2022-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1050/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contenci
ÎCCJ 2022-03-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1412/2022
Ședința publică din data de 10 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă