ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4176/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. AEM S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Municipiul Timișoara prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara, plângere împotriva H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, și a Hotărârii Guvernului nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, anexa 2 - bunuri imobile poziția 3883, actualizată, solicitând instanței să dispună anularea parțială a hotărârii atacate, respectiv anularea poziției 3883 din Anexa 2 privind completarea la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara, privind imobilul situat în Timișoara, p-ța G-ral Gh. Domășnean nr. 5, județ Timiș (fostă Calea x), înscris în CF nr. x Timișoara (CF vechi x) nr. Top. x.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 148 din 6 mai 2019, a admis excepția tardivității plângerii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. AEM S.A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Municipiul Timișoara, prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara, - acțiune având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 849/2009 (pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, și a Hotărârii Guvernului nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș), respectiv anularea poziției 3883 din Anexa 2 privind completarea la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara, privind imobilul situat în Timișoara, p-ța G-ral Gh. Domășnean nr. 5, județ Timiș (fostă Calea x), înscris în Cartea Funciară nr. x Timișoara (C.F. vechi x), cu nr. top. x.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. AEM S.A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se susține aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, art. 76,77 din Legea 71/2011, art. 25 din Legea 7/1996, art. 193 alin. (1) noul C. proc. civ. cu consecința încălcării dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Astfel, recurenta precizează că este succesoarea în drepturi a A., fiind cea care a construit parcarea (platforma betonată aflată în fața sediului societății) așa cum rezultă din Autorizația de construcție nr. x din 29.06.1973; nr. 10/S din 25.02.1988, contractul de antrepriza nr. x/1998 si anexa la contract, PV de avizare CTE nr. 24/1988, devizele de lucrări+ tabele de calcul; PV de recepția lucrărilor de amenajare parcare și drum acces în întreprindere. Prin H.G. nr. 849/2009, anexa nr. 2, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara - Secțiunea bunuri imobile - s-a completat în mod eronat cu imobilul al cărui proprietar este A.. În paza documentației, antreprenorul Consiliul Popular al Județului Timiș, Direcția Județeană Drumuri și Poduri, secția Buziaș, a executat lucrările iar societatea a fost aceea care a achitat integral contravaloarea acestora. În toate documentele de plată și execuție a lucrărilor la rubrica benefici ar este trecut A., totodată recepția lucrărilor fiind făcuta de beneficiarul A.. De la data recepției lucrărilor și până în prezent AEM S.A., a folosit și achitat anual impozitul către municipiul Timișoara, comportându-se ca un bun proprietar. Actul vătămător pentru AEM S.A., este H.G. nr. 849/2009 întrucât aceasta atestă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim, în sensul art. 1 Legea nr. 554/2004. Recurenta mai susține că este de necontestat faptul că proprietara construcției ce face parte din imobilul situat în Timișoara, care figurează la poziția 3883 în Anexa 2 a H.G. nr. 849/2009 privind completarea H.G. nr. 977/2002, modificată și completată la rândul său prin H.G. nr. 1016/2002, având ca obiect atestarea domeniului public al județului Timișoara și a unităților administrativ teritoriale componente. În calitate de constructor al parcării, este îndreptățită a dobândi un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției, în temeiul H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat Nici Hotărârea de Guvern nr. 849/2009 contestată și nici nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nu conțin motivele care au determinat calificarea terenului în discuție ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de către autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale că se impunea trecerea imobilului în domeniul public al Municipiului Timișoara. În mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea imobilului înscris în CF nr. x Timișoara (CF vechi x) nr. Top. x, în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, cu nesocotirea dreptului prevăzut de lege în beneficiul recurentei de a dobândi proprietatea atât a terenului aferent construcțiilor cât și a construcțiilor edificate se impune anularea parțială a H.G. nr. 849/2009 - poziția 3883 din anexa 2 care privește imobilul din Timișoara. Prin natura sa juridică actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local creează drepturi noi, deci poate vătăma un drept al unui particular, iar hotărârile Guvernului emise au efect asupra proprietății altor persoane, astfel că H.G. nr. 849/2009, a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau vreunui interes legitim. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Mai mult, adresa mult invocată de pârâți, nu conține nicio informație legată de "conținutul actului unilateral normativ", ci este un simplu răspuns la adresa prin care comunicase actele solicitate de pârâții Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, de a depune autorizațiile de construire pentru bariere, respectiv face doar o referire lacunar despre H.G. nr. 849/2009 și că acest imobil se află în proprietatea lor. Chiar și în ipoteza în care instanța ar asimila adresa nr. CT2018-2441/23.05.218 emisă de Municipiul Timișoara și înregistrată la AEM S.A. sub nr. x/06.06.2018 ca fiind una din "oricare cale" prin care putea să ia la cunoștință de conținutul actului unilateral și anume H.G. nr. 849/2009, raportat și la data la care a înregistrat la Secretariatul General al Guvernului plângerea prealabilă prin care se solicita anularea parțială a H.G. nr. 849/2009 - și anume 08.11.2018, tot este înăuntrul termenului de decădere de 6 luni. Se mai arată că, Guvernul României, la soluționarea plângerii prealabile, înregistrată sub nr. x/08.11.2018, nu a invocat tardivitatea, ci doar menționează faptul că: "analizând temeinicia și legalitatea acestuia în raport cu aspectele semnalate, apreciază ca plângerea prealabilă este neîntemeiată" și nicidecum tardiv introdusă. Recurenta mai precizează că nu i s-a comunicat niciodată actul normativ - H.G. nr. 849/2009, iar data la care "ar fi luat la cunoștință de acest act normativ, doar ca număr, nu ca și conținut", ar fi 06.06.2018. fiind incidente astfel dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004. De asemenea, acțiunea a fost introdusă la data de 23.01.2019, deci înăuntrul termenului de 1 an, termen de decădere conform dispozițiilor art. 11 alin. (5), ale aceleași Legi nr. 554/2004 Dacă prin reglementările statuate prin Decretul nr. 115/1938 și ulterior prin Legea 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară avea un efect declarativ, scopul primordial al acestei operațiuni juridice fiind acela de a asigura opozabilitatea dreptului înscris față de terți, din noua perspectivă legislativă înscrierea dobândește un caracter constitutiv, drepturile reale asupra imobilelor, supuse înscrierii potrivit legii, putându-se dobândi, atât între părți, cât și fată de terți, numai prin înscrierea în cartea funciară, în temeiul actului sau faptului ce justifica înscrierea. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă A.. S.A. a solicitat anularea poziției 3883 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a H.G. nr. x pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Instanța de fond a reținut, în mod legal, faptul că actul administrativ contestat, respectiv H.G. nr. 849/2009, are caracter individual, întrucât identifică în mod concret imobilele care fac parte din domeniul public al unor localități, fără să conțină norme sau criterii pentru determinarea acestor imobile în mod abstract, care să fie aplicabile unui număr nedeterminat de asemenea bunuri. Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei o plângerea prealabilă înregistrată la Registratura Generală a Guvernului României în data de 08.11.2018. sub nr. x/08.11.2018. Printre înscrisurile depuse de recurenta-reclamantă la dosarul cauzei se regăsește și adresa Municipiului Timișoara - Direcția Clădiri Terenuri și Dotări Diverse - Biroul Clădiri Terenuri nr. CT2018-2441/23.05.20l8, înregistrata la S.C. AEM S.A. sub nr. x/06.06.2018, prin care societatea reclamantă era înștiințată, printre altele, de faptul că: "Terenul cu nr. top. x, înscris în CF x Timișoara (CF vechi x) cu suprafață de 6000 mp și descriere "spațiu verde, alei și parcare " face parte din domeniul public al Municipiului Timișoara atestat prin H.G. nr. 849/2009. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." De asemenea, potrivit art. 7 alin. (3) din aceeași lege: "este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție." Reclamanta fiind un terț în raport cu dispozițiile H.G. nr. 849/2009 - care reglementează domeniul public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș municipiului Timișoara, acestea fiind instituțiile destinatare ale actului respectiv - îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Din textul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că termenul pentru declanșarea procedurii prealabile începe să curgă pentru reclamantă "din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale," de actul a cărui nulitate o invocă. Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că, în cauză, recurenta nu a efectuat plângerea prealabilă în termenele expres prevăzute de Legea nr. 554/2004. Procedura prealabilă este reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune și trebuie îndeplinită obligatoriu în termenul prevăzut de dispozițiile legale invocate, în caz contrar sancțiunea fiind respingerea acțiunii ca inadmisibilă în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din C. proc. civ. Având în vedere faptul că recurenta a depus plângerea prealabilă înregistrată la Registratura Generală a Guvernului României în data de 08.11.2018, sub nr. x/08.11.2018, prin raportare la data publicării H.G. nr. 849/2009 -19.10.2009, în mod corect s-a reținut că plângerea prin care s-a solicitat anularea parțială a acestui act administrativ nu respectă termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, în toate cazurile, potrivit art. 11 alin. (2) din lege, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) (în speță 6 luni), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului (termen de decădere). Așadar, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamantă este 19 octombrie 2009 (în Monitorul Oficial nr. 699/2009), iar acțiunea a fost depusă la data de 10.01.2019, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal s-a constatat că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.