ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4140/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Astfel cum s-a reținut în decizia atacată, obiectul acțiunii judiciare, după disjungerea petitului nr. 3 al cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale de la termenul din data de 02.07.2020, a fost reprezentat de anularea unui număr de patru hotărâri emise de Consiliul local Iași, respectiv: H.C.L. nr. 133 din 01.04.2002, H.C.L. nr. 136 din 29.04.2002, H.C.L. 211/24.06.2002 și H.C.L. 272/22.07.2002.

Prin sentința civilă nr. 957/08.10.2020 a Tribunalului Iași, s-a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, și s-a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași, în contradictoriu cu Centrala Electrică de Termoficare Iași S.A. și Consiliul Local Iași, având ca obiect constatarea nulității absolute a H.C.L. nr. 133/2002, nr. 136/2002, nr. 211/2002 și nr. 272/2002.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 02.07.2020 a formulat recurs Municipiul Iași, solicitând, în principal casarea sentinței și a încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la secția civilă a Tribunalului Iași, iar în subsidiar a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la secția de contencios administrativ ca urmare a respingerii excepției tardivității acțiunii.

Prin Decizia nr. 238 din data de 26 februarie 2021 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, contestată în cauză, cu majoritate, s-a respins recursul formulat de Municipiul Iași, în contradictoriu cu Centrala Electrică de Termoficare Iași S.A., prin lichidator judiciar A.. și pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași împotriva încheierii din 02.07.2020 a Tribunalului Iași.

S-a admis recursul declarat de Municipiul Iași, în contradictoriu cu pârâta Centrala Electrică de Termoficare Iași S.A., prin lichidator judiciar A.. și pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași împotriva sentinței nr. 957/08.10.2020 a Tribunalului Iași, care a fost casată în parte, în sensul că a fost respinsă excepția tardivității în privința H.C.L. 133/2002, 136/2002 și 211/2002 și trimisă cauza spre rejudecare în privința acestor H.C.L. Totodată, s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

În referire la recursul împotriva încheierii din 02.07.2020, a constatat că acesta este nefondat, deoarece excepția necompetenței funcționale a fost invocată în termen având în vedere că la primul termen părțile nu puteau pune concluzii, fiind formulate și admise cereri de amânare. Totodată, ținând cont de faptul că acțiunea are mai multe capete de cerere principale, printre care și unul care are ca obiect anularea unui act administrativ, și anume H.C.L. nr. 272/2002, a constatat că a operat prorogarea de competență, secția de contencios administrativ și fiscal fiind competentă cu privire la cererea de anulare a celor patru hotărâri de consiliu local contestate.

Cât privește recursul promovat împotriva sentinței nr. 957 din 08.10.2020, instanța a reținut faptul că Hotărârii Consiliului Local nr. 272/2002, fiind act administrativ, îi sunt aplicabile condițiile și termenele stabilite de Legea nr. 554/2004, acțiunea cu privire la aceasta nefiind imprescriptibilă, termenul de contestare fiind împlinit. În privința celorlalte trei hotărâri de consiliu local, respectiv: H.C.L. nr. 133/01.04.2002, H.C.L. nr. 136/29.04.2002 și H.C.L. nr. 211/24.06.2002, a reținut că, nefiind vorba despre acte administrative, este aplicabil regimul dreptului comun, prima instanță, în rejudecare, urmând să cerceteze pe fond cauza, fără aplicarea Legii contenciosului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri pârâta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Iași S.A.,prin lichidator judiciar A., a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei nr. 238/2021 a Curții de Apel Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii revizuenta a arătat, în esență, că decizia contestată a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 649/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012.

În primul rând, sub aspectul admisibilității căii de atac a revizuirii pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, revizuenta a susținut, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, că practica și doctrina sunt unanime în a recunoaște că Legea nr. 310/2018 a adus o modificare substanțială în materia revizuirii, constând în extinderea motivului referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia și care se concretizează în nesocotirea considerentelor decizorii prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Astfel, a evidențiat că scopul extinderii protecției de către legiuitor, prin revizuirea hotărârilor și în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, este asigurarea coerenței și credibilității justiției, asigurându-se astfel posibilitatea anulării celei din urmă hotărâri, cu consecința, după caz, a trimiterii cauzei spre rejudecare.

A enunțat revizuenta dispozițiile art. 430 și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., a făcut trimitere la decizia de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă nr. 549/2018 și a susținut motivele pentru care calea de atac a revizuirii în care invocă încălcarea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat este admisibilă.

Sub aspectul incidenței în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (4) din același act normativ, revizuenta a susținut contrarietatea dintre Decizia nr. 649/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și Decizia nr. 238/2021 a Curții de Apel Iași, menționând că aceasta se regăsește la nivelul considerentelor decizorii în referire la stabilirea naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 și H.C.L. nr. 136/2002.

Astfel, prin sentința nr. 726/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Iași a reținut că H.C.L. nr. 133/2002, astfel cum a fost completată prin H.C.L. nr. 136/2002, nu ar fi avut ca efect ieșirea bunurilor în litigiu din proprietatea publică a Municipiului Iași și intrarea lor în patrimoniul C.E.T. S.A. Iași, soluție menținută de Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 759/2018.

Prin această hotărâre instanța de apel a reținut, contrar susținerilor revizuentei din prezenta cauză, că H.C.L. nr. 133/2002 și H.C.L. nr. 136/2002 ar fi nelegale și că nulitatea acestora putea fi analizată și pronunțată de instanța de fond chiar și în lipsa unei cereri de constatare a nulității hotărârilor Consiliului local. A mai reținut instanța de apel că partea se poate apăra și pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, înlăturând criticile părții potrivit cărora constatarea nelegalității hotărârilor Consiliului local nu ar fi putut fi pronunțate de către instanța de fond.

Prin urmare, a susținut revizuenta, în cadrul dosarului nr. x/2012 Curtea de Apel Bacău a reținut că H.C.L. nr. 133/2002 și H.C.L. nr. 136/2002 sunt acte administrative cu caracter individual, aspect necontestat în cauză, iar prin Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul formulat de Centrala Electrică de Termoficare Iași S.A. și s-a respins acțiunea în revendicare formulată de Municipiul Iași, reținându-se, în esență, că titlul de proprietate al C.E.T. Iași S.A. nu ar putea fi anulat pe calea unei acțiuni în revendicare.

În continuare, revizuenta a expus considerentele apreciate relevante din cuprinsul Deciziei nr. 649/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că instanța supremă a reținut în mod constant și explicit natura juridică de acte administrative a Hotărârilor Consiliului Local nr. 133/2002 și nr. 136/2002, în contextul în care, la termenul de dezbateri, pusese în discuția părților aspectele privind contestarea actelor administrative menționate și a invocării excepției de nelegalitate a acestora, mijloc procesual specific actelor administrative, părțile fiind interpelate să-și exprime opinia în raport cu interpretarea instanțelor anterioare, a art. 4 din Legea nr. 554/2004, aplicat într-o formă modificată ce nu era în vigoare la data introducerii acțiunii.

Prin urmare, a considerat că Înalta Curte a statuat cu putere de lucru judecat că H.C.L. nr. 133/2002 și nr. 136/2002 sunt acte administrative, reținând că în raport de acestea ar fi putut să fie invocată excepția de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2002, excepție neinvocată, și, totodată, că această excepție ar fi fost oricum incompatibilă cu calitatea de reclamant a Municipiului Iași.

Contrar celor reținute cu putere de lucru judecat de Înalta Curte, revizuenta a arătat că în dosarul nr. x/2012 Curtea de Apel Iași a exprimat o poziție diametral opusă în privința naturii juridice a H.C.L. 133/2002 și 136/2002, precum și asupra aplicabilității legii contenciosului administrativ în raport de aceste două acte.

Așa fiind, prin Decizia nr. 238/2021 a Curții de Apel Iași, a cărei revizuire o solicită, instanța a reținut că acele două hotărâri de consiliu local nu au caracteristicile actului administrativ, toate măsurile dispuse fiind acte de gestiune, cu caracter comercial, nefiind emise în regim de putere publică. Totodată, pornind de la natura juridică a celor două hotărâri instanța a reținut că, nefiind acte administrative, pentru contestarea acestor hotărâri nu sunt aplicabile termenele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar acțiunea este imprescriptibilă.

Conchizând, revizuenta a arătat că este evidentă contrarietatea dintre hotărârile evocate, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin Decizia nr. 649/2019, că H.C.L. nr. 133/2002 și nr. 136/2002 au natura juridică a unor acte administrative, cărora le sunt aplicabile căile de atac reglementate de Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, iar Decizia nr. 238/2021 a Curții de Apel Iași, ulterioară, a contrazis cele reținute cu putere de lucru judecat prin hotărârea inițială, reținând că natura juridică a celor două hotărâri de consiliu local nu ar fi de acte administrative, ci de acte juridice civile, cărora nu le-ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea în parte a Deciziei nr. 238/2021 a Curții de Apel Iași, doar în ceea ce privește H.C.L. 133/2002 și H.C.L. 136/2002, și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului, pentru analizarea cauzei deduse judecății cu luarea în considerare a caracterului de acte administrative al celor două hotărâri de consiliu local.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.09.2021, intimatul Municipiul Iași prin Primar a solicitat, în principal respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că nu se încadrează în condițiile impuse în mod expres, strict și limitativ în art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar ca nefondată, considerând că niciunul dintre argumentele invocate de revizuentă nu poate fi reținut în sensul validării condițiilor impuse de motivul de revizuire evocat.

La termenul din data de 23 septembrie 2021, la care au avut loc dezbaterile asupra cauzei, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire, apreciind că aspectele invocate în susținerea acesteia se încadrează în motivul indicat, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma aspectelor invocate în susținerea acesteia, a apărărilor intimatului formulate prin întâmpinare, precum și a prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea formulată este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiilor este diferit.

În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conține soluția corectă, ci doar să verifice și să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

În examinarea motivului de revizuire care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere și prevederile legale care reglementează această instituție.

Astfel, dispozițiile art. 431 din C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar potrivit art. 431 alin. (2) din același act normativ, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță și care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Constatând că instituția autorității de lucru judecat protejează, atât efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiași judecăți, pentru a se statua în sens contrar), cât și efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios care, odată tranșat jurisdicțional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reține că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire este nefondat.

Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înțeleagă orice diferență de argumentare, ci doar că aceeași problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.

În speță, revizuenta invocă existența unei contrarietăți, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunțate în două litigii referitoare la verificarea legalității Hotărârilor Consiliului local nr. 133/2002 și nr. 136/2002.

Potrivit susținerilor revizuentei, se impune în cauză efectul obligatoriu al Deciziei nr. 649/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2012, prin care partea consideră că a fost tranșată chestiunea naturii juridice a actelor contestate ca fiind acte administrative, contrar celor reținute de Curtea de Apel Iași în Decizia nr. 238/2021, a cărei revizuire o solicită, în sensul că aceste acte ar fi de natură civilă și nu le-ar fi aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Mai exact, partea a susținut existența contrarietății la nivelul considerentelor hotărârii referitoare la stabilirea naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 și H.C.L. nr. 136/2002.

În acest context este de observat faptul că primul proces, soluționat definitiv prin Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2012, a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulată în temeiul art. 563 C. civ. de către reclamantul Municipiul Iași prin Primar, în contradictoriu cu S.C. Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) Iași S.A.

Concret, reclamantul Municipiul Iași, reprezentat de Primar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iași, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și toate instalațiile aferente, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iași (CET I și CET II), intabularea, în favoarea reclamantului, a dreptului de proprietate privind imobilele respective și/sau rectificarea corespunzătoare a Cărții Funciare.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului și din patrimoniul S.C. "Termoelectrica" S.A. în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, a fost aprobat transferul centralelor CET I Iași și CET II Iași - Holboca din domeniul privat al statului și din patrimoniul SC "Termoelectrica" S.A. - Sucursala Electrocentrale Iași în domeniul public al Municipiului Iași și în administrarea Consiliului Local Iași.

Totodată, a susținut că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133/01.04.2002 privind includerea, în domeniul public al Municipiului Iași, și administrarea de către Consiliul Local Iași a CET I și CET II, precum și înființarea S.C. "Termoelectrica" S.A., astfel cum a fost rectificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 136/29.04.2002 privind rectificarea și completarea H.C.L. nr. 133/2002 și constituirea Comisiei de preluare a Centralelor Electrice de Termoficare Iași, pe bază de protocol încheiat între părți, Consiliul Local Iași a aprobat înființarea CET Iași sub forma unei societăți pe acțiuni, deținută integral de Municipiul Iași.

Cel de-al doilea litigiu, soluționat definitiv prin Decizia nr. 238/26.02.2021 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a avut ca obiect o acțiune în constatarea nulității absolute a Hotărârilor Consiliului Local Iași nr. 133/2002, nr. 136/2002, nr. 211/2002 și nr. 272/2002, privind pe recurentul Municipiul Iași, Centrala Electrică de Termoficare Iași S.A., prin lichidator judiciar A. și Consiliul Local Iași, demersul reclamantului vizând verificarea modalității de emitere a actelor contestate, pretins a fi lovite de nulitate absolută.

Așa cum s-a arătat, revizuenta a invocat contrarietatea dintre cele două hotărâri din perspectiva aspectelor reținute prin considerentele decizorii referitoare la natura juridică a H.C.L. nr. 133/2002 și H.C.L. nr. 136/2002.

Sub aspectul reliefat nu pot fi reținute alegațiile revizuentei în sensul că prin Decizia nr. 649/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a statuat cu putere de lucru judecat asupra naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 și nr. 136/2002 reținând astfel că ar fi acte administrative. Din considerentele deciziei evocate, verificate prin raportare la susținerile revizuentei, rezultă că instanța supremă nu a procedat la o analiză a celor două hotărâri de consiliu local sub aspectul naturii lor juridice, ci a soluționat cauza în limitele învestirii sale, procedând la verificarea legalității hotărârii atacate, pronunțată într-o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile C. civ.

Într-adevăr, din considerentele evocate de parte în susținerea cererii de revizuire rezultă că instanța supremă a utilizat sintagma "acte administrative", însă această referire a fost făcută în contextul susținerilor părții în legătură cu soluția dată acțiunii în revendicare, făcând referire la titlul de proprietate evocat de recurenta C.E.T. Iași S.A. ca fiind unul preferabil și reținând astfel susținerea părții potrivit căreia titlul respectiv este reprezentat de mai multe acte administrative necontestate (O.U.G., H.C.L. Iași), precum și de actul constitutiv întocmit în baza acestora.

În realitate, astfel cum se observă din considerentele deciziei Înaltei Curți, instanța a făcut referire la actele contestate prin raportare la susținerile recurentei, neprocedând la o analiză efectivă a naturii juridice a acestor acte din perspectiva prevederilor Legii contenciosului administrativ, chestiune care, în mod evident, excedează competenței sale materiale, fiind atribuită unei instanțe specializate în materia contenciosului administrativ.

Nu pot fi primite nici susținerile revizuentei în sensul că această contrarietate ar rezulta din împrejurarea că Înalta Curte a pus în discuția contradictorie a părților, la termenul de dezbateri din data de 21.02.2019, limitele învestirii sale, respectiv dacă Municipiul Iași a formulat acțiune în revendicare sau a înțeles să atace și actele constitutive ale C.E.T. Iași S.A., și anume Hotărârile Consiliului Local care stau la baza înființării societății, deoarece din considerentele expuse la pag. 42-43 din Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curți se desprinde concluzia că instanța a pus în discuție aceste chestiuni pentru lămurirea aspectelor de ordin procesual necesare soluționării cauzei, verificându-și astfel competența de soluționare a cauzei din perspectiva modalității învestirii primei instanțe de către Municipiul Iași.

Prin urmare, se constată că în cuprinsul hotărârii pe care revizuenta o opune nu s-a tranșat chestiunea litigioasă a naturii juridice de acte administrative a Hotărârilor Consiliului Local nr. 133/2002 și nr. 136/2002, nefiind incident astfel motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu se verifică condiția încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în accepțiunea art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, nu se poate reține contrarietatea de hotărâri în condițiile în care o problemă litigioasă nu a primit în cele două cauze rezolvări opuse, chiar dacă în ambele procese au fost evocate Hotărârile Consiliului Local Iași, pretinsa contrarietate fiind rezultatul unei interpretări greșite date considerentelor hotărârii Înaltei Curți de către parte.

Astfel fiind, revizuenta circumscrie noțiunii de contrarietate pretinsa modalitate diferită de soluționare a naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 și nr. 136/2002, în două litigii purtate între aceleași părți, susținere care nu se verifică, cele două procese având obiecte juridice distincte, respectiv acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile C. civ. și acțiune în constatarea nulității absolute a unor hotărâri de consiliu local din perspectiva modalității de emitere a acestora.

Așadar, în mod neîntemeiat susține revizuenta că s-ar fi constatat de către Înalta Curte, cu putere de lucru judecat, natura juridică de acte administrative a H.C.L. nr. 133/2002 și nr. 136/2002, între Decizia nr. 238/26.02.2021 a Curții de Apel Iași și Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă neexistând o contrarietate pentru a se reține incidența în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Condiția impusă de textul de lege invocat drept temei al cererii are în vedere caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub acest aspect este de observat faptul că revizuenta invocă, pe de o parte, pretinsa nesocotire a efectelor unei hotărâri judecătorești și, pe de altă parte, faptul că se impunea recunoașterea și aplicarea puterii de lucru judecat în raport de pretinsa recunoaștere a naturii juridice de acte administrative a H.C.L. nr. 133/2002 și nr. 136/2002, ceea ce nu poate fi acceptat.

În realitate, prin cererea de revizuire se urmărește schimbarea soluției pronunțate în faza procesuală a recursului prin Decizia nr. 238/26.02.2021, aceasta fiindu-i nefavorabilă părții sub aspectul excepției tardivității contestării H.C.L. nr. 133/2002, nr. 136/2002 și nr. 211/2002, care a fost respinsă în considerarea faptului că aceste hotărâri de consiliu local nu sunt acte administrative, iar pentru contestarea acestora nu sunt aplicabile termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acțiunea fiind astfel imprescriptibilă.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

În egală măsură, se reține că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 etc.).

Față de considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, constatând că, în speță, nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 513 din același act normativ Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Iași S.A., prin lichidator judiciar A., împotriva Deciziei nr. 238 din 26 februarie 2021 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.