ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 09.07.2018 pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) anularea în parte a Ordinului prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01.04.2018 să beneficieze de următoarele drepturile salariale: o indemnizație de încadrare de 20 500 RON, un cuantum de 2.878 al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate, precum și un cuantum de 3.075 RON al sporului pentru condiții deosebite de munca și a Ordinului nr. 905 din 24.05.2018 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus salarizarea procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 1.05.2018, iar față de prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 majorarea de 8,5% a VRS-ului prevăzut de O.G. nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinele sus menționate, rezultând un VRS de 25%+8,5%,

- pentru perioada 1.12.2015 - 06.10.2016 majorarea de 8,5 a VRS-ului prevăzut de O.G. nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinele sus menționate, rezultând un VRS în sumă de 484,18 RON de 25%+8,5% + creștere de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010,

- începând cu data de 1.04.2018 și în continuare majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 să se aplice față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 recalculat prin acordarea VRS-ului de 484,18 RON (VRS 25+8,5% + creștere de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010), cu mențiunea ca in perioada 07.10.2016-31.03.2018, s-a aflat în concediu de creștere a copilului de până la 2 ani,

- 15% pentru condiții deosebite de muncă,

- 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,

- 15% pentru păstrarea confidențialității.

b) obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să modifice aceste ordine in sensul celor arătate mai sus;

c) obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferenței dintre venitul astfel calculat și venitul efectiv plătit;

d) obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate până la data plății efective;

c) obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2487 din 1 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis cererea formulată de reclamantă privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (1) din cap. II secțiunea III din Legea nr. 153/2017; a sesizat Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 25 alin. (1) din cap. II secțiunea III din Legea nr. 153/2017 prin raportare la dispozițiile art. 4, art. 16, art. 41; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a anulat în parte Ordinul nr. 897/22.05.2018 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție numai în ceea ce o privește pe reclamantă și obligă pârâtul la emiterea unui nou ordin prin care să recunoască dreptul reclamantei de a fi salarizată, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008, iar începând cu data de 01.12.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10 % prevăzut de Legea nr. 293/2015. A obligat pârâtul să achite reclamantei diferențele bănești corespunzătoare, astfel cum s-a arătat mai sus și în continuare, până la încetarea condițiilor de acordare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală corespunzătoare, calculată de la data exigibilității sumelor până la data plății efective a debitului principal. A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta A. a declarat apel, recalificat recurs, iar pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului promovat de recurenta-reclamantă A. s-a arătat în esență că, în raport de aceleași considerente avute în vedere la anularea în parte a ordinului 897/22.05.2018 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța ar fi trebuit să anuleze în parte și celelalte două ordine nr. 524 din 14.03.2018 și nr. 1345 din 09.07.2018. Totodată, precizează că în considerentele hotărârii nu se face niciun fel de referire la motivele pentru care nu s-a admis acțiunea și cu privire la acestea.

În mod greșit instanța nu a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, deși a solicitat acest lucru prin cererea de chemare în judecată și a depus la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru.

Cu privire la sporuri, reiterează argumentele din acțiunea formulată și anume: în ceea ce privește sporurile pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și cel pentru păstrarea confidențialității trebuie menționat că sumele aferente acestora nu au fost stabilite în anexele ordinelor în mod separat, ci cumulat.

Astfel, nu rezultă cuantumul corespunzător celor 3 sporuri:

- pentru condiții deosebite de munca,

- pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

- pentru păstrarea confidențialității

Așa cum se observă în ordine, la indemnizația de încadrare se adaugă:"cuantum spor risc și confidențialitate".

De asemenea, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar și dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătorești care prevedeau acordarea lor și pentru viitor.

Anexa V prevede în domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale.

Norma de drept civil generală reprezintă acea normă care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o dispoziție legală nu prevede altfel. Normele de drept civil sunt speciale, dacă își găsesc aplicare numai în cazurile expres stabilite de lege. Fiind derogatorii de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală(specialia generalibus derogant).

Un alt argument este că, în cazul magistraților, fiind edictate prin același act normativ, au prioritate incontestabilă normele speciale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 20 din Legea 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ. .

3.2. Prin recursul promovat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 09.07.2015 și respingerea acțiunii pentru această perioadă ca prescrisă; admiterii excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect; precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului s-a arătat că, prin sentința recurată, instanța de fond a admis în parte acțiunea.

Solicită admiterea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea în parte a sentinței recurate și:

- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 09.07.2015 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă;

- admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect;

- respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele

Întrucât reclamanta a solicitat plata drepturilor începând cu 09.04.2015, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 09.07.2018, în baza art. 247 C. proc. civ., art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ., invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 09.07.2015.

În temeiul art. 247 C. proc. civ. și art. 194 lit. c) C. proc. civ., invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se fiice corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Prima instanță a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011.

Prin această decizie, instanța supremă a statuat că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

În mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Aceasta, deoarece reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

În conformitate cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, " ... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

O.G. nr. 13/2008, abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, prevedea, la art. 1 alin. (1) și (2), următoarele:,,(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 200S, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008".

La art. 2 din același act normativ se prevedea:

"(1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea tir. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% fața de valoarea din luna septembrie 2008".

Așadar, reclamanta solicită creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 și 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON.

Prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților și personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații, personalul asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de baza sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că:

- în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON;

- începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele ce preced, solicită admiterea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței recurate și:

- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 09.07.2015 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă;

- admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect;

- respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta reclamantă A. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar a depus concluzii scrise, prin care a precizat calea de atac, ca fiind aceea a recursului, solicitând totodată, respingerea recursului pârâtului ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se reține că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurentul pârât și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar criticilor recurentului pârât, în aprecierea Înaltei Curți, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 09.07.2015, invocată de recurentul pârât pentru prima dată prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile art. 2513 C. civ., care se referă la momentul până la care se poate invoca prescripția precum și cele ale art. 208, 246 si 247 C. proc. civ., reiese că, această excepție nu poate fi analizată de către instanța de recurs, în condițiile în care fiind o excepție relativă, nu a fost invocată la instanța de fond și, în consecință, Curtea de Apel București nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

ART. 2513 C. civ.

"Momentul până la care se poate invoca prescripția

Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate".

Totodată, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, și excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, întrucât, deși recurentei reclamante i-au fost emise ordine privind recalcularea drepturilor salariale pentru perioada menționată în acțiune, acestea nu au fost efectiv plătite. În plus, cu privire la aceste sume, din petitele cererii de chemare în judecată, reiese că, recurenta reclamantă a solicitat plata dobânzii legale si actualizarea cu rata inflației, aspecte cu privire la care nu se face nicio referire în ordinele menționate de recurentul-intimat.

Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte reține că este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare "(5)

1

Prin excepție de la prevederile alin. (1), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Are incidență în cauză, Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - s-a stabilit faptul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru din cadrul Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.

De asemenea prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin (1)

2

din O.U.G nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

În motivarea soluției Curtea Constituțională a arătat următoarele:

"25. Curtea constată că, potrivit art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, norma criticată stabilește, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistrații care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare.

Curtea reține că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)."

În raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că, în speță, recurentul pârât a interpretat în mod greșit noțiunea de nivel maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, așa cum este ea prevăzută în normele incidente în cauză, respectiv, O.U.G. nr. 83/2004, O.U.G nr. 57/2015, Legea nr. 71/2015, iar susținerile acestuia în sensul că, noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege, sunt astfel neîntemeiate.

Cu privire la recursul formulat de către recurenta reclamantă A., Înalta Curte reține că, este neîntemeiat, urmând a fi respins, avându-se în vedere următoarele condiderente:

Din precizările făcute de recurenta reclamantă, precum și din lecturarea criticilor sentinței recurate, reiese că acestea se subsumează în ansamblu, motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Cu privire la sporuri, recurenta reclamantă a reiterat argumentele din acțiunea formulată la fond, arătând în esență că, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar și dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătorești care prevedeau acordarea lor și pentru viitor; Anexa V prevede în domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale.

Înalta Curte reține că, sunt neîntemeiate criticile recurentei reclamante, referitoare la sporurile în cuantum total de 45%, avându-se în vedere Decizia ÎCCJ, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, nr. 15 din data de 28.06.2021, dosar nr. x/2021 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care "a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia.

În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale".

În considerentele Deciziei RIL sus enunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

"86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

Astfel fiind, reiese că, limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale.

Așa cum se poate observa din prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, în procentul de 30 % ce nu poate fi depășit pe fiecare ordonator de credite, intră nu numai suma sporurilor, ci și alte drepturi prevăzute de lege, cum ar fi, spre exemplu, indemnizația de vacanță.

În dezvoltarea recursului promovat, recurenta-reclamantă a arătat și că, "în raport de aceleași considerente avute în vedere la anularea în parte a ordinului 897/22.05.2018 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, consideră că, instanța ar fi trebuit să anuleze în parte și celelalte două ordine nr. 524 din 14.03.2018 și nr. 1345 din 09.07.2018. Totodată, precizează că în considerentele hotărârii nu se face niciun fel de referire la motivele pentru care nu s-a admis acțiunea și cu privire la acestea; în mod greșit instanța nu a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, deși a solicitat acest lucru prin cererea de chemare în judecată și a depus la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru".

Înalta Curte reține că, susținerile invocate nu se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, la care recurenta a făcut trimitere în cererea sa de recurs, așa cum a fost precizată.

Astfel, pentru situația omisiunii instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, legiuitorul a prevăzut instituția "completării hotărârii", prevăzută de art. 444 C. proc. civ., astfel că aceste critici formulate de către recurenta reclamantă sunt inadmisibile, urmând a fi respinse.

Prin urmare, aspectele invocate de către cei doi recurenți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reiese că, sentința recurată nu este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. și de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 2487 din 1 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.