ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, contestând dispoziția (răspuns) nr. A SLP 2460/26.11.2015, a cărei anulare a solicitat-o, cu consecința obligării pârâtei să reia soluționarea contestației administrative pentru care a dispus suspendarea prin Decizia nr. 316/07.10.2014.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 14 aprilie 2016, a admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Hotărârea de casare a instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 929 din 21 februarie 2019, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., împotriva sentinței nr. 35 din 14 aprilie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de recurs a reținut, în esență, că societatea reclamantă a invocat refuzul nejustificat, explicit al autorității de a relua soluționarea contestației administrativ fiscale, apreciind că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată și că, în raport de prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond avea posibilitatea să verifice dacă refuzul de a soluționa cererea - exprimat explicit de către autoritatea pârâtă - este sau nu justificat, în acest din urmă caz urmând să stabilească dacă a fost dat sau nu cu exces de putere și să procedeze la soluționarea cererii persoanei vătămate. În rejudecare cauza a fost înregistrată la 15.04.2019, sub nr. x/2015*.

Hotărârea instanței de fond, pronunțată în rejudecare Prin sentința civilă nr. 90 din 8 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, s-au respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii și autorității lucrului judecat, ambele invocate de pârâtă, și s-a respins acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în baza puterii lucrului judecat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că adresa emisă de pârâtă nu are la bază un abuz de drept și că, având în vedere că reclamanta urmărește soluționarea contestației pe care a formulat-o la organul jurisdicțional, raportat la susținerea acesteia privind inexistența unui temei pentru suspendare, problema litigioasă a fost deja rezolvată prin hotărârea nr. 53 din 08.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, reținând astfel puterea lucrului judecat și respingând acțiunea reclamantei pe acest aspect.

Calea de atac exercitată în rejudecare Împotriva acestei hotărâri pronunțate în rejudecare a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. și administrator judiciar C., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv faptul că prima instanță a admis excepția puterii de lucru judecat fără a invoca din oficiu această excepție înainte de a se acorda cuvântul pe fond și a fi închise dezbaterile, deci fără a pune în discuția părților această excepție, ceea ce a condus astfel la încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor, Recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea este și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost admisă de către instanță "puterea lucrului judecat" în raport de sentința nr. 53/08.04.20015 pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2014, față de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat, întrucât în cauză nu există nici identitate de obiect și nici identitate de cauză, întrucât în cadrul dosarului nr. x/2014, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 53/08.04.2015 obiectul acțiunii promovat de societate a vizat anularea Deciziei nr. 316 din data de 07.10.2014, prin care Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF a dispus suspendarea soluționării contestației formulate, împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de către inspecția fiscală pentru persoane juridice, nr. x din data de 25.06.2014 emisă în baza Raportului de inspecție fiscala nr. x din data de 25.06.2014. În cauza pendinte, respectiv în cadrul dosarului nr. x/2015, se contestă un alt act administrativ, respectiv actul administrativ nr. A-SLP 2460 din data de 26.11.2015 emis de către ANAF, prin care a fost refuzată solicitarea de a se relua soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere cât și a raportului de inspecție fiscală. În aceste condiții, este clar ca obiectul celor două pricini a fost cu totul altul, existând două acte administrative diferite, care au fost contestate în cadrul celor două dosare, astfel încât nu putem vorbi de o autoritate de lucru judecat vizând același obiect. Această excepție nu se justifică nici sub aspectul cauzei. Acțiunea din cadrul dosarului nr. x/2014 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 53/2015 a avut la baza o contestație întemeiată pe prevederile art. 218 din Codul de procedură fiscală actualizat de O.G. nr. 28, în timp ce noua acțiune a vizat o contestație care a fost întemeiată pe prevederile art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală cu modificările aduse prin O.G. nr. 17 din data de 15.07.2015, text care se menține și ca urmare a modificărilor aduse de O.U.G. nr. 50/27.10.2015 în cadrul art. 277 alin. (3), ca urmare a renumerotării. Pe fond, arată că anularea suspendării se impune întrucât îi sunt încălcate drepturile fundamentale prevăzute de art. 21 din Constituția României, vizând exercitarea dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime si dreptul la un proces echitabil, precum și drepturile garantate de art. 24 alin. (1) din Constituție, care prevede ca dreptul la apărare este garantat, ori prin menținerea suspendării și a refuzului nejustificat de a se relua soluționarea contestației după un an și jumătate de la noua solicitare, îi sunt îngrădite drepturile de a se adresa instanței de judecata în vederea anularii raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere.

Apărările formulate în cauză Pârâta-intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a învederat că recurenta-reclamantă nu a arătat normele de procedură încălcate sub sancțiunea nulității, iar motivarea acestuia se referă doar la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recursul societății este nefondat, întrucât instanța de fond și-a arătat rolul activ prin analizarea tuturor probelor administrate și a prevederilor legale incidente în speță, referitor la capătul de cerere pentru care s-a respins acțiunea. Față de susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, întrucât nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat, a solicitat instanței de recurs să respingă aceste susțineri, întrucât excepția autorității de lucru judecat a fost invocată de prin întâmpinarea depusă la termenul din 14.04.2016 la Curtea de Apel Bacău (primul dosar de fond), iar reclamanta avea posibilitatea legală de a formula un răspuns la această excepție și de a solicita probe în combaterea acesteia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentă, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce succed. Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, sub un prim aspect subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat " Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". În concret, recurenta a invocat incidența nulității procedurale determinate de încălcarea principiului contradictorialității procesului civil, prevăzut de art. 14 C. proc. civ. Înalta Curte subliniază că principiul contradictorialității, aplicat în deplinătatea sa, presupune că toate elementele procesului, respectiv orice motiv sau argument nou, de drept substanțial sau procesual, care stă la baza soluției pronunțate de instanță, trebuie să fi fost pus în prealabil dezbaterii și discuției părților, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a lămuri instanța cu privire la respectiva problemă de drept sau, dimpotrivă, de a se lămuri ele însele cu privire la soluția care se impune, potrivit legii. Altfel spus, acest principiu presupune ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, instanța neputând pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților. În speță, pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția autorității lucrului judecat în raport de sentința nr. 53/08.04.20015 pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2014, prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a formulat apărări cu privire la această excepție, iar instanța de fond a reținut că, deși nu sunt întrunite condițiile excepției autorității lucrului judecat, în cauză operează pe deplin efectele puterii de lucru judecat. Ca urmare, nu se poate reține, așa cum susține recurenta-reclamanăt, că aspectele ținând de efectul produs de sentința nr. 53/08.04.20015 nu ar fi fost pus în discuția contradictorie a părților. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nici acesta nu este fondat, urmând a fi respins în consecință. Cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că din cuprinsul dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., cu denumirea marginală Efectele lucrului judecat, rezultă că o hotărâre judecătorească produce atât un efect negativ cât și un efect pozitiv. Astfel, efectul negativ este prevăzut de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. și constă în împiedicarea unei a doua judecăți între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași cauză, definind astfel excepția autorității de lucru judecat, care reprezintă unul din principiile ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției și în virtutea căruia un litigiu, soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Pe de altă parte, efectul pozitiv, descris de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., arată că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Altfel spus, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat și care este la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Ca urmare, principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, cu aceeași poziție procesuală, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces. Altfel spus, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Prin cererea de chemare în judecată formulată în cadrul dosarului nr. x/2014 al Curții de Apel Bacău, în care s-a pronunțat sentința civila nr. 53/08.04.2015, obiectul acțiunii promovat de recurenta-reclamantă l-a reprezentat anularea Deciziei nr. 316 din data de 07.10.2014, prin care Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x din data de 25.06.2014, până la soluționarea cercetărilor penale, demarate în urma sesizării formulate de către organul fiscal. În esență, reclamanta a susținut că decizia de suspendare a soluționării contestației este nelegală întrucât în cauza penală nu s-a dispus începerea urmăririi penale, iar simpla formulare a unei plângeri penale, fără emiterea unei rezoluții de începere a urmăririi nu suspendă de drept soluționarea contestației, măsura fiind și prematură față de stadiul cercetărilor penale. În cauza pendinte, recurenta-reclamantă a solicitat reluarea soluționării contestației formulată împotriva deciziei de impunere cât și a raportului de inspecție fiscală, susținând, în esență, că nu se mai impune menținerea suspendării, atât timp cât la data la care s-a emis decizia de suspendare nu a fost depus un certificat de grefă din care să reiasă că s-a început urmărirea penală, iar în perioada scursă de la acel moment nu s-au efectuat acte de cercetare penală, fără a invoca însă un motiv nou, diferit de cele invocate în cadrul dosarului nr. x/2014 Or, atât timp cât prin sentința civilă nr. 53/08.04.2015 s-a reținut că în mod corect organul învestit cu contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. x din data de 25.06.2014 a dispus suspendarea soluționării contestației, soluția rămânând definitivă prin nerecurare, iar prin cererea prin care s-a solicitat reluarea procedurii de soluționare a contestației au fost invocate aceleași motive ținând în esență de faptul că nu s-au efectuat acte de urmărire penală, în mod corect a reținut instanța de fond că în ceea ce privește existența motivelor suspendării operează prezumția de lucru judecat, instanțele statuând anterior cu privire la legalitatea măsurii. Totodată, nu pot fi reținute nici argumentele, vizând încălcarea accesului la justiție anularea raportului de inspecție fiscală atât timp cât, potrivit art. 214 alin. (3) dinb O.G. nr. 92/2003, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în speță la finalizarea dosarului de urmărire penală. 6. Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reținând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului adminitrativ, nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă și, în consecință, va menține sentința atacată.