ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4053/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a Contencios Administrati și Fiscal la data de 13.10.2014 reclamanții A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității au solicitat anularea Deciziei nr. 3361/09.10.2007, comunicată reclamantei B. în data de 14.08.2014, prin care s-a stabilit că defunctul D., a fost agent al poliției politice comuniste, având gradul de maior în anul 1979 în cadrul Inspectoratului Județean Sibiu, Compartimentul 0620. Prin sentința civilă nr. 1077/17.04.2014 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea, dispunându-se anularea actului atacat în privința efectelor juridice ale acestuia produse după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantele A., C. și B., cât și pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată. Prin decizia civilă nr. 544/14.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise ambele cereri de recurs, cu consecința casării în tot a sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4247 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C., în calitate de moștenitoare ale defunctului D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității. S-a dispus anularea Deciziei CNSAS nr. 3361/9.10.2007. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5900 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității criticând-o pentru motive de nelegalitate. Criticile aduse hotărârii atacate: Esențiale, în speță, sunt prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora: "actele și lucrările efectuate în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân valabile". Or, Decizia atacată de reclamante a rămas definitivă prin necontestare anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008. Prin urmare, potrivit prevederilor neechivoce ale art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, Decizia atacată a rămas valabilă, nemaiputând fi anulată. În acest context, a subliniat că, prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 reflectă principiul efectelor ex nunc ale Deciziilor Curții Constituționale, consfințit de art. 147 alin. (4) din Constituția României republicată, potrivit căruia "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." Același principiu este reflectat și de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." Mai mult decât atât, C.N.S.A.S. a respectat prevederile în vigoare la momentul emiterii deciziei. Instituția recurentă a fost obligată să procedeze la verificarea domnului D. ca urmare a cererii nr. x/25.07.2005, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 (S.S.P.R.). Temeiul legal al acestei verificării l-a reprezentat art. 2 lit. z) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică, care prevedea "Pentru a asigura dreptul de acces la informațiile de interes public, orice cetățean român cu domiciliu în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității, ca poliție politică, a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnități sau funcții: z) persoanele care dețin titlul de revoluționar sau de luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989". Noțiunea de titlu la care făcea trimitere art. 2 lit. z) din Legea nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, este definită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 - Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptători care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, se definește noțiunea de titlu, astfel; "(1) Pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: a) Erou-Martir al Revoluției Române din decembrie 1989/.../; b) Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 19891.../". Potrivit art. 8 din acest Legea nr. 341/2004: "de prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, precum și persoanele care au organizat, au acționat, au instigat și au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluției". În urma corespondenței derulate cu foștii deținători de arhivă și ținând cont de înscrisurile identificate în arhiva C.N.S.A.S., documente ce probau activitatea domnului D. în calitatea sa de angajat al fostei Securități, Colegiul C.N.S.A.S. a emis decizia nr. 3361 din data de 09.10.2007, prin care a stabilit calitatea acestuia de agent al politiei politice comuniste. Decizia emisă a fost comunicată solicitantului verificării, respectiv Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, instituția care a solicitat verificarea domnului D.. În concluzie, sentința atacată este dată cu încălcare și aplicarea greșită a prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriu dosar și deconspirarea securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008. Încălcarea de către Sentința atacată a acestor prevederi atrage incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ. Față de criticile judecătorului fondului privind nerespectarea unor prevederi ale Legii nr. 187/1999, precum cea care stipulează că, în cazul formulării unei contestații de către persoana titular al deciziei amintite, aceasta urma să fie audiată de către Colegiul C.N.S.A.S., a arătat că acest lucru ar fi fost cu totul imposibil atâta vreme cât persoana vizată, la data respectivă, era decedată. Or, așa cum a precizat anterior, actul în cauză a fost comunicat solicitantului verificării prin intermediul Poștei Militare, respectiv Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, instituția care a solicitat verificarea domnului D.. Subliniază că, S.S.P.R.-ul era, la acea dată, instituția care deținea baza de date a adreselor de domiciliu ale celor ce aveau calitatea de revoluționar, inclusiv pe cea de erou-martir. Din acest motiv, modalitatea de comunicare a deciziilor a fost cea descrisă anterior. De altfel, și în ipoteza în care s-ar fi aflat în posesia numelui și domiciliului moștenitorilor domnului D., instituția recurentă nu avea obligația de a îi înștiința cu privire la emiterea actului, așa cum rezultă din prevederile art. 16 din Legea nr. 187/1999, cu modificările ulterioare. Mai mult, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/1999, cu modificările ulterioare, nu exista obligația citării moștenitorilor domnului D.. În consecință, apreciază că sentința atacată este dată cu încălcare și aplicarea greșită a prevederilor procedurale ale Legii nr. 187/1999 (art. 15 din acest act normativ), în vigoare la momentul emiterii Deciziei nr. 3361 din 09.10.2007, atât timp cât aceste prevederi nu impuneau citarea moștenitorilor domnului D.. Încălcarea prin sentința atacată a acestor prevederi atrage incidența art. 488 alin. (1) punctul 5 din noul C. proc. civ. În drept, recurentul a întemeiat recursul pe prevederile art. 483 și următoarele, art. 488 alin. (1) punctul 5 și art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ. art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar

Apărările formulate în cauză Legal citate, intimatele A., C., și B. au depus întâmpinare la dosar, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate în fața instanței de recurs, arătând în esență următoarele: Trebuie pornit încă de la bun început de la premisa că, esența acestei spețe consta în acțiunea convergenta arbitrara, discriminatorie și profund nelegală a două foruri chemate să repare nedreptățile regimului comunist-SSPR si CNSAS. Or, tocmai de încalcari ale Consitutiei, ale drepturilor si libertăților fundamentale ale omului si ale drepturilor civile se face uz în susținerea acestui litigiu, recurenta CNSAS demonstrând astfel ca, în numele unei pretinse restaurații morale, perpetuează chiar practicile imputate fostei Securități. Contrar acordurilor internaționale și comunitare asumate, legislației românești și legilor de funcționare a celor doua instituții, în perioada 2005-2007 s-a solicitat și executat verificarea unei persoane despre care se știa cu certitudine că este decedată încă din anul 1989. A rezultat decizia 3361/2007 comunicată exclusiv SSPR la 28.01.2008. Mai apoi, pînă în 14.08.2014 s-a ascuns efectiv în mod deliberat intimatelor, în calitate de succesoare în drepturi ale defunctului D. rezultatul demersurilor care aduc atingere memoriei unui om care și-a pus viata în slujba legalității și apărării statului Român - emiterea Deciziei CNSAS. Decizia 3361/2007 este un document emis cu abuz de putere de către o instituție care nu poate fi considerată obiectivă atâta vreme cât bugetul, mărimea organigramei și chiar existența sa depind de volumul "demascărilor" de abuzuri din timpul vechiului regim. Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistand încălcări ale normelor de procedura survenite în fața primei instanțe, care să poate justifica admiterea recursului pe acest considerent. Opinează că, sentința recurată este ferită de orice critici, neexistând nici motive de nelegalitate care să poată determina casarea acesteia, asa cum solicită recurenta, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește așa zisa încalcare a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că, din perspectiva recurentei, Decizia contestată ar fi rămas valabila, nemaiputand fi anulată: A arătat că, prin motivul invocat recurenta nu face altceva decât sa adauge efectiv la lege, susținând că, deciziile emise anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, atâta vreme cât ar fi rămas valabile, nu ar mai fi putut să fie contestate, respectiv anulate, dar și să interpreteze de o maniera arbitrara textul de lege respectiv. Or, chiar și în contextul în care deciziile CNSAS emise anterior declarării neconstitutionale a Legii nr. 187/1999 și a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008 nu erau considerate ca fiind nule de drept, asta nu înseamna în niciun caz că, nu ar mai fi putut sa fie supuse cenzurării de către instanța competenta, în situații similare celei pendinte, în care persoanele ale căror drepturi au fost vătămate nu au avut cunoștință de existența acestora, tocmai datorită unor abuzuri venite din partea emitentului actului. În mod mai mult decât evident, premisa de la care a plecat recurenta este una fundamental greșita, având în vedere faptul că, intimatele nu au avut cunoștință despre existența unei astfel de decizii atâta vreme cât întreaga procedură de citare a fost încălcată flagrant. De altfel, din documentele depuse la instanța de fond se pot vedea și alte precedente din perioada anilor 2006-2007 în care CNSAS înstiinta atât forul care solicita verificarea, cât și persoana verificată, atunci când decizia era de necolaborare cu Securitatea dar, în cazul în care prin decizia emisă se stabilea calitatea de agent al politiei politice sau de colaborator, era încunoștiintat exclusiv solicitantul verificării. Astfel, contestarea deciziilor CNSAS era practic imposibilă pentru o întreagă categorie de oameni, discriminare inacceptabilă în conformitate cu dispozițiile art. 7, 8 si 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, recurenta CNSAS se rezumă la a susține și în prezent că, Decizia 3361/2007 a rămas definitivă prin necontestare, considerând că termenul de contestare pornește de la emitere, iar nu de la comunicarea actului, ceea ce denotă fie necunoașterea, fie interpretarea tendențioasa a normelor legale incidente. Raționamentul este susținut de dispozițiile art. 21 din Constituția României, conform cărora "orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților si a intereselor sale legitime". De asemenea, dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curții Constituționale nr. 797/27.09.2007, în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămata într-un drept al sau sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Aceste dispoziții legale au fost suspendate de drept în intervalul 19 octombrie 2007 - 3 decembrie 2007, încetandu-si efectele juridice în data de 4 decembrie 2007, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În acest context, față de terți nu se mai aplica termenul de prescripție prevăzut de norma legală mai sus indicată, aceștia având posibilitatea efectivă de a contesta actul administrativ în temeiul dispoziției constituționale. În plus, considerând cronologia acțiunilor din aceasta speța - începand cu emiterea deciziei 3361/2007, se evidențiază dispoziții legale care susțin validitatea demersului intimatelor. Decizia 3361/2007, emisă la 09.10.2007, a fost comunicată exclusiv SSPR și doar la data de 28.01.2008. Decizia Curții Constituționale 797/2007 publicata în M Of. in 19.10.2007, precum și Decizia 51/2008 din 06.02.2008 le situează în termenul legal de contestare a Deciziei CNSAS, în cazul în care ar fi fost în cunoștință de cauză și certifică totodată faptul ca Decizia 3361/2007 poate fi supusă reexaminării, poate fi anulată. În speța dedusă judecății, în modalitatea concreta în care a acționat recurenta, (aspect indubitabil rezultat din întregul material probator administrat) rezultă că, persoana supusa verificării, atâta vreme cât era decedată cu mult timp înainte de acel moment, nu avea nicio posibilitate reală efectivă de a contesta în mod neechivoc actul administrativ emis pe numele său în fața instanței competente să se pronunțe asupra legalității și eventual oportunității emiterii sale. Intimatele au solicitat Înaltei Curți să aprecieze că, este incontestabil că au dreptul de a ataca în justiție o decizie a căror efecte juridice s-au răsfrâns în mod direct asupra intimatelor, chiar daca au calitatea de terți față de aceasta și de asemenea că, există suficiente încalcari ale normelor procedurale și lesale, care să conducă în mod eficient la anularea deciziei atacate în ansamblul său, așa cum de altfel a constatat în mod corect și prima instanță. S-a solicitat să se aprecieze că, dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 nu pot fi interpretate în sensul că, deciziile emise anterior nu ar mai putea fi contestate sau anulate, interpretarea data de către prima instanța fiind una judicioasa și absolut legala în contextul dat. În ceea ce privește respectarea sau nu a dispozițiilor legale incidente la data efectuării verificărilor și a emiterii Deciziei: Față de aserțiunile recurentei în sensul că, ar fi respectat normele incidente în vigoare la acea data, consideră că, prezintă o deosebita relevanță în acest context dispozițiile art. 15 alin. (6) din Legea 187/1999, în vigoare la data verificărilor. Or, conform acestora: "...(6) În termen de 60 de zile de la data primirii cererilor Consiliul citează, în vederea audierii, persoana care a solicitat, precum și persoana cu privire la care s-au solicitat verificări, potrivit procedurii stabilite prin regulament. Declanșarea și finalizarea verificărilor solicitate se pot face si în lipsa persoanelor legal citate. (7) După finalizarea verificărilor, care nu pot dura mai mult de 90 de zile de la data primirii cererii, Consiliul transmite în scris solicitantului și persoanei verificate dacă persoana cu privire la care s-a făcut verificarea a fost sau nu a fost agent ori colaborator al politiei politice comuniste în sensul prezentei legi. În cazul în care persoana verificată a fost agent sau colaborator al politiei politice comuniste, decizia Consiliului va respecta prevederile stabilite la art. 3 ind.l alin. (7)..." Rezultă în mod indubitabil că, orice demers care viza verificări ale unei persoane conform dispozițiilor Legii nr. 187/1999 se referea strict și limitativ la persoane în viață la momentul verificării și nicidecum la persoane decedate. Consideră că, prevederea legală invocată este clară și nu lasă loc de interpretări. Deși prima instanța a constatat anumite încălcari procedurale intervenite cu ocazia efectuării cercetărilor și a emiterii Deciziei, totuși nu acestea au determinat instanța să constate nulitatea Deciziei, ci criticile invocate de către intimate, prin care s-au referit la neîndeplinirea condițiilor de legalitate în sensul constatării calității de agent al politiei politice comuniste a defunctului D.. Niciun motiv de nelegalitate, nefăcând nici măcar referire la cele invocate de către intimate, însusite si dezvoltate de către instanța de fond. În mod corect a reținut prima instanță că, în virtutea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 187/1999, trebuie făcută distincția clara între lucrătorii securității care au desfășurat activități de poliție politică și cei care nu au făcut acte de represiune, adică dacă atribuțiile acestora, astfel cum au fost exercitate, aveau ca obiectiv represiunea împotriva opozanților regimului comunist sau dacă serveau siguranței naționale, pe scurt, dacă prin activitatea lor protejau statul, siguranța/securitatea acestuia, sau protejau regimul totalitar comunist. În cauză, în mod just a relevat instanța de fond că, numitul D. nu a făcut parte din structurile opresive ale securității, adică cele care înfăptuiau poliția politică, "având gradul de Maior în 1979 în cadrul Inspectoratului Județean Sibiu, compartimentul 0620", cum figurează în toate documentele dosarului. În continuarea raționamentului anterior, în accepțiunea Indexului de termeni și abrevieri cu utilizare frecvență în documentele securității existent chiar pe site-ul CNSAS, 0620 reprezenta indicativul pentru unitatea ANTITERORISM, așa cum rezulta de altfel și din înscrisurile de la dosar, și anume nota de serviciu din 10.10.1982. Desigur că, planurile de măsuri aprobate vizau metode de lucru specifice, însă ele nu se refereau decât la protejarea securitatii/sigurantei naționale, astfel că, nu este întrunită ipoteza normei legale privind "scopul instaurării și menținerii puterii totalitare comuniste", ci se refereau la măsuri pe linie de antiterorism și contraspionaj. Astfel, în nota de serviciu din 10.10.1982 exista mențiune concretă în acest sens, la alin. (3), scris tipărit: "...În perioada de referință colaboratorul a fost dirijat și folosit pe lângă personalul ce se afla în atenția noastră, ori sunt în locuri care prezintă interes pe linie de contraspionaj". În realitate, astfel de activități nici măcar nu s-au pus în practică. Îngrădirea de drepturi si libertăți nu se susține nici ca, "manifestările dușmănoase" referindu-se strict la eventualele pericole la adresa siguranței fizice a înalților demnitari aflați în vizită, acțiunea de prevenire și contracarare a pericolelor la adresa acestora fiind conformă cu atribuțiile departamentului antiterorism. De altfel, după cum rezulta din documentele puse intimatelor la dispoziție de către CNSAS, timp de aproape 3 ani, colaboratorul nici nu a raportat nimic, nefiind întreprinse vizite de către "inalții oaspeți". Verificarea colaboratorului "prin rețeaua informativa, sursele "S" și "F" poate fi înțeleasă ca având rol de protecție a acestuia și/sau scop preventiv în cazul transformării colaboratorului însuși în vulnerabilitate sau amentintare la adresa siguranței naționale. Or, imperativul menținerii siguranței naționale este prevalent exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, chiar și în legislația actuală, națională si internațională. Sa mai arătat că, activitatea defunctului D. a reprezentat o activitate specifică de prevenție, informațiile pe care intenționa să le obțină acesta fiind strict în legătură cu "vizitele înalților oaspeți". De asemenea, schimbul de informații și culegerea de date de la "surse" confirmate și verificate, interceptarea convorbirilor telefonice, după caz, reprezintă operațiuni care intra în sfera de prevenție și combatere a terorismului, fără însă a intra și sub incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1) si 2 din Legea nr. 187/1999. În susținerea celor indicate anterior, intimatele s-au prevalat inclusiv de dispozițiile legislației actuale în materie de securitate si siguranța națională, fiind relevante față de cele învederate, în speța dedusă judecății, cel puțin prevederile art. 2, 3, 6, 8, 9 si 10 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si funcționarea Serviciului Roman de Informații, art. 3 lit. g), art. 13, art. 14 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naționala a Romanici, art. 14 lit. a), b), h), j), k), k)1 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 3 iunie 2019 a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 21 septembrie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul pârât și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele motive: Recurentul a invocat în susținerea acestei critici, în esență că, sentința atacată este dată cu încălcare și aplicarea greșită a prevederilor procedurale ale Legii nr. 187/1999 (art. 15 din acest act normativ), în vigoare la momentul emiterii Deciziei nr. 3361 din 09.10.2007, atât timp cât aceste prevederi nu impuneau citarea moștenitorilor lui D., iar încălcarea prin sentința atacată a acestor prevederi atrage incidența art. 488 alin. (1) punctul 5 din noul C. proc. civ. Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale a României, obligatorie, a fost declarată neconstituțională atât Legea nr. 187/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 16/2006, cât și dispozițiile art. II și art. V din această ordonanță. Prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare nr. 544 din 14 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, în speță, ÎCCJ a dezlegat în mod definitiv problema de drept referitoare la exercitarea căilor de atac prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, stabilind că, prin raportare la Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale a României, au incidență în speță actele în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, urmând ca instanța de fond să analizeze dacă, în procedura de emitere a deciziei nr. 3361/2007, au fost respectate de către pârâtul CNSAS prevederile Legii nr. 187/1999, modificată prin O.U.G. nr. 16/2006, în raport de aspectele de nelegalitate sesizate de reclamante, reținându-se astfel, în mod clar calitatea procesuală a acestora și corelativ, obligația de a fi citate de către instanță. În raport de cele constate anterior, Înalta Curte reține că se impunea ca, în aplicarea procedurii instituită de art. 15 alin. (6) din Legea 187/1999, recurentul pârât C.N.S.A.S. să informeze, în vederea audierii, - fiind vorba despre verificarea unei persoane decedate - urmașii acesteia, întrucât sunt beneficiarii drepturilor conferite de titlul contestat. Totodată, Înalta Curte observă că, susținerile recurentului nu fac referire la încălcări ale normelor de procedură survenite în fața instanței de fond, care să justifice admiterea recursului pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. . Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive: Contrar criticilor recurentului, care susține că, sentința atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, în aprecierea Înaltei Curți, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză. Astfel, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008: "(2) Actele și lucrările efectuate în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân valabile". Totodată art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 prevede: "(1) Împotriva deciziei comunicate potrivit art. 15 alin. (7) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestație, în termen de 15 zile de la data primirii deciziei. Colegiul Consiliului reexaminează documentația care a stat la baza comunicării și, în termen de 30 de zile de la data depunerii contestației, adoptă o decizie care se comunică în termen de 15 zile atât solicitantului, cât și persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestației. Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării la curtea de apel, secția civilă, în competența căreia își are domiciliul contestatarul". Astfel, față de prevederile legale sus enunțate, avându-se în vedere și Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale a României, la care s-a făcut referire anterior, reiese că, atâta vreme cât persoana supusa verificării era decedată cu mult timp înainte de decizia contestată, care îl viza, nu avea nicio posibilitate reală efectivă de a contesta în mod neechivoc actul administrativ emis pe numele său în fața instanței competente să se pronunțe asupra legalității și eventual oportunității emiterii sale, este incontestabil dreptul intimatelor, în calitate de moștenitori ai persoanei verificate de către CNSAS, D., de a ataca în justiție o decizie a căror efecte juridice s-au răsfrâns în mod direct asupra lor, chiar daca au calitatea de terți față de aceasta. Referitor la susținerile recurentului, în sensul că, ar fi respectat prevederile legale în vigoare la momentul emiterii deciziei, Înalta Curte reține că sunt nefondate. În acord cu judecătorul fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 187/1999, trebuie făcută distincția între lucrătorii securității care au desfășurat activități de poliție politică și cei care nu au făcut acte de represiune, adică dacă atribuțiile acestora, astfel cum au fost exercitate, aveau ca obiectiv represiunea împotriva opozanților regimului comunist sau dacă serveau siguranței naționale, pe scurt, dacă prin activitatea lor protejau statul, siguranța/securitatea acestuia, sau protejau regimul totalitar comunist. O eventuală abordare din perspectiva simplei apartenențe la organele de securitate, pe lângă faptul că, nu a fost avută în vedere de legiuitor, nici nu se înscrie pe linia unei abordări în limitele constituționalității. În raport de conținutul înscrisurilor pe care pârâtul CNSAS și-a întemeiat decizia contestată, corect a reținut prima instanță că, acestea nu au aptitudinea de a configura calitatea de agent al fostei politii politice comuniste, atâta timp cât, din nota de serviciu din data de 10.10.1982, rezultă fără dubiu că, măsurile dispuse vizau exclusiv "vizitele înalților oaspeți", dar fără a conține elemente concrete, dimpotrivă, singura informare se referea la faptul că, nu au existat astfel de vizite, ea conținea generalități, fără să fi putut atrage repercursiuni asupra unor persoane. Totodată, este relevantă mențiunea de pe document: "am impresia că nici nu îl cunoașteți și nici nu mai stiți de el nimic", referindu-se la colaboratorul "E.", făcută de către superiorul ierarhic, reieșind astfel că, activitatea lui D. a fost practic nulă. Ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 nu este întrunită, întrucât informațiile nu aveau nicio legătura cu protecția regimului totalitar comunist, fiind vorba, în principal, de obligații pe linie de serviciu, care vizau protecția înalților demnitarilor, din perspectiva serviciului antiterorism. Nu este îndeplinită nici condiția ca actele emanate de la defunctul D. să fi fost de natură a aduce atingere drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, întrucât conținutul înscrisurilor vizează strict măsurile igienico-sanitare întreprinse, cu ocazia vizitelor înalților oaspeți. În mod corect a reținut instanța de fond că, numitul D. nu a făcut parte din structurile opresive ale securității, adică cele care înfăptuiau poliția politică, "având gradul de Maior în 1979 în cadrul Inspectoratului Județean Sibiu, compartimentul 0620", cum figurează în toate documentele dosarului. În accepțiunea Indexului de termeni și abrevieri cu utilizare frecvență în documentele securității existent pe site-ul CNSAS, 0620 reprezenta indicativul pentru unitatea ANTITERORISM, așa cum rezulta de altfel și din înscrisurile de la dosar, și anume nota de serviciu din 10.10.1982. Planurile de măsuri aprobate vizau metode de lucru specifice, însă ele nu se refereau decât la protejarea securitatii/sigurantei naționale, astfel că, nu este întrunită ipoteza normei legale privind "scopul instaurării și menținerii puterii totalitare comuniste", ci se refereau la măsuri pe linie de antiterorism și contraspionaj. Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.