ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3761/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și intervenientul B., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 17709/12.11.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraților, ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 1359 din 9 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a numitului B., și s-a respins cererea formulată de acesta, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, B. și reclamanta A. prin mandatar B. au formulat cereri de recurs.

3.1 Recurentul B. a solicitat admiterea recursului împotriva sentinței pe care o consideră netemeinică și nelegală, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanță egală în grad cu cea care a judecat cauza.

A precizat că va depune motivele de recurs după ce va primi hotărârea.

3.2 Recurenta-reclamantă A. prin mandatar B., prin declarația de recurs, a solicitat, de asemenea, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanță egală în grad cu cea care a judecat cauza, invocând, cu titlu generic, încălcarea dreptului la reprezentare, dreptul de administra probe noi în cauză, dreptul soțului de a pune concluzii orale fiind licențiat în drept, încălcarea deciziilor ÎCCJ și CCR cu privire la daunele morale, încălcarea deciziilor CEDO privind dreptul la un proces echitabil.

Prin memoriul depus la data de 2 septembrie 2019, recurenta-reclamantă A. prin mandatar B. a susținut că judecătorul fondului a ignorat ce era esențial si anume solicitarea sa de a se stabili în concret cuantumul daunelor morale față de precizarea făcuta de cei 3 medici specialiști de la Iași, care menționau clar - fractura neconsolidata, precum și că la data efectuării constatării medico legale, adică la cea 600 zile de la producerea accidentului, fractura nu era vindecata.

Totodată, din cauza accidentului, recurenta a rămas cu o trauma puternica, i s-a declanșat tensiunea având in jur de 20-23, ia cite un pumn de pastile, tratament ce trebuie sa fie continuu cât traieste, are o teama foarte mare de mașini, simptome de anxietate, de suicid, etc.

A mai învederat că pârâtul FGA precizează ca nu a făcut dovada susținerilor, însă mandatarul său trebuia sa aducă la cunostintă judecătorului fondului ca dovada o poate face cu o adeverința de la medicul de familie care in fiecare luna îi prescrie rețetele.

Recurenta-reclamantă a arătat că prin delegarea ca mandatar a soțului său, licențiat in drept, a dorit ca acesta să o reprezinte, sa administreze probe, sa participe la dezbaterea judecătoreasca a cauzei si să pună concluzii orale conform art. 83 C. proc. civ. Or, prin incheierea din 05.03.2019, Curtea a adus la cunoștința intervenientului in calitate de mandatar, ca nu poate pune concluzii orale pentru reclamanta.

Mandatarul său vroia să solicite administrarea probei cu o adresa către IML Iași sau IML București, care in baza rapoartelor de examinare radiologica, ortopedie, DRKT, neurologie, sa precizeze următoarele: ce înseamnă "fractura neconsolidată", precum și dacă la data examinării medico-legale si anume 25.05.2015, fractura era vindecata, iar din cauza faptului ca instanța i-a interzis sa vorbească, mandatarul său nu a putut sa ii asigure dreptul la reprezentare, prin administrarea de probe, nu a putut lua la cunoștința de intimpinarea depusa de pârâta, nu a putut sa participe la dezbaterea fondului cauzei si sa pună concluzii orale conform, legii.

În contextul expunerii considerentelor sentinței atacate, recurenta a învederat că, în opinia sa, deși pârâtul FGA face referire aproape in întreaga întâmpinare la stabilirea pe cale amiabila a despăgubirilor cuvenite, adoptă criterii proprii de determinarea unor praguri valorice, devenind legiuitor și stabilind criterii care nu sunt precizate in legislație, întrucât daunele morale nu pot fi stabilite decât de instanța de judecata, care însă a admis părerea exprimată de pârâtă prin întâmpinare, în care susține si faptul că vindecarea s-a produs complet si corect, fără a face o examinare a reclamantei.

A susținut că în decizia 142/2016 dată de conducerea pârâtei, în calitate de legiferator, se descriu 3 praguri, fiind descris doar pragul 2,îinsa la pragul 3 nu se fac precizări. Astfel, pragul 3 se referă la următoarele aspecte: o infirmitate, instalarea unui handicap, iar faptul ca reclamanta are mâna fixata cu proteza, pentru ca altfel ar ramâne in piele si tendoane, pentru pirita nu reprezintă un handicap; leziunile traumatice au necesitat mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale. A vrut sa solicite instanței proba cu acte si anume adresa către IML sus-menționată, chestiune refuzată de judecător. A mai susținut că trebuie sa stea cu mâna legata de gât, pentru ca daca o lasă in jos circulația sângelui produce dureri insuportabile, viata sa a fost pusa in primejdie prin producerea accidentului, capacitatea de munca a fost afectata, are o mână ca decor, dar nu se poate folosi de ea, toate aceste aspecte, în opinia sa, trebuind sa fie cercetate de judecător, care nu trebuia să-l respingă pe mandatarul său.

Recurenta a criticat și reținerile judecătorului fondului în sensul că nu s-au administrat probe, raport de expertiza psihiatrica pentru a se confirma susținerile adcesteia, că ar suferi de soc sau alta afecțiune post traumatica ce ar cauza depresia sau tentativa de suicid, susținând că, deși nu a fost lăsată să administreze probe, judecatorul de fond a avut raportul de examinarea neurologica care a fost depus la dosar si care este descris si in raportul de expertiza, omitind precizarea medicilor de specialitate, respectiv "fractura neconsolidată", adică nevindecată.

A invocat recurenta și reținerea primei instanțe în sensul că CA Galați a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, însa în apel nu poate fi schimbata calitatea procesuala a părtilor, cu atit mai mult ca reclamanta se judeca direct cu FGA, Tribunalul Vrancea respingând aceasta excepție ridicata de pârâta. De asemenea, în opinia sa, decizia CA Galați pronunțată în dosarul x/2015 nu are autoritate de lucru judecat.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că, așa cum rezultă din practica judiciara daunele morale, conform legislației în vigoare rămân la aprecierea instanțelor de judecată, pârâtul neavând niciun drept să aprecieze care au fost și sunt suferințele fizice și psihice ale sale ca urmare a accidentului.

În deciziile ÎCCJ s-a statuat clar că daunele morale nu se probează ci ramân la aprecierea instanțelor de judecată care ținând cont de actele de la dosar și din cercetarea judecătoreasca stabilesc valoarea acestor daune morale.

La solicitarea sumei de 150.000 euro a ținut cont de practica judiciară si de precedentul judiciar menționat de ÎCCJ în cauza în care o fată și-a pierdut brațul într-un accident auto asemănător cu al său. Aceasta a cerut un milion de euro si ÎCCJ i-a admis aceasta cerere, pârâta din cauza respectivă plătind aceasta sumă ca daune morale. Or, reclamanta nu a cerut un milion de euro, pentru că are brațul, însă nu se poate folosi de el, îl are ca decor, solicitând de zece ori mai puțin și anume 150.000 euro.

Tribunalul Vrancea a considerat că valoarea acestor daune sunt prea mari si le-a redus de la 150.000 euro la 35.000 euro, la care se aplica penalități de 0,2% pe fiecare zi de întârziere . ÎCCJ a clasat dosarul cu toate că reclamanta avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, care nu făcea obiectul Legii nr. 85/2014, întrucât o instanță trebuia să stabilească întâi cuantumul daunelor morale și apoi creanța devenea certă, lichidă și exigibilă.

În fine, cu privire la calitatea de intervenient a lui B., recurenta a susținut că aceasta calitatea i-a fost recunoscuta de Tribunalul Vrancea, CA Galați si ICCJ, CA București constatând ca nu are aceasta calitate.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 22 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 17 iunie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de B. este nul, iar recursul declarat de reclamanta A. prin mandatar B. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că la data de 23.09.2013 a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare x, condus de numitul B., soțul reclamantei, autoturism care rula pe DN2D Balotești-Focșani, iar la km 18+100m, în afara localității Balotești, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare pe carosabil acoperit cu apă, autoturismul a derapat și s-a lovit de un cap de pod, rostogolindu-se în afara părții carosabile, rezultând vătămarea corporală a reclamantei A., care a suferit leziuni ce au necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale.

La data evenimentului, vehiculul implicat în accident cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la asigurătorul C. S.A.., conform poliței de asigurare seria x.

Prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/27.10.2017, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilitățile F.G.A., în cuantum de 150.000 euro + 3000 RON, urmare evenimentului rutier din data de 23.09.2013, fără să individualizeze și să precizeze ce reprezintă aceste despăgubiri. Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x (nr. unic 42742).

Prin decizia nr. 17709/12.11.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de petenta A. pentru suma de 705 RON daune materiale și 28.000 RON daune morale, în total 28.705 RON cu titlu de despăgubiri, respingând cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și intervenientul B., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 17709/12.11.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta A., prin mandatar B. și intervenientul B. formulând cereri de recurs.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal declarația de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Instanța de control judiciar constată astfel că recursul declarat de B. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care prevăd că "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Totodată, instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8, acestea menționând ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prin urmare, recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ. ori a reluării prezentării situației de fapt, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului, nefiind, așadar, suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de articolul de lege antereferit.

Prin urmare, având în vedere că motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că recurentul B. nu a formulat nicio critică împotriva sentinței atacate, înregistrând doar declarația de recurs înregistrată la data de 10 iulie 2017, în cuprinsul căreia a menționat că urmează să depună motivele de recurs după comunicarea hotărârii.

În concluzie, din această perspectivă, recursul declarat de B. este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea acestuia, Înalta Curte urmând a face aplicarea sancțiunii nulității.

Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs, reclamanta a solicitat casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în cazul în care cauza este reținută spre judecare, solicită ca, printr-o adresă către IML Iași sau IML București, în baza rapoartelelo de expertiză depuse de aceasta la dosr, instanța să lămurească cererea sa cu referire concretă la faptul că la cca 600 zile de la producerea accidentului, fractura nu era consolidată, cele 600 de zile depășind numărul de zile prevăzute în pragul 3 al deciziei pârâtului, în opinia sa, suma fiind de 540000 RON.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte observă că, deși reclamanta a menționat ca temei de drept al recursului dispozițiile C. proc. civ., aceasta a invocat argumente de ordin critic privind încălcarea dreptului la un proces echitabil în componenta privind dreptul său la apărare, prin îngrădirea dreptului la reprezentare prin mandatar, care pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și privind greșita aplicare a legii în aprecierea cuantumului daunelor morale, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să efectueze analiza prin prisma acestor dispoziții legale.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, acest motiv de nelegalitate este incident "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Or, reclamanta nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziții, susținând că prin delegarea ca mandatar a soțului său, licențiat in drept, a dorit ca acesta să o reprezinte, sa administreze probe, sa participe la dezbaterea judecătoreasca a cauzei si să pună concluzii orale conform art. 83 C. proc. civ., iar, prin incheierea din 05.03.2019, Curtea a adus la cunoștința intervenientului in calitate de mandatar, ca nu poate pune concluzii orale pentru reclamanta, astfel că acesteia i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii.

(3) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (...)"

Totodată, art. 83 prevede că:

"(1) În fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor. (2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soț sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licențiat în drept. (...)"

Or, din actele dosarului de fond, rezultă că la termenul de judecată din data de 5 martie 2019, B. a depus la dosar, în ședință publică, procura de reprezentare a reclamantei A., precum și concluzii scrise.

Într-adevăr, din încheierea de ședință de la acest termen, rezultă că, în considerarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., instanța de fond a adus la cunoștința mandatarului reclamantei faptul că nu poate pune concluzii orale pentru reclamantă, mandatarul neaducând la cunoștința instanței împrejurarea că este licențiat în drept și că înțelege să asigure reprezentarea soției sale în această calitate, neatașând la înscrisurile depuse în dosarul de fond nicio dovadă cu privire la acest aspect, astfel că în cauză nu se regăsește incidența alin. (2) al articolului astfel cum susține recurenta prin memoriul de recurs.

Din interpretarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, mandatarul neavocat nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor, astfel că acesta poate redacta cererea de chemare în judecată, poate propune și dezbate în contradictoriu mijloace de probă, poate formula cereri în cursul procesului, poate depune înscrisuri la dosar, dar nu are dreptul să formuleze concluzii asupra excepțiilor procesuale sau asupra fondului cauzei.

Înalta Curte constată că tot din încheierea din 5 martie 2019, rezultă că instanța de fond, ulterior constatării lipsei altor cereri prealabile, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, pronunțându-se motivat inclusiv cu privire la cererea formulată prin acțiune de reclamantă cu privire la atașarea dosarului nr. x/2015, astfel că este lipsită de suport susținerea reclamantei în sensul încălcării dreptului la apărare prin pretinsa imposibilitate în care s-a aflat mandatarul său de a administra probe, cum ar fi solicitarea de emitere a unei adrese către IML Iași sau IML București, în baza rapoartelor de examinare radiologica, ortopedie, DRKT, neurologie, în care sa se precizeze semnificația concluziei de fractură neconsolidată, anterior termenului de judecată, reclamanta prin mandatar neformulând nicio altă cerere cu privire la probe sau alte aspecte procesuale, la termenul din 5 martie 2019, mandatarul său depunând la dosar numai concluzii scrise, prin care au fost reiterate aspectele din cererea de chemare în judecată, fără să uzeze de toate celelalte prerogative conferite de art. 83 alin. (1) teza I C. proc. civ., ori să învedereze și să probeze încadrarea în prevederile alin. (2) ale aceluiași articol, invocat de reclamantă pentru prima dată în prezenta cale de atac.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., respectând, totodată, și prevederile art. 22 din același cod cu privire la rolul judecătorului în aflarea adevărului, astfel cum s-a apreciat în doctrină și jurisprudență, interpretarea acestui articol trebuind a fi privită în strânsă legătură cu prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea, și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel finalizarea acestuia.", astfel că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva invocată de recurenta-reclamantă.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, amintește că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

Se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceasta, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtășită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 49 pct. 1 din ordinul privind Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este legală decizia contestată de reclamantă, sub aspectul daunelor morale, în esență, reținându-se că FGA s-a raportat la particularitățile concrete ale cauzei, respectiv cauzele si împrejurările producerii evenimentului rutier, precum și actele medico-legale din care rezultă că urmare a producerii accidentului rutier, reclamanta a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale, respectiv vătămarea corporală a provocat drept consecințe: traumatism cu echimoze si fractura cominutivă, cu deplasare extremitate distală radius stâng pentru care s-a intervenit chirurgical; pentru vindecare, leziunile au necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale, perioada în care este inclusă și perioada spitalizării si a intervenției chirurgicale; sindrom algoneurodistrofic mâna stânga după veche fractura cominutivă, cu deplasare extremitate distală radius stâng pentru care s-a intervenit chirurgical pentru care se recomanda kinetoterapie; incapacitate adaptiva de 5% fără deficientă funcționala la data expertizării si capacitate de munca păstrată.

Astfel, susținerea reclamantei în sensul că se impune acordarea daunelor morale raportat la un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale nu poate fi reținută, având în vedere concluziile acestui raport de expertiză care nu poate fi criticat sau contestat în prezentul litigiu, respectiv reclamanta nu poate susține, justifica sau administra mijloace de probă prin care să tindă la conturarea altor concluzii privind numărul de zile de îngrijiri medicale decât cel stabilit în acest act medico-legal, câtă vreme nu a fost obținut alt act medico-legal (raport de nouă expertiză medico-legală) cu dată anterioară emiterii deciziei FGA.

Înalta Curte constată că obiectul demersului judiciar inițiat de recurenta-reclamantă în reprezintă verificarea legalității deciziei emise de pârâtul FGA, în raport de înscrisurile existente la data emiterii acestui act administrativ și nu cu verificarea unor înscrisuri obținute ulterior emiterii actului contestat.

Așa fiind, în mod judicios a ajuns judecătorul fondului la concluzia că pârâtul a aplicat în concret Decizia FGA nr. 74/2018 de aprobare a Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, iar evaluarea prejudiciului nu a fost realizată în termeni stricți, pârâtul beneficiind de o anumită marjă de apreciere în raport de circumstanțele speței, respectiv în raport de fiecare victimă în parte și de urmările produse de evenimentul asigurat, raportarea FGA strict la numărul de zile de îngrijiri medicale neinducând instanței concluzia nelegalității deciziei, deoarece în raport de probele administrate, instanța apreciază că despăgubirile acordate de pârât sunt de natură a oferi reclamantei o satisfacție compensatorie, o înlăturare, fie și parțială, dată fiind natura pecuniară a remediului, a consecințelor prejudiciabile ale accidentului.

Așadar, ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale recurentei-reclamante în sensul că pârâtul a stabilit cuantumul acestora fără a face o evaluare complexă a situației de fapt, că în fața primei instanțe se impunea administrarea de probe cu privire la aspecte ulterioare emiterii decizie FGA în discuție, în vederea stabilirii prejudiciul moral cauzat în urma accidentului constând în suferințele fizice și psihice, prejudiciu profesional și familial astfel cum aceasta le-a relatat, care privesc în realitate temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

Înalta Curte reține, de asemnea, că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment și nici fidejusor, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale", nicidecum și în toate obligațiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi și obligații.

Nu poate fi primită nici critica recurentei cu privire la concluzia instanței de fond care a apreciat, în mod corect, că nu poate fi reținută o autoritate de lucru judecat în raport de sentința civila nr. 4/2016 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2015, invocată de reclamantă și având în vedere faptul că acțiunea civilă a încetat, nu se pune problema existentei unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva asigurătorului, nerespectată de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Astfel, în dosarul nr. x/2015 reclamanta a solicitat obligarea la plată a sumelor solicitate într-un litigiu în contradictoriu cu C. S.A., în raport de care despăgubirile acordate, (705 RON cu titlu de despăgubiri materiale, suma de 10.000 Euro (sau echivalentul în RON al acesteia, la cursul BNR din ziua efectuării plății, cu titlu de daune morale și suma de 1.213 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, respectiv dobânda legală, pentru sumele acordate cu titlu de despăgubiri materiale și de daune morale, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective), nu au caracter cert, lichid și exigibil.

Dosarul civil nr. x/2015 a fost suspendat în data de 17.10.2017 în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, având în vedere deschiderea procedurii falimentului în privința C. S.A., iar în data de 26.02.2019, ÎCCJ a constatat încetată judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 171/A din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă si a constatat că recursul incident declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași decizii a rămas fără efect.

Înalta Curte constată că este lipsită de suport și trimiterea recurentei-reclamante la jurisprudența prin care s-a acordat un milion de euro în situația unei persoane care și-a pierdut un brat în urma unui eveniment rutier, întrucât această jurisprudență este una de speță, iar starea de fapt și criteriile avute în vedere de instanță nu sunt similare sau comparabile, iar precedentul judiciar nu are valoare de izvor de drept, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță.

Nici alegațiile recurentei cu privire la calitatea de intervenient a soțului său B., cu trimitere la hotărârile pronunțate de Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galați și ÎCCJ, nu pot fi primite, având în vedere că B. a participat în această calitate în dosarul de fond, în care s-a pronunțat soluția de admitere a excepției lipsei sale procesuale active, actiunea în contradictoriu cu acesta fiind respinsă ca atare, intervenientul declarând și în nume propriu calea de atac a recursului în prezentul dosar, care însă, pentru motivele expuse la punctul anterior, a fost sancționat cu nulitatea.

În altă ordine de idei, este corectă și concluzia primei instanțe, în sensul că, în raport de obiectul acțiunii, respectiv contestație împotriva Deciziei FGA nr. 17709/12.11.2018, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 213/2015, precum și la faptul că reclamanta nu a formulat precizări concrete și fundamentate juridic cu privire la calitatea numitului B., acesta nu poate avea calitate procesuală, reclamanta încercând să eludeze dispozițiile speciale și imperative ale legilor antereferite prin introducea în cauză a persoanei vinovate de producerea accidentului rutier. Or, singurul beneficiar al deciziei contestate în prezenta cauză este reclamanta, calitate procesuală pasivă în cauză are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat - FGA și calitatea procesuală activă - reclamanta, respectiv subiectul individual al actului administrativ contestat, astfel că numitul B. nu poate avea calitate în prezentul litigiu, nici de parte nici de intervenient.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de către reclamantă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ. și art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va constata nulitatea recursului declarat de B. și va respinge recursul formulat de reclamanta A. prin mandatar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 1359 din 9 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin mandatar B. împotriva sentinței civile nr. 1359 din 9 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.