ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3707/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată, la data de 12.12.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 92/10.06.2016 și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere nr. x/09.03.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.03.2016 emise de Administrația Fondului pentru Mediu.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2131 din 1 iulie 2019, Curtea a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia de soluționare a contestațiilor nr. 93/10.06.2016, Decizie de impunere nr. x/09.03.2016 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.03.2016.

2.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii introductive de instanță.

2.2. În argumentarea recursului, recurenta Administrația Fondului pentru Mediu a arătat în esență că, sentința civilă nr. 2131/01.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

În considerentele hotărârii atacate pe calea prezentului recurs se arată: "Curtea va observa ca pct. 11 al Anexei 1 a Ordinului 1032/2011 face referire la necesitatea existenței unui contract, iar nu a unui contract în formă scrisă, astfel că din coroborarea probelor ce atestă livrarea produselor către clientul B. cu înscrisurile care atestă condițiile de livrare, prin raportare la prevederile art. 1166 C. civ. și art. 942 C. civ. în cauză se va aprecia că reclamanta a făcut dovada că livrările de produse sub marca B. au avut loc în baza unui contract, în sensul Ordinului 1032/2011".

În primul rând, raportat la aceste alegații, apreciază că, problema care necesită dezlegare este, dacă pot fi luate în considerare acte financiar contabile găsite de societate sau reconstituite după întocmirea raportului de inspecție fiscală și prezentate ca probe în cadrul litigiului, respectiv în cadrul expertizei ce a fost încuviințată în cauză.

A arătat prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, dar și prin obiecțiunile depuse la raportul de expertiză întocmit în cauză faptul că, la data începerii inspecției fiscale societatea deținea o gestiune parțială a deșeurilor de ambalaje așa cum este prevăzut la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, art. 49 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, art. 34, lit. a) și art. 35, lit. a) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare.

La data începerii inspecției fiscale societatea nu a putut să pună la dispoziția echipei de control situații privind modalitatea de calcul a cantității de ambalaje declarate de către S.C. A. S.R.L. ca fiind introduse pe piața națională.

Intimata-reclamantă nu a prezentat documente justificative din care să reiasă faptul că livrările de ambalaje efectuate către B. au fost efectuate în baza unui contract conform prevederilor pct. 11 din Anexa 1 a Ordinului 1032/2011. Documentele atașate de societate erau întocmite în limba engleză și franceză, iar singurele documente întocmite în limba română nu aduc justificările necesare.

Intimata-reclamantă nu a respectat dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (act normativ valabil pentru perioada inspecției fiscale), care prevedeau obligația contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal:

"ART. 10

Obligația de cooperare

(1) Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității, și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.

(2) Contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităților juridice și efective ce îi stau la dispoziție ".

Instanța de fond, în urma întocmirii raportului de expertiză judiciară a exonerat intimata-reclamantă de la plata obligațiilor fiscale datorate Fondului pentru mediu, prin luarea în calcul a unor documente care au fost depuse cu ocazia efectuării expertizei, acte ce nu au fost prezentate organelor fiscale.

Astfel cum s-a stabilit și în jurisprudența I.C.C.J. (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 441/2012), intimata-reclamantă avea obligația să depună documentele fiscale până la finalizarea controlului pentru a putea fi verificată autenticitatea și realitatea acestora, documentele depuse cu ocazia efectuării expertizei nefiind cunoscute de organele de control.

În considerentele hotărârii atacate pe calea prezentului recurs se arată: "(...) pentru anii 2011 și 2012, în ceea ce privește ambalajele din plastic, obiectivele anuale trebuiau calculate prin utilizarea procentelor de 16% și 18%, iar nu a procentului de 22,5% cum eronat a procedat pârâta.

A arătat prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei faptul că, potrivit modificării aduse de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 115 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, începând cu 2011 obiectivele de valorificare/reciclare a deșeurilor de ambalaje din plastic se calculează prin utilizarea procentului de 22,5%:

a). Prima instanță face trimitere la dispozițiile H.G. nr. 247/2011, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 621/2005, menționând că acest act normativ a fost adoptat la data de 14.04.2011, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2010, concluzionând: "Legiuitorul a intenționat așadar, în executarea în concret a legii, ca ulterior stabilirii obiectivului minim de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic, inclusiv pentru amil 2011, să etapizeze îndeplinirea acestor obiective până în anul 2013, abia în acest din urmă an urmând a fi atins pragul minim stabilit prin OUGnr. 115/2010, de 22,5%".

Analiza primei instanțe este incompletă, câtă vreme aceasta nu ia în calcul faptul că, înainte de apariția O.U.G. nr. 115/2010 și chiar a H.G. nr. 247/2011, a fost adoptată H.G. nr. 1872/2006 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 621/2005 prin care au fost etapizate pentru prima dată obiectivele minime de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic.

b) Prima instanță nu analizează problema stabilirii procentului aplicabil în calcularea obiectivului minim de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic din perspectiva ierarhiei actelor normative în discuție.

Astfel, dacă O.U.G. nr. 115/2010 face parte din categoria actelor de reglementare primară, fiind supusă regimului juridic al legii în ceea ce privește efectele, H.G. nr. 621/2005, inclusiv hotărârile de guvern care au modificat/completat acest act normativ, sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor.

Este evident că prin apariția O.U.G. nr. 115/2010, prevederile H.G. nr. 621/2005 referitoare la etapizarea obiectivelor minime de valorificare prin reciclare a ambalajelor din material plastic și stabilirea procentului utilizat la calcularea acestor obiective au încetat să-și producă efectele.

Consideră că, neanalizând argumentele și susținerile sale, prima instanță a încălcat dreptul la apărare al recurentei, dar și dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, instanța având obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și elementele de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimata reclamantă avea obligația să depună documentele fiscale până la finalizarea controlului pentru a putea fi verificată autenticitatea și realitatea acestora.

Întrucât documentele depuse cu ocazia efectuării expertizei nu au fost cunoscute de organele de control, acestea nu pot fi reținute de instanță la stabilirea situației de fapt.

A accepta raționamentul instanței de fond care, dând eficiență raportului de expertiză întocmit în cauză și contractelor de vânzare-cumpărare pentru valorificare deșeuri depuse în probațiune, concluzionează că exigențele Ordinului M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, au fost respectate de către intimata-reclamantă, înseamnă a ignora norme imperative aplicabile în speță. Pe de alta parte, acceptând acest raționament, ar însemna a se extinde un anumit comportament al operatorilor economici responsabili în sensul în care, oricând și oricum, pot fi formulate pretenții ignorând reguli imperative ale dreptului intern.

Îndeplinirea prevederilor legale referitoare la mențiunile din documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje precum și existența contractelor anterior emiterii acestor documente sunt absolut necesare pentru a dovedi:

a) Scopul prestabilit al acestor tranzacții

b) Dovada că agentul economic valorificator își asumă sarcina pentru predarea deșeurilor colectate strict în contul intimatei-reclamante.

Concluzionând, agenții economici valorificatori nu au obligația de a preda pentru valorificare aceste deșeuri de ambalaje în contul operatorului economic responsabil (în cauza, recurenta) decât în ipoteza în care această obligație este asumată in mod expres in cadrul contractului, cumulativ cu existența mențiunilor din documentele de însoțire - procedură ce nu a fost îndeplinită de intimata-reclamantă.

Prin urmare, intimata-reclamantă, în calitate de operator economic responsabil, optând pentru realizarea obiectivelor anuale în mod individual, pentru a-și îndeplini obiectivul de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, trebuia să contracteze predarea deșeurilor de ambalaje, introduse pe piață, direct către un agent economic autorizat în reciclarea acestora, în calitate de operator economic reciclator, iar ulterior, tot intimata-reclamantă are obligația de a face dovada îndeplinirii obiectivelor anuale.

Reiterează faptul că, obligația intimatei-reclamante de a dovedi îndeplinirea obiectivelor anuale este instituită prin norme imperative, iar în lipsa acestor dovezi este golită însăși norma juridică de conținut, fiind lipsită de efectul pe care legea îl urmărește.

Astfel, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare, nu doar simpla predare a deșeurilor, nu se poate susține că legea și-a atins scopul și că fondul, substanța normei, s-ar fi realizat.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7862/18.12.2013, hotărâre din care citează: "Astfel fiind, instanța de recurs reține că societatea comercială reclamantă a predat/valorificat, pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare, cu clauze specifice, cantitățile respective de deșeuri de ambalaje, în loc să Ie "încredințeze", în scopul și în condițiile exprese ale dispozițiilor H.G. nr. 621/2005 și a Ordinului nr. 578/2006, astfel încât, în mod legal, organele fiscal nu le-au luat în calcul la îndeplinirea obiectivului anual".

Pentru perioada 01.01.2010 - 22.03.2011, S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente justificative întocmite conform art. 33 din Ordinul nr. 578/2006, pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Pentru perioada 23.03.2011 - 31.12.2014, societatea nu a prezentat documente justificative întocmite conform art. 24 și 27 din Ordinul nr. 578/2006, pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Analizând certificatele de valorificare atașate de contestatoare reiese faptul că niciun valorificator nu a consemnat valorificarea deșeurilor preluate de la C. S.R.L. ca fiind valorificate în scopul îndeplinirii obiectivului ce revine societății S.C. A. S.R.L., unele neputând nici chiar să confirme faptul că aceste cantități nu au fost folosite pentru îndeplinirea obiectivelor altor societăți comerciale.

În ceea ce privește gestionarea deșeurilor de ambalaje, și anume predarea deșeurilor de lemn către persoane fizice, menționează că, prevederile Ordinului 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, valabile în perioada ianuarie 2010 - martie 2011, art. 33 alin. (4) Operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

S.C. A. S.R.L. nu a prezentat niciun document de însoțire a deșeurilor de lemn de unde să reiasă faptul că acestea au fost predate în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje. Astfel, procesele-verbale colective încheiate cu persoane fizice, precum și bonurile de consum prezentate, nu îndeplinesc cerințele mai sus menționate.

În perioada martie 2011 - decembrie 2014 valorificarea energetică a deșeurilor din lemn se realizează conform prevederilor Ordinului 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, art. 24 Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să dețină situații, întocmite în baza documentelor justificative contabile și extracontabile, pentru: (...)

d) cantitățile de deșeuri de ambalaje proprii din lemn încredințate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc;

Conform Ordinului 578/2006, art. 27 alin (4) Cantitățile de deșeuri de ambalaje menționate la art. 24 alin. (1) lit. c) și d) se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje numai dacă se regăsesc în facturile de vânzare și, după caz, prestare a serviciului de ridicare a deșeurilor de ambalaje.

Referitor la gestionarea uleiurilor uzate prin intermediul celor două societăți partenere S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., își mențin apărările formulate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei: "Documentele prezentate nu dovedesc realizarea obiectivelor de gestionare a uleiurilor uzate pentru care S.C. A. S.R.L. avea obligații."

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Legal citată, intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență următoarele:

În ceea ce privește cantitățile de ambalaje aferente produselor executate sub marca B. (în perioada 2010 - 2014 si livrate care E.), intimata a arătat că, derularea relațiilor contractuale între societatea intimată si E. este atestata de un volum extrem de ridicat de documente contabile si extracontabile, astfel încât susținerile Autorității recurente în sensul că, actele prezentate de către societatea intimată au fost reconstituite după întocmirea raportului de inspecție fiscala, sunt neîntemeiate.

În baza contractului încheiat cu B. S.A., intimata a produs exclusiv pentru acest operator economic o serie de componente, pe care acesta le folosește atât în producție, în asamblarea autovehiculelor produse sub mărcile sale în România la fabrica E., cât si prin vânzare ca piese auto de schimb.

Recurenta nu a avut nici un fel de obiectiuni la obiectivele expertizei privind produsele sub marca B., si nici ulterior la concluziile expertizei financiar contabile

În fapt, însă a fost încheiat si un contract, dar numai in limbile franceza si engleza, fapt pentru care, o parte din aceste documente au fost depuse in aceste limbi .

La dosarul prezentei cauze intimata a depus traduceri în limba română de pe înscrisuri:

Din toate aceste înscrisuri rezultă în mod clar faptul că, aceste produse au fost fabricate în exclusivitate pentru E., fiind aplicata marca B. atât pe produse, cat si pe ambalaje, la solicitarea expresa a partenerului contractual B..

Cu privire la diferențele de reglementare în legislație a obiectivelor de valorificare deșeuri din plastic pentru perioada 2011 - 2012, intimata a arătat că, la data de 10.01.2007, prin H.G. nr. 1872/2006 s-a modificat H.G. nr. 621/2005 și s-a stabilit etapizarea a obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și pe tip de material de ambalare, având ca Obiectiv minim pentru valorificare/reciclare ambalaj de plastic.

În data de 22.07.2010 prin O.U.G. nr. 115/2010 s-a modificat O.U.G. nr. 196/2005, modificându-se etapizarea reglementată anterior, pentru perioada rămasă, astfel: anul 2011- 22,5 %, anul 2012 - 22,5 %, anul 2013 - 22,5 %.

În data de 14.04.2011 prin H.G. nr. 247/2011 s-a modificat din nou H.G. nr. 621/2005, etapizarea anterior reglementată fiind: pentru anul 2011 - 16 %, anul 2012 - 18 %, anul 2013 - 22,5 %.

În condițiile în care norma legală nu este suficient de previzibilă și nu permite celui căruia se adresează să fie în cunoștință de cauză în privința efectelor juridice pe care nerespectarea acesteia le-ar produce, mai ales ca în același timp exista alte dispoziții legale care reglementează diferit si în mod expres aceleași obligații, aceasta nu poate fi opusă cu succes de pârâtă în concordanță cu principiile previzibilitatii legii, securității juridice si increderii legitime, consacrate prin Constituția României și recunoscute de jurisprudenta Curții Europeane a Drepturilor Omului si a Curții de Justiție a Comunităților Europene

Referitor la cantitățile de deșeuri de ambalaje predate la C. în perioada 2010-2014, intimata a apreciat motivarea instanței de judecată ca fiind corectă si legală. Recurenta nu poate invoca în apărarea sa aspecte pe care nu le-a invocat în Raportul de Inspecție fiscală a cărui anulare a solicitat-o intimata.

În cadrul expertizei contabile administrată în prezenta cauza, la pagina 36 - 37, expertul contabil judiciar a verificat documentele justificative aferente uleiurilor uzate preluate de colectorii C. si D. și a constatat că susținerile intimatei sunt corecte astfel încât rezulta că, în mod nelegal AFM nu a luat în considerare aceste cantități.

Referitor la considerații generale privind Ordinul MMGA 578/2006:

Pentru deșeurile de ambalaje încredințate către C. S.R.L. în această perioadă, intimata a îndeplinit condițiile art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Totodată, legislația în vigoare la acea dată nu prevedea faptul că vor fi considerate ca nejustificate și nu se vor lua în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare, cantitățile de deșeuri pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Începând cu data de 22.03.2011, când intra în vigoare Ordinul Ministerul Mediului și Pădurilor nr. 1032/2011 prin care se modifica Ordinul nr. 578/2006, se prevede pentru prima data la art. 27 sancțiunea neluarii în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare, pentru:

- cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate fără a se menționa în contracte și în documentele contabile de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare;

- cantitățile de deșeuri de ambalaje ce nu se regăsesc în facturile de vânzare, sau după caz, de prestare a serviciului de ridicare.

În consecința, rezulta în mod clar că, nerespectarea art. 33 din Ordinul nr. 578/2006, în perioada 01.01.2010 - 22.03.2011, nu putea fi sancționată cu neluarea în considerare a cantităților de deșeuri încredințate în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale.

Cu privire la motivele vizând predarea deșeurilor de lemn către persoane fizice, s-a arătat că, expertul contabil a concluzionat că, sunt îndeplinite condițiile legale și în cazul deșeurilor de ambalaje de lemn încredințate către C. si în mod gratuit către salariații proprii ai intimatei în temeiul art. 24 lit. d) din Ordinul nr. 578/2006, în vederea valorificării prin folosirea ca și combustibil pentru foc (fila x si fila x din expertiza).

AFM nu a formulat obiectiuni la constatările expertului contabil judiciar, astfel încat se poate considera că și-a insusit acest punct de vedere.

În ceea ce privește modul de gestionare a uleiurilor uzate introduse pe piața naționala în perioada 2010-2013, intimata a arătat că, recurenta AFM a considerat în mod eronat că, intimata a introdus pe piața națională o cantitate de ulei uzat egală cu cantitatea de ulei proaspat/de baza achiziționată în această perioadă pentru a fi utilizată în producție.

AFM nu a luat în considerare cantitățile de ulei uzat gestionate prin încredințare în vederea valorificării către colectorii autorizați C. și D..

Potrivit art. 66 alin. (2) din Ordinul nr. 1032 din 10 martie 2011, condițiile impuse în cazul gestionarii uleiurilor uzate, impuneau ca intimata să dovedească realizarea obiectivelor, prin documente justificative contabile și extracontabile sau de altă natură, din care să rezulte:

- operatorul economic care colectează uleiurile uzate în numele lor și datele de identificare ale acestuia;

- cantitățile de uleiuri gestionate prin valorificare/eliminare;

- operațiunea de valorificare/eliminare folosită;

- operatorul economic care a efectuat operațiunea respectivă și datele de identificare ale acestuia.

Toate aceste condiții sunt îndeplinite si rezultă din numeroase documente justificative pe care intimata le deține.

Operatorul economic care colectează uleiurile uzate în numele lor și datele de identificare ale acestuia.

Această condiție este îndeplinită, deoarece aceste informații rezultă din contractele (inclusiv acte adiționale) încheiate cu colectorii C. și D. precum si din facturi si documente de însoțire.

Este îndeplinită și condiția referitoare la cantitățile de uleiuri gestionate prin valorificare/eliminare. Astfel, cantitățile de ulei uzat preluate de colectori sunt menționate în facturile emise de intimată pentru uleiul uzat încredințat către C., facturile emise de D. pentru uleiul uzat preluat; Formulare pentru aprobarea transportului de deșeuri periculoase prin C. către valorificatorul final F. S.R.L. (vizate de ISUJ Prahova); Formulare pentru aprobarea transportului de deșeuri periculoase prin D. către valorificatorul final G. S.R.L. (vizate de ISUJ Prahova); Documente de însoțire a uleiului uzat; Tichete de cântărire a cantităților de ulei uzat prealuate de colectori; Autorizații de mediu emise de AFM pentru G. S.R.L. și F. S.R.L. ca valori ficatori finali de ulei uzat.

Condiția referitoare la operațiunea de valorificare/eliminare folosită este îndeplinită, întrucât aceste informații rezultă din certificatele de valorificare finală emise de colectori/valorificatori, fiind menționată operațiunea de valorificare (R4).

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. (2) și următoarele din Codul de Procedură Fiscală precum și a art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar criticilor recurentei, în aprecierea Înaltei Curți, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că, sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la cantitățile de ambalaje aferente produselor executate sub marca B. (în perioada 2010 - 2014 si livrate care E.).

Recurenta a invocat în susținerea acestui motiv de recurs că, problema care necesită dezlegare este aceea a posibilității luării în considerare a actelor financiar contabile găsite de societate sau reconstituite după întocmirea raportului de inspecție fiscală și prezentate ca probe în cadrul litigiului, respectiv în cadrul expertizei ce a fost încuviințată în cauză.

Înalta Curte constată că, derularea relațiilor contractuale între societatea intimată si E. este atestată de un volum ridicat de documente contabile și extracontabile, astfel încât susținerile autorității recurente în sensul că, actele prezentate de către societatea intimată au fost reconstituite după întocmirea raportului de inspecție fiscală, sunt neîntemeiate.

În perioada 2010-2014, intimata a produs în exclusivitate sub marca B. si a livrat în România la fabrica E., următoarele categorii de produse, reprezentând componente auto: Radiatoare, conform listei cu codurile produselor vândute pe piața internă; H., conform listei cu codurile produselor vândute pe piața internă.

În baza contractului încheiat cu B. S.A., intimata a produs exclusiv pentru acest operator economic o serie de componente, pe care acesta le folosește atât în producție, în asamblarea autovehiculelor produse sub mărcile sale în România la fabrica E., cât si prin vânzare ca piese auto de schimb.

Conform condițiilor contractuale, indicațiilor si specificațiilor tehnice convenite cu B. S.A., pe toate produsele fabricate pentru acest operator economic, ce au fost livrate în România la fabrica E., este aplicată marca B..

Potrivit pct. 11 din Anexa nr. 1 indice 1 a Ordinului nr. 1032/2011, cantitățile de ambalaje utilizate pentru livrarea pe piața internă către E. a componentelor fabricate sub marca B., se consideră a fi introduse pe piața națională de către acest operator economic.

La termenul din data de 08.05.2017 dosar, instanța de fond a dispus transmiterea obiectivelor la expertiza contabilă către recurentă pentru a formula un punct de vedere.

Înalta Curte observă că, recurenta nu a avut niciun fel de obiectiuni la obiectivele expertizei privind produsele sub marca B., și nici ulterior la concluziile expertizei financiar contabile .

În conformitate cu dispozițiile art. 2.6.4. - Ambalarea, din cap. II - Contractul departamentului de logistica B. furnizat de B. ca anexa la contract, este responsabilitatea furnizorului de a dezvolta ambalajul specific sau convenit in conformitate cu recomandările B. - soluția aleasa va fi prevăzuta in DCL - Descrierea condițiilor logistice.

Totodată, la art. 3.1 - Packaging din Cap. XII - Pregătirea livrărilor (pagina 5), furnizat de B. ca anexa la contract, se menționează ca "furnizorul livrează produsele ambalate conform specificațiilor din Packaging Data Sheet (PDS)."

Cu toate acestea, recurenta a considerat că "societatea intimată nu a prezentat documente justificative, din care sa reiasă faptul că, acele livrări au fost efectuate în baza unui contract, deoarece multe înscrisuri sunt în limbile engleză si franceză, iar documentele în limba română nu aduc justificările necesare."

Art. 1166 din Noul C. civ. definește contractul ca fiind "acordul între două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic".

Legiuitorul folosește expresia "acord de voințe", în materia contractelor importante fiind voințele părților, voințe, care în speță sunt dovedite de însăși modalitatea de derulare a operațiunilor comerciale, chiar și in lipsa unui contract.

Or, prin însăși modalitatea de derulare a raporturilor juridic, prin simplul fapt al livrării mărfii urmată de încasarea prețului este realizat acordul de voința în realizarea raportului juridic.

În fapt, contractul a fost încheiat, dar numai în limbile franceză și engleză, fapt pentru care, o parte din aceste documente au fost depuse în aceste limbi.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, recurenta putea solicita în faza de soluționare a contestației administrative, traduceri de pe documentele pe care le considera relevante, cât și o eventuală completare a probatoriului, având în vedere ca societatea intimată și-a exprimat disponibilitatea în mod expres prin contestație, arătând că, deține numeroase alte documente si anexe contractuale privind relația contractuală cu B..

Înalta Curte observă că, la dosarul de fond intimata a depus traduceri în limba română de pe următoarele înscrisuri: Scrisoarea de intenție, prin care au fost înstiintați ca sunt selectați sa furnizeze diverse componente către B., cu respectarea condițiilor si caracteristicilor tehnice impuse de B.; Diverse documente transmise de către B. cu privire la detalii logistice cât și de natura tehnică, pe care aveau obligația sa le respecte atât în procesul de producție a componentelor cât și în procesul de livrare a produselor finite către B., precum: Acordul Logistic B., Specificațiile tehnice ale produselor, Certificatul de supunere spre aprobare a piesei (PSW), Descriere a condițiilor logistice (DCL), Packaging Data Sheet (PDS).

Din toate aceste înscrisuri rezultă faptul că, aceste produse au fost fabricate în exclusivitate pentru E., fiind aplicată marca B. atât pe produse, cât și pe ambalaje, la solicitarea expresă a partenerului contractual B.. Tipul de ambalaj utilizat, precum si modalitatea de ambalare au fost impuse de către B. în concordanta cu standardele acestui grup.

Totodată se observă că, în cadrul răspunsului la Obiectivul nr. 1, expertul contabil judiciar a verificat documentația aferentă produselor livrate către E. în perioada 2010 - 2014 și a constatat că, în raport cu prevederile pct. 11 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1032/2011, cantitățile de ambalaje livrate către E. în această perioadă, trebuie scăzute din cantitatea totală de ambalaje considerate a fi introduse de intimată pe piața naționala in perioada 2010-2014.

Neîntemeiate sunt și criticile recurentei referitoare la îndeplinirea obiectivului anual de valorificare/reciclare a deșeurilor de ambalaje din plastic pentru anii 2011 și 2012.

Înalta Curte constată că, la data de 10.01.2007, prin H.G. nr. 1872/2006 s-a modificat H.G. nr. 621/2005 și s-a stabilit etapizarea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare, globale și pe tip de material de ambalare, având ca Obiectiv minim pentru valorificare/reciclare ambalaj de plastic.

În data de 22.07.2010 prin O.U.G. nr. 115/2010 s-a modificat O.U.G. nr. 196/2005, modificându-se etapizarea reglementată anterior, pentru perioada rămasă, astfel: anul 2011- 22,5 %, anul 2012 - 22,5 %, anul 2013 - 22,5 %.

În data de 14.04.2011 prin H.G. nr. 247/2011 s-a modificat din nou H.G. nr. 621/2005, etapizarea anterior reglementată fiind: pentru anul 2011 - 16 %, anul 2012 - 18 %, anul 2013 - 22,5 %.

Prin O.U.G. nr. 115/2010 (de modificare a O.U.G. nr. 196/2005) nu au fost abrogate prevederi din alte acte normative ce puteau fi contrare acestor reglementari noi și nici ulterior prin H.G. nr. 247/2011 asemenea prevederi legale nu au fost abrogate.

Prin art. 65 din Legea 24/2000 se stabilește: "Condițiile de formă și de fond ale abrogării ", astfel: (l) Abrogarea poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziție distinctă în finalul unui act normativ care reglementează o anumită problematică, dacă aceasta afectează dispoziții normative anterioare, conexe cu ultima reglementare. (3) În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile si apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.

Chiar și în normele metodologice ale O.G. nr. 196/2005, act normativ pe care recurenta îl invocă ca temei al reținerii unui obiectiv minim diferit de obiectivul prevăzut de H.G. nr. 621/2005, se prevede în mod expres că obiectivele anuale de valorificare pe tip de ambalaj sunt cele prevăzute de H.G. nr. 621/2005.

La art. 9 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 196/2005 se prevede că:

(l) Veniturile Fondudul pentru mediu se constituie din:

d) o contribuție de 2 RON/kg, datorată de către operatorii economici care introduc pe piața națională ambalaje de desfacere și bunuri ambalate, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare;

În Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu din 6 iunie 2006 aprobata prin Ordinul nr. 578 din 6 iunie 2006, la Capitolul V: Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, se prevede:

Art. 32

(1) Taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, se plătește anual numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Prin urmare, potrivit actului normativ invocat de recurenta pârâtă, obiectivele minime anuale de reciclare pentru deșeurile din material plastic, aplicabile intimatei pentru anii 2011 si 2012, sunt cele prevăzute de către H.G. nr. 621/2005.

H.G. nr. 621/2005 reglementează în mod explicit procentul în funcție de care se calculează obligația intimatei, fiind singurul aplicabil în scopul determinării obiectivelor minime anuale pe tip de deșeuri.

În schimb, O.U.G. nr. 196/2005 reglementează de fapt numai veniturile la Fondul pentru Mediu, neimpunând vreo obligație explicită privind îndeplinirea obiectivelor minime de valorificare/reciclare pe care trebuie sa le îndeplinească operatorii economici.

Mai mult decât atât, și în normele metodologice la O.U.G. nr. 196/2005, respectiv METODOLOGIA DE CALCUL din 6 iunie 2006 a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, se prevede în mod expres la art. 32, art. 34 lit. d) si 35 lit. d) faptul că, obiectivele minime anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje ce trebuie îndeplinite de operatorii economici, sunt cele prevăzute de H.G. nr. 621/2005, nefăcând referire la un alt act normativ.

Conform principiilor previzibilității legii, securității juridice si încrederii legitime prevăzute de Constituia României, normele legale care stabilesc obligații trebuie să fie previzibile pentru subiecții pasivi cărora li se adresează, pentru a produce efecte în mod valabil.

Or, în condițiile în care norma legală nu este suficient de previzibilă și nu permite celui căruia se adresează să fie în cunoștință de cauză în privința efectelor juridice pe care nerespectarea acesteia le-ar produce, această situație nu poate fi opusă cu succes de recurentă, avându-se în vedere principiile previzibilitatii legii, securității juridice si încrederii legitime, consacrate prin Constituția României și recunoscute de jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului si a Curții de Justiție a Comunităților Europene

În acest context, este legală motivarea instanței de fond, care analizând aspectele mai sus invocate, reține prevederile art. 13 alin. (6) din Codul proceduă fiscală - Aplicarea prevederilor legislației Fiscale - interpretarea legii urmând a se efectua în favoarea contribuabilului în cazul în care prevederile legislației fiscale sunt neclare.

Art. 13: Interpretarea legii (l) Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege.

(2) În cazul în care voința legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinței legiuitorului se ține seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din documentele publice ce însoțesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere și aprobare. (3)Prevederile legislației fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul legii.

(4) Prevederile legislației fiscale susceptibile de mai multe înțelesuri se interpretează în sensul în care corespund cel mai bine obiectului și scopului legii.

(5) Prevederile legislației fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

(6) Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1)-(5), prevederile legislației fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.

Sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la cantitățile de deșeuri de ambalaje predate la C. în perioada 2010-2014.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului reține că, recurenta nu poate invoca în apărarea sa aspecte pe care nu le-a învederat în Raportul de Inspecție fiscală a cărui anulare a solicitat-o intimata.

Astfel, se constată că, în cadrul expertizei contabile administrată în prezenta cauza, la pagina 36 - 37, expertul contabil judiciar a verificat documentele justificative aferente uleiurilor uzate preluate de colectorii C. si D. și a constatat că susținerile intimatei sunt corecte astfel încât rezulta că, în mod nelegal AFM nu a luat în considerare aceste cantități.

Recurenta AFM nu a formulat obiecțiuni la constatările expertului contabil judiciar, astfel încât se considera că și-a însușit acest punct de vedere.

Totodată, în ceea ce privește perioada 01.01.2010 - 22.03.2011 - dată la care a intrat în vigoare Ordinul nr. 1032 din 10 martie 2011, Înalta Curte reține că, în această perioadă, textul de lege invocat de către recurentă, nu face referire la anumite condiții pe care trebuia sa le îndeplinească contractul încheiat cu C. S.R.L., sau/și alte documente pentru a fi luate în considerare la calcularea obiectivelor anuale.

În ceea ce privește perioada 22.03.2011 -31.12.2013, se reține că, după intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1032/2011, la art. 20 sunt prevăzute alte obligații pe care trebuie sa le îndeplinească agenții economici în activitatea de gestionare a deșeurilor de ambalaje în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Ordinul nr. 578/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 1032/2011:

(l) Operatorii economici responsabili prevăzuți la art. 23 și operatorii economici care colectează deșeuri de ambalaje pentru operatorii economici autorizați potrivit prevederilor art, 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să menționeze în contracte și în documentele contabile de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje.

Printr-o interpretare sistematică a prevederilor art. 27 din Ordinul nr. 578/2006, așa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 1032/2011, rezultă că intenția legiuitorului a fost ca această sancțiune să fie aplicată numai pentru nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 27.

Dacă se urmarea ca aceasta sancțiune să fie aplicată și pentru nerespectarea prevederilor art. 24 din Ordinul nr. 578/2006, s-ar fi menționat acest fapt în mod expres.

Așa fiind, susținerile recurentei AFM sunt neîntemeiate, deoarece atât pentru perioada anterioară intrării în vigoarea Ordinului nr. 1032/2011, cât si pentru perioada ulterioara intrării în vigoare a acestui act normativ, societatea intimată a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 27 si art. 24 din Ordinului nr. 1032/2011.

Înalta Curte constată că, în acest sens au fost depuse la instanță documente justificative în sensul dovedirii îndeplinirii acestor obligații legale în VOL 1 - 6, respectiv: corespondența, certificate de valorificare finală, contracte, facturi, avize de însoțire, formulare de încărcare-descărcare, situațiile deținute cât si alte documentele contabile si extracontabile depuse, cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate în mod individual prin încredințare către C. si efectiv valorificate pentru intimată.

Pentru deșeurile de ambalaje de plastic încredințate către C. în perioada 2010 -2013, chiar C. a fost valorificator final.

Îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 33, 24, 27 din Ordinul nr. 578/2006 în perioada 2010 - 2013 este dovedită prin faptul că, pentru aceste deșeuri de ambalaje, chiar C. a fost valorificator final, conform certificatelor emise de această societate seria x DNnr,123,126,129 si 132.

Prin aceste certificate, C. atestă faptul că a procedat la reciclarea deșeurilor de ambalaje de plastic în instalațiile proprii prin operațiunea de valorificare R 12.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la interpretarea de către instanța de fond a prevederilor Ordinului MMGA 578/2006, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, prima instanță făcând o interpretare și aplicare judicioasă a acestor dispoziții legale.

Astfel, se constată că, pentru deșeurile de ambalaje încredințate către C. S.R.L. în această perioadă, intimata a îndeplinit condițiile art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Totodată, legislația în vigoare pentru perioada în litigiu nu prevedea faptul că vor fi considerate ca nejustificate și nu se vor lua în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare, cantitățile de deșeuri pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 din Ordinul nr. 578/2006.

Începând cu data de 22.03.2011, când intra în vigoare Ordinul Ministerul Mediului și Pădurilor nr. 1032/2011, prin care se modifica Ordinul nr. 578/2006, se prevede pentru prima dată la art. 27 sancțiunea neluarii în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare, pentru:

- cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate fără a se menționa în contracte și în documentele contabile de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare;

- cantitățile de deșeuri de ambalaje ce nu se regăsesc în facturile de vânzare, sau după caz, de prestare a serviciului de ridicare.

În consecință, rezultă că, nerespectarea art. 33 din Ordinul nr. 578/2006, în perioada 01.01.2010 - 22.03.2011, nu putea fi sancționată cu neluarea în considerare a cantităților de deșeuri încredințate în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale.

Cu privire la motivele vizând predarea deșeurilor de lemn către persoane fizice, Înalta Curte constată că, expertul contabil a concluzionat că, sunt îndeplinite condițiile legale și în cazul deșeurilor de ambalaje de lemn încredințate către C. si în mod gratuit către salariații proprii ai intimatei în temeiul art. 24 lit. d) din Ordinul nr. 578/2006, în vederea valorificării prin folosirea ca și combustibil pentru foc (fila x și fila x din expertiza).

Recurenta AFM nu a formulat obiectiuni la constatările expertului contabil judiciar, astfel încât se poate considera că și-a însușit acest punct de vedere.

Pentru a dovedi încredințarea deșeurilor de amabalaje de lemn către persoane fizice în perioada 2010-2012, intimata a emis bonuri de ieșire, în care se menționează cantitatea deșeurilor de lemn, cât și în mod expres faptul că, acestea se predau spre valorificare în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 621/2005 si a Ordinului nr. 927/2005.

Totodată, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei că, până la data de 22.03.2011, când a fost modificat de Ordinul nr. 1032/2011, art. 24 si 25 din Metodologia reglementată prin Ordinul 578/2006, nu prevedeau nicio condiție ce trebuia îndeplinită de documentele aferente predării lemnelor către personale fizice în vederea incinerării.

Ulterior, în conformitate cu prevederile art. 24 si 25 din Ordinul nr. 578/2006 valabile în perioada 22.03.2011 - 31.12.2013:

Art. 24

Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să dețină situații, întocmite în baza documentelor justificative contabile și extracontabile, pentru:

.

d) cantitățile de deșeuri de ambalaje proprii din lemn încredințate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc.

Astfel, art. 25 din Ordinul nr. 578/2006 face referire la obligații ce se aplică operatorilor economici responsabili, care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare prin transferul responsabilității, nefiind aplicabil în acesta situație.

Articolul 25 din actul normativ invocat anterior, referitor la "cantitățile de deșeuri din ambalaj ce fac obiectul art. 24 lit. d) (încredințate persoanelor fizice drept combustibil alternative la lemnele pentru foc) trebuie să se regăsească în facturile de vânzare", a intrat în vigoare la data de 21.02.2014, potrivit punct 3 din Ordinul Ministrului Mediului nr. 192/2014.

Astfel, susținerile recurentei, în sensul că, trebuia înlăturate aceste cantități de lemn, nu are niciun temei de drept în perioada supusa controlului, respectiv în perioada 01.01.2010 - 31.12.2013.

În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 01.01.2014, se constată că obiectivele de mediu au fost îndeplinite prin preluarea responsabilității de către I. S.A., astfel încât sunt neîntemeiate susținerile recurentei în acest sens.

Intimata îndeplinește cerința menționată de art. 24, valabil în perioada 22.03.2011 -31.12.2013, deținând situații întocmite în baza documentelor justificative, respectiv a bonurilor de ieșire, pentru cantitățile de deșeuri de amabalaje de lemn încredințate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele de foc.

Contrar susținerilor recurentei, care arată că, pentru perioada ianuarie 2010 - martie 2011, ar fi trebuit îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. (4), Înalta Curtea reține că, toate documentele de însotire a deșeurilor de ambalaje de lemn către persoane fizice au mențiunea prevăzută de art. 33 alin. (4) din actul normativ menționat.

Astfel, din înscrisurile comunicate recurentei și aflate la dosar se poate observa că, toate bonurile de ieșire, documentele în baza cărora au fost încredințate deșeurile de lemn către persoane fizice, au acesta mențiune:

"Deseurile de lemn aparțin J. (abrevierea denumirii A. S.R.L.) și se predau spre valorificare in vederea îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 621/2005 și a OM 927/2005 actualizate".

Se reține că, la data respectivă, actul normativ invocat, nu prevedea în mod expres care este sancțiunea în cazul în care nu se face o atare mențiune în documentele de insotire.

În consecință, măsura neluării în considerare este excesivă, nefiind justificată de niciun text legal, atâta timp cât intimata deține documente doveditoare, precum bonurile de consum prezentate, din care reiese că, deșeurile de ambalaje de lemn au fost încredințate către persoane fizice în vederea folosirii ca și combustibil alternativ.

Totodată, nu pot fi reținute nici argumentele recurentei privind faptul că, nu pot fi avute în vedere nici deșeurile de ambalaje de lemn încredințate persoanelor fizice în perioada martie 2011 - decembrie 2014, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 și 27 din Ordinul 578/2006.

Astfel, se reține că. prevederile art. 24 au fost respectate, având în vedere că, intimata deține situațiile solicitate de acest text legal, iar prevederile art. 27 sunt îndeplinite, deoarece cantitățile de deșeuri de lemn se regăsesc în bonurile de ieșire și în procesele-verbale încheiate cu persoanele fizice cărora le-au fost încredințate, aceste acte, ținând loc în gestiunea societății facturilor de vânzare.

În ceea ce privește modul de gestionare a uleiurilor uzate introduse pe piața națională în perioada 2010-2013.

Recurenta AFM a considerat în mod eronat că, intimata a introdus pe piața națională o cantitate de ulei uzat egală cu cantitatea de ulei proaspat/de baza achiziționată în această perioadă pentru a fi utilizată în producție.

Ca urmare a introducerii uleiului achiziționat în procesul de producție, rezultă numai un procent anual de aproximativ 10 % ulei uzat din cantitatea anuală de ulei de bază achiziționat.

Proce