ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3268/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 24 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/09.07.2018, întocmit de către Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate și comunicat la data de 12 iulie 2018, invocând totodată și excepția de nelegalitate a Deciziei de constituire Consiliul de Administrație al Școlii Generale nr. 2 Pielești pentru anul scolar 2012-2013, emisă la data de 10 septembrie 2012.

La data de 20 septembrie 2018 reclamantul a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată solicitând lărgirea cadrului procesual prin introducerea și citarea în cauză în calitate de pârâți și a Școlii Gimnaziale Pielești, reprezentată prin director, B., precum și Directorului Școlii Gimnaziale Pielești, în nume propriu, ca emitent al Deciziei nr. 1/10.09.2012, act ce reține constituirea Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Pielești pentru anul școlar 2012-2013, din componența căruia a făcut parte.

Prin sentința civilă nr. 566 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Școlii Gimnaziale Pielești, în contradictoriu cu pârâții Școala Gimnazială Pielești, reprezentată prin director B. și Directorul Școlii Gimnaziale Pielești și a respins acțiunea în anularea raportului de evaluare, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 566 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a învederat că sentința recurată este nelegală având în vedere că se întemeiază pe motive contradictorii sau străine de natura cauzei, nelegalitatea hotărârii fiind generată totodată și de împrejurarea că aceasta este rezultatul încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) și lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Referitor la soluția de respingere a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Școlii Gimnaziale Pielești, recurentul - reclamant a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. b) prin raportare la art. 96 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, în vederea unei legale constituiri a consiliului de administrație al unei unități de învățământ preuniversitar fiind necesară desemnarea printre altele a reprezentanților Consiliului local, desemnare care presupune un mandat expres, iar nu tacit, conferit în acest sens, lipsa mandatului nefiind permis a fi suplinită prin prezența la ședințe sau chiar semnarea proceselor-verbale de ședință de către o persoană care este membru al Consiliului local.

Recurentul-reclamant a susținut că nu poate fi reținută în cauză situația de incompatibilitate reglementată la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Pielești a fost deținută în virtutea calității sale de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Pielești, iar nu în calitatea sa de viceprimar al Comunei Pielești.

Totodată, a apreciat că există un conflict legislativ negativ generat de prevederile cu caracter contradictoriu ale art. 87 din Legea nr. 161/2003 și cele prevăzute în Legea nr. 1/2011, în forma în vigoare la momentul pretinsei situații de incompatibilitate, respectiv art. 96 alin. (2) lit. b) raportat și la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001.

Printr-un ultim set de critici, recurentul-reclamant a învederat că în mod nelegal a fost reținută în cauză situația de incompatibilitate prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, întrucât instanța de fond nu a analizat în concret dacă exercitarea activității remunerate a fost de natură să afecteze imparțialitatea exercitării atribuțiilor specific funcției publice de viceprimar și dacă s-a adus atingere interesului public, așa cum s-a statuat în Decizia nr. 304/2013 a Curții Constituționale.

4.1. Prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 12 martie 2019, intimata-pârâtă Școala Gimnazială Pielești a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 27 aprilie 2021, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) și lit. k) din Legea nr. 161/2003.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, motivarea hotărârii recurate nu cuprinde motive străine de natura cauzei și, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de casare era necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamant referitor la soluția de respingere a excepției de nelegalitate, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță constatând în mod corect că excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Școlii Gimnaziale Pielești, este neîntemeiată, în raport cu prevederile legale incidente din Legea nr. 554/2004, coroborate cu Legea nr. 1/2011.

Totodată, în raport de conținutul actelor și înscrisurilor de la dosarul cauzei, instanța de control judiciar reține că Decizia nr. 1/10.09.2012, emisă de către directorul Școlii Gimnaziale Pielești, nu reprezintă un document care să stea exclusiv la baza emiterii raportului de evaluare contestat, ci este un înscris care consemnează componența consiliului de administrație a Școlii Gimnaziale Pielești și de care nu depinde soluționarea pe fond a prezentei cauze.

Înalta Curte reține că Decizia nr. 1/10.09.2012, contestată pe calea excepției de nelegalitate, a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 1/2011, precum și ale art. 18 (3), art. 19 lit. d) și art. 31 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C. nr. 4925/08.09.2005, iar din analiza acestor dispoziții legale nu rezultă că actul administrativ supus analizei ar fi în neconcordanță cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, fiind respectat principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Totodată, contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de control judiciar are în vedere că dispozițiile legale ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1/10.09.2012 nu prevăd că desemnarea viceprimarului ca membru în consiliul de administrație al unității de învățământ trebuie să fie precedată de o solicitare formulată printr-un anume act.

În speță, situația de incompatibilitate a fost reținută ca urmare a deținerii și exercitării efective a două funcții/calități, la dosar fiind depuse copii ale proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale Pielești, din care rezultă fără echivoc că reclamantul a participat la ședințele consiliului de administrație și a semnat în calitate de membru al acestui consiliu, și nicidecum în calitate de invitat.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentului-reclamant, prevederile art. 96 din Legea educației nr. 1/2011 conțin dispoziții cu privire la consiliul de administrație al școlilor, dar nu statuează că în vederea unei legale constituiri a consiliului de administrație al unei unități de învățământ preuniversitar este necesar ca reprezentanții Consiliului local să fie desemnați pe baza unui mandat expres conferit în acest sens.

Criticile recurentului-reclamant privind nelegalitatea sentinței recurate în raport de de împrejurarea că aceasta este rezultatul încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) și lit. k) din Legea nr. 161/2003, sunt neîntemeiate.

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar al comunei Pielești, județul Dolj, mandatele 2012 - 2016 și 2016 - 2020, în perioada 12 septembrie 2012 - 23 aprilie 2013, a avut și calitatea de membru în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale Pielești, județul Dolj, iar începând cu data de 31 martie 2011 a desfășurat activități remunerate de asistent brokeraj.

Constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare în perioada pentru care s-a reținut starea de incompatibilitate, potrivit cărora "Funcția de Primar și viceprimar, Primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (...) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau brice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare,la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

Prin cererea de recurs, reclamantul A. a formulat critici cu privire la greșita interpretare și aplicare a prevederilor 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, susținând că nu poate fi reținută în cauză situația de incompatibilitate reglementată de aceste dispoziții legale întrucât funcția de membru în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale Pielești a fost deținută în virtutea calității sale de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Pielești, iar nu în calitatea sa de viceprimar al Comunei Pielești.

Recurentul încearcă să-și justifice starea de incompatibilitate susținând faptul că, deși a fost ales viceprimar, și-a păstrat statutul de consilier local, acest statut rămânând neschimbat și întocmai datorită acestui statut a fost ales să reprezinte consiliul local în cadrul mai multor unități de învățământ.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că, deși viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali și își păstrează statutul de consilier local, după obținerea mandatului de viceprimar, acesta nu mai exercită funcția de consilier local, ci este obligat să respecte atribuțiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 215/2001 pentru viceprimari precum și regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese prevăzut pentru primari și viceprimari de Legea nr. 161/2003.

Totodată, legiuitorul, prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada de referință în care s-a reținut situația de incompatibilitate, respectiv 12 septembrie 2012 - 23 aprilie 2013, a interzis expres cumulul funcției de viceprimar cu funcția de consilier local.

Potrivit acestor prevederi legale:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: a) funcția de consilier local;"

Viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali, cu votul majorității consilierilor în funcție, iar Legea nr. 286/2006 de modificare și completare a legii administrației publice locale îl plasează pe acesta în subordinea primarului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 215/2001:

(1) Comunele, orașele și municipiile au câte un primar și un viceprimar, iar municipiile reședință de județ au un primar și 2 viceprimari, aleși în condițiile legii.

(2) Viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuțiile sale.

(3) Viceprimarul este ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție, din rândul membrilor acestuia.*)

(4) Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, firin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție.

(5) Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salariat. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

(6) Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite.

(7)Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut.

Rezultă în mod clar că, ulterior obținerii mandatului de viceprimar, acesta nu își mai exercită mandatul de consilier local, fiind vorba de două mandate total distincte, chiar dacă acesta își păstrează statutul de consilier local.

Reprezentarea Consiliului local în Consiliile de Administrație se poate realiza de către persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, însă desemnarea acestora nu trebuie să încalce regimul incompatibilităților. Prin urmare, există posibilitatea desemnării în calitate de reprezentant al Consiliului local a unei alte persoane, alt consilier local, și nu a viceprimarului care se află în stare de incompatibilitate potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Critica privind prezumtivul conflict legislativ între dispozițiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 și cele ale art. 96 alin. (2) lit. b) raportat și la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la momentul pretinsei situații de incompatibilitate, este nefondată.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "Funcția de primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

Conform art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, în forma în vigoare a dispozițiilor până la data de 30 iunie 2014:

"(2) În cazul instituțiilor de învățământ de stat, consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar.

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul și directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă."

De asemenea, dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în vigoare în perioada pentru care s-a reținut starea de incompatibilitate, prevăd că "Viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuțiile sale".

În raport de conținutul clar și precis determinat al acestor dispoziții legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezența îndeplinirii simultane a funcției de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispozițiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilitățile specifice aleșilor locali, iar art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ de stat de nivel gimnazial, preșcolar și primar.

Apoi, dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 nu obligă primarul să fie membru în consiliul de administrație al școlii, ci prevăd numai că, în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial, consiliul de administrație include și un reprezentant al primarului, dispoziția normei fiind precis determinată sub aspectul obligației prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administrație.

Totodată, prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 nu pot fi interpretate în sensul că în situația în care primarul își desemnează un reprezentant în consiliul de administrație acesta trebuie să fie în mod obligatoriu viceprimarul, cu atât mai mult cu cât și reprezentantul desemnat trebuie să respecte dispozițiile ce reglementează regimul incompatibilităților.

Nu există, așadar, niciun conflict/necorelare între dispozițiile de lege incidente cauzei, intenția legiuitorului fiind clară și neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilități între funcția de viceprimar și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederile de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situației de incompatibilitate, prin obligația de numire a unui reprezentant al primarului în consiliul de administrației al unității de învățământ. Oricum, în speță, recurentul nu a participat în consiliul de administrație în calitate de reprezentant sau înlocuitor al primarului, ci în calitate de reprezentant al consiliului local.

În acest context, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului în consiliul de administrație nu a avut loc în temeiul și cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al consiliului local în consiliul de administrație al unității de învățământ având obligația de a nu încălca ea însăși regimul juridic al incompatibilităților.

Criticile invocate de recurentul-reclamant cu privire la cea de a doua situație de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, instanța de control judiciar amintește că prin reglementarea incompatibilităților legiuitorul a urmărit determinarea situațiilor și a cazurilor în care un ales local ocupă mai multe funcții în același timp sau prestează activități remunerate, deși un atare cumul este fie interzis expres de lege, fie impune abținerea de la luarea oricărei decizii, în circumstanțele expres arătate.

Totodată, se reține că potrivit prevederilor art. art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 se interzic "orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale".

Prin ipoteza legală prevăzută de aceste dispoziții este instituită prezumția că o persoană fizică nu poate exercita, concomitent, imparțial, atât funcția reprezentant ales - viceprimar - cât și orice altă activitate care presupune realizarea unor venituri, întrucât se poate ca acesta să nu-și îndeplinească cu obiectivitate atribuțiile ce-i revin în dubla calitate.

Prin urmare, funcția de viceprimar este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, cu excepțiile avute în vedere de către legiuitor, care însă nu sunt incidente în speța dedusă judecății (cadru didactic sau funcții în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale).

În speță, reclamantul, începând cu data de 25 iunie 2012, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar al Comunei Pielești, județul Dolj, a desfășurat și activități remunerate în calitate de asistent brokeraj în cadrul societății C. S.R.L.

Conform adreselor emise de D.G.R.F.P Craiova - A.J.F.P. Dolj, înregistrate la Agenția Națională de Integritate cu nr. x și nr. x, precum și a adresei nr. x/18.06.2018, emisă de societatea C. S.R.L., reclamantul a realizat venituri nete impozabile de la acest angajator, respectiv în anul 2012 - 4.148 RON, în anul 2013 - 6.562 RON, în anul 2014 - 7.134 RON, în anul 2015 - 10.244 RON, în anul 2016 - 17.210 RON, în anul 2017 - 14.288 RON și în intervalul ianuarie-mai 2018 - suma de 6.825 RON.

În consecință, Înalta Curte, împărtășind opinia judecătorului fondului, reține că în cauză este întrunită ipoteza normei legale prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, nu pot fi reținute argumentele recurentului, reiterate prin memoriul de recurs, respectiv că exercitarea activității remunerate nu a fost de natură să afecteze imparțialitatea exercitării atribuțiilor specific funcției publice de viceprimar și nu s-a adus atingere interesului public, ipoteza legală precitată, art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, nu este susceptibilă de interpretări echivoce, excepțiile legale fiind strict și limitat precizate, astfel cum s-a menționat anterior.

Totodată, instanța de control judiciar constată că textul legal al art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, incriminează orice conduită situată în afara ipotezei legale, fără a distinge asupra unor eventuale consecințe asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor aferente funcției publice.

Nu în ultimul rând, referitor la interpretarea dată de Curtea Constituțională art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 prin considerentele Deciziei nr. 304/2013, invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că instanța de control constituțional a constatat că " (…) prevederile de lege criticate dau expresie dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora funcțiile și demnitățile publice pot fi ocupate doar "în condițiile legii". Astfel, Legea nr. 161/2003, având ca scop asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, a instituit, printre regulile și condițiile specifice de exercitare a mandatului, și anumite incompatibilități ținând cont de necesitatea asigurării îndeplinirii cu neutralitate, de către persoanele care exercită o funcție publică de autoritate, a atribuțiilor ce le revin, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public prevăzute de art. 71 din legea menționată".

De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că "(…) stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exercițiului unor drepturi sau libertăți, ci o garanție de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită funcțiile de primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, prin asigurarea imparțialității, protejarea interesului social și evitarea conflictului de interese".

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 566 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 566 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.