ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2016, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite ordinul de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, cu drepturile acordate prin sentința civilă nr. 36/18.01.2008 a Tribunalului Maramureș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R/10.11.2009 a Curții de Apel Cluj privind creșterile salariate de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale, de la data solicitării 8.08.2016. În data de 11 octombrie 2016, reclamanta A. și-a completat acțiunea, solicitând și anularea Ordinului nr. 3532/C/28.09.2016, prin care i s-a recunoscut clasa de salarizare 106 gradația 5, fără însă a se emite ordinul și pentru drepturile stabilite prin sentința civilă nr. 36/2008, de maniera următoare: "… sub acest aspect înțeleg să contest și acest ordin comunicat la 4.10.2016 de Ministerul Justiției și solicit să îmi completeze Ordinul emis nr. 3532/C/28.09.2016 cu aceste drepturi recunoscute prin hotărârile judecătorești care i-au fost acordate, drepturi care fac parte din indemnizația de încadrare lunară conform Decizie nr. 23/2015 a ÎCCJ, începând cu data de 01.08.2016". În data de 25 noiembrie 2016, reclamanta A. a depus o nouă completare de acțiune, solicitând obligarea Ministerului Justiției să emită ordinul de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, cu drepturile acordate prin sentința civilă nr. 36 din 18 ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureș, a cărui dispozitiv a fost lămurit în Camera de consiliu din 23.11.2016 în sensul că tranșele de indexare menționate în sentință au fost incluse în indemnizația de încadrare începând cu datele menționate în hotărâre. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R din 10.11.2009 a Curții de Apel Cluj privind creșterile salariale de 2%, 5 % și 11%. prevăzute de O.G. nr. 10/2007. Inițial a solicitat emiterea ordinului cu data de 1 august 2016, însă prin prezenta a solicitat ca pârâta să emită ordinul de salarizare și pe trei ani retroactiv introducerii acțiunii, respectiv din 1 august 2013, în continuare și pentru viitor, sub sancțiunea plății în favoarea reclamantei a unei penalității de 100 RON/zi de întârziere. A mai solicitat obligarea Ministerului Justiției să-i plătească diferența dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus și drepturile salariale efectiv încasate începând cu 1 august 2013, a dobânzii legale aferente fiecărei diferențe lunare calculate de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum și actualizarea acestor sume cu inflația calculată de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective integrale.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 483 din data de 15 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect "obligare emitere act administrativ", ca inadmisibilă în privința contestării ordinului nr. 3532/C/28.09.2016, și ca nefondată în rest.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 483 din data de 15 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. prin moștenitor B..

Soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente: Cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competentă soluționare, iar prin încheierea din data de 27 februarie 2020, judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 29.09.2021 s-a dispus citarea părților în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen de judecată la data de 02.02.2022. Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni. Legiuitorul a reglementat perimarea în cuprinsul art. 416-418 C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancțiuni procedural pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, fiind totodată și o "prezumție de desistare", dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Din conținutul textului procedural mai sus evocat, rezultă că pentru a opera perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulative următoarele condiții: instanța a fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac; pricina să fie rămas în nelucrare timp de 6 luni, lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților. Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 181 din C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare și începe să curgă de la data ultimului act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii. Excepția de perimare este o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este o excepție absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. În speță, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, iar la data de 22 februarie 2020 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., text ce reglementează cazul voluntar de suspendare al judecății, când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Așa fiind, cum de la momentul suspendării judecării recursului, ca urmare a conduitei procesuale pasive adoptată de părți a trecut mai mult de 6 luni, Înalta Curte urmează a constata intervenită perimarea.

Temeiul de drept al soluției Având în vedere că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit dispozițiilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., văzând că sunt întrunite condițiile pentru constatarea perimării, prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate perimarea cererii de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,