ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.09.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. A." Baia Mare a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, formulând contestație împotriva deciziei nr. 7579/17.07.2017.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 473 din 8 februarie 2018, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. A." Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a anulat decizia nr. 7579/17.07.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata în favoarea părții reclamante a sumei de 1.791,38 RON cu titlu de daune materiale (cheltuieli de spitalizare).

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de judecata a interpretat greșit legislația aplicabilă respectiv prevederile din Legea nr. 213/2015.

Legea nr. 213/2015 prevede că, Fondul de garantare a asiguraților asigură efectuarea plații indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări deținători ai unei/unor creanțe de asigurare, potrivit condițiilor și plafonului de garantare prevăzut de aceasta lege.

Legea condiționează plata creditorului de asigurări de existența unei creanțe de asigurare în patrimoniul acestuia.

Unitățile spitalicești nu sunt deținătoare de creanțe de asigurare, în condițiile în care acestea sunt definite în mod expres de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, și nu din alte raporturi juridice.

Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător (formulând o acțiune în pretenții civile sau o cerere de despăgubire), nefiind o persoana păgubită prin vătămare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Cheltuielile de spitalizare, cele care sunt solicitate de unitățile medicale, nu reprezintă un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulație, între fapta conducătorului auto și acest prejudiciu neexistând o relație cauzală directă, prejudiciul pretins demonstrat de Spitalul clinic de urgență Elias fiind consecința acordării asistentei si a îngrijirilor medicale către persoana vătămata în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, și nu urmarea directă a accidentului rutier.

Unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, fiind un furnizor de servicii medicale care, potrivit legii, are dreptul de a-si recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului, așa cum de altfel se reține și în hotărârea ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii.

Unitățile medicale se constituie ca părți civile în cauzele penale, acestea neavând dreptul de acționa în instanța civila asigurătorul, ci numai dreptul de a acționa vinovatul de producere a accidentului, adică pe asiguratul RCA, așa cum rezultă în mod expres și din textul prevederii art. 320 din Legea nr. 95/2006. Astfel, precizăm că, nici asigurătorul de răspundere civila auto nu face parte din categoria vizata de dispozițiile art. 320 (art. 313 în reglementarea anterioară) din Legea 95/2006, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 150/2002, potrivit cu care persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuieli ocazionate cu asistența medicala acordată.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 22/2017 ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, a stabilit că autorul vătămării este cel care poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților.

Autorul vătămării este asiguratul RCA, care în condițiile în care dovedește plata despăgubirii, va putea solicita suma cuvenită din disponibilitățile FGA, în condițiile art. 11-18 din Legea nr. 213/2015 și art. 2226 alin. (3) din noul C. civ.

Instanța de judecata a obligat direct FGA la plata sumei de plata, încălcându-se astfel prevederile art. 4 88 punctul 5, precum și punctul 6 din C. proc. civ.

In aceste condiții, judecătorul de fond s-a substituit Comisiei FGA, unica autoritate cu atribuții în analizarea unei cereri de plata prin prisma documentelor justificative și această soluție a judecătorului de fond nu cuprinde nicio motivare.

În opinia recurentului sunt relevante prevederile art. 13, alin. (3) din Legea 213/2015, potrivit cărora: "In vederea efectuării plații sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de dauna si a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile in materie si de condițiile de asigurare generale si specifice prevăzute in contractele de asigurare 'încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolventa."

În condițiile în care, analiza de fond a cererii de plata nu a mai fost efectuată, intimatul-reclamant nu poate avea abilitarea legală de a obține plata despăgubirilor direct în instanța, fără parcurgerea în prealabil a procedurii administrative.

Intimatul Spitalul Municipal Brad a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deși pârâtul invocă și motivele de casare prevăzute de art. 488 alin(1), pct. 5 și 6 C. proc. civ., nu formulează critici concrete și nu aduce argumente în susținerea cestor motive de casare, criticile formulate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților fiind formulate exclusiv în susținerea cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat contraargumente de ordin critic față de considerentele sentinței pronunțate în fond, cu referire concretă la modul în care prima instanță a interpretat condițiile legale de aplicare a prevederilor din Legea nr. 213/2015.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. A." Baia Mare s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) cu cerere în plata de despăgubiri în temeiul Legii nr. 213/2015, având în vedere prejudiciul cauzat acestuia în urma accidentului de circulație produs de conducătorul unui autovehicul asigurat la B. S.A., care a cauzat vătămarea corporală a unor persoane, costul tratamentului și îngrijirilor medicale fiind suportat de reclamant.

Cererea în despăgubire adresată pârâtului a fost respinsă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin decizia nr. 7579/17.07.2017, reținându-se în esență că reclamantul nu are calitate de creditor de asigurare în sensul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a susținut, de asemenea, că intimatul-reclamant Spitalul Județean de Urgență "Dr. A." Baia Mare nu are calitatea de creditor de asigurare și, mai mult, nici creanța solicitată pe această cale, nu este o creanță de asigurare.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Cât privește categoria creditorilor de asigurări, dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 stabilesc că în această categorie se include și persoana păgubită, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului", iar art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 atribuie creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport cu aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Județean de Urgență "Dr. A." Baia Mare pretențiile acestuia în cuantum de 1.791,38 RON, în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

În raport cu aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Județean de Urgență "Dr. A." Baia Mare are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

Prin urmare, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment.

Pentru a stabili dacă reclamantul este creditor de asigurare, iar creanța invocată de acesta este o creanță de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresate FGA. Or, despăgubirea solicitată prin cererea de plată reprezintă un prejudiciu pe care reclamantul l-a suportat ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul auto) și a cărui reparare cădea în sarcina asigurătorului falit. În) temeiul obligației de garanție legală, în cazul falimentului unui asigurător, pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale judiciară.

Înalta Curte mai reține că, deși pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost parte în litigiul penal, dezlegările instanței îi sunt opozabile și acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății B. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015. De asemenea, hotărârea pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006, invocată de către recurentul-pârât, nu este relevantă în cauză, decizia nr. 22/2017 dezlegând o problemă de drept diferită de cea care constituie esența raportului juridic litigios de față. Astfel, prin recursul în interesul legii s-a stabilit că FGA nu este parte responsabilă civilmente în procesul penal. În cauza de față, plata despăgubirii nu are la bază o astfel de calitate a FGA, ci dreptul unităților spitalicești de a-și vedea satisfăcute creanțele în baza calității de creditori de asigurări.

Recurentul-pârât a mai susținut că plata despăgubirii nu se poate face către unitatea medicală, ci, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., se realizează în mod direct către terța persoană prejudiciată, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat sau către asigurat, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată. Însă, acest argument al intimatului pornește de la ipoteza inexactă că unitatea medicală nu are calitatea de terță persoană păgubită, contrar celor anterior reținute de instanța de recurs, care a constatat că reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. A." Baia Mare este persoana prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate ca urmare a faptei ilicite, care reprezintă un risc asigurat, nu a fost făcută.

Din perspectiva acelorași considerente anterior relevate, nu se poate reține nici critica recurentului-pârât conform căreia contractul de asigurare de răspundere civilă auto acoperă cheltuielile prilejuite de accident, cu excepția celor care sunt suportate din fondurile de asigurări sociale, întrucât legea nu face o asemenea distincție, iar pe de altă parte, cauza celor două situații este diferită. Astfel, plata despăgubirii contravalorii serviciilor medicale de către Fondul de Garantare a Asiguraților se întemeiază pe o obligație de garanție și pe contractul de asigurare încheiat, al cărui eveniment asigurat s-a produs, iar plata serviciilor medicale din Fondul de Sănătate are la bază o obligație legală, prevăzută ca atare de legislația în materie.

Prin urmare, acest aspect nu are relevanță în cauză, câtă vreme despăgubirile solicitate reprezintă creanță de asigurare, Fondul de Garantare a Asiguraților fiind ținut a o acoperi în baza obligației sale de garantare.

În consecință, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinată în efectuarea de către partea reclamantă a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului rutier, așa încât creanța litigioasă îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare, iar acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere că prejudiciul suferit de reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultă că acesta are calitatea de creditor de asigurare, în cazul asigurării de răspundere civilă neavând calitatea de creditor de asigurare doar persoana asigurată sau beneficiarul asigurării.

Prin urmare, refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de aproba cererea de plată nr. x/08.03.2016, în sumă de 1.791,38 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegal, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 473 din 8 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 473 din 8 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.