ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.12.2017 sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 11210/15.11.2017 în sensul majorării daunelor acordate și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să fie obligați la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.611,72 RON, reprezentând daune patrimoniale, daune nepatrimoniale în cuantum de 4000 RON plus cheltuieli de judecată efectuate în acest caz în cuantum de 2957 RON, așa cum au fost acordate de către Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 4306/19.05.2015, plus cheltuielile de judecată ocazionate de cererile la F.G.A. și prezenta contestație.

Prin sentința civilă nr. 2321 din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 11210/15.11.2017, emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul apreciind că instanța de judecată a efectuat o greșită aplicare a dispozițiilor legale, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut recurentul reclamant că legislația în materie prevede că asigurătorul este obligat să-l despăgubească pentru toate prejudiciile produse părților vătămate, daunele materiale și daunele morale solicitate.

S-a arătat că, potrivit Ordinului CSA 5/2010, în art. 26. asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, inclusiv pentru cheltuielile de judecată efectuate de către persoana prejudiciată și daunele morale.

Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015, reprezentând o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, având drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, motiv pentru care este îndreptățit reclamantul să primească cheltuielile de judecată făcute pentru recuperarea daunelor materiale si morale.

Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, s-a solicitat majorarea acestora până la suma acordata de către instanța judecătoriei de fond având în vedere prejudiciile produse, pe deplin dovedite, recurentul-reclamant suferind în urma accidentului vătămări care au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

A arătat recurentul - reclamant că a avut parte de dureri fizice si psihice datorită traumatismului cranio-cerebral suferit și, deși nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale ca urmare a vătămării corporale grave suferite într-un accident auto, practica judiciara în materie este constanta, în sensul ca daunele morale au rolul de a compensa respectivul prejudiciu.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și obligarea Fondului de Garantare sa emită o Decizie prin care să majoreze daunele morale pana la suma de 4000 RON si acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.957,12 RON.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a depus întâmpinare, dar a formulat note de ședință prin care a invocat excepția nulității recursului în ceea ce privește petitul majorării daunelor morale.

Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate și prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizei motivelor de casare, verificând cererea de recurs din perspectiva excepției nulității, prin raportare la cerințele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al excepției respective, reținându-se că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinței atacate din perspectiva normelor de drept material incidente în soluționarea litigiului, recurentul - reclamant a formulat critici ce pot fi încadrate într-o interpretare extinsă a cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care în materia contenciosului administrativ implică și o minimă aplecare asupra situației de fapt stabilite de instanța de fond. Prin urmare, instanța respinge excepția nulității recursului.

Pe fondul cauzei, se constată că la data de 06.03.2014 a avut loc un accident de circulație, recurentul - reclamant, în calitate de pasager, suferind un traumatism cranio-cerebral minor si echimoză, necesitând pentru vindecare un număr de circa 10 de zile de îngrijiri medicale.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la asigurătorul B. S.A., conform poliței de asigurare seria x nr. x Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x (nr. unic 48018).

Prin cererea de plata nr. x/08.03.2016 înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, petentul a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 8.568,72 RON din care 4000 RON daune morale, 1611,72 RON daune materiale și 2957 RON cheltuieli de judecată conform sentinței civile nr. 4306/2015 în procesul purtat între asiguratorul B. și reclamant. Acest dosar a fost suspendat de drept în apel prin încheierea din 10.12.2015 de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2014, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva B..

Prin Decizia nr. 11210/15.11.2017 autoritatea publică pârâtă a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 2.862 RON din care 1.612 RON reprezentând daune materiale iar 1.250 reprezentând daune morale, și a respins în rest cererea de plată pentru diferența de plată reprezentând daune morale și pentru cheltuielile de judecată din litigiul civil dintre B. și reclamant.

In ceea ce privește cheltuielile de judecată, reține Înalta Curte că din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 503/2004 și Legea nr. 213/2015 rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraților este ținut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăți ale indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, iar nu plăți ale cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina asiguratorului falit, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asiguratorului, care nu a înțeles să-și execute obligațiile contractuale la termenul scadent.

De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 2214 C. civ., care stabilesc că "În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite." Așadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

În acest context, Înalta Curte constată că asigurătorul nu datorează cheltuielile de judecată în baza contractului de asigurare încheiat cu persoana vinovată de producerea accidentului, ci această obligație rezultă exclusiv în urma constatării de către instanță a culpei societății asiguratoare în executarea la termen a obligației de plată a despăgubirilor decurgând din contractul de asigurare, precum și a culpei sale procesuale în demararea litigiului.

Sumele pretinse cu titlu cheltuieli de judecată în cadrul unui proces purtat cu societatea de asigurare, ce ulterior a intrat în faliment, nu au legătură cu raportul de asigurare, ci reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului, cauza juridică a acordării acestor sume prin hotărâre judecătorească fiind așadar diferită, întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1350 din C. civ.

Reclamantul nu pretinde plata unei creanțe de asigurări rezultată din însuși contractul de asigurare, ci daune-interese a căror cauză juridică este neplata la termen a despăgubirilor stabilite în dosarul de daună, motiv pentru care soluția primei instanță este legală și temeinică.

In ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, se reține că prima instanță a constatat că pârâtul a procedat corect, raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil (numărul zilelor de îngrijiri medicale), în situația reclamantului fiind luat în calcul nr. maxim de 10 zile, iar prin acordarea unei sume de 125.00 RON/zi de îngrijire medicală a rezultat un cuantum al despăgubirii în valoare de 1.250 RON, cu titlu de daune morale.

În prezenta cauză, invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant critică soluția la care a ajuns judecătorul fondului, apreciind că instanța a ținut seama doar de criteriile stabilite prin procedura adoptată prin decizia directorului general al FGA, iar nu de vătămările suferite în concret și dovedite prin probele administrate în dosarul civil.

Recurentul - reclamant consideră că suferințele de natură morală datorate accidentului și urmărilor acestuia îl îndreptățesc la primirea sumei solicitate, dat fiind că leziunile suferite au exercitat o influenta negativă asupra activităților cotidiene.

Înalta Curte reține că în prezenta cauză, daunele materiale și morale suferite de o persoană păgubită printr-un accident de circulație, cum este situația recurentului - reclamant, se raportează la dispozițiile Legii nr. 213/2015, lege specială în domeniul plății despăgubirilor ca urmare a falimentului unui asigurător, precum și la dispozițiile din Norma ASF nr. 23/2014, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În caz de vătămare corporală, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. e) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Prin Decizia Directorului General al FGA nr. 142/2016, s-au stabilit criterii determinante, pe praguri valorice raportate la consecințele suferite de victimă.

Prima instanță a considerat că este suficientă, în vederea reparării prejudiciului moral, referirea la dispozițiile Deciziei nr. 142/2016.

Este adevărat și că judecătorul nu este obligat să țină seama strict doar de aceste prevederi ale Deciziei nr. 142/2016, putând să aprecieze de la caz la caz, cuantumul daunelor morale și să admită plata într-un cuantum majorat.

Înalta Curte reține însă că prima instanță a analizat toate documentele depuse la dosar de către reclamant, iar situația de fapt și reaprecierea probelor administrate nu pot face obiectul motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Daunele morale sunt acele despăgubiri ce se acordă pentru a compensa traumele afective, psihice, durerea fizică și cea psihică, suferite ca urmare a accidentului de circulație, dar evaluarea acestora nu este supusă unor criterii determinate, ci este apreciată de instanța de judecată în funcție de actele din dosar și de cele învederate de reclamant.

În cazul despăgubirilor ce pot fi acordate de Fondul de Garantare a Asiguraților, instanța de judecată este obligată să țină seama de legislația în domeniu, precum și de jurisprudență.

În aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte va observa că Procedura aprobată prin Decizia nr. 142/2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, raportat la leziunile suferite care au necesitat în vederea vindecării 9-10 zile de îngrijiri medicale s-a propus valoarea de 125 RON/zi de îngrijire medicală fiind incadrat la Pragul 1 din Anexa 2 la Procedură.

Nu pot fi avute în vedere criticile potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie și că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ține seama de jurisprudența și practica instanțelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al FGA a emis Decizia nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență S.C. B. S.A., dar și în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2321 din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.