ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1120/2022

HOTĂRÂRE
24.02.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1120/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 08.01.2018 înregistrată sub nr. x/2018, contestatorul A. în contradictoriu cu intimata U.A.T. Salcea a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. x din data de 21.12.2017.

Prin încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2019, pronunțată de Judecătoria Suceava, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Împotriva încheierii de ședință sus menționate a declarat recurs contestatorul A..

Prin Decizia nr. 9 din 14 februarie 2019, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate și cererea se sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a admis excepția de netimbrare a cererii de recurs, și în consecință a anulat ca netimbrat recursul - contestație la executare declarat de contestatorul A., împotriva încheierii de ședință din data de 22 ianuarie 2019 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. x/2018, intimată fiind U.A.T. Salcea, cu sediul în oraș Salcea, jud. Suceava.

Împotriva acestei decizii, cu privire la respingerea excepției de neconstituționalitate, a formulat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 647 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ a anulat recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în județul Suceava, împotriva încheierii din 14 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, intimată fiind pârâta Unitatea Administrativ teritorială Orașul salcea - prin primar, cu sediul în orașul Salcea, județul Suceava, ca netimbrat.

Împotriva deciziei nr. 647 din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A..

Prin încheierea de ședință din 20 mai 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 647 din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ.

Din oficiu, ca urmare a referatului întocmit la data de 17.01.2022, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de dispozițiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat pin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/17.12.2015, părțile au fost citate pentru punerea în discuție a perimării pentru termenul din data de 24.02.2022.

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 20 mai 2021, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 20 mai 2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 14 aprilie 2021.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către parte, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecință, față de lipsa de diligență a părții, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 647 din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1682/2021
Ședința publică din data de 17 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția contencios admi
ÎCCJ 2024-09-09
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 171/2024
Ședința publică din data de 9 septembrie 2024 Asupra recursului constată: Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 261 din 6 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casa
ÎCCJ 2021-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 270/2021
Ședința publică din data de 10 februarie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14.02.2019 sub
ÎCCJ 2021-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4094/2021
Ședința publică din data de 22 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin cererea depusă pe rolul Tribunalului Suceava – secția de contencios admini
ÎCCJ 2020-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1952/2020
a legală aferentă, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 07.06.2016 și până la data plății efective. A respins ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale începând cu data de 24.06.
Sursă