ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3337/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 1960/2018 privind modificarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, precum și pentru modificarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,prin sentința nr. 112 din 20 iunie 2019, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să plătească reclamantei suma de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în privința soluției de obligare la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 453 din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecata, întrucât instituția nu se afla în culpa procesuală, acțiunea reclamantei fiind respinsa ca lipsita de obiect.

Contrar celor reținute de prima instanță, nu se poate aprecia că modificarea ordinului în discuție este datorată (exclusiv) acțiunii formulate de intimata-reclamanta, pentru a se stabili o culpa procesuală în sarcina instituției recurente.

Totodată, recurenta a apreciat că ca în mod eronat prima instanță a obligat instituția la plata unei sume importante, nejustificat de mare, cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât, pe de o parte, nu se poate susține noutatea litigiului din perspectiva criteriilor legate de complexitate și dificultate, si nici din perspectiva naturii juridice a actului atacat, iar pe de alta parte, anularea ordinului atacat nu prezintă un fenomen social nou, care să fi determinat caracterul nou al unei astfel de cauze și, pe cale de consecința, o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaților, cât și în soluționarea pricinii de către instanța de judecată.

Așa fiind, a solicitat aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul diminuării onorariului solicitat de avocat raportat la complexitatea cauzei și a activității depusă în cauza.

Astfel, principiul care trebuie să guverneze soluționarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată este acela că partea va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se stabilește realitatea lor, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile formulate vizează acordarea cheltuielilor de judecată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința atacată cu recurs, Curtea de Apel București a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Conform textului de lege menționat, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.

În cauză, se constată că Ordinul președintelui ANAF nr. 1960/2018, contestat, a fost abrogat prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/27.12.2018, ce a menținut condiția deținerii unui depozit corespunzător, drept condiție de desfășurare a activității de comercializare de produse energetice în sistem angro, condiție eliminată ulterior prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 508/2019, începând cu data de 04.03.2019.

Astfel, s-a reținut că, întrucât actul administrativ normativ atacat nu a produs efecte juridice față de reclamantă, iar până la soluționarea prezentului litigiu acest act a fost abrogat, acțiunea formulată de reclamantă a rămas fără obiect, însă s-a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată față de reclamantă.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 454 din C. proc. civ., potrivit cărora "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere."

În cauză, așa cum corect a sesizat și prima instanță, se reține că intimata-reclamantă a formulat o plângere prealabilă la data de 02.11.2018 (data transmiterii prin poștă), prin care a solicitat, pentru aceleași motive, revocarea în întregime a ordinului atacat, plângere care nu a fost soluționată, deși pârâta avea obligația de a răspunde acestei plângeri într-un termen de 30 de zile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior introducerii acțiunii (19 decembrie 2018), la data de 04.03.2019 a fost emis Ordinul președintelui ANAF nr. 508/2019, prin care pârâta a recunoscut în fapt pretențiile reclamantei, procedând la abrogarea dispozițiilor normative ce cuprindeau obligația acesteia, în calitate de operator economic ce distribuia și comercializa în sistem angro produse energetice, fără a deține un depozit.

Așadar, recurenta-pârâtă a recunoscut ulterior primului termen de judecată pretențiile reclamantei, iar prin nesoluționarea cererii intimatei-reclamante în termenul prevăzut de lege culpa acesteia este dovedită.

În ceea ce privește aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul diminuării cheltuielilor de judecată, în speță a onorariului de avocat, Înalta Curte va avea în vedere Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, conform căreia, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Cod, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod.

Prin urmare, criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 112 din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.