ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3296/2021

Ședința publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților:

- anularea în parte a Deciziei nr. 19029/11.02.2019 emisă de FGA, în sensul admiterii cererii de plată formulată de reclamant cu privire la suma de 400.000 RON reprezentând daune morale;

- stabilirea în favoarea reclamantului a sumei de 1.738,05 RON reprezentând daune materiale, cheltuieli efectuate ulterior formulării cererii de despăgubire;

- stabilirea unei rente viagere lunare pe baza venitului mediu lunar net din muncă, reprezentând despăgubirea pentru pierderea/nerealizarea câștigului din muncă, raportat la pierderea capacității de muncă cu peste 50%, începând cu data de 04.12.2015 și până la încetarea stării de nevoie.

De asemenea, a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 569 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare aAsiguraților, ca neîntemeiată.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind daune materiale și rentă viageră lunară și, pe cale de consecință, a respins aceste capete de cerere, ca inadmisibile.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

În ceea ce privește neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat de 400.000 RON s-a arătat că raportat la susținerile pârâtului referitoare la criteriile proprii de determinare a unor praguri valorice si la faptul că suma acordată a fost stabilită aproape de maximul pragului 3 de despăgubire (raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale), instanța de fond a reținut faptul că "...aceste criterii și valori stabilite prin procedura internă a FGA nu reprezintă criterii legale, ele neavănd caracter obligatoriu pentru instanță, care, dimpotrivă, este ținută de aplicarea legii în materie, respectiv a principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat prin art. 1385 alin. (1) Cclv." (pag. 13 alin. (10).

Totodată, în ceea ce privește Ghidul pentru soluționarea daunelor morale emis de Fondul de protecție a victimelor străzii invocat de pârât pentru justificarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, instanța a reținut că "Acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavănd putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe (Decizia nr. 130 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)." {pag. 14 alin. (7).

În continuare, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 1 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, conform cărora la daunele morale în cazul vătămării corporale se stabilesc în conformitate cu legislația din România (pag. 14 - 15 din horă rare) și a considerat că suma acordată de pârât este una corectă raportat la vârsta recurentului la momentul producerii accidentului și la nevoia ca daunele morale să rămână în limite rezonabile.

Ori, dincolo de faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile Normei ASF nr. 23/2014 în vigoare în perioada 01.01.2015 - 22.12.2016 (raportat la momentul emiterii poliței RCA - 04.02.2015), care, împreună cu mențiunile din cuprinsul sentinței referitoare la deces (pag. 12 alin. (7) și pag. 15 alin. (8), denotă superficialitatea cu care instanța a tratat prezenta cauză, aceasta nu a avut în vedere legislația și practica din România si nici prejudiciul suferit.

În speță, prejudiciul constă în vătămarea corporală fiind necesare 120-130 zile îngrijiri medicale, precum și numeroase intervenții chirurgicale, încadrarea în grad de handicap ca urmare a leziunilor suferite, precum și o diminuare a capacității de muncă mai mult de jumătate, cu consecința pensionării anticipate - vătămare corporală ce se exprimă printr-un prejudiciu fizic, moral și material produs.

Cât privește admiterea excepției inadmisibilității raportat la capetele de cerere privind acordarea de daune materiale și a rentei viagere, în raport de termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2018, singura motivare a recurentului a fost că instanța de fond a arătat că evenimentul rutier 105.06.2015) a avut loc anterior deschiderii procedurii falimentului (17.03.2017), motiv pentru care cererea de plată a acestor despăgubiri trebuia formulată în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv până la data de 16.06.2017.

Pretinde partea că nu putea să solicite aceste sume în condițiile în care aceste despăgubiri au rezultat din acte ulterioare termenului până la care putea să fie formulată cererea de plată, neavând posibilitatea de a le solicita pârâtului în termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Cât privește daunele materiale și renta viageră pretinse, soluția instanței de fond este corectă termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 fiind unul de decădere ce s-a împlinit în data de 16.05.2017 mult după evenimentul rutier (5.06.2016).

A pretinde că aceste despăgubiri au rezultat din acte ulterioare este doar o afirmație prin nimic dovedită, aceasta ca să nu se facă referire și la renta viageră, astfel că raportul la termenul de 3 luni de decădere, soluția instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cât privește daunele morale, cuantumul lor stabilit de FGA a avut în vedere ca vătămarea corporala a recurentului a avut drept consecințe: fractura deschisa femur stâng, fractura cap radial dreapta, fractura scafoid carpian dreapta, fractura maleola interna dreapta, plaga delabranta coapsa dreapta, TCC cu fractura oaselor fetei, partea vătămata necesitând pentru vindecare un număr de circa 130 zile de îngrijiri medicale, fapt pentru care s-a stabilit acordarea unei sume de 700 RON/zi de ingrijire medicala, rezultând suma de 91.000 RON daune morale.

Decizia însă nu reflectă în adevăr traumele suferite relevate de deciziile medicale asupra capacității de muncă ce indică un grad de invaliditate raportat și la vârsta recurentului ce a suferit trauma.

Mai mult cuantumul de 700 RON/zi de îngrijire nu este unul ridicat ci dincontră, în alte spețe analizate acordându-se un cuantum mult superior pe zi spitalizare pentru perioade mai scurte sau pentru persoane ce depășiseră vârsta activă.

Realizând astfel o recuantificare a daunelor morale instanța de recurs apreciază că o valoare acoperitoare a prejudiciilor morale ar fi 195.000 RON.

Așa fiind instanța de recurs urmează a acorda un cuantum sporit daunelor morale acordate de pârâta-intimată fără ca acesta să se apropie de cel pretins de reclamantul-recurent apreciat ca nedovedit, menținând soluția instanței de fond în ceea ce privește despăgubirile și renta viageră solicitată.

Cum motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând despăgubirile și renta viageră nu apare întemeiat, Înalta Curte urmează a-l respinge.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - cuantificarea daunelor morale acesta apare ca admisibil astfel încât Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l admite, a casa sentința în parte, a anula Decizia nr. 19029/2019 cu consecința acordării de daune morale în cuantum de 195.000 RON

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 569 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Admite în parte contestația formulată de reclamant.

Anulează în parte Decizia nr. 19029/11.02.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința admiterii cererii de plată a reclamantului pentru suma de 195.000 RON, cu titlu de daune morale.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2021.