ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3267/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 400/31.10.2017, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

- anularea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației fiscale personale nr. x/15.05.2017 și a Raportului de verificare fiscală nr. x/15.05.2017 cu privire la următoarele sume: 696.638 RON, reprezentând impozit privind veniturile a căror sursă nu a fost identificată, suma de 397.418 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului privind veniturile a căror sursă nu a fost identificată, suma de 264.235 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului privind veniturile a căror sursă nu a fost identificată;

- exonerarea de la plata sumelor menționate la punctul 2;

- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/15.05.2017, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 272 din 17 decembrie 2018, Curtea de de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere și a raportului de verificare fiscală;

- a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x/15.05.2017 și a Raportului de verificare fiscală nr. x/15.05.2017, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca inadmisibil;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală;

- a anulat Decizia privind soluționarea contestației nr. 400/31.10.2017;

- a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantul A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/15.05.2017;

- a respins capătul de cerere privind exonerarea de la plata sumelor stabilite prin decizia de impunere, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile nr. 272 din 17 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Apreciază că din analiza înscrisurilor de la dosarul cauzei, rezultă suspiciuni de fraudă, acestea fiind suficiente pentru suspendarea soluționării pe fond a contestației formulate de intimat.

Totodată, recurenta-pârâtă susține că a sesizat organele de urmărire penală și că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de verificare fiscală nr. x/15.05.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației personale nr. x/15.05.2017, contestată, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 aprilie 2019, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile pe care recurenta-pârâtă le subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Potrivit acestui motiv de casare, casarea unor hotărâri se poate solicita când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă privind greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt neîntemeiate.

Prin Decizia de impunere nr.x/15.05.2017, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, au fost stabilite în sarcina reclamantului un impozit pe venit suplimentar în sumă de 696.638 RON, dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 397.418 RON și 264.235 RON, reprezentând penalități de întârziere.

Împotriva deciziei de impunere reclamantul a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 400/31.10.2017, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a dispus suspendarea soluționării contestației, reținându-se că organele de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală au transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sesizarea penală nr. x/29.05.2017.

S-a apreciat că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de verificare fiscală în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației personale nr. x/15.05.2017 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Conform art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum și la înscrisurile existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv sesizarea organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare de către autoritatea administrativă, precum și existența raportului de interdependență dintre obligațiile bugetare stabilite prin actele administrativ fiscale contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imputate reprezentanților societății debitoare, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că nu este îndeplinită condiția privind sesizarea organelor în drept, având în vedere că din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în data de 12 noiembrie 2018, rezultă că la această unitate de parchet nu există înregistrate cauze cu privire la sesizarea penală nr. x/29.05.2017.

Deși în motivele de recurs recurenta-pârâtă a făcut referire la existența unui borderou din care ar reieși transmiterea sesizării penale nr. x/29.05.2017 către organul de urmărire penală, instanța de control judiciar reține, pe de o parte, că acesta nu a fost depus la dosarul cauzei, iar pe de altă parte, acest fapt nu înlătură concluzia instanței de fond, în condițiile în care la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a primit și nu s-a înregistrat sesizarea penală nr. x/29.05.2017.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reține că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiția privind existența raportului de interdependență dintre obligațiile bugetare stabilite prin actele administrativ fiscale contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imputate reprezentanților societății debitoare, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative.

Fără a face aprecieri cu privire la forța probantă a înscrisurilor prezentate de recurenta-pârâtă ori cu privire la argumentele de fapt și de drept invocate în timpul controlului fiscal sau în timpul soluționării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al declarațiilor persoanei fizice verificate cu privire la sursa fondurilor utilizate în perioada supusă verificării fiscale, Înalta Curte constată că, în condițiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea declarațiilor persoanei fizice, respectiv a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță, nu se poate susține că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate absolută să se pronunțe asupra contestației administrative formulate de reclamant, cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existența sau nu a unei infracțiuni.

Înalta Curte reține că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie efectuată într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența CEDO, cu precădere cu privire la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare.

Raportând susținerile recurentei-pârâte la aceste garanții și principii, Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate, reținând că suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative a avut drept consecință amânarea pe o perioadă consistentă de timp (4 ani) a dreptului contribuabil de acces la justiție. Aceasta în condițiile în care, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că organele de urmărire penală nu au înregistrat sesizarea penală a autorității administrative și, în consecință, nu au întreprins vreun act de cercetare și nu au ajuns la o concluzie privind existența ori inexistența infracțiunilor ce fac obiectul plângerii formulate de organele fiscale.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale reclamantului, situație ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate și obligarea organului fiscal la soluționarea pe fond a contestației administrative cu care a fost învestit de reclamant, cu atât mai mult cu cât, Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul unui eventual procesul penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru suspendarea soluționării contestației administrative de către organul fiscal competent, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 272 din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 272 din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.