ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2018 din 05.07.2018, reclamantul Cabinetul individual de Avocat "A.", reprezentat legal prin avocat titular A., a formulat cerere de chemare în judecată a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală si a Administrației Județene a Finanțelor Publice Galați din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, prin care a solicitat anularea parțială a Deciziei de soluționare a contestației nr. 467/06.12.2017 doar în ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale și anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala pentru persoane fizice nr. GLG-AIF 864/23.03.2017 și a constatărilor din Raportul de inspecție fiscala nr. x/23.03.2017, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, doar în ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecției fiscale.

Prin sentința civilă nr. 136/F din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la obligațiile fiscale stabilite suplimentar pentru anul 2012; a fost respinsă în rest, ca nefondată contestația formulată de reclamantul Cabinet Individual de Avocat "A." în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din Cadrul ANAF și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

Reclamantul Cabinetul individual de avocat "A." a formulat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, anularea parțială a deciziei de soluționare a contestației nr. 467/06.12.2017 doar in ceea ce privește impozitul pe venit si contribuțiile sociale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecției fiscale pentru anul 2015; anularea parțială a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane fizice nr. x/23.03.2017 si a constatărilor din raportul de inspecție fiscala nr. x/23.03.2017 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați din cadrul Direcției Generale Regionalea a Finanțelor Publice Galați, doar in ceea ce privește impozitul pe venit si contribuțiile sociale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecției fiscale pentru anul 2015.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Niciuna dintre parate nu a invocat, nici in soluția de respingere a contestației administrative, nici prin întâmpinare, frauda la lege sau eludarea aplicării unei norme legale imperative si nici una din părți nu a pus in discuție încheierea pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală în dosar x/2016, identificată de instanța în programul ECRIS.

Utilizând direct in motivare ipotetica fraudă la lege si încheierea mai sus menționată ca argumente pentru respingerea ca nefondată a cererii, instanța de fond a procedat la încălcarea principiului disponibilității. Lăsând necercetate criticile ce au făcut obiectul cererii și întemeindu-și soluția pe argumente ce nu au fost invocate de parti, instanța a a încălcat principiul disponibilității în materie civilă, fără să analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusă judecății și lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii.

De asemenea, la pronunțarea soluției, instanța, a avut în vedere alte împrejurări pe care nu le-a pus în discuția părților, încălcând principiul contradictorialității care guvernează procesul civil, principiu care presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Instanța nu poate pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților. Deși nu a pus în discuția părților frauda la lege, instanța s-a pronunțat pe acest aspect, fără a acorda cuvântul părților pe acest aspect, încălcând principiile oralității dezbaterilor și contradictorialității.

Instanța a soluționat fondul cauzei fără a-i da posibilitatea să formuleze și să administreze probe cu privire la frauda la lege; prin urmare, s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituția României, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Ca urmare a încălcării principiilor fundamentale care stau la baza procesului civil, utilizarea raționamentelor si a actelor indicate fără punerea lor in discuția părților trebuie exclusa din motivare. Chiar daca nu ar avea in vedere lipsa de opozabilitate a acestora, contradictorialitatea motivelor va reieși chiar din enumerarea lor.

Sintetizând, argumentația contradictorie a instanței constă în următoarele:

- suma a fost virată in contul lui B. drept contravaloare a contractului cesiune de creanță nr. x, iar nu contravaloare a facturii nr. x/26.11.2014;

- factura nr. x/26.11.2014 a fost stornata prin factura nr. x si nu a fost înregistrată in evidenta S.C C. S.R.L. și nici a cabinetului;

- instanța de fond concluzionează ca plângerea organului fiscal si plângerile S.C C. S.R.L., prin administratori nu au avut în vedere prejudicierea bugetului de stat de către reclamantul din prezenta cauză;

- plata sumei de 6.181.453,36 RON către cesionar, și nu către avocat, a presupus transferul obligației de plată a taxelor și impozitelor datorate statului de la cedent la cesionar, prin urmare, cesiunea nu a avut ca efect eludarea plății de taxe de către avocat;

- obligația de declarare și achitare a impozitului pe venituri aparține persoanei care a încasat efectiv suma, respectiv cesionarul B., care a și depus declarația 200 pe anul 2015 si i s-a emis decizie de impunere anuală impozitul pe venit datorat la suma de 6. 081.453 RON;

- organele de inspecție fiscală au considerat ca venituri aferente anului 2015 doar sumele reprezentând "ridicare numerar", pentru care persoana împuternicită a fost domnul A. astfel încât, valoarea totală a veniturilor încasate de către CIA- A. în anul 2015 este de 5.050.092 RON (20.000 RON reprezentând valoarea veniturilor declarate și înregistrate în evidența contabilă + 5.030.092 RON reprezentând veniturile aferente facturii nr. x/24.11.2014 -inexistenta);

- instanța considera ca în mod corect au considerat organele fiscale ca venituri aferente anului 2015 suma de 5.050.092 RON (20.000 RON reprezentând valoarea veniturilor declarate șl înregistrate în evidența contabilă + 5.030.092 RON reprezentând veniturile aferente facturii nr. x/24.11.2014, ridicate în numerar de persoana fizică A..

Următoarele aspecte nu se armonizează si sunt contradictorii: daca factura nr. x este stornata la emitent si neînregistrată la beneficiar cum se poate emite actul administrativ de impozitare in baza acestei facturi; daca suma primita ca urmare a contractului de cesiune nr. x este impozitată la B. (decizia de impunere x/07.07.2016), la S.C C. S.R.L. (decizia de impunere x/23.06.2016) si la Cabinet (decizia de impunere x/23.03.2017), cum justifica instanța faptul ca nu a analizat nerespectarea principiul justeții impunerii (echității fiscale), respectiv plata impozitelor de către contribuabili in funcție de veniturile pe care le obțin, invocat prin cererea de chemare in judecata; de ce ar fi trebuit cabinetul sa plătească TVA la încasarea integrala a sumei de 6. 081.453 RON (cum a si fost virata), daca in conformitate cu prevederile art. 153 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, înregistrarea in scopuri de TVA a contribuabilului se face în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1) din aceeași lege.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Exclusiv ca o urmare a aplicării și interpretării eronate a prevederilor legale și a ignorării altor dispoziții legale cu care acestea sunt în strânsă legătură, prima instanță a conchis că în mod corect au considerat organele fiscale ca venituri aferente anului 2015 suma de 5.030.092 RON reprezentând veniturile aferente facturii nr. x/24.11.2014, ridicate în numerar de persoana fizică A..

In privința impozitării veniturilor, Cabinetului i se aplica următoarele prevederi legale generale pentru situația de fata.

Parcurgând legislația specifica pentru contribuabilii care conduc evidenta contabila in partida simpla se poate observa ca si daca factura nr. x/26.11.2014 nu ar fi fost stornata prin factura nr. x/26.11.2014, ea nu putea produce efecte, nefiind încasata (conform prevederilor Ordinului nr. 1040/08.07.2004).

Conf. art. 2.009 C. civ. - Noțiune -"Mandatul este contractul prin care o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant."

Conform procurii autentificate sub nr. x/16.12.2014 de BNP D., procura ce este data de B. lui A., toate operațiunile pe contul deschis la E. pe numele B., au fost făcute de A. in calitate de împuternicit al acesteia, semnând valabil in numele ei si pentru aceasta, iar semnătura lui A. fiindu-i opozabila. Fiind in forma autentica, mandatul nu comporta dubii asupra întinderii drepturilor si obligațiilor. Cabinetul este un terț in relația dintre mandant si mandatar. Prin susținerea ca toate ridicările in numerar din contul titularului persoana fizica B., făcute de imputernicitul acesteia si anume persoana fizica A., sunt încasări făcute de cabinet, instanța încalcă normele de drept material prevăzute de art. 2.009 C. civ. referitoare la mandat.

Se arată că in procesul-verbal de predare primire si raport de administrare cont, având încheiere de data certa nr. x/03.04.2015, se specifica in mod expres predarea sumelor ridicate de A. către titularul contului, B. (acest inscris nu a fost analizat nici de parate si nici de instanța deși el probează fara nici o urma de dubiu încasarea sumelor de B. si nu de A. sau de cabinet). De asemenea, nu există un înscris de reprezentare a cabinetului sau măcar o stampila care sa legitimeze operațiunea a fi făcuta in contul cabinetului, persoana fizica A. este distincta de persoana Cabinetului. In justificarea eșafodajului ipoteticei fraude la lege instanța susține ca dacă nu ar fi intervenit contractul de cesiune de creanță, CIA A. ar fi trebuit să plătească și TVA în cuantum considerabil pe lângă impozit pe venit și contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Instanța afirma ca în materia contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, în afara dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ar fi aplicabile si dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pentru anul 2012. Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pentru anul 2012 a fost în vigoare de la 25 decembrie 2011 până la 25 februarie 2013, fiind înlocuită prin Legea nr. 5/2013.

Prin susținerea ca în materia contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate ar fi aplicabile si dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pentru anul 2012, instanța face o aplicare greșită a normele de drept material. Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pentru anul 2012 fiind în vigoare de la 25 decembrie 2011 până la 25 februarie 2013, când a fost înlocuită de Legea nr. 5/2013.

In conformitate cu prevederile art. 153 alin. (1) lit. b) din legea 571/2003, înregistrarea in scopuri de TVA a contribuabilului se face în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1).

Prin susținerea ca CIA A. ar fi trebuit să plătească si TVA în cuantum considerabil, instanța face o aplicare greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 153, alin. (1) lit. b) din legea 571/2003 întrucat: suma a fost primita integral, printr-o singura operațiune de încasare; la data plații, asa cum rezulta din certificatul de înregistrare fiscala anexat, cabinetul nu era plătitor de TVA, el devenind abia in anul 2016; înregistrarea in scopuri de TVA a contribuabilului se face în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), situație in care valoarea considerabila a TVA pe care ar fi trebuit sa o plătească CIA A. la încasarea sumei, era zero.

Tot o aplicare greșită a normelor de drept material, ar putea fi considerata si sugestia ca impozitul pe venit ce ar fi trebuit plătit de CIA A. ar fi fost egal cu cel plătit de B., când in realitate el ar fi fost chiar considerabil mai mic, venitul net calculandu-se după prevederile Ordinului nr. 170/2015. Nu în ultimul rând, se arată și că, nefiind datorat impozitul pe venit, nu sunt datorate nici contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 218 alin. (2) din vechiul Codul de procedură fiscală coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și cu dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., art. 488 alin. (1) art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

4.1. Întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la impozitul pe venit stabilit suplimentar pentru anul 2015,Cabinetul Individual Avocat A. a încheiat în data de 01.06.2012 Contractul de asistență juridică nr. 43407 în calitate de prestator servicii juridice și S.C. C. S.R.L., în calitate de client având ca obiect prestarea de servicii de asistență și reprezentare juridică pentru executarea creanței consemnate în sentința civilă nr. 1779/2011 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul x/2009, privind UAT F., județul Tulcea; potrivit articolului 2 din contract, onorariul era de 600.000 RON.

In data de 12.06.2012, in baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1779/2011 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul x/2009 privind pe creditoarea S.C. C. S.R.L., reprezentată de Cabinet Avocat A., între G., executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Constanța și debitoarele Primarul Comunei F. și Consiliul Local al comunei F., s-a încheiat un proces-verbal ce constituia titlu executoriu, în temeiul articolului 371

indice 7 alin. (4) din C. proc. civ., s-a declanșat procedura de executare silită.

In dosarul de executare, s-au stabilit cheltuieli de executare, reprezentând onorariu avocat de către CI A. de 600.000 RON, fără a fi inclus în cuantumul cheltuielilor de executare onorariul de succes prevăzut în contractul de asistenta juridica.

Dat fiind ca procesul-verbal constituia titlu executoriu, iar creanța devenise certă, lichidă și exigibilă, s-a inceput procedura de executare silita, procedura asupra căreia organul de inspecție, a stabilit că a fost depășit plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, având astfel, obligația de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA, în baza prevederilor articolului 153, alin. (1) din același act normativ.

Pentru stabilirea impozitului pe venit aferent anului 2015, prin adresa nr. x/22.02.2017, înregistrată la E. sub nr. x/22.02.2017, a solicitat comunicarea numelor persoanelor împuternicite pentru a efectua operațiuni bancare în perioada 01.01.2015 - 31.12.2016 din contul al cărui titular era doamna B..

Prin adresa nr. x/23.02.2017 înregistrată la AJFP Galați sub nr. x/24.02.2017, E. a comunicat faptul că recurentul era împuternicit să efectueze operațiuni pentru contul al cărui titular era doamna B..

Potrivit informațiilor furnizate de aplicațiile informatice puse la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în data de 05.01.2015, în contul menționat, S.C. C. S.R.L. a virat suma de 6.181.453,26 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/26.11.2014, în baza contractului nr. x/26.11.2014.

Verificând extrasele de cont transmise de E., s- a constatat faptul că din suma încasată în data de 05.01.2015 s-au efectuat mai multe plați. Urmare transferului reprezentând schimb valutar, reclamantul recurent a ridicat numerar în sumă de 669.631,6 RON aferent facturii nr. x/26.11.2014, emisă de Cabinet Individual Avocat A. către S.C. C. S.R.L..

Din verificarea extraselor de cont transmise de E., s-a constatat faptul că din suma virată de S.C. C. S.R.L. în data de 05.01.2015, reprezentând contravaloarea onorariului de succes, conform contractului de asistență juridică nr. 43407/01.06.2012, s-a încasat parțial contravaloarea acestei facturi. Așa cum rezultă și din extrasele de cont atașate la dosarul cauzei, suma încasată este de 5.030.091,6 RON (4.360.460 RON reprezentând ridicări de numerar efectuate personal, la care se adaugă suma de 669.631,6 RON -sume ridicate urmare schimbului valutar efectuat).

Astfel, a fost considerat ca venit aferent anului 2015 doar sumele reprezentând "ridicare numerar", pentru care persoana împuternicită a fost reclamantul recurent A..

In ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită suplimentar, de reținut este faptul ca pentru venitul net suplimentar stabilit de către echipa de inspecție, a fost calculată contribuția de asigurări sociale de sănătate, reglementată de articolul 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, articolul 296

indice 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, sub forma unei cote procentuale de 5,5%, care se aplică asupra venitului net impozabil.

Având in vedere aceste aspecte, se arată că susținerile recurentului sunt total nefondate, criticile fiind vădit confuze astfel ca nu pot determina instanța de control sa cenzureze hotărârea pronunțată de instanța de fond.

4.2. Întâmpinarea formulată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se solicită respingerea acestor susțineri, deoarece instanța de fond a analizat susținerile părților și a încuviințat administrarea în cauză doar a probelor utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, analizând întregul probatoriu în ansamblul său. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, instanța de fond s-a pronunțat asupra încheierii pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală în dosarul nr. x/2016 (pagina 13-14 din sentință).

Nu pot fi luate în considerare susținerile recurentului - reclamant, în situația în care proiectul de raport de inspecție fiscală a fost transmis contribuabilului în data de 07.03.2017, acesta formulând punctul de vedere în data de 21.03.2017, potrivit căruia are obiectiuni, precum și declarația pe propria răspundere din care rezultă că au fost puse la dispoziția organului de inspecție toate documentele și informațiile relevante pentru inspecția fiscală precum și faptul că au fost restituite la sfârșitul controlului toate documentele, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., se arată că sentința recurată nu prezintă vicii în privința aplicării legii, fiind temeinic motivata atât în fapt cât și în drept.

Recursul este nefondat și în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. (aplicarea greșită a normelor de drept material), referitor la anularea Deciziei DGSC nr. 467/2017.

In ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate aferente veniturilor din servicii de asistență juridică, instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că recurentul - reclamant datorează aceste obligații de plată stabilite suplimentar, în condițiile în care acesta nu a prezentat argumente sau documente din care să rezulte o altă situație decât cea constatată de organele de inspecție fiscală.

În fapt, CIA A. a desfășurat, în perioada supusă verificării, activitate de avocatură în baza Deciziei nr. 70/1997 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din Români a-Consiliului Baroului Galați, realizând venituri din servicii de asistență juridică prestate către diverse persoane fizice și juridice și cheltuieli aferente acestora, în baza contractelor de asistență juridică încheiate cu aceștia, a căror contravaloare a fost încasată prin virament bancar, bonuri fiscale emise, facturi și chitanțe fiscale emise de către furnizori pentru achiziția de mărfuri, materiale consumabile Și alte servicii.

Instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la obligațiile fiscale stabilite suplimentar pentru anul 2012.

Pentru anul 2015, organele de inspecție fiscală au considerat ca venituri sumele reprezentând ridicare numerar, pentru care persoana împuternicită a fost domnul A. astfel încât, valoarea totală a veniturilor încasate de către H. în anul 2015 este de 5.050.092 RON, compusă din 20.000 RON valoarea veniturilor declarate și înregistrate în evidența contabilă Și 5.030.092 RON veniturile aferente facturii nr. x/24.11.2014.

In drept, în materia impozitului pe venit din activități independente sunt aplicabile prevederile art. 41 lit. a), art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 48 alin. (1), (4) Ht. a) și alin. (7) lit. a) și 1

A

1), coroborate cu prevederile pct. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, de unde reiese că se supun impozitului pe veniturile din activități independente persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual și/sau într-o formă de asociere.

Mai mult, din textele de lege invocate rezultă că pentru a fi admise la deducere cheltuielile trebuie să fie efectuate în scopul realizării de venituri, în interesul direct al activității și să fie justificate cu documente.

De asemenea, în speță, sunt aplicabile și prevederile pct. 36 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora în cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în folosința altcuiva, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii.

Referitor la argumentele recurentului - reclamant potrivit cărora suma de 6.181.453,26 RON consemnată în biletul la ordin BRDE3AF x emis de C. S.R.L. pentru B. reprezintă contravaloarea contractului nr. x/26.11.2014 și nu contravaloarea facturii nr. x/26.11.2014, iar toate operațiunile pe contul deschis la E. pe numele B., au fost făcute de A. în calitate de împuternicit al acesteia, semnând valabil în numele ei și pentru aceasta, semnătura lui A. fiindu-i opozabilă, așa cum reiese din procura autentificată sub nr. x/16.12.2014 de BNP D., în mod corect instanța de fond a apreciat Contractul nr. x/26.11.2014 de cesiune de creanță, încheiat între CIA - A., în calitate de cedent și doamna B., în calitate de cesionar, referitor la cesionarea cu titlu oneros a drepturilor deținute în legătură cu creanța reprezentând onorariul de succes de 15% aplicat la suma de 41.209.688,38 RON, scadentă la data executării efective, parțiale/integrale a sentinței civile nr. 1779/2011 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar x/2009 împotriva debitorului C. S.R.L., în baza contractului de asistență juridică nr. 43407/01.06.2012. Prețul cesiunii este de 100.000 RON, sumă pe care cedentul H. a primit-o integral la data încheierii de dată certă conform chitanței seria x nr. x/26.11.2014 iar onorariul de 600.000 RON prevăzut în contractul de asistență juridică nu face obiectul cesiunii.

Astfel, conform documentelor aflate la dosar, în data de 05.01.2015, C. S.R.L. a efectuat o plată în cuantum de 6.181.453,26 RON în contul doamnei B. deschis la E. cu mențiunea plată bilet ordin scadent 05.01.2015, iar la data încheierii Contractului de cesiune de creanță nr. x a fost întocmită de către H. factura nr. x/26.11.2014, în valoare de 6.181.453,26 RON, reprezentând "onorariu de succes conform contract asistentă juridică nr. 43407/01.06.2012".

De asemenea, se retine că în data de 05.01.2015 în contul deschis la E. pe numele doamnei B. a fost încasată suma de 6.181.453,26 RON, reprezentând contravaloarea facturii emise în baza contractului de cesiune de creanță încheiat.

În mod corect instanța a reținut faptul că, în cazul persoanelor care realizează venituri din profesii libere, contribuabilul are obligația de a reține și vira contribuția la asigurările sociale de sănătate prin aplicarea cotei corespunzătoare asupra bazei de calcul rezultată din diferența dintre totalul veniturilor încasate și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuții sociale.

In ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de H., se reține că în mod legal organele de inspecție fiscală au calculat prin aplicarea procentului de 5,5 % asupra venitului net impozabil.

Referitor la argumentele recurentului - reclamant în sensul că organele de inspecție fiscală, după ce au încheiat un proiect de raport pertinent, cu puține imputări discutabile și despre care a precizat, la înmânarea lui, că nu îl va contesta, au suspendat ulterior inspecția fiscală și au revenit cu un raport realizat cu încălcarea minimelor prevederi legale și principii fundamentale ale controlului fiscal privind integritatea, obiectivitatea, legalitatea, confidențialitatea și competența, organul de soluționare a contestației a reținut că reclamantul a fost înștiințat de către organele de inspecție fiscală prin avizul de inspecție fiscală nr. x/04.07.2016, în conformitate cu prevederile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin Avizul de inspecție menționat, contribuabilul a fost înștiințat de faptul că începând cu data de 20.07.2016 "va face obiectul unei inspecții fiscale parțiale, ce are ca obiectiv verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală, a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea bazelor de impozitare și a obligațiilor fiscale principale privind impozitul pe venit și CASS pentru perioada 01.01.2012-31.12.2015."

Cu adresa înregistrată la A.J.F.P. Galați-Inspecție Fiscală sub nr. x/26.07.2016, H. a solicitat amânarea începerii inspecției fiscale. Ca urmare acestei solicitări, a fost emisă Decizia privind aprobarea amânării inspecței fiscale nr. 1923/28.07.2016, înaintată contribuabilului cu adresa nr. x/29.07.2016.

În vederea efectuării inspecției fiscale, organele de inspecție fiscală au solicitat informații de la Administrația Finanțelor Publice Tulcea, privind verificarea documentelor depuse de către C. S.R.L., reprezentată de H., referitoare la cheltuielile de executare în sumă de 600.000 RON, reprezentând onorariu avocat, precum și a documentelor care atestă virarea acestei sume, urmare executării silite a UAT F., județul Tulcea; de la I. S.R.L., referitoare la serviciile prestate de către CIA A. și la modul de achitare a contravalorii facturilor emise.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordinul președintelui ANAF nr. 467/2013 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, s-a întocmit Referatul pentru suspendarea inspecției fiscale, aprobat de către conducătorul activității de inspecție fiscală, potrivit căruia verificarea se suspendă de la data de 27.10.2016 iar contribuabilului i s-a transmis formularul "Comunicarea suspendării inspecției fiscale" nr. 3107/27.10.2016.

In conformitate cu prevederile articolului 127 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală a fost reluată în data de 01.02.2017, acest lucru comunicându-se contribuabilului prin adresa nr. x/31.01.2017.

Ulterior, în data de 31.01.2017, contribuabilului i s-a emis Avizul de inspecție nr. GLGAIF 1666, prin care H. este informat despre extinderea inspecției fiscale, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, pentru perioada 01.06.2012-30.06.2016, pentru impozitul pe venit și CASS perioada verificată rămânând 01.01.2012-31.12.2015.

Precedenta inspecție fiscală privind impozitul pe venit a avut loc în luna octombrie 2013 și a cuprins perioada 01.01.2009-31.12.2011, încheindu-se Raportul de inspecție fiscală nr. x/25.10.2013. Urmare acestei verificări, echipa de inspecție a stabilit un impozit pe venit suplimentar în sumă de 274 RON, precum și accesorii de 67 RON, sume achitate de către contribuabil.

Astfel, proiectul de raport de inspecție fiscală invocat de contribuabil ca fiind înmânat în luna septembrie 2016, reprezintă informarea acestuia asupra constatărilor echipei de inspecție la acel moment, ulterior apărând informații relevante cu privire la obiectul inspecției fiscale.

Recurentul Cabinetul individual de avocat "A." a formulat răspuns la cele două întâmpinări depuse în cauză.

5.1. Cu privire la întâmpinarea depusa de AJFP Galați

Prin întâmpinarea depusa AJFP Gaiati reia prezentarea situației de fapt in versiunea reținuta in decizia de impunere si procesul-verbal atacate, fara a aduce vreun argument pentru care a reținut aceasta situație si fara a justifica de ce a impozitat anterior de trei ori suma impozitată in final (a patra oara) si la cabinet. Nu se invoca nici un argument in susținerea cererii de respingere a recursului ca nefondat.

Se reiterează afirmația ca s-au impozitat sumele ridicate de A. ca împuternicit, întrucât aceasta ar reprezenta contravaloarea onorariului de succes prevăzut in contractul de asistenta juridica nr. 43407/01.06.2012, ignorându-se înscrisurile bancare care probează ca suma reprezintă contravaloarea contractului de cesiune de creanta nr. x Întrucat argumentația din întâmpinare nu se bazează pe probele existente la dosar, nu prezinta nici o relevanta raportat la motivele de recurs invocate.

5.2. Cu privire la întâmpinarea depusa de Agenția Națională de Administrare Fiscala.

Deși solicita prin întâmpinare respingerea tuturor motivelor de recurs invocate de cabinet, ANAF nu face si o analiza a acestora pentru a-si argumenta punctul de vedere pentru care aceste motive ar fi nefondate, astfel încât întâmpinarea apare ca strict formala sub acest aspect.

La fel ca si AJFP Galați, ANAF neaga existenta unui proiect de raport de inspecție fiscala încheiat de inspectorii AJFP Galați la 27.10.2016 (deci anterior celui atacat, din 23.03.2017) in care suma de 5.032.926 RON este consemnata ca facand parte din sumele impozitate la B. si exclusa de la impozitare ca venit al Cabinetul individual de avocat "A.". Aceasta cu toate ca inscrisul a fost depus la fond, iar in respectivul proiect excluderea sumei de la impozitarea drept venit al cabinetului era justificata de faptul ca, in data de 07.07.2016, AJFP Galați emisese decizia de impunere nr. x prin care suma de 5.032.926 RON fusese impozitată la B. intrând in componenta sumei totale de 6.081.453 RON.

Asemeni AJFP Galați, ANAF, in afara probatoriului existent, reiterează afirmația ca s-au impozitat sumele primite de B. si ridicate de A. ca împuternicit cu procura, întrucât aceasta ar reprezenta contravaloarea onorariului de succes prevăzut in contractul de asistenta juridica nr. 43407/01.06.2012 ignorându-se înscrisurile bancare care probează ca suma reprezintă contravaloarea contractului de cesiune de creanța nr. x si ignorându-se de asemeni ca C. prod J. S.R.L. nu a făcut niciodată plata onorariului de succes către cabinet ci către cesionar.

Întrucât niciuna din cele doua întâmpinări nu aduce vreun argument care sa genereze vreo îndoiala cu privire la situația de fapt expusa si probata de recurent sau care sa nu fie circumscrisa motivelor de recurs nu solicita alte probe, in afara cazului in care, in urma noilor controale efectuate de administrațiile financiare locale vor reieși alte dovezi.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 20 aprilie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

7.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Prin decizia de impunere nr. x AIF 864/23.03.2017 emisă pe numele reclamantului, organul de inspecție fiscala a constatat si a calculat, cu ocazia activității de control, obligații fiscale suplimentare de plata, aferente perioadei 01.08.2012-30.06.2016, după cum urmează:

Pentru impozitul pe venit pe anul 2012 organele de inspecție fiscală:

- au stabilit suplimentar o diferența de venit net anual de 22.318 RON (venit brut de 24.045 RON), din care 20.000 RON contravaloarea unui autoturism K.;

- au recalculat un venit net anual impozabil de 19.808 RON;

- au stabilit in plus un impozit pe venit net anual de 3.169 RON.

- au stabilit suplimentar o contribuție sociala de 1.089 RON.

Pentru impozitul pe venit pe anul 2015 organele de inspecție fiscală:

- au stabilit suplimentar o diferența de venit net anual de 5.033.361 RON;

- au recalculat un venit net anual impozabil de 5.032.926 RON;

- au stabilit in plus un impozit pe venit net anual de 805.268 RON;

- au stabilit suplimentar o contribuție sociala de 276.811 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație in termen legal si prin decizia de soluționare a contestației nr. 467/06.12.2017, s-a dispus:

- respingerea contestației in ceea ce privește impozitul pe venit si contribuțiile sociale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecției fiscale,

- desființarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice nr. GLG-AIF 864/23.03.2017, pentru TVA in suma de 1.537.643 RON, urmând ca organele fiscale să procedeze la o noua verificare a aceleiași perioade și aceluiași tip de impozit ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță precum și de cele precizate prin decizie.

În fapt, cu privire la impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate aferente veniturilor din servicii de asistență juridică, stabilite pentru anul 2015, instanța reține următoarele:

Din raportul de inspecție fiscală rezultă că, pentru anul 2015, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamantul a depus la A.J.F.P. Galați Declarația privind veniturile realizate în România (cod 200), potrivit căreia acesta a realizat venituri brute în sumă de 20.000 RON și cheltuieli deductibile în sumă de 19.565 RON, rezultând o pierdere netă anuală în sumă de 435 RON.

În vederea stabilirii impozitului pe venit aferent anului 2015, organele de inspecție fiscală prin adresa nr. x/22.02.2017, înregistrată la E. sub nr. x/22.02.2017, au solicitat comunicarea numelor persoanelor împuternicite pentru a efectua operațiuni bancare în perioada 01.01.2015-31.12.2016 din contul al cărui titular este doamna B..

Prin adresa nr. x/23.02.2017, înregistrată la A.J.F.P. Galați - Inspecție Fiscală sub nr. x/24.02.2017, E. comunică faptul că domnul A. este împuternicit să efectueze operațiuni pentru contul al cărui împuternicit este doamna B..

Potrivit datelor furnizate prin aplicațiile informatice puse la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în data de 05.01.2015, în contul menționat, C. S.R.L. a virat suma de 6.181.453,26 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/26.11.2014.

Din verificarea extraselor de cont transmise de E., organele de inspecție fiscală au constatat faptul că din suma încasată în data de 05.01.2015 s-au efectuat următoarele plăți:

- 4.360.460 RON - ridicare numerar de către domnul A.;

- 400.000 RON - ridicare numerar de către doamna B.;

- 489.409,55 RON - plăți interbancare către alte bănci (plăți diverși furnizori L., M.);

- 108.000 RON - ridicare numerar de la ATM;

- 677.250 RON - plată pentru schimb valutar, efectuată de către doamna B. în data de 14.01.2015;

- 121.825,82 RON - transfer sumă în contul deschis de doamna B. la N.;

- 24.507,89 RON - comisioane și dobânzi bancare.

Referitor la suma de 677.250 RON, reprezentând "plată pentru schimb valutar", efectuată de doamna B. în data de 14.01.2015, potrivit extrasului de cont comunicat de către E. suma de 677.250 RON reprezintă contravaloarea a 150.000 euro transferată într-un cont al cărui titular este doamna B., iar din această sumă, 149.000 euro reprezintă "retragere numerar", operațiune efectuată de domnul A..

Urmare transferului reprezentând schimb valutar, domnul A. a ridicat numerar în sumă de 669.631,6 RON aferent facturii nr. x/26.11.2014, emisă de H. către C. S.R.L.

Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat că, din suma virată de C. S.R.L. în data de 05.01.2015, reprezentând contravaloarea "onorariului de succes conform contractului de asistență juridica nr. 43407/01.06.2012", domnul A., a încasat parțial contravaloarea acestei facturi, iar din extrasele de cont anexate la raportul de inspecție fiscală, suma încasată este de 5.030.091,6 RON compusă din 4.360.460 RON reprezentând ridicări de numerar efectuate personal, la care se adaugă suma de 669.631,6 RON reprezentând sume ridicate urmare schimbului valutar efectuat.

În consecință, organele de inspecție fiscală au considerat ca venituri aferente anului 2015 sumele reprezentând "ridicare numerar", pentru care persoana împuternicită a fost domnul A. astfel încât, valoarea totală a veniturilor considerate încasate de către H. în anul 2015 a fost de 5.050.092 RON (20.000 RON reprezentând valoarea veniturilor declarate șl înregistrate în evidența contabilă + 5.030.092 RON reprezentând veniturile aferente facturii nr. x/26.11.2014).

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant și a apărărilor intimatelor-pârâte

7.2.1. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În esență, recurentul-reclamant a invocat încălcarea mai multor principii ale desfășurării procesului civil (principiul disponibilității, al contradictorialității, al oralității dezbaterilor și al dreptului la apărare), prin aceea că nu a pus în discuție în mod formal un înscris probator, respectiv încheierea pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală în dosar x/2016, identificată de prima instanță în programul ECRIS.

Înalta Curte constată că nu există o dezbatere explicită cu privire la reținerea ca mijloc de probă a acestei încheieri, dar într-adevăr, numărul de dosar este menționat în cuprinsul înscrisurilor depuse de către recurent la termenul de judecată din 25.09.2018.

Pe de altă parte, analizând ordonanța de clasare nr. 386/P/2016 din 24.07.2017, depusă la dosar de către recurent, prima instanță a concluzionat că plângerea organului fiscal nu a avut în vedere posibila prejudiciere a bugetului de stat de către reclamantul din prezenta cauză, ci consecințele operațiunii financiare pentru societatea C. S.R.L., organele de urmărire penală reținând caracterul real al servicii de consultanță asistență și reprezentare al CIA A. pentru S.C. C. S.R.L. și legalitatea înregistrării în contabilitatea acesteia a contractului de cesiune de creanță 4/26.11.2014, în loc de factura fiscală nr. x/26.11.2014.

Trecând ulterior la analiza celor reținute în cuprinsul încheierii pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală în dosar x/2016, prima instanță a reținut că, și în această situație, plângerile S.C C. S.R.L., prin administratori, nu au avut în vedere posibila prejudiciere a bugetului de stat de către reclamantul din prezenta cauză, ci, printre altele, consecințele încheierii contractului de asistență juridică cu CIA A. pentru S.C. C. S.R.L. și a plății unei sume importante de bani din patrimoniul acesteia către cesionar și nu către avocat, iar aprecierile făcute de organele de urmărire penală cu privire la contractul de cesiune de creanță dintre CIA A. și persoana fizică B. nu fundamentează soluția cu privire la faptele care au format obiectul cercetărilor (înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, gestiune frauduloasă în dauna societății), putând fi înlăturate, instanța fiind în drept să analizeze în ce măsură, prin încheierea contractului de cesiune de creanță, aparent legal, s-a încercat a se eluda alte prevederi legale care stabileau în sarcina cabinetului de avocatură obligații fiscale considerabile.

Cu alte cuvinte, Înalta Curte reține că înscrisul analizat de prima instanță a fost furnizat ca sursă indirect chiar de către recurent; că recurentul avea în mod cert cunoștință de conținutul încheierii respective și că o eventuală vătătmare s-ar putea invoca de părțile adverse, iar nu de către recurent; că în final prima instanță a dat aceeași valoare acestui înscris ca și celui depus de către recurent, fără a se putea reține o vătămare procesuală cauzată acestuia.

Cât privește susținerea recurentului în sensul că nu a fost invocată ca atare frauda la lege pentru ca acesta să poată formula apărări, Înalta Curte constată că această construcție juridică a fraudei la lege a fost fundamentul soluției date de organul fiscal prin actele atacate, cât timp i s-a imputat recurentului faptul că sumele ce fac obiectul cesiunii de creanță au ajuns în final tot în patrimoniul său, desi au fost cedate; prin urmare, nu se poate reține o încălcare a dreptului său la apărare.

În concluzie, prin prisma principiilor a căror încălcare se invocă, nu se poate constata existența unei vătămări procesuale cauzate recurentului, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind nefondat.

7.2.2. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul a invocat acest motiv, raportat la împrejurarea că înscrisul la care a făcut referire în cadrul motivului de casare de la punctul 7.2.1. din prezentele considerente trebuie exclus din motivare, ca urmare a încălcării principiilor desfășurării procesului civil; de asemenea, dincolo de acest aspect, a invocat existența motivelor contradictorii.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Pe de altă parte, instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea; astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

De asemenea, nu s-a reținut încălcarea principiilor desfășurării procesului civil în cadrul primului motiv de casare invocat; mai mult, chiar dacă o asemenea încălcare s-ar fi reținut, sancțiunea procedurală nu era înlăturarea acestui înscris din probatoriu, ci o eventuală anulare a sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea respectării cerințelor procedurale.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

7.2.3. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Într-o primă susținere, recurentul-reclamant a invocat faptul că factura nr. x/26.11.2014 nu putea produce efecte, nefiind încasată (conform prevederilor Ordinului nr. 1040/08.07.2004), chiar dacă nu ar fi fost stornată prin factura nr. x/26.11.2014; se mai invocă faptul că sumele au fost încasate de către recurent în calitate de mandatar și nu în nume propriu și drept contravaloare a contractului de cesiune, iar nu în contul facturii nr. x/26.11.2014. Pe aceeași linie de argumentație, recurentul a invocat faptul că au fost încălcate normele de drept material prevăzute de art. 2.009 C. civ. referitoare la mandat și că a fost ignorat ca probă raportul de administrare cont, având încheiere de data certa nr. 05/03.04.2015, în cuprinsul căruia se specifica in mod expres predarea sumelor ridicate de A. către titularul contului, B..

Înalta Curte constată că ceea ce se solicită de către recurent, ca ideea de bază a întregului memoriu de recurs, este să se înlăture implicit raționamentul primei instanțe care a reținut comiterea unei fraude fiscale, întărind cele statuate de actele administrativ fiscale atacate în cauză.

Sub acest aspect, se constată că argumentele aduse de recurentul-reclamant sunt ineficiente, raportat la aspectul că de esența fraudei la lege, imputată acestuia, este folosirea de mijloace aparent legale în scopul eludării unor norme legale imperative; cu alte cuvinte, "ignorarea" mijloacelor de probă invocate de recurent nu a fost ca urmare a omisiunii de a le cerceta, ci tocmai ca o concluzie a cercetării tuturor probelor administrate în cauză, s-a considerat că înscrisurile respective sunt lipsite de conținut real, fiind întocmite în vederea acoperirii unei alte situații de fapt.

Astfel, din coroborarea tuturor împrejurărilor de fapt, prima instanță a emis un raționament logico-juridic, a cărui verificare de către instanța de recurs conduce la concluzia unei corecte ap