ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2611/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 01.03.2017, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic-Organism Intermediar POSDRU, anularea anularea Deciziei nr. 27/03.02.2017 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 8452/12.12.2016.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2018, Curtea a redus onorariul solicitat de expertul B. pentru prima lucrare de la suma de 16.000 RON la 14.000 RON, potrivit art. 339 C. proc. civ., și a emis adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Brașov în acest sens. Prin aceeași încheiere, a amânat pronunțarea asupra soluției la data de 12.12.2018 și, ulterior, la data de 19.12.2018.

Prin sentința civilă nr. 185 din 19 decembrie 2018, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantei.

A anulat în parte Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale din cadrul obiectivului de convergență nr. 8452/12.12.2016 în ceea ce privește stabilirea ca neeligibile a următoarelor categorii de cheltuieli: cheltuieli cu cazare, transportul și diurna aferente personalului-participanți; achiziția de servicii de întreținere și reparații auto; achiziția de servicii de audit; cheltuieli cu resursa umană.

A anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 27/03.02.2017 emisă de pârât.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 18.220 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu din 23 ianuarie 2019, Curtea a îndreptat eroarea materială strecurată la alin. (4) din minuta sentinței civile nr. 185/19.12.2018 în sensul că în loc de "Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 16.050 RON cheltuieli de judecată", se menționează "Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 18.220 RON cheltuieli de judecată".

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman (care a preluat atribuțiile Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic-Organism Intermediar POSDRU conform H.G. nr. 518/2017) a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, menținerea actelor administrative atacate și respingerea plății cheltuielilor de judecată.

A arătat recurentul-pârât că instanța de fond a acordat cheltuieli nejustificate fără o analiză temeinică a prețurilor de piață și a practicii curților de apel cu privire la onorariile experților desemnați în cauze de contencios administrativ și cu încălcarea principiului contradictorialității, fără a comunica teza probatorie.

Instanța a majorat onorariul de expert de la 1.000 de RON avans la 16.000, rectificând valoarea la 18.220 RON, fără a motiva ce reprezintă aceste cheltuieli, pentru expertize care nu au fost solicitat de Organismul Intermediar și care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Nu i-a fost comunicată o altă cerere de probe solicitată de reclamantă și nici înscrisurile depuse de pârât în susținerea probei cu expertiză.

Astfel, a fost încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, principiul contradictorialității, stipulat la art. 14 C. proc. civ.

La termenul din 31.05.2017, instanța a încuviințat 3 expertize tehnice de specialitate pentru reclamantă, dar de fapt sunt două expertize, respectiv expertiza tehnică constatare-evaluare și expertiza contabilă. Astfel, instanța a omis a se pronunța asupra celei de-a treia expertize.

A solicitat recurentul să se constate o discrepanță evidentă, nemotivată și nefundamentată, între onorariul definitiv pentru expertiza judiciară tehnică constatare-evaluare, în cuantum de 2.170 RON, și expertiza contabilă, în cuantum de 16.000 RON, și disproporționalitatea vădită a onorariului în raport cu valoarea și complexitatea cauzei precum și cu activitatea desfășurată de expert.

A arătat că are atribuții și misiunea de a garanta legalitatea cheltuirii banilor alocați din fonduri europene/naționale, iar resursele alocate trebuie realizate în concordanță cu misiunea specifică, iar obligarea la suportarea eventualelor cheltuieli de judecată echivalează cu utilizarea acestor resurse contrar interesului public.

În cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar, conform art. 262 C. proc. civ., cu privire la cheltuielile necesare administrării probelor, instanța va pune în vedere părții care a cerut-o să depună dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea acestora.

Proba a fost solicitată de intimata-reclamantă și favorabilă acesteia, iar instanța de fond a considerat-o lămuritoare pentru prezenta cauză, și nu pârâtul a solicitat-o, și nici favorabilă nu este față de acesta. Deci, o plată în sarcina pârâtului este nejustificată raportat la obiectul cauzei. În contencios administrativ cauza se soluționează în funcție de documentația care a stat la baza actului administrativ atacat, conform Legii contenciosului administrativ, orice alte probe solicitate de reclamant fiind suportate de acesta, iar cele din oficiu vor fi suportate parțial și motivate.

Prin expertize, în principal prin cea contabilă, procesul a fost tergiversat pe o perioadă de aproximativ 2 ani. Expertul contabil B. a solicitat un onorariu nejustificat de 16.000 RON pentru lucrare.

A mai invocat recurentul dispozițiile legale pe care le apreciază a fi relevante și a precizat tarifele orientative și modul de calcul în ceea ce privește aspectul că onorariul solicitat a fost nejustificat.

A solicitat respingerea sa la plata cheltuielilor de judecată în recurs, pentru că litigiul s-a născut din însăși exercitarea de către Organism în calitate de pârât a atribuțiilor sale generale și specifice și a misiunii pe care o îndeplinește.

Recurentul a reiterat faptul că prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea principiului contradictorialității, fără a comunica teza probatorie, judecarea a fost solicitată în lipsă, nu a fost comunicată o altă cerere de probe solicitat de reclamantă. De asemenea, au fost încuviințate 3 expertize tehnice de specialitate, dar, de fapt, sunt două expertize, instanța omițând să se pronunțe pe cea de-a treia expertiză.

În final a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu CNDIPT și nu cu OIPOCU MEN, astfel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, motiv de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Instanța de fond nu a motivat în ceea ce privește admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, care au fost în număr de 3, expertul răspunzând numai la pct. 2 din 3.

În continuarea susținerilor sale, recurentul a prezentat care au fost obiecțiunile formulate față de raportul de expertiză contabilă, solicitând instanței de recurs să respingă concluziile cuprinse în acest raport, pentru că scopul emiterii unui astfel de document este acela de a constata în mod complet și obiectiv anumite aspecte, asupra cărora este necesară o expertiză specială.

Astfel, a solicitat admiterea obiecțiunii și obligarea expertului să refacă expertiza, în care să pună concluzii clare, în funcție de obiectivele fixate de către instanță, cu date exacte, nu cu probabilități.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu CNDIPT fost Organism Intermediar POSDRU, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A motivat sentința numai în funcție de expertize care nu au concluzii clare, ci bazate pe ipoteze. Expertul este plătit să expună o poziție clară, fără echivoc, să aducă o lămurire instanței de judecată în pronunțarea unei soluții legale și fundamentate.

Prima instanță nu a luat în considerare argumentele Curții de Conturi a României, ale Autorității de Management care răspunde în fața Comisiei Europene de banii publici gestionați pe POSDRU și care și-a exprimat poziția la conciliere și nici argumentele Organismului Intermediar.

Astfel, a solicitat recurentul admiterea recursului și constatarea faptului că expertiza prezintă contradicții, suma la care a ajuns expertul, de 897.305 RON, neregăsindu-se nici în suma totală solicitată de reclamantă conform bugetului detaliat, costurile cu transportul participanților de 688.000,00 RON, și nici în suma de 404.117,00 RON afectată de neregulă și solicitată de reclamantă la CR 3și CR4.

În continuarea alegațiilor sale, recurentul a prezentat aspectele invocate în fața instanței de fond pentru care apreciază că actele administrative atacate sunt motivate atât în fapt, cât și în drept.

A mai arătat că Organismul Intermediar are atribuții generale și specifice pentru îndeplinirea funcției delegate, respectiv gestionarea proiectelor din cadrul axelor prioritare/domeniul major de intervenție delegată, așa cum rezultă din contractul de finanțare legal încheiat între părți. Și-a asumat obligațiile exprese stipulate în contract, respectiv monitorizarea din punct de vedere tehnic și financiar în vederea asigurării legalității, regularității, conformității și realității tuturor activităților aferente implementării proiectului care face obiectul contractului.

Beneficiarul are obligații expres prevăzute în contract, responsabilitatea finală în fața Autorității de Management și Organismului Intermediar POSDRU și angajamentul pe proprie răspundere pentru implementarea proiectului pe propria răspundere, conform regulilor din contract, instrucțiunilor emise de AMPOSDRU și legislației comunitare și naționale.

A apreciat recurentul că instanța de fond a motivat superficial hotărârea, omițând să motiveze respingerea probelor și temeiul de drept în baza căruia au fost înlăturate apărările Organismului Intermediar și fără a motiva în totalitate pe ambele acte atacate, astfel încât sentința atacată nu prezintă o puternică motivație juridică.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a susținut că Ministerul Educației Naționale nu are calitate procesuală activă în declararea recursului, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic având calitatea și capacitatea procesuală de a ataca hotărârea primei instanțe. A mai depus note scrise, prin care a susținut că argumentele recurentului nu se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

4.1. Preliminar, analizând excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A., care susține că recurentul nu a arătat ce norme de drept material au fost încălcate și că nemulțumirile sale nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține, că recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, într-adevăr, nu poate fi reținut, susținerile recurentului neputându-se circumscrie ipotezei avute în vedere de textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond.

Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că deși, la nivel formal, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Alegațiile din cererea de recurs vizează elemente de fapt ale cauzei și netemeinicia sentinței recurate, recurentul-pârât limitându-se la a reitera obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă, aspectele și argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării, situația de fapt, constatările echipei de control și obligațiile părților contractului de finanțare, fără, însă, a combate considerentele instanței de fond și fără a circumstanția în niciun mod critica sa.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, în sensul refacerii unor probatorii, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În fine, nici intercalarea unor afirmații, prin care arată că ar fi eronat raționamentul primei instanțe, și formularea unor întrebări la adresa instanței de control judiciar, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea primei instanțe ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei

Însă, deși motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat numai la nivel formal, Înalta Curte apreciază că susținerile din recurs se pot circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 (încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității) și pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) C. proc. civ.

Astfel, împrejurarea că unul dintre motivele de casare nu poate fi avut în vedere nu atrage nulitatea recursului declarat în cauză, pentru că reținerea existenței unor critici care se pot circumscrie unor motive de casare este suficientă pentru constatarea validității căii de atac formulate.

Însă, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivelor de casare prevăzut de pct. 5 și pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a apărărilor invocate prin întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

4.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acesta vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. (exempli gratia, nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității), ceea ce nu se poate reține în privința hotărârii de fond.

Recurentul afirmă că instanța a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic-CNDIPT, și nu cu OIPOCU MEN, fără nicio motivare cu privire la modificarea cadrului procesual.

Or, acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul CNDIPT, care a și formulat întâmpinare sub această titulatură, și care a figurat astfel în toată procedura derulată în fața primei instanțe, neputându-se vorbi despre vreo modificare a cadrului procesual.

Ulterior, atribuțiile Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic au fost preluate de către Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, conform H.G. nr. 518/2017, acest aspect fiind reținut de Înalta Curte în respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, invocată de intimata-reclamantă.

Recurentul susține că instanța nu ar fi respectat principiul contradictorialității prin modalitatea de încuviințare a probelor cu expertiză.

Instanța de fond a acordat cuvântul părților prezente, la termenul din 03.05.2017, asupra probelor, a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a prorogat discutarea probelor cu expertiză în specialitatea auto și în specialitatea contabilitate solicitate de reclamantă pentru următorul termen.

Pârâtul, care a solicitat judecata cauzei în lipsă, nu s-a prezentat la ședința de judecată, însă, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Astfel, pârâtul, solicitând judecarea cauzei în lipsă, avea obligația de a urmări finalizarea procesului, de a studia încheierea de ședință, de a lua cunoștință de măsurile dispuse de instanță și de a-și formula apărările.

Înalta Curte reține că probele administrate, înscrisuri, expertiză tehnică și expertize contabile, au fost apreciate de prima instanță a fi îndestulătoare pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Referitor la aspectul încuviințării numai a două expertize dintre cele trei solicitate, Înalta Curte constată că, la termenul din 31.05.2017, prima instanță a încuviințat proba cu expertiză tehnică-specialitatea auto, a încuviințat proba cu expertiză judiciară tehnică-specialitatea contabilitate pentru determinarea cheltuielilor aferente transportului participanților și a încuviințat proba cu expertiza judiciară tehnică-specialitatea contabilitate privind succesiunea în timp a operațiunilor de audit.

Pentru expertizele în specialitatea contabilitate, instanța a numit același expert, C., pentru a efectua ambele lucrări, având în vedere specificul expertizelor, contabilitate, astfel că nu sunt fondate alegațiile recurentului în sensul că instanța ar fi omis a se pronunța pe cea de-a treia expertiză.

Nu poate fi avută în vedere susținerea recurentului-pârât că proba cu expertizele contabile a condus la tergiversarea cauzei, pentru că proba a fost considerată utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei iar instanța a dispus toate măsurile care se impuneau pentru efectuarea acesteia, inclusiv prin amendarea expertului, la termenul din 22.11.2017, cu amendă judiciară în cuantum de 100 RON, conform art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. civ., la termenul din 10.01.2018, cu amendă judiciară în cuantum de 500 RON, și, la termenul din 21.03.2018, cu amendă judiciară în cuantum de 600 RON.

Ulterior, față de lipsa raportului expertizelor contabile, expertul contabil C. a fost înlocuit cu expertul B., prin încheierea de ședință din 18 aprilie 2018.

Rapoartele de expertiză au fost comunicate părților litigante, inclusiv pârâtului, care a și formulat obiecțiuni la expertiză contabilă, obiecțiuni depuse în formă ilizibilă pentru termenul din 26.09.2018, aspect care a impus amânarea judecății pentru ca pârâtul să depună obiecțiunile într-o formă lizibilă.

Prin urmare, nu se poate aprecia că ar fi încălcat principiul contradictorialității, de vreme ce pârâtul, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă și care nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, a avut posibilitatea și chiar obligația, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., de a studia lucrările întocmite în dosar și de a-și formula apărările.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât referitoare la cuantumul onorariului de expert, stabilit prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2018 și prin încheierea din 23 ianuarie 2019, de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta sentinței, instanța de recurs poate exercita controlul de nelegalitate numai sub aspectul verificării noțiunii de culpă procesuală și a categoriilor de cheltuieli efectuate de părți, ce pot fi incluse în categoria cheltuieli de judecată.

Astfel, verificând aceste aspecte Înalta Curte reține că, în cauză, prima instanță, reținând culpa procesuală a pârâtului, l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, fiind partea căzută în pretenții. Suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată include onorariul de expert și taxa de timbru, însă cuantumul onorariului de expert nu poate fi cenzurat în calea de atac a recursului, ce vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Proporționalitatea onorariului de expert cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de expert reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, care nu poate face obiectul analizei instanței de recurs.

4.3. În fine, referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul apreciază că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și că motivarea instanței de fond ar fi superficială.

Însă, contrar afirmațiilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că, din considerentele hotărârii, rezultă fără echivoc faptul că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor pârâtului, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond s-a raportat la obiectul cauzei, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziei de soluționare a contestației, în raport cu elementele de fapt și de drept ale cauzei, și a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În ceea ce privește așa-zisa nemotivare a respingerii obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă, prin încheierea de ședință din 10 octombrie 2018, instanța a pus în discuție obiecțiunile formulate și a încuviințat doar obiecțiunea nr. 2, asupra căreia expertul a și formulat răspuns.

În concluzie, în opinia Înaltei Curți, motivarea primei instanțe este corespunzătoare, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa, și oferă garanțiile unui proces echitabil, recurentul-pârât neaducând niciun argument pertinent asupra nelegalității hotărârii nici din perspectiva acestui motiv de casare.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursul formulat de Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței nr. 185 din 19 decembrie 2018 și a încheierilor din 5 decembrie 2018 și 23 ianuarie 2019 ale Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.