ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2462/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.11.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Prim-Ministrul B., suspendarea executării Hotărârii nr. 52/05.11.2020 emise de Președintele Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1311 din 27 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Prim-Ministrul B., ca neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins în consecință cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comitetul Național pentru Situații de Urgență și B., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 1311 din 27 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate.

În motivarea recursului arată că hotărârea nr. 1311/2020 încalcă prevederile art. 14 și art. 153 din C. proc. civ., referitoare la citarea părților, fiind incident motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât la dosar nu se regăsește dovada citării Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Arată că în primă instanță a indicat adresa de comunicare pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență la Ministerul Afacerilor Interne, iar la rubrica Contact de pe site-ul cnssu.ro este redirectionat pe pagina de contact a M.A.I.

O altă critică, subsumată aceluiași motiv de casare, se referă la faptul că pârâții M.A.I. și Guvernul României au depus întâmpinarea în data de 23.11.2020, cu mai puțin de 3 zile înaintea termenului de judecată din 26.11.2020, conform paginii 8 din Hotărârea nr 1311/2020, încălcând prevederile art. 208 alin. (2) și art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (2) și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., arată că motivarea instanței este făcută doar în fapt și nu în drept și se încalcă și regulile de procedură prevăzute de art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 10 lit. c) din Legea 514/2003, în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, a d-lui C..

Sub acest aspect, susține că documentul depus de Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Ordinul MAI nr. 11/1330 din 07.09.2020, atestă că d-nul C. este polițist, drepturile salariale decurgând din această ocupație, ceea ce este în contradicție cu art. 10 lit. c) din Legea 514/2003, care prevede că exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu orice altă profesie autorizată sau salarizată în țară sau în străinătate. Or, conform H.G. nr. 1352/2010 și clasificării internaționale standard a ocupațiilor - ISCO 08, funcția de polițist are codul 5412, făcând parte din grupa 541 lucratori în servicii de protecție, iar funcția de consilier juridic are codul 261103, fiind în categoria 261, specialiști în domeniul juridic.

Consideră că această critică a sa nu a fost temeinic motivată în fapt și în drept, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. c) din C. proc. civ.

De asemenea, subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., consideră că hotărârea recurată încalcă prevederile art. 10 alin. (2), art. 14 alin. (6), art. 251 și art. 252 C. proc. civ., întrucât instanța a depus din oficiu Hotărârea nr. 52/2020 a CNSU, fără a se cunoaște sursa acesteia, în condițiile în care actul nu a fost publicat în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000 și art. 100 din Constituția României, actele cu caracter normativ, nepublicate în Monitorul Oficial, sunt inexistente.

Precizează că instanța trebuia să impună pârâților să depună hotărârea atacată și că prin întâmpinare pârâții nu au negat existența actului și nici conținutul acestuia, astfel cum a fost depus de reclamant, deși pe site-ul Ministerului Justiției, la Hotărârea Guvernului nr. 935/2020, accesarea linkului referitor la Hotărârea CNSU nr. 52/2020, dă eroare, iar hotărârea depusă de reclamant se găsește cu același conținut și pe site-urile Colegiului Farmaciștilor și Lumea justiției.

Susține că, în speță, caracterul de act normativ reiese din dispozițiile art. 4

3

alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, coroborat cu art. 7 alin. (2) din același act normativ.

O altă critică, circumscrisă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., vizează faptul că din hotărârea recurată nu se distinge calitatea procesuală a pârâților Guvernul României, Prim ministru B. și Ministerul Afacerilor Interne, care trebuia motivată conform art. 425 C. proc. civ.

Susține că instanța trebuia să motiveze hotărârea recurată prin prisma H.G. nr. 94 din 12 februarie 2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru situații speciale de urgență, aceasta reprezentând cadrul normativ privind obligațiile procesuale ale părților, respectiv reprezentarea personalității non-juridice în raporturile procesuale, conform art. 56 și 58 din C. proc. civ., nefiind prevăzut în mod clar cine este reprezentantul legal al Comitetului Național pentru Situații de Urgență în litigii, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă a fost eronat interpretată.

4.1. Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

4.2. Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate.

De asemenea, invocă: excepția tardivității formulării și motivării căii de atac, în raport cu termenul de 5 zile pentru declararea recursului, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004; excepția lipsei de obiect a recursului, având în vedere că o parte a măsurilor propuse prin Hotărârea nr. 52/2020 au fost revocate, iar altele au fost menținute prin hotărâri ulterioare ale CNSU, motiv pentru care consideră că, la acest moment, cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 52/2020 este lipsită de eficacitate juridică; excepția nulității recursului în raport cu argumentele invocate prin cererea de recurs, care nu se circumscriu motivelor de casare.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția tardivității formulării și motivării căii de atac, în raport cu termenul de 5 zile pentru declararea recursului, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, invocată de intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, verificând înscrisurile de la dosar, se constată că hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 07.12.2020, iar recursul a fost înaintat prin poștă la data de 14.12.2020, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență de la fila x verso din dosarul de recurs.

Deși, practic, termenul de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, calculat pe zile libere, se împlinea la data de 13.12.2020, aceasta era într-o zi de duminică, caz în care termenul de declarare a căii de atac se prelungea până în prima zi lucrătoare următoare, respectiv până în data de 14.12.2020.

2.2. Referitor la excepția lipsei de obiect a recursului, invocată de intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este întemeiată.

Astfel, în sprijinul acestei excepții, intimații-pârâți au susținut că o parte a măsurilor propuse prin Hotărârea nr. 52/2020 au fost revocate, iar altele au fost menținute prin hotărâri ulterioare ale CNSU, considerând că, din această perspectivă, cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 52/2020 este lipsită de eficacitate juridică.

Cu toate acestea, intimații-pârâți nu au adus nicio dovadă în susținerea excepției invocate, respectiv nu au dovedit că toate cele 10 articole ale Hotărârii nr. 52/2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență, ce vizează propuneri de implementat, au fost revocate ori au fost preluate prin hotărâri ulterioare ale CNSU, motiv pentru care excepția lipsei de obiect a recursului nu poate fi reținută și se impune a fi respinsă.

Mai mult, obiectul căii de atac îl constituie sentința primei intanțe și nu se poate considera că este lipsită de obiect calea de atac câtă vreme sentința nu a fost desființată.

2.3. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de aceleași părți, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a invocat critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., prezentând argumentele sale în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepțiile invocate prin întâmpinare.

2.4. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Prim-Ministrul B., suspendarea executării Hotărârii nr. 52/05.11.2020 emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu preliminar, se constată că prin cererea de recurs recurentul a formulat mai multe critici, încadrate de către acesta în trei motive de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., pe care instanța de recurs urmează a le analiza din perspectiva motivelor de casare pe care le consideră a fi incidente în raport cu argumentele formulate.

Aceasta pentru că nu orice nemulțumire a unei părți cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond poate constitui motiv de recurs, instanța fiind ținută să examineze numai acele critici privitoare la hotărârea atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ceea ce presupune cu necesitate ingerința instanțelor în sfera atribuțiilor puterilor executive sau legislative.

Cu toate acestea, deși invocă acest motiv de casare, recurentul nu a formulat critici concrete cu privire la modul în care prima instanță, prin sentința recurată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, respectiv nu a adus argumente în susținerea cazului de casare invocat.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Or, în speță nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive și de altfel, recurentul-pârât nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunțarea hotărârii recurate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a susținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, a d-lui C., motivarea instanței este făcută doar în fapt și nu în drept, Înalta Curte constată că această critică nu se mai impune a fi analizată din moment ce prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, iar soluția nu a fost recurată.

Mai mult, la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2021, Înalta Curte a constatat că prin sentința recurată s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, iar soluția nu a fost recurată, rămânând definitivă, astfel că acest pârât nu mai are calitate procesuală în cauză.

Prin urmare, nemaiavând calitate procesuală pasivă în cauză, criticile privind reprezentarea sa în proces nu se mai impun a fi analizate.

O altă critică, circumscrisă aceluiași motiv de casare, vizează faptul că instanța nu a motivat hotărârea recurată prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 94/2014.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică, în condițiile în care instanța, în soluționarea excepției inadmisibilității, a avut în vedere și H.G. nr. 94/2014, iar pe de altă parte, nu se poate impune instanței ca motivarea soluției să se facă în baza unui anumit text de lege.

Recurentul-reclamant invocă, în privința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, dispozițiile art. 56 și 58 din C. proc. civ., apreciind că nu este prevăzut în mod clar cine este reprezentantul legal al Comitetului Național pentru Situații de Urgență în litigii.

Critica este nefondată, având în vedere că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 94/2014, Comitetul național pentru situații speciale de urgență se constituie și funcționează, potrivit legii, ca organism interministerial, sub conducerea viceprim-ministrului pentru securitate națională, în cadrul sistemului național de management al situațiilor de urgență.

De asemenea, potrivit art. 8

1

alin. (5) din Ordonanța de urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență:

"(5) Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național."

În același sens sunt și dispozițiile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru situații speciale de urgență, conform cărora:

"(1) Secretariatul tehnic permanent al Comitetului național se asigură de către Departamentul pentru situații de urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență."

Astfel fiind, Comitetul Național pentru Situații de Urgență este un organism interministerial, cu caracter special, al cărui secretariat tehnic permanent este asigurat de Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, scopul constituirii acestei entități fiind coordonarea cu caracter permanent, la nivel național, a acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.

Prin urmare, nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 56 și 58 C. proc. civ., care vizează capacitatea procesuală de folosință și curatela specială, nefiind vorba de o entitate vizată de cele două texte de lege.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurentul-reclamant a criticat faptul că instanța a depus din oficiu la dosar Hotărârea nr. x/05.11.2020 emisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, apreciind că aceasta trebuia solicitată părților.

Critica este mai mult formală, având în vedere faptul că pe exemplarul din Hotărârea nr. 52/05.11.2020 depus la dosar s-a făcut mențiunea că documentul a fost preluat de pe site-ul gov.ro, iar pe de altă parte, examinând programele legislative la care instanțele de judecată au acces, se constată că aceasta se regăsește inclusiv în baza de date a programului lege5.ro.

Recurentul-reclamant a mai criticat faptul că la dosar nu se găsește dovada de citare a pârâtului Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Instanța de recurs nu poate reține o asemenea critică, în condițiile în care lipsa de procedură nu poate fi invocată decât de partea ce nu a fost legal citată în proces, și nu de către celelalte părți, care nu pot justifica un interes și nici producerea unei vătămări prin nelegala citare a altei părți din proces.

În ceea ce privește critica referitoare la depunerea cu trei zile înainte de termenul de judecată din 26.11.2020 a întâmpinărilor formulate de Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a fost prejudiciat în niciun mod prin acest fapt.

Tot nefondată se constată a fi și critica privind faptul că din hotărârea recurată nu reiese calitatea procesuală a pârâților Guvernul României, Primul-ministru B. și Ministerul Afacerilor Interne, întrucât din examinarea hotărârii recurate reiese că aceștia au calitatea de pârâți, iar pe de altă parte, cadrul procesual în materie civilă este cel stabilit de către reclamant, care a înțeles să cheme în judecată aceste părți.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant cu privire la Hotărârea nr. 52/05.11.2020 emisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, ulterior instanța de fond constatând că forma hotărârii atacate, preluate de pe site-ul Guvernului României, diferă de cea avută în vedere de reclamant la formularea acțiunii.

Pentru a nu exista dubii cu privire la acest aspect, instanța de recurs a pus în vedere Departamentului pentru Situații de Urgență să depună la dosar hotărârea atacată, partea depunând la dosar hotărârea în forma avută în vedere de prima instanță.

Examinând cele două forme ale hotărârii atacate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că Hotărârea nr. 52/2020 a CNSU nu produce prin ea însăși efecte, ci, în baza propunerilor conținute de hotărâre, a fost emisă H.G. nr. 935/2020 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel fiind, se constată că Hotărârea nr. 52/2020 nu impune obligații și restricții/interdicții, ci propune anumite măsuri ce urmează a fi realizate pe o perioadă de 30 de zile (art. 10 din hotărâre), fiind vorba de un act premergător măsurilor ce se impuneau a fi luate în contextul stabilirii unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Mai mult, această concluzie se desprinde și din art. 11 din hotărâre care prevede comunicarea acesteia tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punerea în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

De altfel, potrivit art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19:

"(1) În vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU.

(2) În vederea aplicării măsurilor prevăzute de prezenta lege, ministerele și celelalte autorități responsabile, la propunerea CNSSU, după caz, emit ordine și instrucțiuni."

Din interpretarea acestor texte reiese că, de fapt, Comitetul Național pentru Situații de Urgență poate face doar propuneri și nu poate institui obligații sau interdicții.

În această situație, cu atât mai mult nu poate fi primită susținerea recurentului-reclamant în sensul că ar fi vorba de un act normativ, care pentru a exista, implică cu necesitate îndeplinirea condiției publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 42

1

din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență:

"(1) Hotărârile Comitetului Național cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I", iar potrivit art. 42 din același act normativ:

"(1) Hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel județean sau al municipiului București, se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective și intră în vigoare la data publicării."

Astfel fiind, este adevărată susținerea recurentului-reclamant în sensul că actele normative, pentru a produce efecte, presupun condiția publicării în Monitorul Oficial, dar legiuitorul a prevăzut în mod clar care sunt acele acte ce au caracter normativ, din care hotărârea atacată în prezenta cauză nu face parte, ea cuprinzând un set de propuneri de măsuri în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.

În consecință, nefiind vorba despre un act administrativ producător de efecte juridice, acesta nu poate face obiectul unei cereri de suspendare a executării, întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendare ce vizează doar actele administrative, astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prima instanță fcând o apreciere corectă cu privire la acest aspect.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1311 din 27 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de recurs, respectiv faptul că partea în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenție a câștigat procesul, Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1311 din 27 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2021.