ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.07.2019 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, a solicitat obligarea pârâtului la plata ajutoarelor salariale suplimentare așa cum sunt prevăzute în art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VII la Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.10.2010, în cuantum de 12 salarii ale funcției de bază, avute la data ieșirii la pensie, respectiv 30 de salarii ale funcției de bază, pentru cei 15 ani întregi rămași până la vârsta standard de pensionare, sume actualizate cu indicele inflației la data efectuării plății.

Prin sentința civilă nr. 675/2019 Tribunalul Sibiu a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât, precum și acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 675/2019 pronunțată de Tribunalul Sibiu a declarat recurs reclamantul A. care a solicitat casarea acesteia și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs incident pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări care a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca prematur formulată.

La termenul din 7 iulie 2020, în dosarul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018 prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 115 alin. (6) din Constituție.

Prin încheierea de ședință din data de 09.08.2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul recurent A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și 115 alin. (6) din Constituție, reținând că nu este îndeplinită cerința ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică. Pe de altă parte, Curtea de Apel a reținut că recurentul-reclamant nu ridică o problemă reală de conformitate cu Constituția a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018, ci doar o problemă de contrarietate sau de necorelare între normele legale incidente, însă aceste aspecte nu intră în competența Curții Constituționale și pe cale de consecință a apreciat că cererea de sesizare este inadmisibilă.

Împotriva încheierii de ședință din data de 09.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea de acordare a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne în baza dispozițiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice "deoarece acestea nu se mai acordă" în timp ce la data încetării raporturilor mele de serviciu (2016) erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În cadrul apărărilor pe fond și în recurs, angajatorul nu a contestat dreptul reclamantului la acordarea acestor ajutoare, dar a susținut că nu le poate acorda datorită dispozițiilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018, care suspendă acordarea acestora și în perioada 2019-2021.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale a arătat că, dispozițiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în sensul că evenimentul legislativ "suspendarea" dispusă prin art. 41 alin. (1) din O.U.G nr. 114/2018 nu poate surveni datorită abrogării Legii nr. 284/2010, neputând exista suspendare fără dispoziție legala în vigoare; încalcă principiul neretroactivității legii civile, principiu de rang constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că legiuitorul delegat a instituit prin textul O.U.G. nr. 114/2018, o retroactivare a prevederilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010, abrogate și art. 115 alin. (6) din Constituție deoarece, a suspendat prin acest act normativ drepturi prevăzute prin lege, respectiv Legea nr. 360/2002 și Legea nr. 284/2010, demers interzis de dispozițiile constituționale precizate.

În chestiunea admisibilității excepției, consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, astfel:

- este vorba despre lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță. Dispozițiile asupra cărora a solicitat controlul de constituționalitate sunt cuprinse în art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018;

- legea, ordonanța ori dispoziția criticată este în vigoare. Prin Decizia nr. 766/2011, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "în vigoare" este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele or dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. în acest sens, O.U.G. nr. 114/2018 este în vigoare, iar dispozițiile Legii nr. 284/2010 au fost abrogate, continuând să-și producă efecte prin suspendare acordării ajutoarelor.

- legea, ordonanța ori dispoziția criticată are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Solicită să se observe că, în speță, dispozițiile O.U.G. nr. 114/2018 și ale Legii nr. 284/2010 au fost invocate și de Inspectoratul General pentru Imigrări, în actele de procedură depuse, iar instanța de fond a cuprins în hotărâre dispoziții din aceste acte normative.

În legătură cu dispozițiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, la art. 29 alin. (5) acestea stabilesc:

"Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În interpretarea acestui text de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea Recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 36/2006, analizând același text de lege precizat anterior, respectiv:

"Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile", hotărăște că:

"încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului".

Pentru a ajunge la această dispoziție, instanța supremă, analizează prevederile legale incidente, aspecte ce prezintă relevanță și pentru acest recurs, stabilind: Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, «Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale». Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din neconstituționalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluționarea cauzei și dacă nu s-a constatat anterior neconstituționalitatea sa.

Dispozițiile legale menționate au caracter special și derogă în mod evident de la regulile generale instituite de C. proc. civ. și de C. proc. pen. cu privire la competența materială de soluționare a recursului.

În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii pronunțate conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Aflându-ne în prezența unei hotărârii a Înaltei Curții de Casație și Justiție - recurs în interesul legii, sunt obligatorii dispozițiile C. proc. civ. cu privire la efectele și întinderea acestora, care prevăd:

Art. 517 alin. (2) "Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.

(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Art. 518 "Decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării".

Având în vedere dispozițiile legale precizate, respectiv art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Legea nr. 134/2010 și Decizia ICCJ nr. 36/2006, recurentul consideră că instanța de recurs, care a fost investită prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, trebuia să se limiteze "la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanța a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluționarea cauzei și dacă nu s-a constatat anterior neconstituționalitatea sa" așa cum precizează instanța supremă, deoarece recursul în interesul legii își produce și în prezent efectele, datorită faptului că niciunul din ipotezele încetării aplicabilității deciziei, prevăzute de art. 518 C. proc. civ., nu au intervenit.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Astfel, intimatul a arătat că instanța de recurs a reținut în mod corect faptul că excepția de neconstituționalitate nu poate avea ca obiect o problemă de interpretare a actelor normative care s-ar putea aplica în cauză sau o problemă de contradictorialitate a acestora, pentru interpretarea normelor de drept incidente în cauză fiind reglementate alte mecanisme juridice prevăzute de C. proc. civ.. Așadar, nu este îndeplinită cerința ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează salarizarea, ci partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

Așadar, Curtea a constatat corect să reclamantul nu a ridicat o problemă reală de conformitate cu Constituția a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018, ci doar o problemă de contrarietate sau de necorelare între normele incidente, aspecte care nu intră în competența Curții Constituționale.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Prin cererea depusă pentru termenul din 7 iulie 2020, în dosarul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitata sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018 prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 115 alin. (6) din Constituție.

Prin încheierea din data de 09.08.2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul recurent A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și 115 alin. (6) din Constituție.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale.

În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018, recurentul a arătat că acestea încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 115 alin. (6) din Constituție.

Înalta Curte constată că obiectul cauzei cu care petentul a învestit instanța de contencios administrativ, respectiv, instanța de control judiciar chemată să analizeze legalitatea încheierii curții de apel, îl reprezintă obligarea intimatului-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări la plata ajutoarelor salariale suplimentare așa cum sunt prevăzute în art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.10.2010, în cuantum de 12 salarii ale funcției de bază, avute la data ieșirii la pensie, respectiv 30 de salarii ale funcției de bază, pentru cei 15 ani întregi rămași până la vârsta standard de pensionare, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății.

Având în vedere particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că susținerile petentului au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, criticile aduse textului a cărui neconstituționalitate se solicită privesc "suspendarea" indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă pentru perioada 2019-2021.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa încheierea din data de 09.08.2020 și va rejudeca cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte constată că cererea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de recurs, are ca obiect o dispoziție dintr-o lege în vigoare, iar, pe de altă parte, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat, anterior, printr-o decizie de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 reprezintă temeiul de drept avut în vedere la soluționarea acțiunii deduse judecății, precum și faptul că aceste dispoziții au fost invocate în mod repetat de către intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs. Sub acest aspect, intimatul-pârât a arătat că "instanța de fond a nesocotit prevederile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 care dispun în sensul că «în perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă» și că, în mod evident, ar fi trebuit să se rețină că acțiunile promovate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 114/2018 sunt prematur formulate, dreptul nefiind actual, considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție din cuprinsul Deciziei nr. 5/2018 putând fi aplicate mutatis mutandis."

- În opinia recurentului evenimentul legislativ "suspendarea" dispusă prin art. 41 alin. (1) din O.U.G nr. 114/2018 nu poate surveni datorită abrogării Legii nr. 284/2010, neputând exista suspendare fără dispoziție legală în vigoare; încalcă principiul neretroactivității legii civile, principiu de rang constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că legiuitorul delegat a instituit prin textul O.U.G. nr. 114/2018, o retroactivare a prevederilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010, abrogate și art. 115 alin. (6) din Constituție deoarece, a suspendat prin acest act normativ drepturi prevăzute prin lege, respectiv Legea nr. 360/2002 și Legea nr. 284/2010, demers interzis de dispozițiile constituționale precizate.

Dreptul solicitat de recurentul-reclamant este cel prevăzut de articolul 20 din Cap. II al Anexei VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform căruia "(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:

Vechime efectivă:

- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază.

(2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază".

Conform art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VII la Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - act normativ aplicabil reclamantului în perioada de referință - la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, polițiștii beneficiază de un ajutor pecuniar stabilit în raport de salariul funcției avut în luna schimbării poziției de activitate.

Conform art. 9 din Legea nr. 118/30.06.2010 "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă".

Aceste dispoziții legale au fost preluate succesiv în actele normative referitoare la reglementarea anuală a măsurilor privind salarizarea în sistemul bugetar, respectiv prin art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. 9 din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 9 din O.U.G. nr. 3/2014, art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016 și O.U.G 9/2017.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că, în intervalul 2011 - 01.07.2017, nu a fost suprimat dreptul la plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Anexa VII, Capitolul II, Secțiunea a 3-a din Legea - cadru nr. 284/2010, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia.

Prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut că "la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: […] Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare". Această lege a intrat în vigoare la data de 01.07.2017 și nu produce efecte retroactive.

De asemenea, instanța de recurs are în vedere dispozițiile art. 521 C. proc. civ. potrivit cărora dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, caracter obligatoriu care se aplică și considerentelor.

Astfel, prin Decizia nr. 20/2019 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, "în cazul normelor care suspendă exercițiul unor drepturi și al consecințelor produse pe planul dreptului subiectiv afectat, cu referire punctuală chiar la cele aduse în discuție prin prezenta cerere de hotărâre prealabilă, instanța supremă s-a pronunțat, în mai multe rânduri, arătând că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reținute ca fiind constituționale, aceste drepturi nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuți în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conținut abstract, fiind condiționate în recunoașterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate bunuri din această perspectivă. În același sens s-a statuat că lipsa caracterului actual al dreptului și inexistența unei "speranțe legitime" de valorificare efectivă a acestuia s-au consolidat în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea-cadru nr. 153/2017".

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că dispozițiile legale ce fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt constituționale.

Pentru aceste considerente, în temeiul 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va admite recursul, va casa încheierea recurată și rejudecând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 115 alin. (6) din Constituție, formulate de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 09 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și rejudecând:

Admite cererea de sesizare și dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 115 alin. (6) din Constituție, formulate de reclamantul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.