ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2246/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., persoană juridică în insolventă, având administrator special - B. și administrator judiciar C., a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, anularea Hotărârii Guvernului nr. 616/2017 privind reglementarea situației juridice a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - D. și actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 709 din 01/09/2017.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 697 din 25 februarie 2019, a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentanți legali ai reclamantei.

Totodată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamanta a reluat situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, susținând, în esență, că, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 85/2006, cu modificările si completările ulterioare, care guvernează procedura insolvenței, și nu cele ale Legii nr. 85/2014 cum greșit a reținut prima instanță, aceasta încălcând, totodată, dispozițiile legale privind regularizarea cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din C. proc. civ., și de citare.

Astfel, a arătat că nu s-a pus în vedere reclamantei, prin administrator special sau prin administrator judiciar, să precizeze cererea sub aspectul calității și al atribuțiilor deținute în cadrul procedurii insolvenței, nu a fost solicitată însușirea cererii de către administratorul judiciar și nici nu a fost îndeplinită în mod legal procedura de citare, respectiv citarea la adresa de domiciliu a administratorului special și la adresa administratorului judiciar, cu mențiunea de a prezenta documentele prevăzute de lege în vederea dovedirii calității de reprezentant legal, precizând că reclamanta a fost evacuată din spatiile în care are sediul, chiar în baza actului atacat.

Nefiind parcursă procedura regularizării, pentru că nu s-a acordat un termen pentru acoperirea lipsurilor, nepunându-se în vedere administratorului special și a celui judiciar să acopere eventualele lipsuri ale cererii de chemare in judecată, recurenta a considerat că în mod greșit s-a apreciat întrunirea cerințelor art. 82 din C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, în fundamentarea soluției, prima instanță a reținut motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, a apreciat ca fiind legală reprezentarea reclamantei prin avocat, iar pe de altă parte a anulat cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant legal, dovadă care nu a fost solicitată în procedura regularizării și nici ulterior, prin citarea persoanei juridice aflate în procedura insolvenței.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinări, intimații-pârâți Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, răspunzând punctual criticilor formulate.

Totodată, prin notele scrise depuse la dosar, intervenientul a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, întrucât contractul de asociere nr. x/2002, de care se prevalează reclamanta în susținerea acțiunii, încheiat între aceasta și D., a încetat definitiv, invocând Decizia nr. 1115/1.10.2020 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. x/2017, nerecurată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intervenient prin notele scrise depuse la dosar, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că aceasta reprezintă o excepție de fond care vizează condițiile de exercitare a acțiunii și astfel este subordonată depășirii obstacolului procedural pentru care a fost respinsă acțiunea (lipsa calității dovezii de reprezentant).

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii Guvernului nr. 616/2017 privind reglementarea situației juridice a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - D. și actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Curtea de apel a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru lipsa dovezii calității de reprezentanți legali ai acesteia și a admis cererea de intervenție accesorie.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi susținerile recurentei, centrate pe împrejurarea că, în cauză, nu s-a îndeplinit în mod corect procedura de regularizare a cererii, raportat la dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., nu s-a realizat procedura de citare și la sediul administratorului judiciar, cu respectarea art. 82 din același cod, și faptul că s-a reținut în mod greșit incidența Legii nr. 85/2014.

1.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță nu a îndeplinit în mod legal procedura de citare a acesteia, atât la sediul administratorului special, cât și la sediul administratorului judiciar, cu mențiunea de a prezenta documentele prevăzute de lege în vederea dovedirii calității de reprezentant legal, și nu a fost respectată procedura regularizării.

Or, deși din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că aceasta a fost formulată de reclamantă, persoană juridică în insolventă, prin administrator special B. și administrator judiciar C., nu s-a făcut dovada calității acestor persoane de reprezentanți legali al asociației la momentul sesizării instanței.

Asociația reclamantă a susținut faptul că se află în insolvență fără a formula precizări și a depune dovezi cu privire la persoanele care au competența de a o reprezenta în justiție, cererea de chemare în judecată fiind semnată de către avocat și însoțită de împuternicire dată în acest sens.

Contrar susținerilor recurentei, se reține că prima instanță a dispus citarea părții și prin administrator judiciar, potrivit încheierii de ședință din 28 ianuarie 2019, cu mențiunea de a răspunde la excepțiile invocate atât prin întâmpinare, printre care și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, cât și prin cererea de intervenție accesorie, actul de procedură fiind primit de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, care a semnat de primire, cu toate acestea nu s-a depus un răspuns în sensul solicitat de instanță.

Prin urmare, nu se poate susține încălcarea principiului contradictorialității așa cum recurenta încearcă să acrediteze ideea, în cauză fiind respectate prevederile art. 82 din C. proc. civ.

Cât privește procedura regularizării cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din C. proc. civ., se constată, cum s-a reținut și în doctrină, că neparcurgerea acestei proceduri nu poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac, pentru că legea na instituie o sancțiune în acest sens.

Or, această procedură are ca scop soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil, prin instituirea unei etape scrise a procesului civil, premergătoare activității de judecată propriu zise, și nicidecum instituirea unor norme obligatorii pentru instanță, care-să conducă la nulitatea actelor întocmite, în caz de nerespectare. Dimpotrivă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată urmărește să impună reclamanților o anumita disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, o bună administrare a justiției.

În cauză, prima instanță a stabilit termen pentru ca reclamanta să facă dovada calității de reprezentanți legali ai societății, în sensul art. 82 din C. proc. civ., potrivit cărora:

1) Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

(2) Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac.

Prin urmare, au fost respectate prevederile sus-menționate, iar reclamanta a avut posibilitatea procedurală să combată respectiva excepție prin susțineri și acte justificative, dovadă care însă nu a fost făcută, un eventual motiv de recurs în sensul invocat de recurentă ar fi fost admisibil doar dacă aceasta ar fi depus dovada calității de reprezentant, iar prima instanță ar fi pronunțat soluția de anulare a cererii cu neobservarea dovezii sau cu interpretarea eronată a acesteia, ceea ce nu se regăsește în speță.

În consecință, în cauză au fost respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

1.2. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta susține că hotărârea atacată conține motive contradictorii, pentru că, pe de o parte, s-a apreciat ca fiind legală reprezentarea acesteia prin avocat, iar pe de altă parte s-a anulat cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant legal.

Or, se constată că recurenta face confuzie între cele două forme de reprezentare, care sunt distincte, respectiv reprezentarea legală (care în cauză aparține administratorului judiciar) și cea convențională (potrivii căreia persoanele juridice pot fi reprezentate prin avocat sau consilier juridic).

În cauză, prima instanță, făcând distincție între calitatea de reprezentanți legali ai reclamantei (ca persoană aflată în insolvență) și calitatea avocatului de reprezentant convențional, a reținut că demersul judiciar a fost formulat de către avocat împuternicit de asociația reclamantă, or, fiind de necontestat că reprezentantul convențional trebuia desemnat de către reclamantă, prin semnarea contractului/împuternicirii avocațiale tot de către reprezentantul legal, competent să angajeze voința Asociației în fata instanței de judecată.

Altfel spus, prima instanță a arătat că deși acțiunea a fost semnată de către avocat (reprezentantul convențional), împuternicirea a fost dată acestuia de către asociația reclamantă, persoana juridică în insolvență, și nu de către administratorul judiciar desemnat, în raport cu prevederile Legii nr. 85/2006, în conformitate cu care societățile aflate în insolvență sunt reprezentate prin administratorul judiciar.

Așadar, în temeiul prevederilor legale menționate, dreptul de reprezentare în instanță a unei societăți aflate în procedura insolvenței nu mai poate fi exercitat de fostele organe statuare ale societății, în caz contrar intervine sancțiunea prevăzută de art. 82 din C. proc. civ.

Se reține că expresia "lipsa dovezii calității de reprezentant", ce constituie chiar denumirea marginală a textului de lege menționat, subsumează ambele aspecte ale instituției reprezentării din perspectiva probării pe plan procesual, respectiv atât înscrisul doveditor al calității de reprezentant, cât și dovedirea calității de reprezentant sub aspectul condițiilor impuse de lege în persoana reprezentantului, lipsa oricăruia dintre acestea conducând la aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 82 din C. proc. civ.

Prin urmare, hotărârea primei instanțe nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului explicând raționamentul care a fundamentat soluția adoptată.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. În fine, nici motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu poate fi primit, acesta fiind invocat în mod formal.

Întra-adevăr, în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 85/2006, însă principiile avute în vedere de către prima instanță se regăsesc atât în vechea legislație, cât și în noua legislație din domeniul insolvenței, respectiv faptul că după intrarea în procedura insolvenței societățile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul judiciar.

Așadar, ținând cont de dispozițiile tranzitorii regăsite în art. 340 - 344 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, textele de lege reprezentate de art. 83 alin. (2) și art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reținute în cauză au corespondent în art. 45 și art. 46 din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în exercitarea recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes, invocată de intimatul-intervenient.

Respinge recursul formulat de reclamanta A., în insolvență, prin administrator judiciar C. împotriva sentinței nr. 697 din 25 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.