ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2021

Ședința publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin secția Drumuri Naționale Orșova a solicitat admiterea contestației și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților să plătească suma de despăgubire în cuantum de 37287 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la autoturismul cu nr. de înmatriculare x, astfel cum reiese din Decizia Comisiei Speciale a Fondului de Garantare a Asiguraților; îndreptarea erorii materiale din Decizia nr. 8637/22.08.2017 întrucât secția Drumuri Naționale Orșova a fost păgubită în această cauză, nu secția Drumul Naționale Timișoara; plata penalităților de întârziere având în vedere faptul că Decizia a fost dată la mai mult de un an de la înregistrarea cererii de plată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4295 din 24 octombrie 2018, a respins contestația formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara-prin secția Drumuri Naționale Orșova, împotriva Deciziei nr. 8637/22.08.2017, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara-prin secția Drumuri Naționale Orșova a declarat recurs.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că raportat la considerentul că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 de RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment...", de la data înaintării cererii de plată înregistrată sub nr. x/15.07.2016 și până la data emiterii deciziei de respingere a respectivei cereri s-au scurs 12 luni, intimatului fiindu-i necesar un an pentru analizarea acestei cereri - aspect ce poate fi interpretat ca o tergiversare intenționată, având ca unic scop atingerea plafonului de garantare și astfel evitarea plății sumei pretinse, respectiv 37.287 RON, creditorului de asigurare reținut de către intimată ca fiind C.N.A.D.N.R. - din analiza Borderoului de plăți/creditor de asigurare C.N.A.D.N.R. desprinzându-se faptul că intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a soluționat, în tot acest timp, cereri ale căror sume pretinse erau cu mult mai mici.

Raportat la acest considerent, recurenta invocă dispozițiile art. 18 alin. (1), (2) și (3) din Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților care prevăd că fondul de garantare se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale. Prin derogare de la dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, Fondul de garantare poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi și/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale. Fondul este îndreptățit să înregistreze și să recupereze, în cadrul procedurii falimentului societății de asigurare/reasigurare debitoare, toate sumele achitate creditorilor, pe măsura plăților efectuate, ca urmare a producerii riscurilor asigurate după momentul deschiderii procedurii falimentului.

În acest context, este adevărat că i s-a recunoscut creditorului de asigurări posibilitatea de a urma separat procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea 85/2014 însă, spre deosebire de dispozițiile Legii 85/2014, Legea 213/2015 îi conferă Fondului de garantare dreptul de a înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi și/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale, posibilitate care nu se regăsește în cazul creditorului de asigurare ori, de la data cererii de plată și până la data soluționării, creditorul de asigurări, indicat de către Curte ca fiind CNAIR, se afla sub limita plafonului de garantare, astfel că era motivat în a nu urma procedura de faliment a asigurătorului.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 25.03.2015, a avut loc un accident de circulație, din culpa conducătorului autovehiculului înmatriculat cu nr. x, asigurat RCA cu polița nr. x emisă de A. S.A., fiind avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare x, proprietatea petentei.

Urmarea producerii evenimentului, a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/15.07.2016, petenta a solicitat să fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 37287,00 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul avariat precum și la plata penalităților de întârziere.

În cadrul instrumentării dosarului de daună s-a constatat că, raportat la borderoul de plați efectuate de Fondul de Garantare a Asiguraților în contul C.N.A.D.N.R., pentru acest creditor de asigurare FGA a efectuat plăți în cuantum de 450.000 RON, motiv pentru care, se impune respingerea integrală a cererii.

Astfel fiind, prin Decizia nr. 8637 din 22.08.2017 autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată raportat la faptul ca acestui creditor de asigurări i s-a aprobat la plată și plătit din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților suma de 450.000 RON, limita maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015, conform borderou atașat.

Curtea de apel a reținut legalitatea actului administrativ în litigiu.

Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Înalta Curte constată că prin sentința nr. 9661/03.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei A. S.A.

Cererea de plată a fost înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, la data 15.07.2016.

Înalta Curte constată că, în cauză, este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în Dosarul nr. x/2017, asupra următoarelor chestiuni de drept:

- dacă prin creditor de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților (Legea nr. 213/2015), se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 503/2004) pentru toate creanțele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment;

- dacă prin creanța de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment;

- dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanță în parte.

- dacă prin creditor de asigurare în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 se înțelege și societatea de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO, împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, pentru toate creanțele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment;

- dacă prin creanța de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment;

- dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanță în parte.

Prin Decizia nr. 29/02.03.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admițând sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, a stabilit că,

"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, prin creditor de asigurare se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanță de asigurare se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte".

Așadar, potrivit Deciziei nr. 29/02.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 509 din 15 iunie 2020, obligatorie pentru instanțele de judecată în temeiul art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., prin creditor de asigurare se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

De asemenea, prin creanță de asigurare se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, iar plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se execută dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizațiilor către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO pentru fiecare creanță în parte.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite contestația, va anula Decizia nr. 8637/22.08.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și va obliga pârâtul să soluționeze, pe fond, cererea de plată formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. x/15.07.2016.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Orșova împotriva sentinței nr. 4295 din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, admite contestația formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Orșova.

Anulează Decizia nr. 8637/22.08.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Obligă pârâtul să soluționeze, pe fond, cererea de plată formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. x/15.07.2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2021.