ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1816/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Reasigurare B. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea executării deciziilor A.S.F. nr. 455 din 06.04.2020 si nr. 457 din 06.04.2020, până la soluționarea definitivă a cauzei ce are ca obiect contestațiile formulate împotriva deciziilor anterior indicate (dosar nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București).

În drept, a invocat art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În procedura derulată în fata instanței de fond, C. și D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (3) și art. 63 din C. proc. civ., au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 335 din 4 iunie 2020, a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, ca nefondată, a admis cererea formulată de reclamanta A. Reasigurare B. S.A în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 455/06.04.2020 și nr. 457/06.04.2020 emise de ASF, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea deciziilor, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de C. și D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile existenței cazului bine justificat și pagubei iminente, prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la ambele acte administrative puse în discuție.

A considerat că au fost prezentate suficiente indicii pentru a trage concluzia că reclamanta a probat elemente de vădită nelegalitate ale deciziei ASF nr. 457/2020, nefiind necesară analiza celorlalte argumente.

A arătat totodată că celelalte argumente, privind neîndeplinirea cerintei conform căreia există o deviație semnificativă, care impune majorarea capitalului de solvabilitate, precum și argumentele referitoare la refuzul nelegal al ASF de a lua in considerare o capitalizare in valoare de 25.000.000 euro presupun o analiza a unui probatoriu complex, aferent fondului cauzei, și, deci, țin de acțiunea in anularea actului, neputând fi analizate în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului.

A mai reținut că executarea deciziilor ASF poate pune în pericol solvabilitatea societății reclamante și bloca activitatea acesteia.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recursuri pârâta și intervenientele accesorii C. ȘI D., E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L.

Recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., arătând în esență că sentința atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că din unele dintre acestea rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, instanța de fond neînfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției date cererii reclamantei.

Astfel, instanța a reținut, cu privire la critica reclamantei privind măsurile de la pct. 1.6, parțial 1.7, 1.8 și 1.9 (critică ce vizează, în esență, faptul că măsurile stabilite de A.S.F. nu sunt de natură să remedieze deficiența constând în actualizarea cu întârziere a rezervei de daună, fiind, în opinia reclamantei, încălcate prevederile art. 25 din Regulamentul ASF nr. 11/2016), că aceste măsuri nu pot fi analizate de instanță în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului atacat, întrucât ar presupune parcurgerea mai întâi a etapei de analiză a legalității și temeinicei măsurilor, ceea ce implică antamarea fondul cauzei referitor la constatările A.S.F. prin prisma probelor de la dosar și a dispozițiilor normative incidente.

Însă, cu privire la măsura pct. 1.1 din cuprinsul aceleiași Decizii A.S.F. nr. 455/06.04.2020, curtea de apel a reținut ca fiind un element de nelegalitate aparentă nesocotirea art. 34 alin. (1) din Regulament, care este suficient pentru îndeplinirea condiției cazului bine justificat. Deci, în această situație, a realizat o analiză a legalității și temeiniciei măsurii, prin prisma probelor de la dosar și a dispozițiilor normative aplicabile.

A mai arătat recurenta pârâtă că cerințele cazului bine justificat și pagubei iminente nu pot fi analizate decât împreună, iar motivele invocate de către reclamantă drept caz bine justificat nu întrunesc cerința impusă de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, constituind aspecte de fond a căror analiză depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

Deciziile A.S.F. nr. 455/06.04.2020 și, respectiv, nr. 457/06.04.2020 se bucură de prezumția de legalitate, iar ca să fi putut fi examinate susținerile reclamantei era necesară examinarea aprofundată a situației de fapt și de drept existentă în cauză, ceea ce echivalează cu antamarea fondului.

A susținut recurenta pârâtă, subsumat celui de-al doilea motiv de casare invocat, că hotărârea instanței de fond de a suspenda executarea tuturor măsurilor dispuse în sarcina societății B. prin Decizia nr. 455/06.04.2020 s-a întemeiat exclusiv pe o aparentă nesocotire a art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat prin măsura stabilită la punctul 1.1 din Decizie.

Instanța a reținut faptul că, potrivit art. 34 alin. (1) din respectivul act de drept al Uniunii, cea mai bună estimare se calculează în mod transparent și în așa fel încât să se asigure că metoda de calcul și rezultatele care se obțin prin acesta pot fi revizuite de către un expert calificat.

În opinia judecătorului fondului, prin noțiunea de "expert calificat" se înțelege un expert independent, adică de o terță persoană față de reclamantă sau de autoritatea pârâtă care a aplicat sancțiunea. In cazul în care A.S.F. aprecia că rezultatele obținute ar trebui revizuite, este ținută să apeleze la un expert independent, ca o aplicare a principiului egalității armelor în duelul administrativ și apoi, în duelul judiciar, în măsura în care se contest actul A.S.F.

Supravegherea societăților de asigurare se realizează astfel încât să asigure protecția asiguraților și menținerea stabilității pieței asigurărilor, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

Procesul de supraveghere asupra societăților de asigurare cuprinde verificarea solvabilității asigurătorilor pe ansamblul întregii activități a acestora, a modului de constituire a rezervelor tehnice, a activelor, precum și a fondurilor proprii eligibile, așa cum se prevede în art. 30 alin. (1) și (2) - (para 1) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), dispoziții care au fost transpuse în prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

În exercitarea prerogativelor sale de supraveghere a societăților de asigurare Autoritatea de Supraveghere Financiară dispune de mijloacele necesare și deține expertiza, capacitatea și competențele necesare pentru atingerea principalului obiectiv al supravegherii, și anume protejarea deținătorilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor, astfel cum se prevede în dispozițiile art. 27 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare -Solvabilitate II (prevedere cu caracter obligatoriu, având în vedere faptul că Regulamentul Delegat nr. 35/2015 a fost dat pentru completarea prevederilor Directivei referite).

De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară are competența de a lua măsuri preventive și corective necesare pentru a garanta că societățile de asigurare și persoanele care fac parte din conducerea acestora sau cele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice respectă standardele tehnice de reglementare și pe cele de aplicare emise de Comisia Europeană, precum și reglementările emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi, conform dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 237/2015.

În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că societățile de asigurare stabilesc rezervele tehnice pentru toate obligațiile de asigurare care le revin față de deținătorii de polițe sau de beneficiarii unor contracte de asigurare sau de reasigurare, astfel cum se prevede transpuse în Capitolul V, Secțiunea a 2-a din Legea nr. 237/2015.

In măsura în care calculul rezervelor tehnice ale societății de asigurare nu este conform cu prevederile art. 53-60 din Legea nr. 237/2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară solicită societății să crească valoarea rezervelor tehnice astfel încât să corespundă nivelului stabilit prin prevederile legale în vigoare.

Curtea de apel a considerat greșit că problema centrală de drept de la care ASF a pornit raționamentul și constatările sale în decizia atacată, respectiv măsurile pe care le-a dispus, a fost aceea a revizuirii metodei de calcul utilizată la calculul celei mai bune estimări a rezervei de daună conform standardelor actuariale, pentru care era necesară apelarea la opinia unui expert independent față de cei doi litiganți".

În realitate, această problemă centrală de drept care a constituit baza pentru măsurile dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 455/2020 a reprezentat-o plata cu întârziere a despăgubirilor cerute de păgubiți în dosarele de daună RCA intern, fapt pentru care s-a dispus inventarierea dosarelor de daună RCA (intern și Carte Verde), a dosarelor de garanții (clasa 15 -România și Italia), pentru finele anului 2019, prezentarea confirmărilor de sold în relația cu corespondenții externi, aceste măsuri având impact asupra drepturilor asiguraților. Instanța nu a înțeles și nu a luat în considerare, faptul că achitarea cu întârziere a despăgubirilor. RCA reprezintă o încălcare a drepturilor asiguraților, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv asigurarea respectării drepturilor asiguraților în relația cu asigurătorii.

În plus, echipa de control nu a avut toate elementele necesare revizuirii rezultatelor obținute de SAR B. S.A., așa cum se prevede în art. 34 alin. (1) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, întrucât - deși prin cererea de informații nr. x/16.09.2019, la pct. 2, echipa de control a solicitat datele de intrare care au stat la baza calculului celei mai bune estimări a rezervei de daună, detaliat pe fiecare linie de afacere, prin răspunsul transmis la data de 16.10.2019, via e-mail, reprezentanții societății au prezentat o situație la nivel agregat (triunghi incremental la data de 30.09.2019), nefiind furnizate informațiile necesare revizuirii calculului celei mai bune estimări a rezervei de daună.

După analiza tuturor notelor explicative/clarificărilor transmise ca răspuns la solicitările de informații ale echipei de control, s-a ajuns la concluzia că, în calculul celei mai bune estimări a rezervei de daună, nu s-a ținut cont de fluxurile de trezorerie (de ieșire) generate de vârfurile valorice ale daunelor plătite. care excedează plafonul stabilit. în) sensul că pentru anii 2017. 2018 și pentru primul semestru al anului 2019. în fapt, la fiecare iterație de calcul al celei mai bune estimări a rezervei de daună, reclamanta a plafonat daunele la suma de 45.000 Iei, la suma de 49.009.93 RON, respectiv la suma de 51.441.88 RON. Astfel, la data de 30.06.2019, suma valorilor situate peste nivelul cuantilei este de 317 milioane RON, această plafonare având ca efect diminuarea celei mai bune estimări a rezervei de daune, fapt recunoscut de societate.

Activitatea Societății de Asigurare Reasigurare B. S.A. nu a fost evaluată la un nivel de granularitate cât mai ridicat, cu respectarea omogenității grupelor de risc, astfel încât obligațiile de asigurare să fie segmentate cel puțin la nivelul liniilor de afaceri pentru ca valoarea rezervelor tehnice să corespundă cu valoarea imediată de transfer a obligațiilor. În notele explicative ale societății, ca răspuns la solicitările de informații ale echipei de control, iterațiile formulate au fost la nivel de afirmații, fără să demonstreze omogenitatea grupei de risc pentru calculul rezervei de daune neavizate.

În lipsa anumitor elemente necesare realizării unei documentări proprii de către echipa de control, așa cum se prevede la art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 35/2015, având în vedere prevederile art. 21 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 93/2012 și conform dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 237/2015, s-a stabilit măsura corectivă de Ia punctul 1.1. din Decizia A.S.F. nr. 455/2020.

De asemenea, în mod greșit instanța interpretează art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat, în sensul că o revizuire a metodei de calcul ar trebui făcută de un expert independent, iar nu de către ASF în considerarea rolului și atribuțiilor ce i-au fost conferite prin O.U.G. nr. 93/2012.

Cu privire la Decizia A.S.F. nr. 457/06.04.2026 de stabilire în sarcina Societății de Asigurare Reasigurare B. S.A. a măsurii privind majorarea de capital de solvabilitate, a susținut că, în motivarea sentinței civile atacate, instanța de fond a reținut greșit faptul că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 4 alin. (2) și alin. (3) lit. b), precum și ale art. 2 din Regulamentul- 2015/2012 al Comisiei, nefiind identificabilă o metodologie de calculare a majorării de capital care să fi fost indicată si dezvoltată de A.S.F. în actul atacat, conform art. 4 alin. (2) și alin. (3) lit. b) din Regulament și care să permită societății reclamante să efectueze calcularea majorării de capital conform ari. 2 din același regulament. A mai reținut că nu poate fi primită apărarea pârâtei privind respectarea acestor dispoziții de drept UE cu motivarea că a aplicat exclusiv prevederile art. 277 art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, în sensul identificării unei deviații semnificative de la sistemul de guvernantă (analiză calitativă) și nu prin identificarea unei deviații semnificative de la cerința de capital de solvabilitate (SCR) analiză cantitativă, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 276 din același regulament.

Această susținere este nefondată, având în vedere faptul că la Concluzia finală din Procesul-verbal de control nr. SA-DSC/3278/26.11.2019, precum și în par. I de la pag. 66 din același document, echipa de control a notificat societății intenția de stabilire a măsurii de majorare de capital de solvabilitate cu circa 35 milioane euro, în urma identificării unei deviații semnificative de la sistemul de guvernanță prin raportare la factorii relevanți, așa cum sunt aceștia prevăzuți în art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, și nu în baza art. 276 din Regulament.

Prin adresa nr. x/16.12.2019 emisă de reclamantă și înregistrată la A.S.F. sub nr. x/17.12.2019, societatea a formulat obiecțiuni la procesul-verbal de control nr. SA-DSC/3278/26.11.2019, prin care a contestat necesitatea unei majorări de capital de solvabilitate pe considerentul că "măsura capitalizării este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile obligatorii cuprinse în Regulamentul (UE) 2015/2012", fără să furnizeze informații și justificări care puteau să atenueze sau să pună sub semnul întrebării necesitatea unei majorări de capital înainte de luarea unei decizii privind stabilirea majorării de capital (așa cum se prevede în preambulul Regulamentului).

În esență, Autoritatea de Supraveghere are dreptul de a stabili măsura de majorare de capital de solvabilitate în baza unor informații exacte și actualizate, atât din activitatea de supraveghere, cât și din activitatea de control (în cazul de față din controlul periodic la sediul SAR B. S.A.). Prin urmare, termenul până la care SAR B. S.A. putea să furnizeze informații și justificări împotriva măsurii de majorare de capital de solvabilitate s-a împlinit la data comunicării la A.S.F. a obiectiunilor formulate la procesul-verbal de control nr. SA-DSC/3278/26.11.2019. fiind respectate astfel prevederile art. 1 alin. (2) din regulamentul referit.

Invocarea unei pretinse nerespectări de către A.S.F. a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și alin,(3) lit. b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2012 al Comisiei și calcularea nelegală a necesarului de capital de solvabilitate nu se susține întrucât, la stabilirea valorii majorării de capital de solvabilitate, A.S.F, a aplicat prevederile art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, în sensul identificării unei deviații semnificative de la sistemul de guvernantă (analiză calitativa), și nu prin identificarea unei deviații semnificative de la cerința de capital de solvabilitate (SCR) - analiză cantitativă, astfel cum aceasta este prevăzută de la art. 276 din același regulament.

Prin invocarea art. 72 alin. (5) din Legea nr. 237/2015, reclamanta a vrut să arate că majorarea de capital de solvabilitate ar avea temei doar în situația în care se înregistrează o abatere semnificativă de la . calculul SCR, așa cum se prevede în dispozițiile art. 276 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015-Verificarea existenței unei deviații semnificative în ceea ce privește cerința de capital de solvabilitate (SCR).

În realitate, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA a fost consecința unui management inadecvat al lichidității interne, fapt ce a dus la identificarea de către echipa de control a unei abateri semnificative de la sistemul de guvernantă al societății, așa cum se prevede în dispozițiile art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Referitor la verificarea existenței unei deviații semnificative în ceea ce privește guvernanta, în temeiul prevederilor 8 alin. (3) din Legea nr. 237/2015 și ale art. 35 alin. (1) lit. d) din aceeași lege, s-a stabilit ca măsură preventivă majorarea capitalului de solvabilitate cu suma de 16,5 milioane euro.

Majorarea capitalului de solvabilitate se adaugă la cerința de capital de solvabilitate (SCR), calculată de societate prin formula standard, iar valoarea astfel obținută reprezintă cerința de capital de solvabilitate adecvată, care la data emiterii Deciziei ASF nr. 457/2020 era acoperită integral de fondurile proprii eligibile. Majorarea de capital de solvabilitate nu este similară operațiunii de capitalizare (operațiune de majorare a capitalului social).

Cu toate că societatea a afirmat că dispune de lichidități suficiente pentru acoperirea obligațiilor de plată, totuși, în cursul anului 2018, aceasta a achitat cu întârziere un procent de 50% din dosarele de daună RCA, dosare procesate în termenul prevăzut la art. 2I alin. (1) și (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce a avut ca rezultat încălcarea drepturilor și intereselor păgubiților.

Reținerile instanței potrivit cărora, "refuzul A.S.F, de a lua în considerare o capitalizare în valoare de 25.000.000 euro" este "abuziv și nemotivat" nu se susțin, deoarece contractarea împrumutului nu are ca efect reducerea nivelului riscului de lichiditate, ci restabilirea temporară a lichidității.

In gestionarea riscului de lichiditate societatea trebuie să țină cont atât de obligația de restituire a împrumutului într-o perioadă scurtă de timp (durata), cât și de obligația de a achita despăgubirile curente în termenele legale.

Atașat la obiecțiunile formulate la procesul-verbal nr. x/26.11.2019, reprezentanții Societății de Asigurare Reasigurare B. S.A. au prezentat actul adițional din data de 26.11.2019 la contractul de împrumut încheiat cu I., în cuantum de 25 milioane euro, prin care s-a modificat termenul de restituire a împrumutului de la 3 luni calendaristice la doi ani de la data semnării contractului sau a virării banilor, cu același nivel de dobândă, respectiv de 12%/an.

Modificările survenite la contractul de împrumut prin actul adițional încheiat în data de 26.11.2019 nu sunt în favoarea împrumutatului întrucât nivelul dobânzii percepute nu s-a modificat proporțional cu durata de doi ani a împrumutului, astfel că rezultă costuri suplimentare pentru societate, fapt ce nu diminuează riscul de lichiditate.

Riscul de lichiditate este riscul ca SAR B. să nu poată să-și îndeplinească obligațiile financiare fată de asigurați și alți creditori atunci când acestea sunt scadente și plătibile. la un cost rezonabil si în timp util.

Or, activele lichide ale societății constau în numerar și echivalente de numerar (disponibil în conturi curente la bănci și casierie), inclusiv disponibilul în cuantum de 50 milioane euro din contul societății deținut la J., disponibil ce nu a înregistrat mișcări de sume și s-a menținut la aceeași valoare începând cu luna martie 2017 și până Ia data de 26.11.2019, în situația în care societatea nu și-a achitat la termen despăgubirile RCA.

Condiția privind iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, de asemenea, nu este îndeplinită.

Instanța de fond a apreciat ca îndeplinită această condiție din simpla constatare a faptului că măsurile dispuse de A.S.F. în sarcina reclamantei, dacă ar fi puse executare, ar putea pune în pericol iminent solvabilitatea societății sau ar bloca activitatea acesteia.

Or, potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, recurenta este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, iar în această calitate este și responsabilă pentru supravegherea solidității financiare a societăților de asigurare și are la dispoziție aceste mijloace necesare (măsurile administrative și sancționatorii) pentru a putea garanta că, în orice moment, societățile de asigurare autorizate își pot onora obligațiile asumate prin contractele de asigurare, protejând astfel asigurații/contractanții/beneficiarii polițelor de asigurare.

Recurentele interveniente C., E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L. au invocat, la rândul lor, drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., arătând în esență următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) și art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acest sens, au arătat recurentele interveniente că instanța de fond nu a vizat verificarea aparenței dreptului în favoarea reclamantului, ci a realizat o veritabilă analiză pe fond a dispozițiilor legale invocate de ambele părți, mascată de folosirea formală a sintagmelor "la nivelul unei analize de aparență a dreptului" sau "la nivelul aparenței de nelegalitate".

Astfel, prima instanță a analizat dispozițiile legale invocate de intimata-reclamantă, precum și pe cele invocate de ASF, susținând că obligația B. de a majora capitalul de solvabilitate s-a întemeiat în mod nelegal pe existența unui risc de lichiditate, reținând încălcarea art. 72 alin. (5) din Legea nr. 237/2015, precum și a prevederilor art. 277 din Regulamentul delegat nr. 35/2015, a art. 26, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 și a art. 37 din Directiva 2009/138/CE.

Aceleași concluzii se impun și în cazul pretinsei încălcări a art. 34 alin. (1) din Regulamentul nr. 2015/35, instanța concluzionând că în cazul revizuirii metodei de calcul utilizate la calculul celei mai bune estimări a rezervei de daună, "era necesară apelarea la opinia unui expert independent față de cei doi litiganți".

Instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 52 lit. b) si art. 57 din Legea nr. 237/2015, precum și art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 2015/35 de completare a Directivei 2009/138/CE.

Instanța a apreciat ca în situația în care ASF consideră că rezultatele trebuie revizuite, ea trebuie să apeleze la un atare expert independent, această concluzie reprezentând în opinia sa o aplicare a principiului egalității armelor în dreptul administrativ.

Or, instanța de fond a aplicat în mod greșit art. 34 alin. (1) din Regulamentul nr. 35/2015 precum si art. 52 lit. b) si art. 57 din Legea nr. 237/2015, reținând în mod eronat un element de nelegalitate aparentă a Deciziei nr. 455/06.04.2020 generat de pretinsa încălcare de către ASF a art. 34 alin. (1) din Regulament.

De altfel, în cauză nici măcar nu sunt puse în discuție metoda de calcul și rezultatele care se obțin din aceasta, ci faptul că aplicarea efectivă nu se realizează la nivelul fiecărei linii de afaceri practicate de societate, fiind încălcate, în opinia reclamantei, prevederile art. 57 din Legea nr. 237/2015.

Sentința recurată este și contradictorie, întrucât instanța a concluzionat că ar fi intervenit o încălcare a prevederilor pct. 2, pct. 3, art. 4 alin. (2) și alin. (3) lit. b) din Regulamentul nr. 2015/2012 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile de luare a deciziilor de stabilire, calculare și eliminare a majorărilor de capital în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului la emiterea Deciziei ASF nr. 457/2020, deși, în continuarea considerentelor, admite faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară a fundamentat obligația de majorare a capitalului de solvabilitate, indicând totodată și cuantumul acestuia.

Împotriva considerentelor sentinței nr. 355/04.06.2020, reclamanta A. reasigurare B. S.A. a formulat recurs incident în contradictoriu cu recurentele interveniente, invocând faptul că judecătorul fondului a făcut o aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor art. 61 și art. 33 din C. proc. civ. când a considerat admisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de C. și D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. în interesul pârâtei ASF.

Potrivit art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți. Se observă însă că, prevalându-se de dispozițiile cuprinse în textul de lege menționat, cele patru persoane juridice își susțin propiul interes prin promovarea cererii de intervenție accesorie în sprijinul ASF, pe de o parte, prin prisma obiectului lor de activitate, datorită căruia interactionează adesea cu societățile de asigurare, iar pe de altă parte, prin faptul că pot formula apărări în favoarea ASF în sprijinul căreia doresc să intervină, invocând existența unui interes moral.

Or, asemenea susțineri nu pot fi primite, în raport cu natura juridică a cererii de intervenție accesorie, întrucât, spre deosebire de intervenția principală, prin intermediul căreia terțul deduce spre soluționare instanțelor judecătorești o pretenție proprie, în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul nu formulează decât apărări în sprijinul părții în interesul căreia a intervenit, urmărind pronunțarea unei hotărâri în favoarea acesteia din urmă.

Trebuie reținut și că cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate ale acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, una din acestea fiind cea cuprinsă în art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., referitoare la obligația ca autorul cererii să justifice un interes determinat, legitim, personal, născut și actual.

Or, instanța de fond în mod greșit nu a constatat că, față de obiectul prezentei cauze (suspendare executare act administrativ), nu poate fi în discuție un eventual drept conex cu situația juridică invocată, pentru a se justifica interesul intervenientelor.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile art. 491 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură către părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 din C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

A contraargumentat punctual la fiecare dintre motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă și recurentele interveniente, reiterând principalele susțineri din acțiunea introductivă și considerentele sentinței.

Recurenta pârâtă ASF a formulat, la rândul său, întâmpinare la cererea de recurs formulată de către recurentele interveniente, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere faptul că motivele invocate de recurenții-intervenienți nu cuprind critici de nelegalitate cu privire la soluția dată de instanța de fond cererii de intervenție accesorie (de respingere ca nefondată a acesteia), ci motive de nelegalitate a soluției de admitere a cererii de suspendare a executării actelor administrative emise de către A.S.F.

Recurentele interveniente au depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând admiterea acestuia și casarea în totalitate a sentinței recurate, iar ca urmare a rejudecării, respingerea cererii de suspendare formulată de A. reasigurare B. S.A. împotriva Deciziilor ASF nr. 455/06.04.2020 și nr. 457/06.04.2020, cu consecința menținerii acestora ca fiind legale și temeinice, admiterea cererii de intervenție accesorie formulate și obligarea intimatei-reclamante B. la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

În esență, au susținut că toate motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă sunt temeinic fundamentate în fapt și în drept.

Recurenta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate de părți, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării actelor administrative reprezentate de deciziile A.S.F. nr. 455 din 06.04.2020 si nr. 457 din 06.04.2020, invocând ca temei legal prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind întrunite condițiile legale pentru suspendarea executării actelor administrative contestate.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de pârâtă, de intervenientele accesorii, precum și de reclamantă (aceasta din urmă criticând parte din considerentele sentinței și soluția de admitere în principiu a cererii de intervenție accesorie).

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, care vor fi analizate grupat, Înalta Curte urmând a răspunde prin considerente unice motivelor comune de recurs, se constată că recursurile principale declarate de recurenta pârâtă și de recurentele interveniente accesorii sunt fondate, în limitele și pentru argumentele ce urmează:

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acesta nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurente.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și as libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Pe de altă parte, împrejurarea că prima instanță a intrat în analiza pe fond a unora dintre criticile de nelegalitate aduse de reclamantă actelor administrative contestate nu constituie o motivare contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, punându-se în schimb problema depășirii limitelor învestirii.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin alegațiile sale referitoare la interpretarea și aplicarea art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 2015/35 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitatea și desfășurarea activității de asigurare și reasigurare (Solvabilitate II), prima instanță a depășit cu mult verificarea aparenței de nelegalitate la care se referă noțiunea de caz bine justificat, erijându-se într-un veritabil judecător al fondului litigiului.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Criticile comune învederate prin cererile de recurs formulate de pârâta ASF și de interveniente vizează modul greșit de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la condițiile suspendării.

Critica referitoare la faptul că judecătorul fondului a reținut în mod eronat ca fiind îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat este fondată.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ definește cazul bine justificat la care se referă art. 14 din lege ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Cum controlul de legalitate efectivă a actului administrativ este apanajul instanței de contencios administrativ învestite cu acțiunea în anulare, potrivit art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, jurisprudența și doctrina sunt unanime în a considera că instanței sesizate cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ îi revine doar examinarea existenței aparenței de vădită nelegalitate (care să justifice privarea temporară de efecte juridice a actului care se bucură de executorialitate și de prezumția de legalitate).

Or, în cauză, o astfel de vădită nelegalitate nu a fost relevată, așa-zisa aparență de nelegalitate reținută de judecătorul fondului decurgând, nu din raportarea la litera legii și a regulamentelor, ci doar dintr-o anumită interpretare proprie (contestată, de altfel, de una dintre părțile litigante) a prevederilor art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 35/2015.

Astfel, cu privire la Decizia A.S.F. nr. 455/06.04.2020 privind stabilirea unor măsuri în sarcina Societății de K. S.A., instanța de fond a hotărât să suspende executarea tuturor măsurilor dispuse în sarcina intimatei B. întemeindu-se exclusiv pe o interpretare unilaterală a dispozițiilor Regulamentului Delegat nr. 2015/35, arătând că - din interpretarea scopului art. 34 alin. (1) din Regulamentul Delegat rezultă că o revizuire a metodei de calcul ar trebui făcută de un expert independent.

În realitate, art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat, citat de instanța de fond dispune:

"Cea mai bună estimare se calculează în mod transparent și în așa fel încât să se asigure că metoda de clacul și rezultatele care se obțin din acestea pot fi revizuite de un expert calificat".

Din lecturarea textului menționat nu rezultă deci că legiuitorul european "a dat prevalență unei opinii independente", ci opiniei unui expert calificat, în condiții de transparență.

În plus, în raport cu dispozițiile art. 8 coroborate cu prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 237/2015, care stabilesc imperativ că, în cadrul procesului de supraveghere, "A.S.F. analizează și evaluează modul în care societățile respectă cerințe referitoare la armatoarele; (...) e) rezervele tehnice prevăzute la cap. V secțiunea a 2-a", nu reiese în mod vădit că ASF nu ar fi creditat de Regulament cu calitatea de expert calificat care poate acționa transparent pentru revizuirea metodei de calcul.

Pe de altă parte, în Decizia A.S.F. nr. 455/2020 s-a reținut că societatea a înregistrat un risc de subscriere generat de faptul că nu a calculat cea mai bună estimare a rezervei de daună pentru valoarea daunelor mari, care excede plafonului stabilit la nivelul cuantilei de 0,99.

Or, în situația în care societatea decidea să utilizeze în continuare o metodă de calcul a celei mai bune estimări a rezervei de daună, aceasta trebuia să stabilească un prag atribuit daunelor mari pentru fiecare linie de afaceri/grupă omogenă de risc și să elimine din istoric daunele plătite care se situează pe acest prag, ulterior, calculând, prin metode actuariale, cea mai bună estimare a rezervei pentru daunele mari, ceea ce nu a făcut.

Cât privește condiția cazului bine justificat prin raportare la Decizia A.S.F. nr. 457/06.04.2020, Înalta Curte constată că aceasta nu era îndeplinită, în mod greșit instanța de fond apreciind că, aparent, recurenta pârâtă A.S.F. ar fi fundamentat nelegal obligația de majorare a capitalului de solvabilitate, întemeindu-se exclusiv pe presupusa existență a unui risc de lichiditate, contrar prevederilor art. 72 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, potrivit cărora riscul de lichiditate nu intră în calculul obligației de majorare a capitalului de solvabilitate.

În cuprinsul art. 72 alin. (2) din lege se arată în mod expres că "SCR se calculează având în vedere principiul continuității activității societăților și se calibrează astfel încât să fie luate în calcul toate riscurile cuantificabile la care acestea sunt expuse.", iar la alin. (5) al aceluiași articol de lege este utilizată sintagma "cel puțin următoarele riscuri" (care trebuie obligatoriu acoperite de SCR), legiuitorul neexcluzând alte potențiale riscuri care intră în calcul pentru obligația de majorare de capital.

Dimpotrivă, în art. 72 alin. (7) se stipulează că "SCR poate fi ajustată numai în conformitate cu art. 35, 79, art. 150 - 152 și art. 155 alin. (1) și (2).", astfel că în mod legal, în urma concluziilor rezultate din procesul de supraveghere, A.S.F. putea impune, prin decizie motivată, o majorare de capital de solvabilitate, luând în considerare și alte riscuri (în speță, riscul de lichiditate, conform art. 35 lit. d).

Prin urmare, contrar afirmațiilor intimatei reclamante din întâmpinare, luarea în calcul de către ASF a riscului de lichiditate nu poate fi combătută, cel puțin la nivel de aparență, întrucât, așa cum s-a arătat în Decizia A.S.F. nr. 457/06.04.2020, una dintre cauzele identificate pentru înregistrarea unui risc de lichiditate ridicat de către asigurător a fost managementul inadecvat al lichidităților interne (datorat unui cumul de factori), care este de natură să conducă la imposibilitatea achitării obligațiilor asumate de către societate, în condițiile în care nu a fost făcută dovada documentată a modului în care societatea de K. S.A. va deține permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim, și s-a relevat lipsa fondurilor proprii de bază eligibile.

Înalta Curte apreciază că, în condițiile în care, prin Decizia nr. 455/06.04.2020, recurenta pârâtă A.S.F. a stabilit în sarcina societății reclamante obligația aducerii la îndeplinire a mai multor măsuri, iar prin Decizia nr. 457/06.04.2020 a impus recurentei reclamante în mod expres măsura de majorare a capitalului de solvabilitate cu echivalentul în RON al sumei de 16,5 milioane euro, până cel târziu la data de 31.12.2020, prin dispunerea de către prima instanță a suspendării executării celor două decizii, activitatea generală de supraveghere a A.S.F., cât și controlul asupra activității societății de asigurare reclamante au fost limitate în mod nejustificat și disproporționat.

Înalta Curte va reține în acest context și argumentul suplimentar al recurentei pârâte privind consecințele negative substanțiale ale suspendării executării Deciziei A.S.F. nr. 455/06.04.2020 asupra poziției României în cadrul Consiliului Birourilor Auto (CoBO), în condițiile în care nerespectarea de către B. a termenelor de plată a cererilor de rambursare emise de corespondenții Carte Verde (L. și alții) a generat deja formularea unor cereri de chemare în garanție a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România de către Birourile Naționale membre M. verde (împrejurare de fapt necontestată în cauză).

Nu poate fi ignorat nici faptul că una dintre măsurile stabilite în sarcina societății reclamante (și a cărei executare a fost suspendată) este modificarea profilului de risc al acesteia, pentru care societatea trebuia să probeze aplicarea întocmai a prevederilor tratatului de reasigurare cu referința 16-0380-16, în sensul prezentării confirmării soldului fondurilor reținute pentru anii 2019-2020. Această solicitare este rezonabil justificată de împrejurarea că nerespectarea deplină a prevederilor tratatului de reasigurare s-a soldat cu efectuarea unor plăți către un agent de reasigurare, peste cele datorate.

Prin urmare, contrar opiniei judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în speță nu este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat la care se referă art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 raportat la niciunul dintre actele administrative a căror suspendare s-a solicitat, iar în aceste împrejurări devine irelevantă eventuala justificare a cerinței pagubei iminente.

De altfel, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care prin "pagubă iminentă" se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", Înalta Curte apreciază că - așa cum corect se susține prin cererile de recurs formulate de ASF și de intervenientele accesorii - în cauză nu s-a justificat un astfel de prejudiciu pentru societatea reclamantă.

Prima instanță s-a limitat să arate, însușindu-și ca atare susținerile reclamantei, că actele administrative atacate dispun măsuri care vizează modificarea metodei de calcul a rezervelor de daune neavizate, inventarierea întregii activități, capitalizarea suplimentară cu suma de 16.500.000 euro, care - dacă ar fi puse în executare - ar putea pune în pericol iminent solvabilitatea societății și bloca activitatea acesteia, ceea ce ar constitui prejudicii ireparabile.

Or, așa cum s-a arătat constant în doctrina de specialitate și în jurisprudența instanței supreme, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și de atributul executorialității, astfel că paguba iminentă în sensul Legii contenciosului administrativ nu poate fi reprezentată exclusiv de punerea în executare a actului, cum eronat a apreciat judecătorul fondului.

Cât privește recursul incident formulat de recurenta reclamantă A. Reasigurare B., Înalta Curte constată că acesta vizează exclusiv considerentele și soluția de admitere în principiu a cererii de intervenție accesorie formulate în primă instanță de intervenientele în interesul pârâtei ASF.

Potrivit art. 32 - Condiții de exercitare a acțiunii civile din C. proc. civ., "(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: (...); d) justifică un interes. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.", iar în conformitate cu art. 33, interesul de a acționa "trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual."

Având în vedere obiectul de activitate al persoanelor juridice interveniente și principiul specialității, precum și împrejurarea că măsurile dispuse prin deciziile ASF în discuție sunt apte să influențeze în mod direct piața asigurărilor (intervenientele activând și pe segmentele de transport și, respectiv, de service ale pieței auto, în mod inerent aflate în conexiune cu piața asigurărilor), Înalta Curte consideră, în deplin acord cu judecătorul fondului, că intervenientele au justificat interesul lor legitim de a susține apărările pârâtei privind necesitatea executării cu celeritate și întocmai a actelor emise de pârâta ASF privind obligarea societății de asigurare la majorarea capitalului său de solvabilitate și celelalte măsuri necesare pentru asigurarea protecției drepturilor asiguraților și a terților, fiind întrunite cerințele de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie reglementate de C. proc. civ.

Astfel, art. 61 din C. proc. civ. stipulează că "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (...). (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți."

Or, Înalta Curte constată că instanța de fond, încuviințând în principiu cererea de intervenție voluntară accesorie, a precizat că vor fi analizate în considerentele hotărârii doar acele chestiuni care țin de susținerea apărărilor pârâtei, ceea ce a și făcut.

Prin urmare, soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii de intervenție accesorie este justificată, recursul incident formulat de reclamantă nefiind fondat.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și regulamentare la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ și de intervenientele accesorii C. și D., E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L., va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă, cu consecința admiterii - în baza art. 61 alin. (1), (3) și art. 67 alin. (1), (2) din C. proc. civ. - a cererii de intervenție voluntară accesorie formulate de intervenientele persoane juridice în interesul pârâtei.

Totodată, va respinge ca nefondat recursul incident formulat de reclamanta A. REASIGURARE B. S.A., menținând soluția dată excepției inadmisibilității cererii de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ și de intervenientele C. și D., E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L. împotriva sentinței nr. 355 din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Reasigurare B. S.A., ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei.

Menține soluția dată excepției inadmisibilității.

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A. Reasigurare B. S.A împotriva sentinței nr. 355 din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2021.