ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2021

Ședința publică din data de 12 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat anularea rezoluției nr. 2252/A/09.07.2019 emisă în dosarul nr. 19-2993 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători prin care s-a dispus clasarea sesizării în baza art. 45

1

alin. (3) și 99 lit. e) și f) din Legea nr. 303/2004.

Reclamanta a solicitat admiterea plângerii formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 2252/A/09.07.2019 emisă de Inspecția Judiciară (comunicată la data de 25.07.2019) și obligarea Inspecției judiciare la completarea verificărilor privind abaterile disciplinare săvârșite și la începerea cercetărilor disciplinare cu privire la abaterile săvârșite de judecătoarea B. din cadrul secției civile a Judecătoriei Bolintin-Vale în legătură cu dosarul nr. x/2018.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 485/2020 din 23 iunie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este dată cu interpretarea eronată a normelor de drept material, reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004, deoarece prima instanță interpretează în mod eronat faptul că în baza acestei dispoziții legale, care consacră cu titlu expres o abatere disciplinară în situația în care judecătorul încalcă cu rea-credință sau cel puțin gravă neglijență atribuțiile de serviciu, că nici Inspecția Judiciară, nici instanța de contencios administrativ nu ar putea analiza abaterea disciplinară atât timp cât dosarul cu privire la care s-a formulat sesizarea ar fi în continuare pe rolul instanțelor de judecată.

A accepta interpretarea realizată de către prima instanță ar echivala, în realitate, cu imposibilitatea de a sesiza abaterea disciplinară înainte de soluționarea irevocabilă a litigiului de fond în care a fost săvârșită abaterea disciplinară.

Prima instanță a reținut în mod eronat că nu ar putea fi nici măcar analizate abaterile disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 deoarece dosarul nu se află încă pe rolul instanțelor de judecată, deși existența abaterilor disciplinare este independentă de existența căilor de atac, de vreme ce abaterile disciplinare ale judecătorului s-au consumat deja și deja au produs efectul prejudicierii și al încălcării grave a drepturilor procesuale în cadrul judecății de fond.

Abaterile disciplinarea vizează încălcarea de către judecător a atribuțiilor legale, or acestea este evident că au existență de sine stătătoare, fără a depinde de existența sau admiterea căilor de atac.

Sesizarea nu a vizat soluția pronunțată, nici modalitatea de interpretare a normelor juridice de către acesta (aspect dedus judecății în calea de atac formulată de parte), ci a vizat tocmai îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu a judecătorului de a se supune numai legii și necunoașterea de către judecător a unor dispoziții legale elementare (atât în privința normelor de procedură, cât și în privința normelor de drept substanțial) ceea ce imprimă cel puțin grava neglijență în realizarea atribuției de serviciu de judecată.

În opinia recurentei, se impune exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătoarei B., deoarece situația din speță se încadrează în cazul de abatere disciplinară prevăzut de art. 99 lit. t):

"exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Recurenta consideră că judecătoarea:

- a arătat gravă necunoaștere a normelor elementare cu privire la prescripția extinctivă, reținând în același timp faptul că pretinsa creanță s-ar fi născut în aprilie 2014, dar că aceasta nu ar fi prescrisă în decembrie 2018, la data sesizării instanței;

- a efectuat o confuzie gravă cu privire la temeiul acțiunii, depășindu-și astfel atribuțiile funcției de judecător, în cadrul cărora era ținută să se pronunțe doar asupra lucrului cu care părțile au învestit instanța;

- a repus pe rol dosarul și, deși dispozițiile legale nu permiteau acest lucru și deși reclamanta arătase clar care este temeiul juridic invocat (acțiunea în răspundere contractuală) a solicitat reclamantei "clarificări", prin care a sugerat modificarea temeiului de drept;

- a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, deoarece a deviat dispozițiile privind repunerea pe rol pentru a crea o facilitate pentru reclamantă, neprevăzută de lege;

- și-a exercitat abuziv funcția, deoarece a schimbat sensul instituției repunerii pe rol a cauzei exclusiv pentru a pune la dispoziția reclamantei posibilitatea de a invoca un temei de drept pe care judecătoarea s-a bazat în motivarea sa;

- și-a exercitat funcția cu vădită rea-credință, deoarece cunoștea sau cel puțin trebuia să cunoască faptul că instituția îmbogățirii fără justă cauză este inadmisibilă dacă reclamanta are raporturi contractuale și are deschisă acțiunea în răspundere contractuală, astfel cum este în speță;

- deși a observat că reclamanta deduce judecății un raport contractual (derivat din Contractul nr. x/2006), observând că nu ar putea admite acțiunea în răspundere contractuală, (pentru că nu există o clauză care să prevadă obligația de plată a chiriei), a aplicat îmbogățirea fără justă cauză;

- nu cunoaște distincția dintre situația în care partea nu are deschisă o altă acțiune și situația în care partea are deschisă o altă acțiune, dar aceasta este neîntemeiată.

Astfel fiind, recurenta precizează că Rezoluția de clasare atacată este nelegală, deoarece inspectorul judiciar nu a efectuat verificările prealabile necesare pentru a cerceta efectiv dacă dna judecător și-a exercitat abuziv funcția sau nu, ci s-a rezumat la lecturarea înscrisurilor depuse în susținerea sesizării, fără a efectua alte cercetări ale abaterilor sesizate.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul litigiului îl reprezintă anularea rezoluției de clasare nr. 2252/A din data de 09 iulie 2019 emise în dosarul nr. 19-2993 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară, astfel cum a fost menținută prin rezoluția Inspectorului - Șef nr. C19- 2733 din data de 27 august 2019.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că magistratul reclamat și-ar fi îndeplinit funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, criticând modul de aplicare a unor norme de drept, respectiv:

- dispoziția de repunere a cauzei pe rol pentru a da posibilitatea reclamantei, să modifice acțiunea și temeiul de drept, după ce reținuse cauza în pronunțare;

- aplicarea teoriei îmbogățirii fără justă cauză, deși partea adversă formulase o cerere de atragere a răspunderii civile contractuale a societății S.C A. S.R.L;

- faptul că raționamentul judecătorului prezintă confuzii grave cu privire la condițiile elementare ale răspunderii contractuale precum și la prescripția extinctivă, reținând considerente lipsite de coerență.

Înalta Curte consideră că în mod corect a reținut instanța de fond că stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerilor părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, țin de activitatea de judecată și nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, fiind supuse exclusiv controlului judiciar efectuat de instanțele de judecată și exercitat în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Astfel, nu s-a putut reține în sarcina paratului o lipsă a cercetării faptelor imputate magistratului. În mod corect pârâta, prin prisma limitelor competenței sale, a constatat că excedează atribuțiilor sale legale a analiza raționamentul instanțelor sau modul de administrare a probelor și a statua asupra aspectelor precum cele menționate de reclamant în plângere.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și argumentat a reținut că prin enunțarea încălcărilor imputate judecătorului în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bolintin Vale, secția civilă, pe calea unei sesizări în fața IJ și recurenta-reclamantă ajunge, în mod inevitabil, să critice soluția pronunțată în cauza sa. Chiar dacă este adevărat că scopul urmărit de reclamantă în cauza de față este cel pe latură disciplinară, în timp ce prin promovarea căii de atac împotriva soluției pronunțate de dna judecător recurenta-reclamantă tinde la remedierea unei eventuale erori de judecată în aceeași cauză, nu este mai puțin adevărat că ambele analize - atât aceea a Inspecției cât și a instanței - privesc, în concret, aceleași aspecte: încălcări ale normelor de procedură și de drept material prin soluția pronunțată în primă instanță.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile de apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane. Nicio probă aflată la dosar nu demonstrează reaua-credință a magistratului B..

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat și identificat indicii temeinice privind reaua-credință, nici privind grava neglijență a magistratului.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 485/2020 din 23 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2021.